Echipa de cercetători a vrut să știe dacă limbajul de adresare către bebeluși are o calitate universală în diferite limbi. Folosind o metodă meta-analitică, au examinat toate studiile anterioare care au investigat proprietățile sonore ale limbajului și și-au pus întrebarea în ce mod ajută acesta dezvoltarea limbajului la copil. Ei au descoperit că anumite caracteristici cum ar fi cât de înalte sunt sunetele și cât de melodioase și ratele de articulare au aceleași proprietăți în majoritatea limbilor din lume. „În limba engleză, îngrijitorii exagerează de obicei diferența dintre sunetele vocalice în vorbirea dirijată către sugari, dar acest lucru pare să varieze în alte limbi. Studiul a arătat, de asemenea, că acest limbaj se schimbă în timp, pe măsură ce copiii devin mai pricepuți la limbaj și vorbire.
Înainte să poată folosi cuvinte, micuțul tău folosește sunete și gesturi pentru a comunica. Fie că zâmbește sau plânge, lovește sau dă din mâini, află de ce această comunicare e importantă și cum o poți încuraja. Pentru bebeluși, nimic nu este mai important decât legătura emoțională profundă pe care o dezvoltă cu părinții. Acesta e un aspect important în creșterea copiilor. Iar aceste legături emoționale profunde sunt importante și pentru părinți. În acest articol, ne vom uita la precursorii gesturilor cum ar fi plânsul, zâmbitul și încruntarea, apoi la rolul important pe care gesturile spontane îl au în dezvoltarea comunicării cu bebelușii, ca mai apoi să analizăm avantajele și dezavantajele trecerii de la gesturi spontane la a-i învăța pe cei mici un limbaj al gesturilor.
Unde începe dialogul? Se credea că dialogul apare numai când cel mic putea să spună propoziții scurte în jurul vârstei de 18-24 de luni. Dar acum știm că asta se întâmplă mult mai repede. Chiar și în ultimul trimestru al sarcinii, începuturile unui dialog sunt evidente. Când mămica simte mișcările celui mic, de multe ori vorbește cu el. Și, când îi aude vocea, el se poate opri un moment, ca apoi să înceapă să lovească din nou, iar mama îi răspunde vorbind cu el din nou. Asemenea dialoguri apar de cele mai multe ori când mămica se odihnește și e mai receptivă la mișcările micuțului. Imediat după naștere, părinții încep să dialogheze cu cel mic; pur și simplu nu se pot abține. Vorbesc cu el ca și când ar înțelege totul: ”Bună dimineața, micuțule, ce faci tu?” aproape cântat pentru a-i atrage atenția. Și imediat cel mic răspunde dând din piciorușe. Aproape fără să-și dea seama, părintele se oprește pentru a-l lăsa să-și termine rândul în acest început de conversație pre-lingvistică.
Desigur, cei mici au multe feluri de a-și face înțelese intențiile și sentimentele înainte de a putea vorbi. Putem considera plânsul o formă de comunicare? Până la urmă, nou-născuții plâng ca să ne spună că le e foame, că îi doare ceva, că trebuie schimbat scutecul sau pur și simplu că au nevoie de companie. Înțelegerea acestor plânsete este un aspect important al creșterii bebelușilor. Interesant este că plânsetele devin din ce în ce mai variate pe parcursul primelor luni de viață, așa încât anumite mămici ajung să știe să asocieze un anumit plânset cu o anumită nevoie. Să nu uităm, comunicarea cu un nou-născut merge în ambele sensuri, deci cu cât mămica răspunde corect plânsetelor celui mic, cu atât mai mult încurajează sensul fiecărui plânset în parte. Așa se construiesc legăturile emoționale. Este un aspect important în creșterea unui copil. Și, desigur, mai târziu, cel mic poate exprima sentimente negative nu prin plâns, ci lovind masa sau podeaua.
În continuare, se discută despre măsura în care aceste plânsete și alte semne pot fi considerate „gesturi”. Zâmbetele și încruntările sunt alte căi prin care cei mici pot afecta comunicarea cu părinții. De fapt, primele „zâmbete” ale copiilor sunt doar grimase, dar reacția părinților este atât de entuziastă la ceea ce ei cred că este un zâmbet și reacționează zâmbind la rândul lor, încât micuțul înțelege că este ceva ce provoacă reacții pozitive în mediul în care se află și încearcă să imite acel „zâmbet”. Și așa se dezvoltă o interacțiune plăcută.
