Abilitatea de a se juca singuri se dobîndește de către copii în timp, cu ajutorul părinților. Copiii nu se nasc știind să se joace singuri și, foarte dependenți fiind de părinți pentru toate celelalte activități, dacă nu sînt învățați treptat să se joace singuri, nici n-o vor face, decît foarte tîrziu și pe perioade scurte de timp. E bine să aveți așteptări realiste însă, un copil de 1 an, de exemplu, rareori se va juca singur mai mult de 15 minute, la 2 ani poate ajunge la o jumătate de oră. În nici un caz nu lăsați copilul nesupravegheat!
Ideal este ca cel mic să se joace singur pe perioade scurte, nu doar pentru ca mama să-și poată vedea de ale ei, ci mai ales pentru că joaca independentă e foarte importantă pentru dezvoltarea copilului: îi stimulează creativitatea, îi întărește stima de sine, îi dezvoltă limbajul și independența. Sigur, dacă ai stat lipită de copil pînă la 3 ani și brusc ai decis că nu te mai ții nervii, va fi complicat să înveți copilul să stea fără tine. Dacă însă începi devreme, chiar din primele luni de viață, să faci un pas în spate și să-i dai copilului puțin spațiu, el va învăța să se bucure de propriul lui timp și ritm de a descoperi lucruri, jocuri, propria imaginație.
Copilul are mare nevoie să afle că poate descoperi singur lucruri, că poate pune cuburi unele peste altele, că poate face un puzzle și singur, iar dacă părintele e mereu acolo cu indicații și demonstrații, copilul va învăța despre sine că nu se poate descurca decît asistat de părinte, ceea ce nu e adevărat, copiii sînt perfect capabili să se descurce în mult mai multe situații decît avem noi impresia. În plus, imediat ce va descoperi plăcerea jocului de unul singur, copilul va înțelege mai ușor și va respecta timpul părintelui. Tu gătești prînzul, el stă la masa lui și descoperă pastele fierte și nefierte sau toacă legume cu un cuțit de plastic. Tu întinzi rufe, el prinde cîrlige de marginea unei cutii. Împreună, dar separat. 🙂
Puteți sta împreună și desfășura activități independente pe perioade scurte de timp, iar asta nu înseamnă că ignori sau neglijezi copilul, ci doar că îi oferi spațiul și timpul de care are nevoie pentru a se dezvolta liber. Dacă are nevoie de ajutor, de interacțiune, de direcție, i le oferi imediat. Altfel, lasă-l să se joace.
Cît de mult se va juca singur depinde mult de personalitatea lui; există copii care simt mai bine singuri, alții sînt extrem de încîntați de interacțiunea cu alții. Dar vă asigur că nu există copil care să vrea să se joace doar cu părinții dacă i s-a dat ocazia de mic să descopere plăcerea jocului independent, la fel cum nu există copii care să vrea să se joace mereu singuri. Toți copiii practică un mix de joacă independentă, joacă cu părinții şi joc cu alți copii, procentul din fiecare depinde mult de personalitatea copilului şi de cea a părinților, dar şi de disponibilitatea pădintelui de a expune copilul la posbilitatea de a se juca singur.
Eu am stat cu Sofia tot timpul, am simțit că e neapărat necesar s-o distrez tot timpul, s-o stimulez, să-i arăt, să-i explic. Toate i-au fost utile, sînt convinsă, dar cred că trebuia sa-i dau și ei niște timp cu care să facă ce vrea ea. Acum, la 3 ani și ceva, nu prea se joacă singură mai mult de cîteva minute, nu știe cum. Gravitează în jurul meu, mereu are nevoie de lucruri de la mine, pur și simplu nu știe ce să facă dacă nu-s acolo s-o îndrum. Și mi-e clar că am greșit. Cu Ivan fac lucrurile altfel. Îl las. Stau mereu aproape de el, mă vede cu coada ochiului, ne jucăm mult împreună, dar îl și las să exploreze în ritmul lui obiecte, uneori liniștea, alteori priveliștea de pe geam. Sofia a crescut încojurată de zeci de jucării cu care nu s-a jucat mai mult de cîteva secunde. Lui Ivan i le dau pe rînd, iar el stă cu cîte-o roată în mînă și un sfert de oră, învîrtind-o, privind-o, atingînd-o de alte obiecte.
