În România se nasc anual între 400 și 450 de copii cu varus equin, malformaţie congenitală demumită și „piciorul strâmb congenital”. Netrată corect și la timp, această deformare a piciorului poate duce la infirmitate. În plus, cea mai eficientă metodă de corectare a acestei afecțiuni s-a dovedit a fi metoda Ponseti, brevetată de doctorul Ignacio Ponseti. Varus equin este o diformitate cu care se nasc unii copii, ale cărei cauze sunt încă necunoscute, în care piciorul este răsucit spre interior, iar vârful piciorului este orientat în jos. Cu tratament corespunzător, piciorul se vindecă total, fără a lăsa diferenţe sesizabile faţă de un picior normal.
Cauze și etiologie
Până în prezent, nu au fost confirmate cauzele care determină dezvoltarea “varus equin”; există doar presupuneri. Nu este o afecțiune embrionară, fiind dezvoltată în al doilea trimestru de sarcină, frecvent în săptămânile 20-22. Există totuși o determinare genetică a afecțiunii, neexplicată pe deplin. S-a observat că atunci când unul dintre părinți are picior „varus equin”, șansele la copil sunt de 3-4%, iar dacă ambii părinți au afecțiune, există circa 3% șanse de dezvoltare la copil.
Diagnostic și evoluție
Majoritatea diagnoscurilor pot fi făcute ecografic ante-natal, iar ulterior confirmate la naștere. Uneori, deformarea este descoperită după naștere. Suspiciunea de picior „varus equin” nu este întotdeauna confirmată prin examen clinic; pot apărea forme de postură sau picior metatarsus. Părinții ar trebui să se informeze despre tratamentul de corectare și să înceapă tratamentul cât mai devreme, adesea la 10-15 zile după naștere, pentru a profita de elasticitatea țesuturilor. Netratat, boala poate duce la imposibilitatea de a păși corect, dureri pe termen lung și infirmitate severă.
Tratament și principii generale
Tratamentul a evoluat de la imobilizări gipsate și chirurgie extensivă la metoda funcțională (kinetoterapie-ortezare-mobilizare continuă pasivă). Metoda Ponseti, dezvoltată în anii 1940, a fost practicată cu succes pe scară largă începând cu anii ’80-’90, iar în prezent este considerată cel mai eficient tratament pentru varus equin. Tratamentul poate fi însoțit de tenotomia de tendon ahilean în 85% dintre cazuri.
Aplicarea metodei Ponseti
În principiu, afecțiunea poate fi abordată de la o vârstă fragedă, la 7-9 săptămâni de viață, prin manipulare blândă și imobilizare în gips. Tehnica Ponseti presupune elongarea structurilor musculare și ligamentare prin manipulări săptămânale și imobilizare în gips timp de 5 săptămâni, urmate de o tenotomie percutană dacă este necesară, și apoi purtarea unei orteze de abducție pe o perioadă îndelungată. Procesul implică mai multe serii de gipsuri, schimbări săptămânale, și repere precise în ceea ce privește rotația piciorului și flexia dorsală. După cimentarea corecției, orteza trebuie purtată zi de zi în primii 3 ani, iar apoi doar pe timpul somnului până la vârsta de 3-4 ani, pentru a preveni recidiva. Orice întrerupere poate duce la recidivă semnificativă, cu creșterea șanselor de persistență a deformării.
Etapele concrete ale tratamentului Ponseti
- Manipulări blânde și aplicarea gipsului pentru menținerea corecției obținute.
- Schimbări de gips săptămânale, până la atingerea unei rotații externă de 60-70 de grade după cele 5 săptămâni.
- Tenotomia percutană a mușchiului ahilean cu anestezie locală, în cazul necesarului pentru eliberarea tendonului rigid.
- Aplicarea unui nou tip de gips post-tenotomie pentru 3-4 săptămâni, pentru a menține corecția.
- Purtarea ortezei de abducție (ghete pe bară) 23 de ore pe zi în primele 3 luni, apoi doar în timpul somnului până la vârsta de 3-4 ani.
- Independența ortopedic, kinetoterapie și monitorizare în caz de recidivă sau situații speciale.