Mai mult decât atât, există dovezi că bebelușii exersează aceste gesturi faciale în timpul somnului. Vi s-a întâmplat vreodată să intrați să vedeți ce face micuțul care doarme și să-l găsiți zâmbind sau chiar încruntându-se cu ochii închiși? Dincolo de plânsetele și încruntările inițiale, la început, cel mic răspunde la vocile părinților mișcându-și piciorușele și, începând cu vârsta de 3 luni, scoțând limba și murmurând. Abia în jurul vârstei de 10-13 luni încep majoritatea copiilor să spună primele lor cuvinte inteligibile. Dar să nu vă închipuiți că, până atunci, ei ignoră limbajul. Studii au arătat că bebelușii sunt foarte atenți la limbaj încă dinainte de a scoate primele sunete.
La naștere, ei disting limba mamei (auzită în pântec) de alte limbi, disting sunete auzite cum ar fi ”pa” și ”ba” și, chiar de la vârsta de 8 luni încep să separe procloțiile pe care le aud în cuvinte. Cu toate acestea, deși sunt preocupați cu procesarea limbajului de la bun început, cei mici au nevoie de mult mai mult timp înainte să înceapă să producă sunete și cuvinte. Gânguritul apare în jurul vârstei de 5-6 luni, când micuții repetă diverse sunete. Dar, în ciuda acestor exerciții, trebuie să mai treacă alte 3 sau 4 luni înainte ca majoritatea bebelușilor să prenunțe un cuvânt adevărat. Un motiv este dificultatea pe care o întâmpină în a-și dezvolta abilitățile de simplă articulare a cuvintelor. La început, motricitatea grosieră a nou-născuților este mai dezvoltată decât cea fină, necesară articulării lingvistice. Mușchii acestui aparat sunt flexibili și se adaptează în mod progresiv la limba pe care o aud și pe care încearcă să o reproducă. Deci gânguritul are un rol esențial în formarea sistemelor noastre lingvistice.
Alături de comunicarea verbală, folosim gesturile în mod natural. Trebuie doar să priviți doi prieteni care stau de vorbă și veți vedea cât de mult își mișcă mâinile în timp ce vorbesc. Înainte se credea că doar italienii gesticulează, dar studii efectuate inclusiv asupra britanicilor „rezervați” au arătat că și ei se folosesc mult de gesturi în comunicare. Ați încercat vreodată să nu gesticulați deloc în timp ce vorbiți? Veți vedea că e posibil chiar să vă îngreuneze vorbirea, deoarece gestica este un acompaniament natural al vorbirii. La fel cum gesturile sunt firești între adulți, tot așa sunt și între părinte și copil. Gesturile tind să fie emblematice, adică să se asemene cu subiectul la care fac referire. De exemplu, dacă vrei să transmiţi “a mânca”, probabil îţi vei duce degetele la gură şi îţi vei mişca buzele pentru a imita acțiunea de a mânca.
Pe când cuvântul “mâncare” nu sună deloc la fel ca acțiunea de a mânca. Alte gesturi sunt mai convenţionale, cum ar fi mișcarea mâinii pentru a transmite “la revedere”. Majoritatea copiilor folosesc aceste gesturi aproape de aniversarea primului an şi în prima jumătate a celui de-al doilea. Desigur, multe din aceste gesturi sunt învăţate de copil chiar de la mămica sau tăticul lui, care îşi acompaniază limbajul verbal cu cel gestic. Dar, pentru a fi considerat un gest, trebuie să aibă loc spontan şi nu ca o imitare imediată a unui gest făcut de părinte. Deci, dacă de exemplu tocmai ai făcut gestul de “la revedere” şi apoi încurajezi copilaşul să facă la fel, “pa-pa” încă nu poate fi considerat un gest conştient al micuţului. Este considerat semn de comunicare în momentul în care este iniţiat spontan de către copil când cineva pleacă din cameră, fără a fi nevoie de încurajarea prealabilă a gestului.
