După cel de-al doilea razboi mondial, intr-o perioada in care populatia infantila era lovita de boli precum tuberculoza, distrofia si rahitismul, iar mortalitatea infantila era crescuta, profesorul doctor Alfred Rusescu a luptat pentru dezvoltarea pediatriei. Considerat intemeietor de scoala de pediatrie in Romania, el creeaza in 1946 Institutul pentru Ocrotirea Mamei si Copilului (IOMC), cu locatia la Leaganul “Sf. Ecaterina”, de la Arcul de Triumf. Din spitalele in care erau internati copii, mamele ramaneau alaturi de micutii pacienti, dar dormeau in incaperi separate. Profesorul Alfred Rusescu a militat ca mamele sa fie cazate langa copil, motiv pentru care a incercat, pe cat a fost posibil, sa le asigure paturi in aceleasi saloane. Din 1966, IOMC isi inceteaza functionarea. Abia in 1970, un grup de pediatri va duce mai departe preocuparile profesorului Rusescu pentru sanatatea mamei si a copilului. Doctorii Lidia Oradean, Virginia Russ si Ada Burlui organizeaza sectii de obstetrica-ginecologie, nou-nascuti si fiziologia copilului sanatos, iar la numai un an, institutului i se adauga o sectie de pediatrie. Noua echipa a facut eforturi semnificative pentru imbunatatirea starii de sanatate a femeii si copilului in Romania, la cresterea culturii sanitare a populatiei si astfel la scaderea impresionantului numar de decese inregistrate la acea vreme in randul copiilor sub 4 ani. Intre 1970 si 1971, IOMC a avut sediul in incinta Spitalului “Polizu”. In 1971, revine cu sediul la “Emilia Irza”, unde se gaseste si astazi. Profesorul Razvan Priscu, continuatorul de scoala al lui Alfred Rusescu, preia conducerea institutului si infiinteaza un colectiv de pediatrie sociala.
In anul 1930, Asigurarile Sociale construiesc in Strada Polizu din Bucuresti un spital de chirurgie modern si bine dotat pentru vremea aceea. Asezat langa un hotel creat dupa planurile arhitectului Mincu, Spitalul Polizu era destinat initial ingrijirii muncitorilor asigurati, asa cum arata si basorelieful de la intrarea in spital, ce reprezinta muncitori primind asistenta medicala. Spitalul a fost construit dupa indicatiile celebrului chirurg Traian Nasta, care a condus Serviciul de chirurgie pana in 1943. 1945 este anul in care spitalul de chirurgie Polizu devine maternitate. In prima cladire a Spitalului Polizu exista o sala de operatie la etajul I, sali de nastere la etajul II si saloane de obstetrica-ginecologie la cel de-al treilea etaj. In acelasi an, la conducerea noii maternitati vine renumita obstetriciana Eufrosina Protopopescu Pache, profesor emerit. Director al Centrului de Cercetari Stiintifice Obstetrica-Ginecologie si sef de sectie in Spitalul Polizu este numit in 1957 prof. dr. Dan Alessandrescu. Dupa 1990, prof. dr. Spitalul Polizu este recunoscut in istoria medicinei romanesti ca fiind leaganul scolii de neonatologie. Pentru ca aici a luat fiinta, in anii ’70, neonatologia, specialitatea medicala dedicata studiului fatului si al nou-nascutului pana in a 28-a zi de viata.
1990 este anul in care numele Institutului este completat cu cel al profesorului care a creat o adevarata scoala de pediatrie, Alfred Rusescu. In anul 2016 Institutul pentru Ocrotirea Mamei și Copilului “Prof. Dr. A. Boala unui adult aduce cu sine multa suferinta. Dr. Maria Cutarida Hratunescu, prima femeie medic din Romania, a luat initiativa crearii in 1897 a unui camin pentru ingrijirea copiilor abandonati. El a functionat sub egida Societatii Materna. Copiii sunt expresia valorii biologice a unui popor, starea sanatatii lor si indicele mortalitatii infantile constituind unul din factorii care caracterizeaza gradul de evolutie si civilizatie. Pediatria nu este o specialitate limitata la o parte a corpului, la o functie organica, la o tehnica, la o boala sau un grup de boli, ci o aplicare a medicinei generale la o intreaga perioada a dezvoltarii omului, deoarece copilul nu este un adult in miniatura; copilaria reprezinta perioada biologica caracterizata prin procesele de crestere si de dezvoltare de la nastere pana la sfarsitul adolescentei. Astfel isi incepea "cuvantul inainte" doctorul Alfred D. Rusescu, eminentul intemeietor al pediatriei moderne in Romania in lucrarea sa consacrata acestei ramuri distincte a medicinei. "Din istoricul Pediatriei Romane", aparuta la Bucuresti in 1975 la Editura Litera.
