Scorul Apgar este prima “notă” (de fapt un cumul de note) primită de copil după expulzie. Este acordat la 1 minut și 5 minute evaluându-se 5 parametri: respirația, frecvența cardiacă, reactivitatea la stimuli, tonusul muscular și culoarea pielii. APGAR este un acronim utilizat din 1952 (appearance, pluse, grimace, activity, respiratory effort). Notele acordate sunt între 0 (absent) și 2 (normal). Dacă scorul la 5 minute este sub 7 evaluarea copilului se realizează din 5 în 5 minute până la 20 de minute. Poate funcționa că factor predictiv inițial pentru tipul și durata îngrijirilor neonatale. Scor 8-10=adaptare postnatală bună ce necesită îngrijire de rutină. Scor 5-7 apnee primară=stare relativ bună dar necesită stimulare externă și suport ventilator. Scor sub 5=îngrijire în incubator, probleme de ritm cardiac AV <100 b/min, asigurarea temperaturii, luminii, oxigenului necesar. Existența unor situații ce vor interfera cu anumiți parametri din scorul Apgar și-l vor scădea artificial: naștere prematură, naștere dificilă, laborioasă, utilizarea anestezicelor sau a medicației antialgice în travaliu. În cezariană scorul Apgar maxim admis este 9 datorită adaptării mai lente și medicației administrate mamei, ce poate străbate bariera placentară și deprimă fătul.
Indicația standard în operația cezariană este de realizare a extracției în 5 minute. S-au realizat studii neonatale ce sugerează că o notă Apgar sub 5 se asociază cu risc crescut de paralizie cerebrală, existând o oarecare predictibilitate. Cam 10% din nașteri necesită intervenție neonatală și aproximativ 1% din nou-născuți suportă proceduri de reanimare. Scor Apgar 0-2 se traduce prin absența respirației și absența bătăilor cardiace audibile, tonus muscular scăzut, cianoză. E un nou-născut ce nu reacționează la stimuli. Peste 50% din prematuri au vârsta gestațională VG=25-26 săptămâni cu Apgar 0-3, fără acidoză severă și răspund bine la resuscitare. Practic, mai fiabil ca scorul Apgar la naștere este scorul obținut la maxim 20 de minute după naștere. Astfel un scor sub 3 la 20 de minute se asociază cu peste 90% din cazurile cu tulburări neurologice și de dezvoltare fiziologică.
Primele îngrijiri neonatale se realizează în sala de naștere și realizează tranziția între viața intra- și extrauterină. Obiectivele sunt: permeabilizarea căilor aeriene, inițiereaprimei respirații, asigurarea respirației spontane, susținerea circulație, menținerea temperaturii corporale. Adaptarea depinde de modificările fiziologice majore, realizate odată cu nașterea: Lichidul pulmonar este resorbit în circulația venocărilă și limfatică și eliminat mecanic prin comprimarea toracică în cazul nașterii naturale, O2 umple alveolele și difuzează în sânge. Pensarea vaselor ombilicale determină creșterea TA sistemică. Vasodilatația vaselor pulmonare crește fluxul sanguin și crește concentrația de O2. În timpul perioadei de tranziție între viața intra- și extrauterină apar modificări fiziologice majore iar pregătirea fătului la adaptare începe intrauterin prin depozitarea grăsimii brune, producerea catecolaminelor, stocarea glicogenului. Adaptarea pulmonară este strict proporțională cu maturarea, în funcție de durata gestației și integritatea funcției pulmonare; surfactantul pulmonar este cel ce asigură, după naștere apariția și menținerea capacității funcției reziduale (aproximativ 30 ml/kgc) și volumul respirator curent (aproximativ 6 ml/kg).
Înaintea nașterii există lichid intrapulmonar la făt (aproximativ 250 ml/24 ore) produs de pneumocitele de tip 1, aparatul respirator fetal având structură canaliculară (săptămânile 17-24). După săptămâna 24 se dezvoltă alveolele (ceea ce explică rata scăzută de supraviețuire la prematurii de grad mare), secreția lichidului intrapulmonar se oprește sub acțiunea hormonală a travaliului iar eliminarea lui se realizează în timpul expulziei prin filiera pelvigenitală (prin excreție mecanică) în căile respiratorii superioare și prin traversarea peretelui alveolar către vasele limfatice pulmonare, ductul toracic și capilarele pulmonare. Prima respirație este declanșată de modificările perfuziei materno-placentare, dependentă de contracții, ce determină hipoxie, acidoză, hipercapnie, precum și de stimularea prin chemoreceptori a centrului respirator (scade pH, crește PCO2, scade PO2), frigul (<37°C), zgomotul, atingerea, lumina inițiază respirația. Odată cu prima respirație modificările adaptative sunt certe: vasele pulmonare prezintă vasodilatație, după compresia din naștere se facilitează eliminarea a 30% din fluidul intrapulmonar, rezistența vasculară intrapulmonară scade expansiunea pulmonară. Se produce cu primul inspir ce învinge tensiunea de la suprafața alveolelor iar capacitatea reținerii aerului în expir depinde de calitatea surfactantului. Secretarea catecolaminelor acționează prin stimularea absorbției prin lichidul limfatic și scade secreția fluidului pulmonar.