În lista de mai sus, am menționat tendința comună a copilașilor de a arăta cu mâna sau cu arătătorul. Este interesant că arătatul cu mâna este specific oamenilor. Cimpanzeii, cele mai apropiate rude în procesul de evoluție, nu arată cu degetul și nici nu țin obiecte între arătator și degetul mare. În cel mai bun caz, folosesc degetul mare și restul mâinii ca să ridice ceva de jos. Dar nu au fost niciodată văzuți arătând cu mâna. Arătatul cu degetul, în adevăratul său sens, apare pe la vârsta de 9 luni, când copilul începe să ciupească, folosindu-se de arătător și degetul mare. Înainte de 9 luni, bebelușii tind să întindă mâna cu pumnul strâns pentru a arăta. Psihologii numesc acest gest „arătatul instrumental”. Dar când arătătorul este întins, poate însemna și: ”Uite, se întâmplă ceva interesant acolo și vreau să împărtășesc cu tine acest lucru”.
Ce determină copilul să repete gestul de a arata cu degetul este reacția interesată a părinților când vine vorba de această mișcare. Este posibil să se folosească tendința naturală a celor mici pentru gesticulație pentru a îmbunătăți comunicarea dintre părinte și bebeluș? Aceasta este o întrebare pe care și-au adresat-o psihologii de copii. S-au întrebat dacă e posibil ca bebelușii să fie învățați să își folosească mâinile pentru a comunica în perioada în care nu se pot exprima prin cuvinte. Cu alte cuvinte, doreau să știe dacă se pot folosi de dexteritate, considerată a fi o abilitate pe care bebelușii o dobândesc cu mult înainte de a vorbi. Rezultatul a fost “Limbajul bebelușilor prin semne”, un instrument pentru îmbunătățirea comunicării cu ajutorul gesturilor între părinți și copii.
În primul rând, este important de notat că nu este un limbaj în adevăratul sens al cuvântului, ci un auxiliar simbolic al comunicării verbale. Limbajul bebelușilor prin semne este format dintr-o listă de gesturi manuale emblematice, care se aseamănă puternic cu obiectul sau evenimentul la care fac referire. Unele semne sunt împrumutate din limbajul semnelor din realitate, în special semnele cele mai uzuale; dar, spre deosebire de acest limbaj, unde multe semne sunt făcute secvențial pentru a exprima fraze asemănătoare celor vorbite, un gest din Limbajul bebelușilor prin semne nu are o complexitate gramaticală la fel de mare, ci folosește secvențe simple de maxim 2-3 cuvinte, de genul “mi-e, somn”.
Limbajul bebelușilor prin semne nu poate fi catalogat ca un limbaj. Diferă mult de limbajul semnelor standard. Acesta este un limbaj uman complex, cu un vocabular și o gramatică elaborată. Tot ce poți spune în limbajul verbal poți transmite și prin limbajul semnelor, chiar și noțiuni abstracte sau ipotetice. Mâinile, fața și poziția corpului contribuie toate în exprimarea acestui limbaj, iar poziția și forma mâinilor joacă un rol critic. Se poate și “șopti” în limbajul semnelor, ținând mâinile într-un spațiu restrâns, nemişcate (un spațiu emisferic în fața emițătorului).
Gramatica limbajului semnelor diferă de gramatica limbii române la fel cum gramatica limbii române diferă de cea engleză, de exemplu. Fiecare limbaj al semnelor din lume și-a dezvoltat propriul vocabular și gramatică, valabile doar în comunitatea în care este folosit. În concluzie, limbajul bebelușilor prin semne diferă foarte mult de limbajul adevărat al semnelor.
Cum se folosește Limbajul bebelușilor prin semne? Este important de înțeles că cei mici pot stăpâni cuvinte și semne din limbajul bebelușilor prin semne doar atunci când au început să stăpânească abilități cognitive ca atenția în conversație. Cu alte cuvinte, bebelușul trebuie să mențină contactul vizual cu părintele, să îi urmărească privirea către un obiect numit sau semnalat și să realizeze că acel cuvânt/ semn se referă la respectivul obiect sau eveniment. Astfel de abilități se dezvoltă greu în primul an al micuțului. Conform celor care au folosit limbajul bebelușilor prin semne, deși acesta poate fi învățat începând cu 6-7 luni, este cel mai eficient dacă începe a fi folosit în jurul vârstei de 11 luni, când copilul deja scoate multe sunete și îi este atrasă atenția către lucrurile din jur.
