Strabismul, cunoscut și sub numele de ochi încrucișați, este una dintre cele mai frecvente boli ale copilăriei și poate să provoace chiar pierderea vederii.
Strabismul este o boală ce afectează aproximativ 7% din bebeluși și este definită printr-o poziție greșită, ocazională sau constantă, a ochilor.
Această orientare și mobilitate este asigurată de mușchii oculomotori.
Ei nu asigură numai poziția ochilor, ci și cooperarea și interacțiunea lor perfectă în timpul mișcărilor în toate direcțiile vizuale.
Creierul încearcă să prevină viziunea dublă, motiv pentru care se întâmplă adesea, la copii, ca ochiul afectat să nu se mai dezvolte și ambliopia acestuia să nu mai corespundă, ceea ce nu mai poate oferi o viziune de calitate.
Privirea încrucișată nu este cauzată doar de disfuncția mușchilor, ci și de anumite boli ale ochilor, precum afecțiuni ale retinei (inflamație, tumori) sau lentilei (cataractă congenitală).
De multe ori, poate fi complicat să stabilești dacă un copil are într-adevăr ochii încrucișați.
Fenomenul este cunoscut sub denumirea de „pseudostrabism” și poate genera confuzie în rândul părinților, deși axele vizuale nu sunt deviate.
Strabismul nu are adesea o cauză specifică, fiind, în cea mai mare parte, ereditar.
Căderea de la înălțime, boala febrilă, convulsiile și nașterea prematură pot provoca, de asemenea, strabism.
Traumatismele care provoacă pierderea vederii pot duce la dezalinierea ochilor după o anumită perioadă de timp.
Traumatismele, meningita, tumoarea sau hemoragia cerebrală, diabetul, hipertensiunea arterială și gușa pot provoca tulburări oculare, prin paralizarea nervilor optici.
Dezvoltarea completă a vederii în copilărie se finalizează între 7 și 10 ani.
Cu cât strabismul este mai repede diagnosticat și corectat în mod optim, cu atât este mai bun răspunsul la tratament.
Testarea vizuală de rutină pentru copiii mici include testarea pentru strabism, de obicei folosind reflexul luminos pentru sugari și testarea prin acoperirea ochilor, pentru copiii de vârstă preșcolară.
Unii profesioniști din domeniul sănătății analizează problemele de vedere cu un aparat foto special, care face fotografii instantanee ale ochilor.
Strabismul nu dispare niciodată de unul singur, în timp.
Primul pas al corectării defectului este diagnosticul corect și alegerea metodei de tratament optime, în funcție de multe variabile, precum tipul de strabism, vârsta pacientului și acuitatea vizuală.
Dacă hipermetropia este cauza identificată a strabismului, atunci este suficient doar portul de ochelari până la vârsta de cel puțin 18 ani.
În strabismul care nu poate fi tratat cu ochelari, dacă există o singură nealiniere a ochilor, intervenția chirurgicală trebuie să fie efectuată fără întârziere.
Pentru operație, este recomandat ca cel mic să nu depășească vârsta de 1,5-2 ani, dar dacă există o încrucișare la ambii ochi, aceasta poate fi amânată până la vârsta de 5-6 ani.
Există un număr mare de tipuri de tratament chirurgical pentru strabism, care pot restabili mobilitatea globului ocular, chiar și cu pierderea completă a funcției unuia sau mai multor mușchi.
În general, în acest domeniu al oftalmologiei, cazurile simple sunt destul de rare, dar un medic profesionist va putea întotdeauna să ajute pacientul.
Nu există un tratament laser real pentru strabism.
Cu toate acestea, acesta poate fi efectuat pentru a elimina necesitatea ochelarilor la pacienții cu vârsta de peste 18 ani, care poartă ochelari și au ochii încrucișați.
Tratamentul strabismului la copii este un proces îndelungat, care necesită multă răbdare și efort din partea micului pacient și a părinților săi.
Scopul principal al tratamentului aici este restabilirea vederii binoculare.
În acest scop, se aplică corecție prin intermediul unor ochelari prismatici speciali sau lentile de contact.
Dacă opțiunile conservatoare nu funcționează timp de un an și jumătate până la doi ani, medicul poate recomanda o intervenție chirurgicală.
Ruptura unui mușchi sau perforația peretelui ocular foarte subțire sunt complicațiile excepționale și imprevizibile legate de afecțiunile anatomice anormale, care pot necesita tratament chirurgical complementar.