Cardiovascular există 2 șunturi; canalul arterial și orificiul Botalli, și vor iriga primordial organele vitale (cord, creier), și se scurtcircuitează plămânii. Placenta este considerată “plămân” accesoriu și primește 50% din debitul cardiac. Suprimarea șunturilor se face la naștere odată cu respirația și suprimarea circulației fetale. Anamneza perinatală e foarte importantă în vederea stabilirii tipului de îngrijiri acordate postpartum. Nou-născutul se clasifică cel mai frecvent după vârsta gestațională: nou-născut la termen, nou-născut postmatur, nou-născut prematur, nou-născut aproape de termen. În cazul nou-născutului cu greutate scăzută la naștere se aplică scorul Ballard, care e o sumă de 12 criterii externa (6 fizice) și neurologice (6), variind între 10 (săptămâna 28) și 40 (săptămâna 40).
Greutatea la naștere se consideră mică (sub 2500 g), foarte mică (sub 1500 g), extrem de mică (sub 1000 g), și incredibil de mică (<700 g). Macro- somul este >4500 g, iar nou-născutul eutrofic între 3000-4000 g. După expulzie se realizează în sala de naștere primul examen ce vizează anomalii congenitale vizibile, traumele din timpul nașterii, sindromul de detresă respiratorie; obligatoriu nou-născutul este încălzit sub lampă. Ulterior examenul clinic obiectiv se face minuțios în ordinea prestabilită: sistemul respirator, cardiovascular, abdominal, membre, coloana vertebrală, articulații, cap, gât, cavitate bucală, ochi, examen neurologic.
Poziția este simetrică în cazul nou-născutului fără incidente perinatale, membrele flectate, policele prins în pumn, capul rotit lateral sau cu membrele și genunchii pe lângă trunchi (nou-născutul în prezentație pelvină). În ultima perioadă a sarcinii, fătul se dezvoltă continuu, într-un ritm progresiv. El va prezenta o maturizare satisfăcătoare a activităților necesare unei relative independențe funcționale, care să-i permită adaptarea la viața extrauterină. Când scorul Apgar are valori sub 7, reanimarea nou-născutului este obligatorie. Adaptarea la viața extrauterină a bebelușului este anticipată de solicitări cu mare potențial de patogenitate (îmbolnăvire), impuse de acțiunea nocivă a unor factori chimici și mecanici ai nașterii. Procesul de adaptare a nou-născutului durează, în medie, 7-14 zile. Privim adesea miracolul vietii din perspectiva celei care da viata.
Dar v-ati intrebat vreodata ce se intampla cu bebelusul? Este oare atat de simplu si natural sa treaca dintr-un mediu existential in altul? Sau ce presupune adaptarea la viata extrauterina? Ce se intampla cu bebelusul din punct de vedere emotional? Micul Mario Alexandru a avut locul perfect pentru a dormi. Cald si primitor, perturbat minim de zgomotele externe, cu lichidul amniotic jucand rol de absorbant de socuri, pantecul mamei a reprezentat securitatea absoluta. Dar intr-o zi de primavara, totul se schimba. Intr-un final, aude din nou bataile inimii mamei care l-au insotit tot timpul. Vocea si mirosul mamei ii da senzatia ca totul este in ordine. Trecerea la lumea exterioara este marcata de transformari majore. Si este imperios ca toate sa se petreaca intr-un interval de timp foarte scurt. Specialistii considera ca, in momentul nasterii, odata cu noile senzatii fizice si psihoemotionale, copilul "invata" si prima anxietate de separare. Separarea de mama, de mediul confortabil in care totul venea de la sine fara ca el sa faca cel mai mic efort: hrana, siguranta, protectia, cresterea biologica si psihica. Atasarea la pieptul mamei face ca el sa auda bataile inimii si anxietatea sa se diminueze, iar el isi concentreaza efortul pe primele respiratii.
"O data nascut, copilul castiga in autonomie, insa va trebui sa se confrunte cu o lume plina de zgomote, culori, atingeri ce-i vor schimba perceptiile vechi cu unele noi. Unele infricosatoare uneori: forceps-ul, un contact brutal, lipsa indelungata a mamei pentru prematuri, inconfort fizic periculos indus de o nastere prelungita si dificila, hipoxia. "Copilul nu sufera o trauma. Exista un stres in timpul travaliului, o situatie cu potential socogen daca bebelusul nu reuseste sa se adapteze. Este un stres, in sensul ca pentru o perioada de pana la un minut, corespunzator unei contractii, nu primeste suficient sange de la mama. Dar nu trebuie sa fie o trauma. Tocmai de aceea exista echipa medicala: sa se asigure ca nu devine o trauma. Mai mult decat atat, copiii sunt inzestrati sa reziste la stresul nasterii mai mult decat ne-am astepta", completeaza dr.