Cum să invitați copilul la joaca de unul singur: pași practici
Întîi de toate, îi asigurați un spațiu 100% sigur. Să nu poată cădea, băga lucruri în priză, înghiți lucruri mici. Nu îl lăsați singur. Puteți citi lîngă el sau lucra la calculator (dacă vă lasă, ai mei sînt călare pe taste în secunda doi). Îi explicați că mama are treabă, că nu pleacă nicăieri, apoi îi dați o jucărie și îl lăsați să o analizeze. Încet încet, cel mic va descoperi plăcerea jocului inventat de el, bucuria de a construi singur un turn din cuburi, de a nimeri obiecte în formele potrivite, de a pune inele une peste altele pe băț.
Puteți amenaja camera celui mic, sau un perete, dacă nu aveți prea mult spațiu, astfel încît el să aibă acces la lucrurile care-l interesează. În timp am învățat și eu că, cu cît copilul are mai multe jucării, cu atît mai puțin se va atinge de ele. Plasticele, jocurile cu lumini sînt cele de care se plictisesc cel mai repede. Cele mai interesante și căutate la noi în casă sînt lucrurile cu care copiii pot crea lucruri diferite, care pot fi folosite în tot felul de jocuri și povești, cuburile, formele, păpușile moi din cîrpe, trenulețul de lemn, mingile de toate dimensiunile, cărțile. I le puteți pune la dispoziție în număr mic, la nivelul lui, apoi periodic le înlocuiți în funcție de interese. Ivan, de exemplu, la 10 luni, este fascinat de tot ce are roți, deși are acces la aproape toate jucăriile Sofiei.
Nu l-au atras niciodată plușurile, magneții, cuburile, plasticele. Am găsit multe idei bune de organizare a spațiului aici, într-un articol al lui Janet Lansbury. Dacă aveți timp, citiți și alte articole de pe blogul ei, este cel mai bun blog de parenting pe care l-am găsit în toți anii ăștia în care citesc să înțeleg și să aflu ce pot face mai bine. Aveți încredere în copil. Lăsați-l să decidă, să descopere, să se descopere. Va cîștiga și el, veți cîștiga și voi. Știu, e greu să dai drumul nevoii permanente de a fi acolo, de a te implica, de a interveni, dar cu puțin exercițiu, și voi, și copilul vă veți bucura de timpul acesta independent, dar împreună!
Joaca de tip mixt: cum să echilibrezi timpul petrecut împreună și timpul derivat separat
Știu sigur, pentru că am trecut prin asta. Mulți părinți se îngrijorează când copilul lor nu se joacă cu alți copii. Adevărul este că cei mai mulți copii nu încep cu adevărat să se joace „împreună” până la vârsta de aproximativ doi ani și jumătate. Până atunci, ei se joacă aproape unul de celălalt, mai degrabă decât unul cu celălalt. Abilitățile de împrietenire sunt greu de învățat, iar copiii mici sunt doar începători. Pe măsură ce cresc, își dezvoltă abilitățile sociale și reușesc să își facă prieteni la locul de joacă, creșă, grădiniță și alte colective.
Iată când există motive de îngrijorare și ce spun specialiștii când copilul nu se joacă cu alți copii. Copiii parcurg trei faze privind interacțiunea cu ceilalți: la copiii mici observăm mai multe interacțiuni fizice, la cei mai mari vedem mai multe interacțiuni de comunicare verbală, iar la adolescenți, interacțiuni emoționale. Copilul tău de 2 ani nu interacționează cu colegii? La această vârstă, nu ar trebui să fie o problemă. Copiii mici preferă, de obicei, să interacționeze cu membrii familiei, în loc de colegi sau alți copii la locul de joacă. Ei se pot juca aproape unul de celălalt, construind castele sau jucându-se cu cuburi. Totuși, psihologii nu se așteaptă la un grad ridicat de interacțiune la această vârstă, așa că nu ar trebui să îți faci griji dacă copilul tău nu interacționează cu ceilalți copii așa cum te așteptai.
