Defectele cardiace sunt cele mai frecvente malformații congenitale la nou-născuți, responsabile pentru numeroase decese neonatale și decese cauzate de malformații congenitale în copilărie. Detectarea precoce a anomaliilor cardiace la făt este esențială pentru un management corespunzător al sarcinii și al nașterii. Ecocardiografia fetală, cunoscută și sub denumirea de ecografie cardiacă fetală, este o investigație transabdominală realizată la gravidă de un medic specialist cu experiență, de regulă, în săptămâna a 22-a de sarcină.
Aceasta are ca scop examinarea amănunțită a anatomiei și funcționalității inimii fetale. Procedura este complet nedureroasă și sigură atât pentru mamă, cât și pentru făt și poate fi efectuată mai devreme în sarcină, atunci când există indicații medicale specifice. Conform unui studiu din 2022, ecocardiografia fetală este extrem de precisă, permițând diagnosticul prenatal al majorității cardiopatiilor congenitale majore. Screeningul pentru anomalii cardiace ar trebui să se efectueze la toate sarcinile, în timpul celui de-al doilea trimestru de sarcină.
Sarcinile pot fi afectate de factori materni sau de factori fetali, care cresc riscul de boli cardiace fetale. În situațiile când nu există nicio problemă cunoscută cu inima bebelușului, ecocardiografia fetală este considerată o procedură de rutină în cadrul morfologiei de trimestrul II. Chiar dacă o ecocardiografie relevă o modificare anormală, aceasta nu este întotdeauna o problemă gravă. Ecocardiografia fetală este realizată, de regulă, în al doilea trimestru de sarcină, între săptămânile 18-22 de gestație, după ecografia morfologică de rutină. În această etapă, dimensiunea fătului este adecvată și calitatea transmiterii ultrasunetelor prin abdomenul matern este mai mare. În anumite situații, investigația poate fi indicată și mai târziu în cursul sarcinii.
Inima este unul dintre cele mai importante organe ale corpului uman şi funcționează asemenea unei pompe musculare ce distribuie sângele în întreg organismul. Inima este alcătuită din patru cavități şi anume: 2 atrii și 2 ventriculi. Structura atriilor este ușor diferită de cea a ventriculilor, prezentând anumite caracteristici generale: sunt alcătuită dintr-un perete mult mai subțire și mai neted decât al ventriculilor; dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor; la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor; fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept; comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde maximal la stimuli care egalează sau depășesc valoarea prag. Aceasta reprezintă legea “tot sau nimic”. Inima este excitabilă numai în faza de relaxare (diastolă), iar în sistolă se află în stare refractară absolută şi nu răspunde la stimuli. Automatismul reprezintă proprietatea țesutului nodal de a se autoexcita ritmic. Ritmul cardiac, 60-80 bătăi/minut, este determinat de nodulul sinoatrial şi poate fi modificat de factori externi. Căldura, influențele simpatice, adrenalina, noradrenalina determină tahicardie (accelerarea funcției cardiace).
Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitația în toate fibrele sale. Impulsurile generate automat şi ritmic de nodulul sinoatrial se propagă în pereții atriilor, ajung în nodulul atrioventricular şi prin fasciculul Hiss şi reţeaua Purkinje, la ţesutul miocardic ventricular. Contractilitatea este proprietatea miocardului de a răspunde la acțiunea unui stimul prin modificări ale dimensiunilor și tensiunii. În camerele inimii se produce o presiune asupra conținutului sangvin și are loc expulzarea acestuia. Este alcătuit din celule miocardice cu proprietăți specifice precum automatismul (generează impuls electric în mod spontan) şi conducerea impulsului. Celulele miocardului ce prezintă automatism mai sunt denumite și celule miocardice tip P sau pacemaker.
Proprietatea de automatism este deținută de celulele din nodul sinoatrial, din fibrele atriale specializate sau fasciculul Bachmann, din nodul atrioventricular, din fasciculul Hiss şi ramurile sale şi din rețeaua Purkinje. În mod normal, activitatea electrică a inimii este controlată de nodul sinoatrial, acesta fiind pacemakerul fiziologic al inimii. Mai poartă denumirea si de nodul Keith-Flack şi este localizat la nivelul peretelui posterior al atriului drept, superior de creasta terminală. Impulsurile trimise de acesta sunt cu o frecvenţă de 70-80/min. În alcătuirea sa intră mai multe tipuri de celule: celulele P cu rol de pacemaker; disfuncţia acestora determinând pauze sinusale; celulele T tranziționale, disfuncția acestora determinând blocarea excitației înainte ca aceasta să ajungă la nivelul miocardului atrial; celule nodale de tip Purkinje. Nodul atrioventricular este localizat la nivelul septului interatrial inferior şi în alcătuirea sa intră aceleași tipuri de celule ca și în nodul sinoatrial. Mai poartă denumirea de nodul Aschoff-Tawara şi produce impulsuri cu o frecvență de 40-50/min. La acest nivel este întârziat impulsul trimis de la nivelul nodului sinoatrial. Întârzierea impulsului are două avantaje: depolarizarea ventriculară este întârziată până când atriile și-au golit conținutul în ventriculi; limitează numărul maxim de stimuli ce pot determina depolarizarea ventriculilor pe unitatea de timp.