Există o concepție greșită, în rândul oamenilor, că defectul ochilor în copilărie se îmbunătățește în timp.
Doar afecțiunea numită strabism fals poate să dispară odată cu creșterea copilului.
În astfel de cazuri, copilul trebuie să fie dus la oftalmolog pentru un diagnostic corect.
Dacă există antecedente familiale de afecțiuni oculare, ar trebui să fii și mai prudent și să efectuezi un control de rutină la copilul cu vârsta de 1-2 ani.
Strabismul congenital apare de la naștere sau se dezvoltă în primele șase luni de viață.
În majoritatea cazurilor, aceste tipuri de strabism apar deoarece acțiunile mușchilor ochiului nu sunt perfect echilibrate.
Motivul pentru acest lucru nu este cunoscut.
Acest tip de strabism poate fi ereditar, deși mulți copii cu esotropie congenitală nu au alți membri ai familiei afectați.
În unele cazuri, ochiul se întoarce spre exterior, caz în care poate fi vorba de exotropie congenitală.
Unii nou-născuți au un strabism intermitent ușor, care se reduce la vârsta de 2 luni și dispare până la 4 luni.
Cu toate acestea, strabismul fix este de obicei permanent, cu excepția cazului în care este tratat.
Așadar, un strabism observat la un nou-născut este probabil să se rezolve de la sine în primele luni de viață, dacă este intermitent.
Părinții pot observa ochii copilului lor rătăcind din când în când, în primele câteva luni de viață, mai ales atunci când micuțul este obosit.
Acest lucru se întâmplă deoarece copilul încă învață să-și concentreze ochii și să-i miște împreună.
Este normal ca ochii unui nou-născut să rătăcească sau să devieze ocazional în primele câteva luni de viață, deci acest lucru nu trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare.
În general, până când bebelușul atinge vârsta de 4-6 luni, privirea se îndreaptă de la sine.
Ochii se mișcă complet sincron până la 6-7 luni, însă chiar și la această vârstă pot exista caracteristici individuale care denotă un strabism fals.
De asemenea, este posibil să existe și un alt motiv pentru strabismul fals la această vârstă.
Oasele craniului sunt relativ mobile la copiii sub un an.
De-a lungul timpului, acestea se poziționează la locul lor unul față de celălalt, ceea ce se datorează unei schimbări foarte rapide a aspectului fizic al copilului.
Uneori, deplasarea oaselor craniului facial creează o senzație vizuală de strabism, din cauza asimetriei configurației și dimensiunii orbitei.
A trebui să se facă distincția între strabismul patologic și așa-numitul strabism fiziologic, adică tendința de a converge globii oculari atunci când un obiect situat în apropiere este privit.
Această simptom dispare, cel târziu, între 9 și 12 luni.
Este important ca strabismul să fie diagnosticat la momentul potrivit.
Se presupune că, până la vârsta de 6 luni, un copil poate avea un strabism fiziologic care trece de la sine.
Acest consult poate fi efectuat de un oftalmolog specializat în tratamentul strabismului.
După examenul clinic, poți începe tratamentul prin diferite metode, precum acoperirea ochiului mai bun, exerciții fizice sau, dacă aceste proceduri nu funcționează, apelând, în cele din urmă, la operație.
În cazul strabismului, principala metodă de prevenire este o investigație sistematică a vederii de către un oftalmolog, pentru diagnosticarea la timp a bolii.
De asemenea, este important să începi tratamentul, să respecți igiena ochilor și cantitatea de încărcare vizuală maximă.
Strabismul este un defect vizual care implică pierderea paralelismului ocular, ducând la devierea anormală a unuia sau a ambilor ochi.
Această lipsă de aliniere face ca ochii să nu se poată concentra pe același obiect sau punct în același timp.
Acuitatea vizuală a ochiului dominant este păstrată deoarece ochiul și conexiunea sa cu creierul funcționează corect.
Cu toate acestea, ochiul ”rătăcit” nu se concentrează unde ar trebui și comunicarea sa cu creierul nu are loc în mod corespunzător.
Există diferite tipuri de strabism.
Cea mai gravă consecință a strabismului este ambliopia sau ochiul leneș.
Acea se întâmplă deoarece, pentru a evita vederea dublă, creierul copilului suprimă vederea unui ochi.
În acest fel, ochiul pe care îl folosește mai puțin devine „leneș”.
Principala consecință sau simptom care produce strabismul unui copil este un ochi leneș, precum și calcularea distanțelor până la dificultatea vederii în trei dimensiuni.
