Avortul (în latină: ab „fără", ortus „naștere") reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil. Un avort reprezintă întreruperea unei sarcini prin îndepărtarea sau expulzarea unui embrion sau făt din uter, având ca rezultat sau fiind cauzată de moartea acestuia. Un avort poate avea loc spontan din cauza complicațiilor în timpul sarcinii sau poate fi indus.
În România, avortul este un subiect sensibil, iar cel la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public. În România ne confruntăm cu o situație care trebuie să dea de gândit, să activeze instituțiile competente și să se structureze o dezbatere la nivelul opiniei publice. De asemenea, conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii în intervalul cuprins între 1958 şi 2008 au fost efectuate 22.178.906 avorturi.
În primul rând, pentru a înțelege impactul asupra sustenabilității populației trebuie să privim istoric: până în 1936, când a fost adoptat un nou Cod Penal, România a funcționat după cel emis prima dată sub Alexandru Ioan Cuza în 1864, cu prevederi împrumutate din Codul Penal Francez și Codul Penal Prusian. Pe fondul Marii Crize Economice, tot mai multe feministe au început să ia poziții privind avortul. În 1934, Maria Baiulescu a publicat în „Ziarul Nostru”, publicație feministă susținută de Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române, un articol în care se poziționa împotriva dreptului la avort. De cealaltă parte, Medeea Niculescu publica în „Cuvântul femeilor” eseuri ce încurajau acordarea dreptului la avort.
În 1936, în Codul Penal, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate. Se făceau diferențe între persoanele căsătorite care avortau și cele necăsătorite. Într-adevăr, în Codul Penal din 1936, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate. Articolul 482 prevedea că femeile căsătorite primeau între 6 și 12 luni de închisoare pentru avort, în timp ce cele necăsătorite primeau între 3 și 6 luni.
România a urmat ordinele conducerii Uniunii Sovietice, iar pe 25 septembrie 1957 a fost legalizat avortul prin Decretul 463. Centres de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină. Spre deosebire de reglementările din alte țări socialiste din Europa Centrală și de Est, nu au fost necesare formalități birocratice ample.
Din toamna anului 1966, Nicolae Ceaușescu abrogă Decretul 463 și, fără vreun avertisment prealabil, pe data de 1 octombrie 1966, guvernul lui Ceaușescu a emis Decretul 770, prin care avortul este interzis în aproape toate cazurile. Prin Decretul nr.770/1966 actul avortului era reglementat în mod strict de legiuitor pornind de la premisele enunțate în preambul: întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu grave consecinţe asupra sănătăţii femeii şi aduce mari prejudicii natalității şi sporului natural al populaţiei. Deși reglementarea penală cuprinsă în Decret este deosebit de strictă, aceasta nu instituie o interdicție absolută a avortului.
Interdicția drastică a avortului oferă o lecție imediată: femeile mor, mai ales cele care nu își permit să plătească pentru un avort “în siguranță”, chiar dacă e ilegal. În perioada Ceaușistă nu existau măsuri contraceptive, iar majoritatea femeilor care doreau să nu nască ajungeau să folosească diverse soluții improvizate precum rădăcină de leandru, fus și sonde, să se infecteze și să ajungă în stare gravă la spital. Dr. Sorin Puia, medic la Maternitatea Giulești încă din perioada comunistă, a povestit într-un interviu pentru Adevărul că femeile „ajungeau în faza tardivă la spital”, iar medicii aveau 2 variante: „Prima, și cea mai favorabilă, era aceea de a le face un chiuretaj, iar a doua consta în operație: să le facem histerectomie, să le eliminăm uterul.”
Rapoartele oficiale arată că 9.452 de femei au fost înregistrate în statisticile privind mortalitatea maternă, dar cifrele nu includ miile de avorturi făcute clandestin. Până în 1989, drasticile politici antiavort ale lui Ceaușescu au sporit dramatic rata mortalității maternale, ea atingând cel mai ridicat nivel din Europa: 87% din decesele maternale erau atribuite unor complicații legate de un avort ilegal. Interzicerea lui a dus la apariția multor copii nedoriți. Una dintre consecințele acestei politici criminale au fost zecile de mii de copii abandonați de femeile care nu-i mai puteau crește.