Dacă copilul tău de 3 ani nu interacționează mult cu colegii, acest lucru poate fi încă parte din dezvoltarea normală. La această vârstă, poți observa că se menține joaca în paralel. De asemenea, îl poți observa la această vârstă angajându-se în interacțiuni fizice: plimbarea cu tricicletele unul lângă altul, împărțirea jucăriilor. Copiii din clasele primare încep deja să discute cu prietenii despre interese comune și să îi invite acasă pentru întâlniri de joacă. La acest stadiu, există interacțiuni conversaționale cu colegii. CITEȘTE ȘI: Cum poți să îți ajuți copilul timid fără să îi rănești sentimentele
Ce să faci când copilul se izolează? Află ce se întâmplă. Înainte de a-ți implica copilul în activități cu alți copii, încearcă să descoperi ce îl împiedică să își facă prieteni. Vezi ce poți învăța vorbind direct cu copilul tău. De exemplu, ai putea întreba dacă preferă să petreacă timp singur în cameră citind și desenând. Dacă asta nu funcționează, încearcă să vorbești cu profesorul sau cu consilierul școlar. Pentru a ști cum să ajuți, va trebui să știi de ce copilul tău petrece atât de mult timp singur. Iată câteva întrebări pe care le poți adresa: Este copilul meu timid sau anxios în jurul altor copii? Este copilul meu hărțuit la școală? Arată copilul meu alte semne de neliniște emoțională? Are copilul meu probleme în a „se integra”? Este acest comportament o schimbare?
Dacă izolarea copilului tău este o schimbare bruscă de comportament, s-ar putea să te confrunți cu ceva mai mult decât o simplă timiditate. Încearcă să afli ce se întâmplă în viața copilului tău, inclusiv la școală. Mulți copii care sunt hărțuiți se simt prea rușinați pentru a spune acest lucru părinților sau profesorilor lor. Asigură-l pe copilul tău că îl iubești și că nu are de ce să se simtă rușinat. Câștigarea treptată a încrederii copilului tău este cea mai bună modalitate de a începe o conversație despre un subiect dureros. Dacă izolarea este o schimbare, aceasta ar putea fi un semn de depresie, care îi determină adesea pe copii să se retragă din relații și activități sociale. Este copilul tău neobișnuit de anxios în jurul altor copii de aceeași vârstă? Anxietatea severă este, de asemenea, ceva ce poate face ca cei mici să se retragă sau să evite alți copii. Explorează semnele de anxietate la copiii mici. În jurul pubertății, unii copii dezvoltă tulburarea de anxietate socială, ceea ce înseamnă că sunt excesiv de îngrijorați cu privire la ce cred ceilalți despre ei.
Dacă izolarea copilului tău este o schimbare bruscă de comportament, aceasta poate fi un semn de depresie. Verifică semnele de anxietate la adolescenți și preadolescenți. Dacă copilul tău pare să aibă probleme cu anxietatea, cel mai bine este să vorbești cu un psihoterapeut. Dacă nu există dovezi de hărțuire sau o tulburare emoțională, iată alte lucruri pe care le poți face pentru a ajuta. În primul rând, nu te îngrijora dacă copilul tău este puțin mai ezitant în situații sociale. Așteptându-te ca fiecare copil să se implice și să fie liderul grupului nu este realist. Dar există câteva lucruri pe care le poți face pentru a ajuta copilul să se integreze în viața socială. Nu forța prea mult. Când copiii se confruntă deja cu dificultăți, forțarea lor să facă ceva împotriva voinței lor rar îmbunătățește situația. În schimb, încearcă să alegi trei activități potențiale și lasă copilul să aleagă una.