Fasciculul Bachmann este situat între vena cavă superioară și atriul drept, iar din el pleacă fasciculul internodal anterior James. Fasciculul internodal mijociu sau Wenckebach face legătura dintre nodul sinoatrial și atrioventricular. Fasciculul Hiss pornește de la nivelul triunghiului lui Koch și intră în septul interventricular, după care se ramifică în două ramuri, unul drept și unul stâng. La inervația inimii participă atât sistemul nervos vegetativ simpatic, cât și cel parasimpatic. Înervația parasimpatică este realizată prin intermediul ramurilor cardiace cervicale și toracale ale celor doi nervi vag, iar acțiunea acestuia este cardiomoderatoare: scade frecvența cardiacă și determină vasoconstricția coronarelor. Inervația simpatică se realizează prin intermediul nervilor cardiaci cervicali superiori, mijlocii și inferiori, alături de 3-4 nervi cardiaci toracici. Acești nervi simpatici și parasimpatici formează două plexuri cardiace: anterior respectiv posterior. Plexul cardiac posterior (profund) este localizat în jurul venei cave și posterior de aorta ascendentă. Există și un plex subendocardic, unul intramiocardic și unul subepicardic.
Funcția principală a cordului este aceea de a furniza oxigenul și substanțele nutritive necesare țesuturilor și totodată de a îndepărta dioxidul de carbon și metaboliții. Acest lucru se poate realiza prin două circulații: cea dreaptă, pulmonară și cea stângă, sistemică. Pentru început, de reținut este faptul că inima stângă reprezentată de atriul și ventriculul stâng conțin numai sânge oxigenat, iar atriul drept și ventriculul drept conțin sânge amestecat cu dioxid de carbon. Astfel, sângele oxigenat de la nivelul atriului stâng trece la nivelul ventriculului stâng prin intermediul orificiului atrioventricular, prin deschiderea valvei mitrale. De la nivelul ventriculului stâng este ejectat prin valva aortică la nivelul aortei, aceasta furnizând sânge oxigenat și nutrienți tuturor țesuturilor. La nivel tisular, mai exact la nivelul circulației capilare, se realizează schimbul de gaze: oxigenul arterial fiind eliberat și preluat de țesuturi, în timp ce dioxidul de carbon, rezultat în urma metabolismului tisular, îl ia locul. Sângele încărcat cu dioxid de carbon ajunge la nivelul sistemului venos ce se varsă prin intermediul celor două vene cave: superioară și inferioară, la nivelul atriului drept. De aici, sângele neoxigenat ajunge în ventriculul drept prin intermediul orificiului atrioventricular drept, prin deschiderea valvei tricuspide. De la nivelul ventriculului drept, acesta este ejectat în trunchiul pulmonar. Cele două artere pulmonare transportă sângele încărcat cu dioxid de carbon la nivel pulmonar unde are loc hematoza: eliberarea dioxidului de carbon în alveole și reîncărcarea cu oxigen a acestuia. Sângele oxigenat se reîntoarce la nivelul atriului stâng prin intermediul celor patru vene pulmonare: două drepti și două stângi.
Ciclul cardiac, denumit și revoluția cardiacă, este similar atât pentru cordul drept (atria și ventriculul drept), cât și pentru cordul stâng (atria și ventriculul stâng). Pentru o frecvență cardiacă de 70 de bătăi/minut, ciclul cardiac are o durată de 0,82 secunde. Ciclul cardiac pentru inima stângă începe cu sistola atrială ce durează 0,08-0,12 secunde, timpul dedicat fazei de umplere a ventriculului. După terminarea sistolei atriale, se egalizează presiunile atrioventriculare, ceea ce duce la închiderea valvei mitrale. Prin închiderea atât a valvei mitrale, cât și a valvei aortice, presiunea din ventriculul stâng crește considerabil, se deschid valvele aortice și se eject sângelui în aortă.
Relaxarea ventriculului stâng se realizează în două etape: protodiastola fiziologică (0,04 secunde) și umplerea pasivă rapidă (0,11 secunde, asigurând circa 70% din sângele ventricular). Diastolă ventriculară cuprinde apoi umplerea pasivă lentă (diastazis) de circa 19% din sângele ventricular. În timpul umplerii lente (diastazis), valvele atrioventriculare iau forma unei pâlnii prin care sângele trece din atriu în ventricul. Debitul cardiac este definit ca volumul de sânge ejectat de fiecare ventricul într-un minut (literați ca l/min). Presarcina reprezintă volumul diastolic al ventriculului stâng, în timp ce post-sarcina reprezintă rezistența la ejecția sângelui din ventriculul stâng.