Strabismul poate fi corectat cu ochelari, plasturi pentru a face ca defectul de refracție sau ochiul vag care a cauzat strabismul să se corecteze.
În cabinetele medicilor oftalmologi se efectuează o serie de exerciții musculare de către o echipă de optometriști care ajută la alinierea corectă a ochilor, pentru ca cei mici să focalizeze obiecte, în special de aproape.
Strabismul din copilărie nu poate fi prevenit, astfel încât verificările timpurii ale ochilor sunt esențiale pentru a-l detecta cât mai curând posibil.
Strabismul la bebelusi este o afecțiune oftalmologică care, netratată la timp, poate duce la pierderea parțială sau chiar completă a vederii ochiului afectat.
In mod normal, ochii unui copil sanatos sunt aliniati si se misca sincron in toate directiile.
Aceasta coordonare este asigurata de muschii oculomotori, care mentin pozitia paralela a globurilor oculari.
Strabismul reprezinta o aliniere incorecta a ochilor, care poate aparea chiar din primele luni de viata.
Unul dintre ochi se poate abate spre interior, exterior, in sus sau in jos, in timp ce celalalt ramane centrat.
Atentie: In primele 2-3 luni de viata, miscarile necoordonate ale ochilor pot fi normale, intrucat sistemul vizual este inca in dezvoltare.
Strabismul poate avea cauze genetice sau dobandite.
Daca nu se intervine la timp, creierul poate ignora imaginea primita de la ochiul deviat, ducand la ambliopie - o pierdere progresiva si ireversibila a vederii.
Tratamentul este stabilit de medicul oftalmolog pediatru, in functie de cauza si severitatea afectiunii.
Strabismusul la bebelusi nu este doar o problema estetica.
Este o afectiune serioasa, care poate afecta ireversibil vederea daca nu este diagnosticata si tratata la timp.
Când vine vorba de cei mici, poate fi dificil să interpretăm indiciile pe care ni le dau atunci când există o problemă de sănătate.
Conjuntivita, adică inflamația membranei transparente de la suprafața ochiului (conjunctiva), este foarte frecventă în rândul copiilor de toate vârstele, în special atunci când aceștia ajung în colectivitate, la creșă sau grădiniță.
Un ochi roșu, inflamat, care este lipit la trezire, cu secreții galben-verzui indică o infecție bacteriană și se tratează de cele mai multe ori printr-o igienă atentă a regiunii pleoapelor și o cură scurtă de picături cu antibiotic.
Ochii roșii, înlăcrimați, cu secreții apoase ce apar intr-un context de răceală sau gripă pot indica o conjunctivită virală și nu necesită administrarea de picături cu antibiotic.
Frecarea ochilor se datorează cel mai adesea iritației cauzate de alergii la polen sau animale.
Aceasta pot fi tratate cu picături antialergice sau, în cazuri mai grave, în care este asociată și rinita alergică, cu antialergice orale.
Uneori, un corp străin poate fi prins sub pleoapă și poate provoca iritații.
Dacă copilul dumneavoastră lăcrimează mai mult decât în mod obișnuit, acest lucru poate indica un blocaj al canalelor lacrimale.
Obstrucția canalului nazolacrimal este frecventă la copii foarte mici, de până la un an, atunci când orificiul de deschidere în cavitatea nazală a canalelor lacrimale rămâne acoperit cu o membrană din perioada congenitală.
În marea majoritate a cazurilor, remisia acestei afecțiuni este spontană în primele 6-10 luni de viață, timp în care este importantă igiena perioculară și masajul zonei dintre ochi și nas.
În cazul în care afecțiunea nu se remite până la un an, este efectuat sondajul sau intubația cu un tub din silicon a căilor lacrimale.
Clipitul excesiv la sugari si copii mici, asociat cu disconfort la lumină, ochi mari „de păpușă” în comparație cu restul feței și o cornee (partea din față a ochiului) opacifiată sunt semnele distinctive ale glaucomului congenital sau infantil.
În acest caz, trebuie să vă prezentați cât mai repede la un consult oftalmologic cu cel mic.
Acest semn este cel mai ușor de observat la un copil ce se confruntă cu o problemă de refracție.
Dacă copilul este miop sau are astigmatism, acesta nu se va putea concentra asupra obiectelor aflate la distanță, va strânge adesea ochii pentru a focaliza, iar pentru citit, va avea tendința de a apropia foarte tare cartea, tableta, telefonul.