Abrogarea Decretului nr. 770/1966 prin Decretul-Lege nr. 1 din data de 26 decembrie 1989 marchează, din punct de vedere legislativ, liberalizarea avorturilor. Spre ușurarea populației, guvernul provizoriu s-a grăbit să legalizeze avortul. Dincolo de legalizarea avorturilor, vor deveni disponibile și mijloacele de contracepție, anterior ilegale sub regimul ceaușist.
Legalizarea avortului a avut un efect imediat asupra numărului de avorturi legale înregistrate și în privința numărului de decese datorate avortului: în 1990, avorturile depășeau numărul nașterilor într-o proporție de 3 la 1. Dezincriminarea avortului a dus la reducerea mortalității materne cu până la 50% față de 1989. În 1990, existau 83 de morți materne la 100.000 de nașteri. În 1990, avorturile depășeau numărul nașterilor de trei ori, iar o reducere semnificativă a mortalității materne a urmat în anii următori.
Între 1990 și 2002, rata avorturilor la cerere a scăzut cu 85%. În perioada 1993-1999, conform Chestionarului pe Drepturi Reproductive aplicat în România pentru a vedea starea sistemului de sănătate reproductivă, rata avorturilor la cerere a scăzut cu 35%. Dacă media de avorturi făcute de o femeie era 3.4, acum era 2.2. Mortalitatea maternă a scăzut de la 170 de decese la 100.000 de nașteri în 1989, la 22 de decese la 100.000 de nașteri în 2002.
Tipuri de avort și siguranța procedurilor
Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical. Avortul medicamentos presupune două etape prin care se elimină sarcina nedorită. În prima etapă are loc administrarea pastilelor care au ca efect stoparea dezvoltării embrionului, deoarece blochează acțiunea progesteronului - hormonul care ajută la menținerea sarcinii. În lipsa progesteronului, endometrul se subțiază, iar embrionul se va desprinde și va muri. În a doua etapă se va administra preparatul (după 1-2 zile, fără supraveghere medicală, se ia acasă) care va provoca contractarea uterului și sângerarea vaginală pentru a avea loc expulzia conținutului sarcinii (embrionul și placenta, precum și alte țesuturi). În cazurile rare în care sarcina nu este întreruptă în urma administrării medicamentelor, medicul va efectua o intervenție pentru îndepărtarea ei (chiuretaj).
Avortul chirurgical se poate realiza prin două tehnici, în funcție de vârsta sarcinii. În primul trimestru de sarcină (5-12 săptămâni) se va utiliza aspirația manuală cu vacuum implică aspirația țesuturilor uterului cu un tub de mici dimensiuni. În al doilea trimestru de sarcină (în jurul perioadei de 12 săptămâni) se utilizează o tehnică chirurgicală care presupune dilatarea forțată, chiuretajul și aspirarea cu vacuum, pentru eliminarea fătului și a placentei din uter.
Aspecte legale, drepturile femeii și standardele internaționale
Coordonatele democrației și ale statului de drept - deși necesare pentru a asigura exercitarea drepturilor sexuale și reproductive într-un ambitus social amplu- sunt trecute în subsidiar sub presiunea religioasă și morală. În România, avortul reprezintă atât o provocare a trecutului și o preocupare a prezentului. Actualmente, legiuitorul penal ocrotește drepturile și libertățile fătului, reglementând în Capitolul IV din Codul Penal Agresiuni asupra fătului, iar în articolul 201 infracțiunea de întrerupere a cursului sarcinii.