Diferența principală între tratamentul Ponseti clasic și variantele gestionate la vârste ulterioare include: număr mai mare de gipsuri, manipulare mai lungă înainte de aplicarea gipsului, purtare mai lungă a gipsului, abducția maximă redusă înainte de tenotomie, și necesitatea unor ajustări suplimentare pe măsură ce copilul crește. În cazul recidivelor sau al tratamentelor neglijate, kinetoterapia rămâne indispensabilă pentru menținerea rezultatului corecției.
Managementul recidivelor
Adepții metodei Ponseti au demonstrat că tratamentul poate fi eficient și în cazuri netratate sau recidive, cu vârsta la tratament ajungând uneori la 10 ani. În general, tratamentul reîncepe cu ajustări ale gipsurilor, continuarea purtării ortezei și, dacă este necesar, intervenții suplimentare minim invazive sau, în cazuri severe, chirurgicale.
Sfaturi practice pentru părinți
Cel mai important este să înțelegeți că tratamentul este de durată și constă în corecția obținută prin gips, iar purtarea ortezei este esențială pentru menținerea rezultatului. Îngrijirea gipsului acasăIncludeți verificări regulate ale circulației sângelui la nivelul piciorului imobilizat, inspectați eventualele semne de compresie, murdărire sau iritație a pielii, și mențineți gipsul uscat. Dacă apar semne de afectare a circulației sau inspirați suspiciuni, contactați medicul. Îmbăierea bebelușului cu gipsuri se poate face învelind piciorul în folie de plastic, cu ajutorul unei persoane, pentru a menține zona uscată până la finalul igienei.
Îmbrăcăminte și confort
Salopetele cu capse la picioare sunt preferate pentru bebelușii aflați în tratament; hainele trebuie să permită accesul facil la gips și să permită extinderea picioarelor în timpul purtării ortezei. După ce seria de gipsuri se încheie, săndăluțele Ponseti recomandate sunt purtate 23 de ore pe zi, timp de aproximativ trei luni, iar pentru confortul termic se folosesc haine cu deschidere între picioare. În timpul plimbărilor, verificați lățimea scaunelor și spațiul disponibil pentru a permite poziții naturale ale picioarelor.
Exerciții și activități zilnice
Este bine să evitați să forțați copilul să meargă înainte de momentul natural. Copilul se ridică în jurul vârstei de 8-18 luni, iar mersul pe vârfuri poate fi normal la început; dacă persistă după 2 ani, consultați medicul pediatru. Întinderile gambei, exercițiile pentru tendonul Ahile și ridicările controlate pe scaun pot ajuta la alinierea mușchilor și ligamentelor, însă nu înlocuiesc tratamentul ortopedic specializat. De asemenea, nu folosiți premergătorul, iar în timpul perioadei de tratament, lăsați copilul să exploreze în siguranță, pe podea, pentru a dezvolta echilibrul și forța picioarelor în mod natural.
Aspecte adiționale despre mersul copiilor
Mersul orientat spre interior sau spre exterior poate apărea frecvent în primii ani de viață și poate fi parte din dezvoltarea normală. Pot apărea situații în care copilul se ridică singur în picioare, stă câteva momente în poziția de șezut nesprijinit sau explorează mediul în jur. În cazul unor deviații persistente, este indicat consult medical pentru excluderea unor afecțiuni neurologice sau musculare.
Un articol detaliat despre deformările membrelor inferioare la copii subliniază că aceste afecțiuni pot apărea ca rezultat al mai multor factori, iar tratamentul adecvat poate preveni complicațiile pe termen lung. Este important să consultați un specialist în ortopedie pediatrică pentru evaluări periodice și pentru a decide cea mai bună cale de tratament în funcție de stadiul deformării.
Metoda Ponseti: Tratamentul piciorului strâmb
Rezultate și perspective
Cu un management corect și timp acordat tratamentului, prognosticul este bun: majoritatea copiilor au piciorul complet vindecabil, cu risc scăzut de recurență dacă purtarea ortezei este respectată pe durata recomandată. Părinții sunt sfătuiți să acorde atenție semnelor de recidivă și să compare frecvent evoluția cu etapele de tratament descrise pentru a asigura menținerea corecției în timpul creșterii.
tags: #bebe #se #ridics #in #picioare #doar