Viciile de refracție necorectate sau corectate necorespunzător duc la încordarea excesivă a mușchiului ciliar și la apariția durerilor de cap, a astenopiei.
Dacă un ochi este deviat spre interior, spre exterior, în sus sau în jos, acesta este un semn de strabism, o problemă important de diagnosticat și tratat în copilărie.
Strabismul poate afecta dezvoltarea vederii binoculare, deoarece ambele ochi trebuie să fixeze același punct pentru a vedea corect, astfel încât imaginea ochiului drept cu cea a ochiului stâng să se suprapună perfect la nivelul creierului.
Anizometropia sau diferența de dioptrii dintre cei doi ochi afectează vederea binoculară, tridimensională și în profunzime a copilului, astfel acesta poate părea dezorientat sau împiedicat, neîndemânatic în unele situații.
Pentru a se descurca mai bine, acesta poate avea tendința de acoperire a unui ochi sau de înclinare a capului pentru a-și ajusta unghiul de vedere și claritatea.
Poate cea mai importantă informație clinică de care are nevoie un oftalmopediatru este prezența sau absența reflexului roșu retinian.
Prezența lui semnifică medii oculare sănătoase, transparente, iar absența lui ne poate semnala patologii grave ca retinoblastomul sau cataracta congenitală.
Reflexul roșu retinian poate fi însă uneori observat și de părinți, în pozele făcute în întuneric, efectuate cu blitz, în care în centrul orificiului pupilar putem observa o pată roșie.
Petele plutitoare în câmpul vizual reprezintă umbrele aruncate pe retină de tulburările din gelul vitros al ochiului.
Aceste „pete” sunt frecvente la adulți și pacienții în vârstă, fiind cauzate de modificările degenerative ale colagenului din interiorul ochiului.
Pentru un consult oftalmologic amănunțit al copilului dumneavoastră, vă așteptăm cu încredere la Centrul Oftalmologic Prof. Dr. Dr. Prof. Dr. Ai observat că micuțul tău își freacă des ochii, mai ales când este obosit, supărat sau are mâncărimi?
Poate părea un gest banal, dar frecarea ochilor este un obicei periculos care, în timp, poate provoca iritații, infecții și chiar probleme serioase de vedere.
De ce își freacă copiii ochii
Gestul de a-și freca ochii apare natural.
Copilul o face atunci când are senzație de mâncărime, oboseală oculară, expunere la praf sau după plâns.
Când apasă pe ochi, se eliberează lacrimi care oferă o senzație temporară de ușurare și răcorire.
De asemenea, stimularea nervilor oculari trimite un semnal către inimă care scade ușor ritmul cardiac, producând o stare de relaxare.
Tocmai de aceea, mulți copii fac acest gest din reflex atunci când sunt obosiți sau emoționați.
Problema apare atunci când gestul devine frecvent.
Pielea din jurul ochilor și structurile oculare sunt extrem de fragile, iar presiunea constantă sau contactul cu mâini murdare pot duce la complicații.
Primul risc este iritația.
Fiecare frecare intensă aduce pe suprafața oculară bacterii, praf și alergeni.
În loc să calmeze mâncărimea, gestul o accentuează, pentru că inflamația locală devine mai puternică.
În plus, prin presiune repetată, genele pot fi deplasate și pot atinge corneea, determinând zgârieturi dureroase.
Frecarea constantă slăbește în timp rezistența corneei.
Studiile au demonstrat că, la unii copii, acest obicei este asociat cu o afecțiune numită keratoconus, în care corneea își pierde forma rotundă și se bombează ușor în față.
Această deformare modifică modul în care lumina pătrunde în ochi și poate duce la scăderea vederii, uneori imposibil de corectat cu ochelari.
În cazurile severe, frecarea intensă poate afecta chiar și retina, structura sensibilă din interiorul ochiului.
Rupturile retiniene sunt rare la copii, dar pot apărea în contextul unor traume repetate asupra ochilor.
Frecarea ochilor și infecțiile
Mâinile unui copil sunt un adevărat depozit de microbi.
De la jucării, clanțe, telefoane sau tastaturi, până la nisipul din parc, bacteriile și virusurile se acumulează constant.
Atunci când copilul își atinge ochii, aceste microorganisme ajung direct pe pleoape și pe conjunctivă.
Rezultatul poate fi o conjunctivită (ochi roșu, lăcrimare, secreții lipicioase) sau o blefarită, adică inflamația marginilor pleoapelor.
În unele cazuri, pot apărea și ulciorul (hordeolum) sau chalazionul, infecții dureroase la nivelul glandelor de la baza genelor.
