Școala românească promovează oferirea unei educații de calitate pentru toți actorii implicați în actul educațional: elevi, părinți, profesori. Însă realitatea actuală ne prezintă un fenomen extrem de îngrijorător, acela al abandonului școlar, excluziunii școlare și sociale pentru mulți elevi, în special în zonele rurale sau la elevii cu cerințe educative speciale. Pentru a reduce discriminarea, abandonul școlar și excluziunea socială, trebuie să luăm în considerare următoarele variabile esențiale: elevii și familiile acestora, profesorii și școala.
Cauzele abandonului școlar sunt multiple, de nivelul socio-economic precar al familiei, climatul familial, practici parentale ineficiente, indiferența față de școală până la condiții medicale și dificultăți de învățare, deficiențe fiziologice, psihologice sau mixte. Lipsiți de motivație, mulți elevi abandonează școala încă din primii ani de studiu și ajung să ajute prin casă sau să lucreze ca zilier. Copiii cu cerințe educative speciale au aceleași necesități de bază în creștere şi dezvoltare ca toți copiii. Astfel, abilitatea de a relaționa cu alții, încrederea de a se adapta la noi situații, nevoia de afecțiune și de securitate, de apreciere și de întărire pozitivă, de responsabilitate și independență - toate acestea formează un spectru de trăsături unice pentru fiecare copil.
Ca educator al unor copii speciali, îmi doresc formarea pentru viață astfel încât acesta să se descurce în societate, să fie acceptați și utili societății. Elevii noștri au nevoie de sprijin pentru a studia, pentru a învăța o meserie pe care să o practice, pentru a-și întemeia o familie și pentru a-și educa proprii copii. Pentru aceasta, elevii sunt puși în fața unor situații de învățare concrete, care să le dezvolte competențe noi, să-i valorizeze, să le formeze trăsături morale pentru a răspunde frumos la cerințele mediului social. În acest fel, le oferim și lor oportunitatea de a se simți valoroși și de a fi tratați ca oameni.
Susțin acest lucru deoarece mulți dintre elevii școlii noastre provin dintr-un mediu familial dezorganizat și neglijent, cu multiple carențe educative sau sunt copii instituționalizați în sistemul de protecție specială. Ei au nevoie de sprijin și încurajare pentru a explora activitățile școlare, pentru a reuși să facă față cerințelor școlare și să-și dezvolte controlul emoțional. De multe ori, acești copii sunt reținuți de părinți pentru a se îngriji de frații mai mici, nu au cu ce să se îmbrace sau să mănânce. Abandonul școlar reprezintă sfârșitul eșecurilor repetate în adaptarea școlară. Astfel, eșecul școlar are un risc foarte mare de manifestare prin abandon școlar.
Prin urmare, pentru a minimiza discriminarea, părăsirea timpurie a școlii și excluziunea socială, trebuie luate măsuri pentru abordarea/reducerea cauzelor eșecului școlar. Pentru a preveni abandonul școlar, mai mulți autori consideră că este necesară realizarea unui parteneriat școală - familie - comunitate. În școlile din medii defavorizate, respectiv în școala noastră, acest parteneriat este aproape absent din cauza barierelor culturale sau psiho-sociale. Pentru a dezvolta intervenții individuale sau la nivel de sistem pentru prevenirea primară a abandonului școlar, ar fi util să existe un model conceptual care să se concentreze pe interacțiunea dintre școală și acei elevi considerați expuși riscului.
Factorii educaționali au un rol foarte important în găsirea unor modalități eficiente pentru a preveni acest fenomen și a asigura șanse egale la educație pentru toți copiii. De multe ori, atitudinea cadrelor didactice față de elevii care prezintă nevoi speciale de educație duce la noncompliantă față de normele și regulamentele școlare, absenteism, eșec școlar, repetarea claselor și în final abandonul școlar. Mai mult, un mediu școlar neprietenos, ostil se reflectă în participarea școlară a acestor elevi. Este utilă și benefică implicarea cadrelor didactice specializate pentru a susține și motiva elevii să se implice activ în activitățile de învățare și extrașcolare, activizând la maximum potențialul fiecărui elev.
Elevii cu cerințe educative speciale au nevoie de stimulare și aprecierea fiecărui progres, oricât ar fi de mic. În acest fel, se urmărește dezvoltarea armonioasă a personalității fiecărui elev în limitele capacităților care îi pot fi dezvoltate și formarea unor deprinderi de bază, facilitându-le o integrare socială și profesională cât mai bună, dezvoltarea stimei de sine și câștigarea autonomiei personale. Activitățile desfășurate în școala noastră pornesc de la interesul superior al copilului, prin crearea unor oportunități educative, în care elevii să zâmbească, să caute compania adultului, să accepte și să primească îmbrățișări, să devină autonomi și încrezători în forțele proprii.