Nu evita contextele sociale. Copiii timizi trebuie să aibă oportunități de a întâlni potențiali prieteni, așa că nu trebuie scoase complet din programul familiei petrecerile și întâlnirile. Ajută însă copilul să nu se simtă prea incomod în timpul acestora. Planifică întâlniri de joacă acasă. Dacă ești în măsură să găzduști o întâlnire de joacă, acest lucru poate ajuta. Copilul tău se va simți cel mai confortabil acasă. Încurajează-ți copilul să se alăture cluburilor sau altor activități. Acestea sunt o modalitate bună de a-și face prieteni. Planifică activități de familie. Acest lucru poate aduce copilul tău în contact cu alți copii de aceeași vârstă.
Te joci suficient cu copiii tăi? + Sfaturi pentru joaca independentă | Psihologul mamei
Vorbește-i din timp despre situațiile care îi pot crea nervozitate. Dacă mergeți la o zi de naștere, discutați despre ceea ce se va întâmpla acolo, cine va participa, care vor fi momentele cele mai intense etc. Abilitățile sociale nu vin în mod natural pentru toți copiii. Copiii impulsivi și hiperactivi acționează adesea în moduri care îi împiedică să-și satisfacă dorința puternică de prietenie, observă Mary Rooney, doctor în psihologie. Aceștia au adesea dificultăți în a-și aștepta rândul și în a-și controla furia atunci când nu obțin ceea ce doresc. Copiii mai neatenți pot părea visători sau se pot distanța de grupurile de joacă, nesiguri în legătură cu modul de a se afirma.
Când copilul are dificultăți în a interacționa cu semenii săi, încearcă să-i oferi câteva îndrumări acasă. Sublinează importanța așteptării rândului în timpul jocurilor de familie și explică faptul că prietenii se așteaptă la același comportament din partea lui. Copiii impulsivi vor beneficia, de asemenea, de practicarea diferitelor strategii pentru a rezolva conflictele. Jocurile de rol pot fi foarte utile. O altă strategie sugerată de Dr. Rooney este organizarea unei întâlniri cu învățătorul copilului. Învățătorii sau educatorii pot oferi o imagine mai clară a interacțiunilor sociale ale copilului și pot sugera colegi mai potriviți pentru întâlnirile de joacă după școală.
Întîlnirile de joacă supravegheate sunt o modalitate excelentă pentru copii de a-și dezvolta abilitățile sociale. Dr. Rooney sugerează ca părinții să pregătească aceste întâlniri. Vorbește cu copilul tău despre ce înseamnă să fii o gazdă bună. Lasă copilul să aleagă jocurile. Spune-i copilului că își poate da seama dacă oaspeții se simt bine urmărind reacțiile. Dacă zâmbesc, râd și sunt interesați de activitățile propuse de cel mic, sunteți pe drumul bun. Copiii învață din consecințele naturale ale acțiunilor lor, ceea ce este esențial pentru a le permite să practice socializarea într-un mediu cald și sprijinitor. Și când revizuiești întreaga întâlnire de joacă, concentrează-te asupra comportamentelor pozitive pe care vrei să le întărești. Laudarea specifică este cea mai utilă: „ai împărțit foarte frumos jucăriile cu prietenul tău.”
Unii copii sunt fluturași sociali nativi, în timp ce alții au nevoie de mai mult timp pentru a se adapta la noi situații. Nu te îngrijora dacă copilul tău este un pic mai ezitant în situații sociale. Nu este realist să te aștepți ca fiecare copil să fie „vedeta grupului”. Totuși, părinții nu ar trebui să facă greșeala de a-i ține acasă pe copiii mai timizi. Planifică întâlniri de joacă acasă mai întâi, unde copilul tău se va simți cel mai confortabil. Cluburile sau alte activități sunt, de asemenea, o modalitate bună de a își face prieteni, deoarece oferă o structură integrată care ajută la minimizarea anxietății. Dacă copilul tău este reticent să încerce ceva nou, sugerează-i să invite un prieten cu care se simte deja confortabil la el acasă, alături de alți copii.