La copiii mici, aceste infecții revin frecvent dacă obiceiul de a-și freca ochii nu este corectat.
De ce mâncărimea ochilor nu trebuie ignorată
Dacă micuțul își freacă ochii constant, nu este doar un gest reflexiv.
În spatele acestui comportament se pot ascunde alergii oculare, ochi uscați sau probleme de vedere necorectate.
Uneori, copiii care nu văd clar tind să își atingă ochii pentru a focaliza mai bine.
De aceea, este important ca fiecare copil să fie examinat de un medic oftalmolog pediatru, mai ales dacă apar simptome precum roșeață, mâncărime persistentă, frecare repetată sau lăcrimare excesivă.
Medicul poate identifica cauza exactă și poate recomanda tratamentul potrivit: lacrimi artificiale, picături antialergice sau corecția viciilor de refracție.
Cum îi poți proteja vederea copilului
Primul pas este educația și observația.
Explică-i copilului, pe înțelesul lui, că ochii sunt foarte sensibili și că frecatul nu ajută.
Spune-i să îți spună când simte mâncărime sau disconfort, pentru a-i putea curăța ochii cu o compresă sterilă sau cu ser fiziologic.
Menține curățenia în jurul ochilor, taie unghiile copilului și asigură-te că se spală pe mâini înainte de a-și atinge fața.
Dacă are alergii sezoniere, urmează indicațiile medicului pentru a reduce inflamația oculară și a limita nevoia de a-și freca ochii.
Evitați expunerea la praf, fum de țigară sau detergenți iritanți în casă.
În cazul în care copilul stă mult la ecrane, încurajează pauze regulate și o lumină corectă în timpul activităților.
Frecarea ochilor poate părea un gest inofensiv, dar efectele sale pot fi serioase.
Poate agrava alergiile, poate provoca infecții și, în timp, poate afecta structura ochiului.
O simplă atenționare și câteva obiceiuri sănătoase pot preveni probleme oculare care altfel ar necesita tratamente complexe.
Ce este strabismul?
Dacă observi că cel mic își freacă frecvent ochii, programează o consultație.
Fig.1 Inflamatia cailor lacrimale
Fig. Fig. 3 Conjunctivită severă neonatala gonococică
Este o infecție relativ des întâlnită pentru care se administrează nitrat de argint preventiv în ochii nou-născuților.
Ea poate apărea imediat după naștere sau la un interval de 4-5 zile.
Cauzele de conjunctivită neonatală sunt variate: contaminarea ochiului în timpul nașterii în cazul infecțiilor genitale materne, cum ar fi conjunctivita gonococică sau cu germeni din sala de operații.
Secrețiile oculare pot fi foarte abundente sau reduse, pleoapele pot fi umflate și ochii sunt înroșiți.
Fig. Examinarea ochilor noului născut poate să arate prezența strabismului congenital, adică lipsa paralelismului globilor oculari cu devierea acestora cel mai adesea înăuntru.
Tratamentul pentru strabismul congenital este intervenția chirurgicală asupra mușchilor oculari.
Aceasta se efectuează cu anestezie generală și momentul optim înca este subiect de dezbatere.
În afara deviației permanente a ochilor nou-născutului, se mai pot întâlni mișcări continue ale ochilor de du-te vino, ca niște oscilații, denumite nistagmus.
În afara modificărilor poziției ochilor, pot apărea modificări ale aspectului acestora: ochii pot avea pupila albă (leucocorie).
Leucocoria arată că țesuturile din spatele irisului nu sunt transparente.
Cataracta congenitala este una din cele mai frecvente de orbire la copii.
Cauza rezultatului slab este diagnosticul întârziat care declanșează ambliopia.
Fig. Copiii cu cataractă congenitală completă bilaterală manifestă un interes scăzut față de imaginile lumii înconjurătoare și au o dezvoltare întârziată.
Nistagmusul apare atunci când vederea este foarte scăzută și copilul nu poate fixa și urmări obiectele care îi sunt prezentate.
Uneori poate apărea strabismul, în special în cataracta unilaterală.
Cauzele de cataractă congenitală sunt, pe lângă ereditate și afecțiunile genetice și infecțiile din cursul sarcinii sau tratamentul administrat pentru unele boli apărute în cursul sarcinii.
Evaluarea reflexelor roșii pupilare se face prin direcționarea unei lumini puternice de la o lanternă mică sau oftalmoscop în ambii ochi simultan într-o încăpere întunecată.