Comparativ cu alte mamifere, puii de om sunt mult mai fragili si vulnerabili la nastere. Ei au nevoie de o atentie constanta si de contact fizic. "Il pui pe pantecul mamei si se catara (pentru ca nu vede absolut deloc cateva zile) pana la san. Lucreaza ca un magnet. Este uimitor", se minuneaza de fiecare data dr. Iosif Niculescu. La nastere, copilul se afla in imposibilitatea sa-si ridice capul, sa se deplaseze, sa-si regleze temperatura sau sa se hraneasca. Oamenii de stiinta spun ca bebelusii se nasc cu doar trei reflexe de baza: sa respire, sa suga si sa inghita. Savantii pun acest lucru pe seama imaturitatii creierului nou-nascutului uman, care, la nastere, este de numai aproximativ 25% din greutatea sa de adult, in timp ce multe alte mamifere se nasc cu 60% - 90% din dimensiunea lor creierului adult.
"Expertii in pediatrie si psihologie afirmau anterior ca la nastere copilul este orb, nu poate distinge culorile, nu isi poate recunoaste mama si aude numai ecouri ale cuvintelor celor din jur. Se credea ca, pentru bebelus, diferentele de temperatura din timpul nasterii nu conteaza, ca bebelusul nu are miros si nici gust, ca plansul sau nu are semnificatie, ca zambetul sau este doar eliminarea unor gaze si ca bebelusul nu este "echipat" cu un creier care sa ii permita sa isi aminteasca, sa invete sau sa gaseasca semnificatii in experientele traite. "
"Este o trecere de la un mod existential, in care totul ii este asigurat la altul, in care trebuie sa respire singur, sa manance singur, sa cheltuie energie ca sa existe. Face parte din normalitate. Are nevoie de pauze intre contractii ca sa-si reechilibreze nevoile metabolice. Fiecare organ sufera modificari de natura sa-l ajute pe copil sa supravietuiasca in mediul extern. Respiratia este prima care se adapteaza la viata extrauterina. Un sistem respirator dispare si altul se initiaza. Plamanii se golesc de lichid in timpul contractiilor uterine si se inunda brusc cu aer la contactul cu atmosfera. Cu alte cuvinte, in mediul intrauterin, fatul primea oxigen din sangele mamei direct prin placenta. La nastere, dupa ce cordonul ombilical este taiat, iar copilul indepartat de placenta, bebelusul trebuie sa respire singur. Temperatura corpului este a doua ajustata. Imediat dupa ce este expulzat din mediul cald unde a locuit atata luni, copilul pierde multa caldura si se socheaza foarte repede. Se trezeste intr-un mediu rece si necunoscut, neprietenos. Creierul transmite mesajul ca este frig, iar corpul incepe sa creeze caldura prin arderea unei grasimi speciale care se gaseste numai la nou-nascuti: grasime bruna. Primul supt este benefic si trebuie sa se petreaca cat mai repede dupa nastere. Aduce anticorpi si un minim de energie."
Activitatea renala a nou-nascutului este diminuata in primele zile dupa nastere. Si asta deoarece bebelusul se naste cu vezica urinara goala. Urina acumulata in mediul intrauterin este eliminata inainte sau in timp ce fatul aluneca prin canalul de nastere. Meconiul, primul scaun al bebelușului, negru verziui si cu textura pastoasa, presupune eliminarea substantelor digerate si a resturilor procesului metabolic realizat de ficatul in timpul vietii intrauterine. Daca in primele doua zile dupa nastere, bebelusul nu elimina meconiul, trebuie solicitatia parerea specialistului.
In timpul perioadei de incercari si adaptare, alimentatia nou-nascutului poate varia: alapteaza la san sau este hranit cu formula; fie ca alaptarea incepe devreme, fie ca este necesar sa intretina o hrana potrivita, impactul asupra tonusului si sanatatii generale este semnificativ. Primele respiratii si incercarile de a respira autonom determina aceste transformari, iar contactul piela-pe-piele cu mama faciliteaza un start optim in hranire. Alaptarea precoce (adesea numita "ora de aur") este considerata de multi specialisti un factor major in asigurarea unei adaptari adecvate. Parintii joaca un rol crucial in primele ore de viata ale bebelusului.
Miracolul unei sarcini - de la diviziunea celulei pana la nastere
tags: #adaptarea #unui #nou #nascut #la #viata
Postări populare:
- Ghidul complet despre concediile de maternitate în România și modul de calcul al indemnizației
- Activitatea profesională a Dr. Nicolae Suciu
- Ce este prolapsul cordonului ombilical? Cauze, diagnostic și riscuri
- Ghid de dozare și siguranță pentru Magnesium Doppelherz Aktiv 500 la sugari
- Ceaiul de pufuliță: efecte asupra fertilității și sănătății uro-genitale