Ca în cazul oricărei abilități sociale, părinții pot ajuta copiii timizi să se pregătească din timp pentru o situație care îi face să se simtă incomod, cum ar fi mersul la o zi de naștere sau întâlnirea cu un nou grup de oameni. Mai presus de toate, ai răbdare cu copilul tău și acceptă-i ritmul cu care se integrează în grupuri și face față situațiilor sociale noi. Joaca este activitatea principală pentru orice copil. Nu doar că micuții cu asta ”se ocupă”, dar joaca bine conturată de către părinți are și rolul de a modela abilitățile copiilor. Pentru toate astea există o multitudine de posibilități. Dar fiți atenți la ce alegeți pentru copilul vostru.
Activități pentru 2-3 ani: idei practice pentru interior și exterior
Pictura este în topul activități pentru copii de 3 ani. Nu este pe placul părinților pentru că implică destul de multă mizerie. Îmbrăcați-l pe cel mic cu o pelerină, iar activitatea de pictură devine mult mai ușoară. Plastilina este un alt joc adorat de cei mici. dezvoltă motricitatea fină. Cu cât mai multă, cu atât mai bine. Pentru bucătărie, forme pentru înghețată pot completa joaca cu plastilină. Pentru o zi ploioasă, construcția din cuburi și seturile de cuburi oferă posibilitatea de a construi din comun. După vârsta de 2 ani, timpul celui mic poate fi ocupat cu rezolvarea puzzle-urilor. Alegi puzzle-uri cu piese mari la început, apoi crești dificultatea treptat. Jocurile de sortare și stivuire sunt utile pentru recunoașterea formelor și culorilor. Dacă ai un copil de 5 ani, lectura se poate transforma într-o activitate obișnuită în seara dinaintea somnului, cu tehnici variate de citire și întrebări despre text.
Dansul și mișcarea fac minuni în dezvoltarea copiilor mici. Joaca în aer liber este extrem de benefică: aerul curat, exercițiul fizic și promovarea imunității. În grădină, copilul poate învăța despre grădinărit, cum se plantează legumele, cum se udă și cum se culcă plăcerea de a observa natura. Apa captivează copiii; baia de seară devine un moment de joc cu apă și jucării speciale pentru această activitate.
Jocul de rol ajută copilul să exploreze lumea într-un mod creativ. Jucați de doctor, magazin, pompier, profesor, etc. Motricitatea fină se dezvoltă prin decupare, tăiere și lipire, iar jocul cu materiale senzoriale stimulează simțurile. Muzica stimulează concentrarea, ritmul și socializarea, iar instrumentele muzicale precum pianul sau chitara pot deveni piese de joacă pe termen lung. Învățarea cifrelor poate fi făcută prin exemple vizuale simple, cum ar fi trei mere sau patru baloane, într-un context relaxat. Jucăriile cu forme mari, cuburi, puzzle-uri magnetice și seturi de construcție stimulează creativitatea și coordonarea.
În concluzie, perioadele de 2-3 ani reprezintă o fereastră critică de dezvoltare în care creierul este foarte receptiv la stimuli. Este indicat ca adulții să propună activități variate, structurate dar flexibile, care să corespundă nevoilor individuale ale copilului și să favorizeze dezvoltarea limbajului, coordonării, gândirii logice, creativității și socializării. Activitățile pot deveni momente de relaționare autentică, care întăresc atașamentul și încrederea copilului în propria capacitate de a reuși. În final, cheia este echilibrul între sprijinul parental și libertatea copilului de a explora în ritmul său, cu activități adaptate vârstei și intereselor sale.
tags: #bebe #2 #ani #nu #se #joaca
Postări populare:
- Diagnostic, tratament și abordări multidisciplinare în cancerul cervical în sarcină
- Caracteristici și funcționalități ale mesei Chicco
- Primele semne ale sarcinii: cum se modifică corpul în săptămâna întâi
- Utilizarea aerosollor de dexametazonă la sugarul de 6 luni: riscuri și recomandări
- De ce este kiwi-ul util în sarcină: beneficii pentru mamă și făt