Cadrul optim al echilibrului psiho-emoțional va culmina cu reușita implementării activităților terapeutice, îmbunătățirea participării școlare, un climat de siguranță fizică și echilibru emoțional, dar și progrese individuale vizibile. Profesorii întocmesc pentru fiecare elev cu cerințe educative speciale un plan de intervenție personalizat, indicând intervențiile necesare, instrumentele compensatorii și modalitățile de intervenție, pentru atingerea obiectivelor de învățare. Modalitățile prin care profesorii contribuie la reducerea absenteismului și prevenirea abandonului școlar sunt diverse și se referă la implicarea elevilor în activitățile de grup, conceperea unor situații de învățare atractive, bazate pe elemente ludice și jocuri didactice, activități extrașcolare și extracurriculare, activități de dezvoltare a abilităților socio-emoționale.
Astfel de activități reprezintă modalități de organizare și valorificare a experienței fiecărui elev; ei se simt acceptați, valorosi și motivați să participe cu interes. Se creează momente de neuitat, în care elevii sunt mici exploratori ai lumii înconjurătoare, cunosc o altă realitate diferită de a lor, mai bună. În acord cu obiectivul proiectului - acela de a contribui la ținta națională de reducere a abandonului școlar timpuriu sub 11.3% până în anul 2020, în cadrul proiectului „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!” au fost organizate două workshop-uri cu actorii implicați în problematica abandonului școlar la nivel local. S-a concluzionat că principalele cauze ale abandonului scalar țin în primul rând de factorii individuali urmați îndeaproape de factorii socio-economici și factorii școlari.
Mai concret, au fost identificate următoarele cauze ale abandonului școlar: dificultățile individuale de învățare și motivația scăzută pentru activitățile școlare; lipsa posibilităților materiale în familie (corelată cu plecările în străinătate ale părinților pentru obținerea unui venit mai decent); nivelul scăzut de educație în rândul părinților (corelată cu o atitudine negativă față de beneficiile educației); lipsa unor condiții minimale de studiu acasă; folosirea copiilor la muncile din gospodărie; neacceptarea de către familie a problemelor cognitive și de adaptare ale copiilor; etnia; căsătoria timpurie. Cea de-a doua întâlnire a abordat principalele teme: cauze, factori de risc și modele de bună practică în prevenirea acestei realități.
Este necesară crearea unui climat educațional în care copiii cu CES să beneficieze de intervenții timpurii și de o abordare centrată pe nevoile individuale. Identificarea cauzelor concrete - familiale, economice sau emoționale - permite stabilirea unor măsuri adecvate. Un rol central îl are profesorul de psihopedagogie specială, care contribuie la evaluarea nivelului de dezvoltare, la elaborarea planurilor educaționale personalizate și la adaptarea metodelor didactice. Prevenirea abandonului școlar nu poate fi realizată fără colaborarea tuturor actorilor implicați: profesori, părinți, specialiști, autorități și comunitate.
- Ministerul Educației (2023). Strategia națională pentru reducerea părăsirii timpurii a școlii 2021-2027.
- Ionescu, M. (2018). Educația incluzivă și intervenția psihopedagogică.
- Gherguț, A. (2016). Psihopedagogia persoanelor cu cerințe educaționale speciale.
- Zamfir, C., Voineagu, V. (coord.) (2020). Incluziunea socială prin educație.
- UNICEF România (2022). Publicat în 04. 02.
Abandonul școlar reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale sistemului educațional, cu efecte pe termen lung asupra indivizilor și societății. În special în mediul rural, familiile cu venituri reduse nu reușesc să susțină cheltuielile asociate educației, precum rechizitele, transportul sau uniformele. Un alt factor major este reprezentat de problemele din cadrul familiei, cum ar fi divorțurile, migrația părinților în străinătate sau lipsa unui mediu familial stabil. O soluție imediată este oferirea unor stimulente financiare familiilor defavorizate, sub forma unor burse sau alocații condiționate de frecventarea școlii. Adaptarea curriculumului școlar pentru a include activități practice și interactive poate face școala mai interesantă pentru elevi. Comunitatea joacă un rol esențial în sprijinirea educației. Abandonul școlar nu este doar o problemă a elevilor sau a familiilor lor, ci o provocare care afectează întreaga societate. Prin adoptarea unor măsuri bine gândite, bazate pe sprijin financiar, implicare comunitară și modernizarea sistemului educațional, acest fenomen poate fi redus. Educația reprezintă nu doar o cale de dezvoltare personală, ci și o investiție în viitorul unei societăți mai echitabile și mai prospere.
Cum îți alegi facultatea într-o piață „bântuită” de AI
tags: #abandonul #scolar #din #cauza #sarcinilor
Postări populare:
- Dr. Iuhas Adriana în Timișoara: cabinet de obstetrică-ginecologie
- Acces rapid la ginecologie în Oradea cu bilet de trimitere
- Recenzii despre Dr. Dan Cristea în medicină pediatrică
- Concesiune servicii: cerinţe, reglementări şi practici – Caiet de sarcini
- Cum să îți menții coloana în poziție bună la birou