Prof. Mihail Manicatide, nascut la Giurgiu in 1867, este considerat fondatorul Scolii stiintifice romanesti de pediatrie. Este autorul a doua tratete de medicina infantila pentru studentI, aparute in mai multe editii. Asistenta sociala a copiilor in Romania este de data relativ recenta deoarece insasi institutiile romanesti s-au inchegat mai tarziu fata de restul Europei. In 1975, Alexandru Ipsilanti a infiintat o cutie a milosteniei care avea darul de a finanta ingrijirea copiilor lepadati si orfani. Domnitorul a hotarat ca bisericile "Domnita Balasa" si cea a "Tuturor Sfintilor" din capitala Tarii Romanesti sa adaposteasca copiii parasiti si orfani. Intre primii medici il gasim evocat pe englezul John Barkere Mawer, venit in Romania in 1958 ca doctor la Spitalul Brancovenesc si medic al Azilului "Domnita Balasa". El a publicat in romana in 1883 lucrarea "Arta de a ingriji copiii mici". In Bucuresti apar alte cateva institutii de speta sociala a copilariei, multe dintre ele cu existenta efemera din cauza lipsei mijloacelor de sustinere. Azilul "Elena Doamna", infiintat in 1861 de doctorul Davila si sotia lui, a fost vizitat de doamna Elena Cuza, care a luat initiativa extinderii azilului prin donatii si subscriptie publica. Ecaterina Cantacuzino, Ana Savescu, Elena Pherechide, doamne din inalta societate a Bucurestiului, au infiintat si sustinut material institutii pentru ingrijirea copiilor mici, azile pentru copii parasiti sau societati de ajutorare a mamelor sarace si a copiilor lor. Dr. Alfred D. Rusescu, nascut in 1895 la Bucuresti, a organizat pediatria si invatamantul superior de medicina pe baze moderne, fiind mentorul marilor-profesori care au dezvoltat pana in vremurile de astazi pediatria. Primul spital de copii a fost infiintat din ordinul caimacanului Tarii Romanesti Alexandru Dimitrie Ghica, in 1857, doctorului Iuliu Barasch revenindu-i raspunderea pentru finalizarea acestui proiect.
Prin grija eforiei spitalelor civile, spitalul de copii s-a mutat intr-o cladire noua in strada Diaconeselor, cartierul Popa Tatu, ulterior Liceul "Sfantu Sava". In 1867 conducerea acestui spital excelent dotat pentru acele vremuri revine doctorului Constantin Mica, considerat primul pediatru specialist din tara noastra. In 1886, Spitalul de copii a fost mutat din Strada Diaconeselor, in Strada Clopotari, astazi Strada Grigore Alexandrescu, intr-un local nou construit. Facultatea de Medicina din Iasi si-a deschis cursurile la 1 decembrie 1879, dar o catedra de Clinica infantila apare la 1897. Catedra avea ca baza Institutul Gregorian infiintat in 1852, iar baza clinica functiona la sectia infantila a Epitropiei "Sfantul Spiridon" din Iasi. Catedra cunoaste o organizare superioara prin venirea ca titular a profesorului Mihail Manicatide. Acesta a condus intre 1900-1920 invatamantul pediatric din Iasi si a reusit sa creeze aici o scoala renumita de pediatrie. La solicitarea societatii orfanilor din primul razboi mondial, la Iasi se infiinteaza in 1922 primul sanatoriu din Romania pentru tratamentul tuberculozei pulmonare a copilului, condus de doctor Emil Hurmuzache. El reuseste sa dezvolte in capitala Moldovei si baza clinica a invatamantului de pediatrie si sa formeze, de asemenea, un puternic centru universitar si de cercetare. La Cluj, Facultatea de pediatrie a fost tarziu infiintata, abia in 1901. Primul profesor de pediatrie la Facultatea de Medicina a Universitatii Romane din Cluj a fost prof. dr. Titu Gane. El reuseste inca din primii ani sa se impuna atat pe linie didactica, cat si ca un bun conducator al pediatriei din Transilvania, fiind numit inspector general al Asistentei Sanitare in Ardeal si Banat. In 1920 el creeaza centre de ocrotire a copiilor prin transformarea vechilor azile de copii. Succesorul prof. Gane a fost prof. dr. Gheorghe Popovici, care a condus invatamantul de pediatrie la Cluj pana in 1946.
Institutul de ocrotire a Mamei si Copilului are o vechime de peste 50 de ani si s-a impus drept institutia stiintifica de marca in cadrul sistemului pediatriei romanesti. Functioneaza in cadrul fostului Spital "Emilia Irza", nume preluat dupa tipicul comunist de la o persoana care nu avea nici o legatura cu sistemul sanitar. Dupa pensionarea prof. Rusescu a urmat la conducerea institutului prof. dr. docent Razvan Priscu. 18,3% sunt copii. la mie la 10,5 in 2000. Mortalitatea infantila (raportata la 1.000 de copii nascute) a scazut de la 29,3 in 1980 la 18,58 in 1999, indicator care situeaza Romania pe un nedorit loc fruntas in Europa. "Victor Gomoiu", "Fundeni", "Marie Curie". remarcabila, duc mai departe stafeta maestrilor.