Dacă există opacități în cristalin acestea apar întunecate pe fondul roșu al pupilei luminate.
Odată suspicionată cataracta se efectuează câteva teste care determineră potențialul de vedere al copilului după înlăturarea cataractei și se examinează cu atenție globul ocular.
Dacă cataracta este densă ea afecteaza sigur vederea și trebuie operată repede, chiar în prima lună de viață.
În ultimii ani au început să se implanteze cristaline artificiale și la copii sub 2 ani; în acest mod crește șansa recuperării vizuale.
Fig. Incidența cu care survine glaucomul congenital este mică, de 1 la 12.000 de nașteri.
Este cel mai adesea bilateral.
Următorul copil are riscul de 5% de a face aceeași boală.
Tratamentul pentru glauomul congenital trebuie instituit de urgență pentru că dacă presiunea rămâne crescută mai multă vreme peretele subțire al globului ocular la copii se destinde și ochiul se dilată; de asemenea, vederea scade prin cicatricile date de edemul corneei sau de efectarea nervului ochiului.
Se poate începe cu medicamente instilate în ochi; cel mai adesea se recurge la operație.
În cazul unor copii care se nasc cu greutatea de sub 1500 grame sau a celor care au mai puțin de 28 săptămâni de la concepere există un risc de afectare a retinei (retinopatia prematurității) care apare, paradoxal, datorită încercărilor de menținere în viață a acestor copii în incubatoare prin administrarea unui oxigen suplimentar în concentrații ridicate.
Această concentrație pare să fie toxică pentru retină.
La copiii născuți înainte de termen, vasele retine nu reușesc să se dezvolte complet și retina rămâne în zonele periferice nevascularizată, nematurizată.
Oxigenul administrat în concentraţie ridicată (peste 90% din aerul respirat), administrat datorită imaturității plămânilor nou-născutului, nu permite ca vasele normale ale retinei să se dezvolte în continuare spre periferia retinei.
Cu timpul, apar vase noi, anormale care se dezvoltă anarhic și care se pot rupe și pot da hemoragie în interiorul ochiului sau se pot ridica de pe planul retinei și o pot trage, producând dezlipirea de retină.
Se descriu după aspectul fundului de ochi mai multe stadii de evoluție pentru retinopatia prematurității (5 stadii).
Fig. 8 Retinopatia prematurității (stadiu cicatricial)
Fig. Modalitatea de diagnostic precoce pentru retinopatia prematurității este o verificare sistematică de către medicul oftalmolog a fundului de ochi la copii cu greutate sub 1500 grame; aceasta este recomandată după 4-6 săptămâni de la naștere și dacă totul e bine această examinare se repetă la o lună.
Examinarea se poate face dupa dilatarea pupilei, cu oftalmoscopul direct si indirect sau cu o cameră specială portabilă care face fotografii retiniene.
Dacă există retinopatia prematurității, ea se urmărește la 2-3 săptămâni.
Există din nefericire și o patologie tumorală la copii. Cel mai frecvent întâlnit din tumorile intraoculare este retinoblastomul.
Aceasta este o tumoră a retinei care se transmite de la părinții afectați la copii într-o proporție importantă (80%) dar poate apărea și la copiii fără un istoric în familie.
Pentru a preveni pierderea globului ocular și diseminarea tumorii există o serie de măsuri terapeutice care se pot aplica în funcție de stadiul tumorii - de la metode care conservă ochiul aplicând diferite tipuri de laser, la utilizarea materialelor radioactive aplicate pe ochi sau iradierilor externe, la utilizarea asociată a chimioterapiei și chiar la îndepărtarea ochiului foarte afectat.
Nu în puține cazuri retinoblastomul este bilateral, așa încât se preferă scoaterea ochiului fără potențial de recuperare și tratarea cu metode conservatoare a ochiului mai bun.
Pentru viitoarele sarcini ale mamei este foarte important consultul medicului genetician care poate aprecia riscul ca viitorii copii să aibă retinoblastom.
tags: #bebe #isi #apasa #pe #pleoape
Postări populare:
- Riscuri și contraindicații ale tincturii de tătâneasă în sarcină
- Tehnici utile pentru somnul bebelușilor: cum să doarmă mai bine
- Proceduri-cheie în ecografia obstetrică: rolul ginecologului
- Cauzele ciclului menstrual neregulat și legătura lor cu un test de sarcină pozitiv: ghid detaliat
- Prima ta consultație: ce stârnește agitația bebelușului de 4 luni și 3 săptămâni