Limbajul bebelușilor prin semne este folosit întotdeauna alături de limbajul verbal. Mama poate spune: “Îți este somn?” în timp ce gesticulează semnul pentru “somn”. Limbajul bebelușilor prin semne este privit mai mult ca o "gestică îmbunătățită". Cu alte cuvinte, el se bazează pe o tendință pre-existentă de a folosi gesturile într-un mod simbolic. Un rezultat clar obținut este că acesta nu interferează cu dezvoltarea limbajului verbal, chiar dacă nu grăbește neapărat vorbirea.
Evident, majoritatea mamelor se descurcă să comunice cu proprii copii fără acest limbaj și învață repede să facă diferența între diferitele tipuri de plâns ale acestora. Părintele și copilul învață să comunice în ciuda barierelor de limbaj încă din primele luni de viață. Dar, dacă părinții hotărăsc să folosească acest limbaj, ar trebui să se familiarizeze cu simbolurile încă dinainte de a-i învăța pe cei mici. Astfel, gesturile vor acompania în mod natural limbajul verbal încă de la început. Mai presus de orice, este important ca părinții să interacționeze cu copiii lor într-un mod cât mai natural.
În concluzie, se poate dovedi folositor dacă există în familie un istoric de probleme de vorbire sau întârzieri de exprimare prin cuvinte, în special la băieței. O informație importantă este că formele de limbaj prin gesturi (de exemplu, Makaton) au fost folosite de multe decenii pentru a comunica cu copii cu dificultăți în învățare și, din acest punct de vedere, Limbajul bebelușilor prin semne nu este o invenție nouă. Noutatea constă în faptul că acesta poate fi folosit și în cazul copiilor care nu întâmpină dificultăți în învățare.
Unele studii afirmă că acesta dezvoltă interacțiunea între copil și părinți, dar este greu de analizat această teorie fără o statistică bine pusă la punct. Dacă ar fi adevărat că gestica îmbunătățește interacțiunea socială și scade din nemulțumirea bebelușilor, atunci copiii surzi cu părinți surzi ar fi mai puțin frustrați de dificultățile de comunicare pe care le întâmpină decât copiii care se pot exprima normal. Dar nu există dovezi care să susțină această ipoteză.
Deși unii părinți sunt mulțumiți de acest limbaj, alții îl consideră artificial și renunță la el după un timp. Acest limbaj dă, astfel, rezultate doar dacă părinții care îl folosesc îl consideră natural. Într-adevăr, dacă un părinte trebuie să se gândească în momentul în care folosește un semn la ce vrea să transmită copilului, limbajul încetează să mai fie rezultatul unui proces natural. Foarte important, acest limbaj nu trebuie considerat un mod de a crește IQ-ul micuțului, pentru că atunci părintele se va transforma în profesor și nu va mai folosi Limbajul bebelușilor prin semne ca un mod natural de exprimare, menit să îmbunătățească natural comunicarea.
Concluzii: Limbajul bebelușilor prin semne, dacă este folosit într-un mod degajat, este un complement pentru vorbire, dar nu trebuie niciodată să înlocuiască vorbitul, cărțile sau jocurile. Deși nu există studii referitoare la gestica în somn, creierul micuțului este posibil să se consolideze prin învățarea gesticii din timpul somnului și ca cei mici să o exerseze în acest timp. O povestioară simpatică vine de la o mamă din USA a cărui copilaș făcea multe gesturi: "Semnul pentru "lanternă" este unul dintre cele inventate de el - ia mâna dreaptă, o ține cam la 15cm depărtată de față, cu palma înspre el, degetele răsfirate, și își mișcă mâna în jurul capului între ureche și gură. Este un semn distinct care înseamnă doar lanternă (unele semne au mai multe sensuri - are unul care înseamnă “foc”, “suc” și “fluture”, lucru care poate încurca lucrurile de multe ori!). Folosește semnul de fiecare dată când vede o lanternă, indiferent dacă o observă în cărți sau în viața reală. Nu mă ...
tags: #bebe #care #spune #rugaciune
Postări populare:
- Totul despre scutecele pentru animale: ghidul nostru detaliat
- Ghid practic de pediatrie pentru bebeluși de 8 luni în Cluj-Napoca
- Tot ce trebuie sa stii despre avortul spontan retras: simptome si management
- Ce presupune concediul paternal pentru polițiști și militari în legislația curentă
- Ghid practic pentru gravidele fără venit: stimulentele și condițiile de acordare a ajutorului social