Legea nr. 46/2003 stabilește unele garanții în materia drepturilor sexuale și reproductive care sunt de natură a tranșa clivajul dintre dreptul la viață, sănătate și autonomia decizională al mamei și potențialitatea vieții fătului în favoarea primelor prerogative: dreptul femeii la viaţă prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viaţa mamei (art. 26). Totodată, articolul 28 din Lege consolidează prerogativele circumscrise autonomiei personale aparținând femeii: Dreptul femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26.
În lumina teoriei conform căreia pentru realizarea unui drept al individului, autoritățile statale trebuie să intervină, se impune să apreciem că dreptului femeii de a hotărî dacă să aibă sau nu copii îi corespunde obligația statului de a furniza inclusiv servicii de întrerupere de sarcină. Cu toate acestea, serviciile medicale de întrerupere a sarcinii nu sunt reglementate cu titlu de obligație în relație cu autoritățile medicale de stat. În aceste condiții, drepturile sexuale și reproductive ale femeilor rămân prerogative pe hârtie, fără a beneficia de o implicare directă, responsabilă și susținută pe termen lung din partea autorităților de stat.
La nivel internațional, Comitetul Drepturilor Omului a explicat sfera de cuprindere a dreptului la viață, revizuind Comentariile Generale formulate anterior în relație cu art. 6 din Pactul Internațional privind drepturile civile și politice prin adoptarea Comentariului General nr. 36. În primul rând, Comitetul subliniază necesitatea de a garanta măsuri pertinente care să permită întreruperile voluntare de sarcină iar acestea trebuie să fie compatibile cu dreptul la viață al femeilor și fetelor.
Comentariul General nr. 36 precizează că Statele Părți nu pot reglementa sarcina sau avortul într-un mod care contravine obligației lor de a se asigura că femeile și fetele nu trebuie să efectueze avorturi nesigure și ar trebui să își revizuiască legile privind avortul în consecință. De exemplu, nu ar trebui să ia măsuri precum incriminarea sarcinilor avute de femeile necăsătorite sau să aplice sancțiuni penale împotriva femeilor și fetelor care fac avort sau împotriva furnizorilor de servicii medicale care să le asiste în acest sens, deoarece luarea unor astfel de măsuri obligă femeile și fetele să recurgă la avort nesigur.
Statele Părți nu ar trebui să introducă noi bariere și ar trebui să elimine barierele existente care refuză accesul efectiv al femeilor și fetelor la avortul sigur și legal inclusiv barierele cauzate ca urmare a exercitării obiecției de conștiință de către furnizorii medicali individuali. Statele Părți ar trebui, de asemenea, să protejeze în mod eficient viața femeilor și fetelor împotriva riscurilor psihice și fizice asociate cu avorturile nesigure. În special, acestea ar trebui să asigure accesul femeilor și bărbaților, și, în special, al fetelor și băieților la informații și educație științifică despre sănătatea sexuală și reproductivă și la o gamă largă de metode contraceptive accesibile și să prevină stigmatizarea femeilor și fetelor care solicită avortul.
Dimensionarea globală: ce arată datele despre avorturi și implicații pentru mediu
Potrivit OMS, în fiecare an, în lume, au loc aproximativ 73 de milioane de avorturi induse. Aceasta corespunde unui număr de aproximativ 200.000 de avorturi pe zi. În S.U.A., unde aproape 30% dintre sarcini sunt nedorite și 40% dintre acestea sunt întrerupte prin avort, au loc între 1.500 și 2.500 de avorturi pe zi. Aproape 20% din totalul sarcinilor din S.U.A. (excluzând pierderile de sarcină) se încheie cu un avort.
La nivel macro, evoluția natalității și accesul la avort influențează structura de vârstă a populației, capacitatea de reproducere demografică și, pe termen lung, cererea de resurse și presiunea asupra mediului. Explozia demografică - sau, dimpotrivă, declinul demografic - pot conduce la dezechilibre care afectează sustenabilitatea: de exemplu, o creștere necontrolată a populației pune presiune pe resurse, în timp ce un declin accentuat al natalității conduce la îmbătrânirea populației și la dificultăți în menținerea sistemelor de protecție socială.