Deci, cu cât umplerea diastolică a inimii este mai mare, cu atât mai mare va fi cantitatea de sânge pompată în aortă. Când la ventricule sosește un volum suplimentar de sânge, fibrele musculare cardiace se destind și se alungesc, crescând forța contracției. În condiții fiziologice de repaus, controlul debitului cardiac se realizează în primul rând prin frecvența cardiacă și prin contractilitate. Pentru ca inima să pompeze sângele cât mai eficace, miliarde de celule din camerele superioare și din ventricole trebuie să se contracte simultan. Aceasta coordonare este declanșată de impulsul electric, dirijat de nodulul sinusal, situat în atriul drept. Traversând acest nod, impulsul electric excitationă rapid toate celulele ventriculelor prin rețeaua His-Purkinje. Electrocardiograma este reprezentarea grafică a activității electrice cardiace, fiind metoda cea mai răspândită pentru a investiga activitatea electrică a inimii.
Activitatea electrică a inimii poate fi detectată de la nivelul pielii prin electrozi. În timpul electrocardiogramei, Electrozii sunt atașați pe piept, brațe și picioare. Fiecare contracție a inimii este declanșată electric, iar repetarea acestui fenomen rezultă în ritmul cardiac. Nodulul sinusal este cel care dă măsura acestui ritm, având proprietatea de a adapta cadența la cerințele organismului prin sensibilitatea sa la stimularea sistemului nervos și la hormonii (ex: adrenalina). Ritmul cardiac normal este situat între 60-80 bpm. Intervalele și segmentele ECG definesc durata și traseul potențialelor impulsuri: intervalul P-Q, segmentele ST, undele QRS și unda T.
Printre funcțiile principale ale pompei cardiace se numără furnizarea oxigenului și nutrienților în țesuturi, precum și eliminarea dioxidului de carbon și a metaboliților. Aparatul cardiovascular, sau sistemul cardiovascular/circulator, este un sistem tubular închis, alcătuit din inimă, vase sanguine și limfatice, care transportă sângele și limfa în tot organismul. Arterele duc sângele de la inimă spre țesuturi, capilarele permit schimburi între sânge și celule, iar venele aduc sângele înapoi la inimă. Sistemul limfatic recuperează lichidul interstițial și îl returnează în circulație. Pentru a preveni afecțiunile cardiace, măsurarea regulată a tensiunii și a colesterolului este esențială. Aceste teste pot fi efectuate chiar de mai multe ori pe an în cazul persoanelor cu familie de boli cardiovasculare.
Monitorizarea ritmului cardiac fetal este o parte esențială a îngrijirii prenatale, oferind informații despre sănătatea și bunăstarea fătului. Urmărind ritmul cardiac al bebelușului, furnizorii de servicii medicale pot detecta potențiale complicații și pot evalua cât de bine tolerează copilul sarcina. Monitorizarea ritmului cardiac fetal este o procedură non-invazivă utilizată pentru a măsura și evalua ritmul cardiac al bebelușului în timpul sarcinii. Ritmul cardiac al bebelușului este un indicator important al sănătății fetale. Auscultație intermitentă: metoda folosește un dispozitiv Doppler portabil sau un fetoscop pentru a asculta bătăile inimii fetale.
Monitorizare fetală electronică continuă (EFM) poate fi necesară în timpul travaliului. Procedura standard: în timpul unei vizite prenatale de rutină, furnizorul de asistență medicală va folosi un dispozitiv Doppler sau un fetoscop pentru a asculta, iar pentru monitorizarea continuă se plasează doi senzori pe abdomenul mamei: unul pentru ritmul fetal, altul pentru contracțiile uterine. Intervalul normal al ritmului fetal variază în funcție de stadiul sarcinii și de mișcările copilului. Sarcina timpurie (10-12 săptămâni): frecvența fetală variază de obicei între 120 și 160 bpm. Este important să reținem că variațiile mici pot fi normale.
Evaluarea bunăstării fetale urmărește identificarea suferinței fetale, monitorizarea travaliului și sprijină deciziile clinice. În timpul travaliului, monitorizarea continuă ajută să se evalueze răspunsul copilului la contracții. Modelele anormale pot indica suferința fetală, compresia cordonului sau insuficiența placentară. Monitorizarea ritmului cardiac fetal este în general sigură, cu riscuri minime precum false pozitive/negative sau rezultate neconcludente. În timpul auscultării intermitente, este posibil să vă mișcați, însă medicul poate solicita să stați întins pentru rezultate mai clare.
În concluzie, monitorizarea ritmului cardiac fetal este o componentă vitală a îngrijirii prenatale, fie în cadrul controalelor de rutină, fie ca răspuns la preocupări specifice. Înțelegerea modului de funcționare a procedurii, a intervalelor normale și a modului de interpretare a rezultatelor poate sprijini sănătatea maternă și bunăstarea bebelușului.
Sistemul circulator
tags: #aparatul #cardiovascular #fetal