La 7 noiembrie 1867 s-a născut Mihail Manicatide, cel care avea să devină stralucitul medic și cercetător care a fondat școala românească modernă de pediatrie; întemeietorul pediatriei ştiinţifice ca metodă de abordare a patologiei infantile; autorul primelor tratate de pediatrie şi terapeutică infantilă; a fondat Societatea Română de Pediatrie (1929). Profesorul Mihail Manicatide este unul dintre corifeii medicinei româneşti, a cărui contribuţie la dezvoltarea ştiinţelor medicale din ţara noastră îl aşază în rândul marilor întemeietori de şcoală ca Nicolae C. Existenţa unei patologii caracteristice copilului, mai ales sub aspectul bolilor infecţioase a căror etiologie bacteriană sau virală va fi descoperită treptat, modul particular de manifestare a îmbolnăvirii copilului, gravitatea şi rapiditatea evoluţiei generate de modalităţile specifice de răspuns a unui organism în creştere, aveau să frapeze lumea ştiinţifică şi vor crea condiţiile necesare delimitării pediatriei ca ştiinţă. Mihail Manicatide vede lumina zilei la 7 noiembrie 1867, la Giurgiu, într-o familie de români macedoneni. Face liceul la „Sf. Sava“ din Bucureşti, după care va urma cursurile Facultăţii de Medicină „Carol Davila“ din Bucureşti, pe care le încheie în 1893 cu teza de doctorat „Studiul anatomopatologic al ficatului“ sub conducerea marelui savant Victor Babeş. Înclinaţia sa pentru cercetare va fi o dominantă a întregii sale activităţi şi îl va apropia de Victor Babeş, care avea notorietatea celui mai mare bacteriolog şi anatomopatolog al timpului, devenind astfel preparator la catedra sa. Îl va cunoaște pe Pierre Nobecourt, cu care va face echipă şi va fi citat în tratatele acestuia. Între anii 1897-1889 lucrează la Berlin în la boratoarele lui Rudolf Wirchoff şi în clinicile infantile ale lui Otto Heubner, Adalbert Czerny şi Wolfgang Pfaundler (care, de asemenea, îl va cita în tratatul său), unde îşi va desăvârşi pregătirea şi va continua munca de cercetare. Figură carismatică, cu o vastă cultură, bun comunicator, cu înclinaţie nativă către bunătate şi caritate, va deveni în perioada berlineză liderul studenţilor care studiau aici în calitatea sa de preşedinte al Societăţii românilor din Berlin. În anul 1920 e chemat la București, pentru a pune şi aici bazele învăţământului pediatric, continuându-şi preocupările sale în domeniul cercetării ştiinţifice exact în aceeaşi manieră ca la Iaşi. El a reuşit să imprime orientarea către latura socială a practicii pediatrice, fără de care nu se poate face o medicină de calitate, de aici şi numeroasele sale iniţiative sub aspectul protecţiei copilului.În scurt timp a reușit să impună lumii ştiinţifice din ţara noastră specialitatea pediatrie ca ramură distinctă a ştiinţelor medicale, plecând de la particularităţile morfofiziologice ale copilului în dezvoltare și a demonstrat astfel că minorul nu este un adult în miniatură. Constată în studiile sale că mortalitatea infantilă a copiilor nelegitimi, ocrotiţi în instituţii particulare şi filantropice, este de trei ori mai mare decât a celor din familie, prin urmare va milita şi va reuşi să impună preluarea acestora de către stat, prin înfiinţarea orfelinatelor şi a caselor de copii conduse de medici „pentru că altfel rezultatele sunt deplorabile“. La iniţiativa sa şi după mai multe încercări va reuşi, la 19 martie 1929, să înfiinţeze Societatea Română de Pediatrie cu revista sa (Revista Română de Pediatrie) prin apelul adresat tuturor pediatrilor din ţară, majoritatea dintre ei elevi ai şcolilor din Iaşi, Bucureşti şi Cluj. Aceste două momente vor marca evoluţia pediatriei româneşti ca ştiinţă. În 1919 Mihail Manicatide a făcut parte din comisia universitară care a selecționat corpul didactic al nou înființatei Universități din Cluj. A fost una din personalităţile cele mai prolifice ale ştiinţei medicale româneşti, deopotrivă în plan ştiinţific, didactic, profesional şi social. Mihail Manicatide a murit la 17 februarie 1954 la București. După studii, el a continuat să contribuie la dezvoltarea pediatriei românești, iar opera sa rămâne fundament pentru generațiile următoare.
Constantin Brancusi, sculptorul sufletului romanesc
tags: #alfred #rusescu #din #istoria #pediatriei
Postări populare:
- Evoluția și structura Maternității Cuza Vodă Iași în obstetrică
- Cum ajută Sfântul Nectarie în naștere? Rugăciunea pentru mămici
- Ghid complet pentru purificatoare de apă
- Tot ce trebuie să știi despre avortul medicamentos cu mifepristronă și misoprostol: informații și riscuri
- Rolul temeperaturii basale în detectarea avortului spontan: cauze și simptome