Istoria României arată că politici coercitive privind fertilitatea pot produce efecte sociale și demografice profunde: în 1969, la doi ani după interzicerea avorturilor, Ceaușescu reușise să dubleze natalitatea și să „producă” primul milion de copii peste sporul natural al populației. Creșterea ratei natalității se înscria în planul socialist de producție, scopul fiind acela de „a se asigura sănătatea femeilor” - un slogan popular - scop care ar fi legitimat un control sporit asupra corpului femeii înseși. Cu toate acestea, până în 1968, accesul devenise posibil, astfel încât rata natalității a început să scadă, iar autoritățile au reacționat prin modificări ale legii.
Din perspectivă de mediu, deciziile privind reproducerea, inclusiv accesul la contracepție și avort sigur, influențează tendințele demografice care modelează consumul de resurse, utilizarea terenurilor, emisiile și presiunea asupra biodiversității. Politicile care urmăresc să influențeze direct natalitatea fără a ține cont de drepturile și sănătatea femeilor pot genera costuri umane și sociale majore. Experiența României ne avertizează în privința consecințelor: dacă femeile nu-și pot controla fertilitatea, condiția lor fizică și emoțională are de suferit, deseori, cu consecințe fatale.
Discriminare, acces inegal și impact asupra sănătății publice
Restricționarea accesului la serviciile de sănătate de care au nevoie femeile în temeiul particularităților fiziologice/biologice reprezintă un act discriminatoriu care poate constitui fundamentul pentru grave încălcări ale drepturilor omului precum violență de gen, tortură și/sau tratamente inumane sau degradante. Comitetul Drepturilor Economice, Sociale și Culturale subliniază în Comentariul General nr. 22 implementarea standardelor egalității și nediscriminării în exercitarea drepturilor sexuale și reproductive: Statele Părți au obligația imediată de a elimina discriminarea împotriva persoanelor și grupurilor și de a garanta dreptul lor egal la sănătate sexuală și reproductivă.
Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor a identificat, în Comentariul General nr. 34, aspecte specifice privitoare la modul în care acestea sunt exercitate la nivel rural: mortalitatea și morbiditatea maternă sunt disproporționat de mari în multe zone rurale. Femeile din mediul rural sunt mai susceptibile să recurgă la avorturi nesigure decât omologii lor din mediul urban, situație care le riscă viața și le compromite sănătatea. Chiar și în țările în care avortul este legal, condițiile restrictive, inclusiv perioadele de așteptare nerezonabile, împiedică adesea accesul femeilor din mediul rural la servicii medicale.
Exemple internaționale: variații legislative și consecințe
La nivel regional-european, Comitetul Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei a primit comunicări referitoare la modul de implementare al hotărârilor pronunțate de Curte în cauze în care a fost analizat subiectul avortului: cauza Tysiąc vs. Polonia, cauza R.R. vs. Polonia, cauza P. și S. vs. Un aspect important subliniat se referă la utilizarea clauzei conștiinței, menționând că aceasta a condus la obstacole severe în privința exercitării, de către femei, a dreptului de a avea acces la îngrijiri de avort sigure și legale.
Polonia rămâne un caz special: la data de 22 octombrie 2020, Curtea Constituțională a Poloniei a statuat că este neconstituțional avortul solicitat în temeiul malformațiilor fătului. În consecință, posibilitatea de a recurge la avort în Polonia rămâne legală sub cerința a două coordonate: dacă sarcina rezultă ca urmare a unui viol sau incest și dacă sarcina pune în pericol viața sau sănătatea mamei. Decizia a lăsat drept excepții doar violul, incestul sau dacă viața femeii însărcinate este amenințată.
Alte țări arată variații notabile. Malta este statul din blocul comunitar al UE cu cele mai stricte legi: avortul este ilegal în orice circumstanțe. În schimb, țările nord-europene, printre primele care au legalizat avortul pe continent, sunt cele mai liberale când vine vorba de un astfel de acces. Suedia a ocupat locul întâi în atlasul european al politicilor privind avortul din 2021, permițând avortul până în a 18-a săptămână de sarcină.
Experiențele internaționale arată că limitări legale sau practice (obiecții de conștiință, perioade de așteptare, costuri, acces geografic) conduc la creșterea avorturilor nesigure, cu efecte negative asupra sănătății materne. Pandemia de coronavirus a forțat țările să vină cu soluții pentru îngrijirea sănătății reproductive a femeilor; unele dintre aceste modificări s-ar putea să rămână, de exemplu utilizarea telemedicinei pentru prescrierea pilulelor de avort.
Politici publice, etică și echilibru între drepturi
Limitarea drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor este o problemă de drepturile omului care se cuvine a fi privită din două perspective: (1) coincide această limitare cu o extindere corelativă a sferei dreptului la viață? Observăm că prima întrebare chestionează calitatea vieții individului provenit dintr-un făt cu malformații în timp ce, cea de-a doua întrebare aduce în discuție calitatea vieții mamei căreia îi corespunde un copil suferind de malformații.
Este dificil de absolutizat dreptul la viață al fătului cu malformații în condițiile în care aceasta produce, la rândul său, aneantizarea dreptului la demnitate, la integritate fizică și psihică, la viață privată și de familie, al mamei care își va asuma, prin forța legii și nu ca urmare a propriei opțiuni, rolul de îngrijitor al copilului cu dizabilități. Nesocotirea autonomiei decizionale a femeii însărcinate în cazul în care fătul are grave malformații constituie o atingere gravă adusă demnității, vieții și sănătății acesteia, interferând, din perspectivă legală, cu temeiul referitor la permiterea avortului în situația în care viața și sănătatea mamei sunt puse în pericol.
Inițiative legislative care caută introducerea unui „drept la viață” al produsului de concepție, tratat ca o ființă cu drepturi depline, conțin riscuri juridice și sociale majore: în stadiile incipiente ale sarcinii, supraviețuirea în afara uterului este imposibilă, iar sarcina depinde în întregime de corpul femeii. În consecință, drepturile femeii ar fi puse în competiție directă cu presupusele „drepturi” ale sarcinii, ceea ce deschide ușa la abuzuri și la criminalizarea pacientelor.
Indicatori și date relevante
| Indicator | Date/Observații |
|---|---|
| Număr avorturi România (1958-2008) | 22.178.906 conform datelor Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare |
| Estimare avorturi la nivel mondial (anual) | ~73 milioane (OMS) |
| România 1990 | 1 milion de avorturi, avorturile de 3x mai multe decât nașterile (date OMS) |
| Mortalitate maternă România | 83 decese la 100.000 nașteri în 1990; 22 decese la 100.000 nașteri în 2002 |
Consecințe practice și recomandări pentru politici sustenabile
Politicile privind sănătatea reproductivă influențează atât bunăstarea individuală, cât și sustenabilitatea populației și a mediului. Pentru a minimiza efectele negative trebuie asigurate servicii de sănătate reproductivă accesibile, educație sexuală științifică și o gamă largă de metode contraceptive accesibile. Comentariile organismelor internaționale recomandă ca statele să elimine barierele de acces la avorturi sigure și să prevină stigmatizarea femeilor care solicită avortul.
Este esențial ca statul să asigure nu doar norme pe hârtie, ci și o implicare directă, responsabilă și susținută pe termen lung pentru a proteja sănătatea femeilor și a preveni avorturile nesigure. În acest sens, alinierea la standardele drepturilor omului și la recomandările internaționale de sănătate publică, inclusiv Ghidul OMS privind îngrijirea în cazul avortului, este imperativă. Avem nevoie de politici care ne protejează autonomia, drepturile, sănătatea și siguranța - nu care le subminează.
Despre Decretul 770 de interzicere a avorturilor, la Adevăruri despre trecut
tags: #avort #si #sterilizare #pentru #salvarea #planetei