Înainte de toate, trebuie spus că, în primele patru luni de viață, aproape toți bebelușii regurgitează după masă. Acesta este un fenomen normal, explicat prin faptul că sfincterul esofagian este imatur. Un alt motiv poate fi acela că bebelușul mănâncă lacom, cu poftă, înghițind totodată și aer. De aceea se recomandă ca, la finalul mesei, copilul să fie ținut în poziție verticală, sprijinit de pieptul mamei, până eructează (râgâie). Odată cu eructarea, poate avea loc și regurgitarea, adică eliminarea unor mici cantități de lapte. Stați fără grijă, nu este vorba de niciun pericol, din contră - chiar este bine ca bebelușul să elimine surplusul.
Pentru a preveni regurgitarea după supt, trebuie evitate manevrele bruște, cum ar fi schimbatul scutecului. Ideal ar fi ca micuțul să fie ținut în brațe și plimbat prin casă, abia apoi fiind așezat în pătuț, într-o poziție în care să aibă capul ușor ridicat. I se poate așeza un prosop împăturit sub saltea sau o carte groasă sub picioarele patului. ATENȚIE! În niciun caz nu i se va pune o pernă sub cap, deoarece se poate asfixia în somn!
În cazul bebelușilor hrăniți cu biberonul, regurgitarea laptelui cu aspect brânzit poate fi cauzată de faptul că orificiul tetinei este prea mare, ceea ce face ca fluxul de lapte să fie și el prea mare.
Din lipsa experienței, se poate întâmpla ca tinerii părinți să confunde regurgitarea cu vărsăturile. Dacă prima este - cum spuneam - un fenomen normal, cea de-a doua poate face parte din tabloul unei afecțiuni mai serioase. Confuzia apare ca urmare a faptului că ceea ce elimină bebelușul are același aspect și într-un caz, și în celălalt. Dacă în cazul regurgitației micuțul nu simte nimic, vărsătura este, în schimb, dureroasă și puternică, forțată. Aceasta apare printr-o contracție anormală, inversă, a stomacului, care, în acest fel, își elimină conținutul. Vărsăturile repetate sunt periculoase pentru cel mic pentru că pot conduce la deshidratare.
Știați că... regurgitarea se poate manifesta chiar și până pe la vârsta de un an și jumătate? Abia după această vârstă tubul digestiv al copilului este complet dezvoltat și fenomenul încetează.
Principala deosebire între regurgitare și vărsătură este modul în care este eliminat laptele. În regurgitare, el se prelinge din gurița celui mic, în vreme ce, în caz de vărsătură, acesta este eliminat în jet. După regurgitare, bebelușul are o stare generală bună, este vesel și, adesea, chiar îi este foame. După vărsătură, însă, este speriat, plânge, are o stare generală alterată, refuză alimentația sau, dacă o acceptă, varsă din nou.
Cele mai frecvente cauze de vărsături la bebeluși includ:
- supraalimentația;
- gastroenterita;
- refluxul gastro-esofagian;
- otita medie;
- o obstrucție anatomică la nivelul unui segment digestiv;
- o infecție puternică.
Gastroenterita (denumită, în limbaj popular, și „răceală la stomac”) se manifestă, pe lângă vărsături, prin febră moderată și diaree. În acest caz, după sesizarea simptomelor, se recomandă un repaos alimentar de 2-3 ore, după care se începe un proces de hidratare. Timp de o oră, la un interval de 5-10 minute, copilului i se va oferi câte o linguriță de ceai sau lapte. Dacă vărsăturile revin și organismul nu reține ce i s-a dat să bea, va trebui să i se administreze o soluție de rehidratare orală.
Ne dăm seama că cel mic este deshidratat dacă are limba și buzele uscate sau chiar crăpate, ochii „uscați” și înfundați în orbite, plânge fără lacrimi și urinează rar și în cantități mici. De asemenea, înfundarea fontanelei (acea porțiune denumită, la bebeluși, „moalele capului”) este un semn clar de deshidratare.
Când bebe are mai puțin de 2 luni de viață, episoadele de vomă sunt dese (vomează zilnic sau după fiecare masă), neîntrerupte (vomează la intervale scurte de timp, deși nu mai are nimic în stomac), sunt însoțite și de alte simptome precum febră sau diaree, atunci trebuie să ajungi cu el de urgență la medic.
Semnale de alarmă sunt și prezența sângelui în scaun sau în lichidul eliminat, dar și vomarea unui lichid verde, galben sau asemănător zațului de cafea. Nici burtica umflată și sensibilă ori pielea și corneele îngălbenite nu sunt semne bune. Iar dacă vărsăturile vin după o lovitură la cap, atunci bebe are neapărat nevoie de îngrijire specializată.
Regurgitarea la bebeluși este una dintre problemele care îi fac pe părinți să se îngrijoreze, cu atât mai mult dacă este vorba de primul copil. De ce regurgitează, ce tratament este indicat - la toate aceste întrebări răspund medicii pediatri consultați de publicația franceză Sante.
Dacă bebelușul continuă să regurgiteze laptele recomandat de medic, dar goleşte biberonul şi reuşeşte să ia în greutate şi să se dezvolte bine, situaţia nu trebuie să te îngrijoreze. Medicul pediatru poate indica în astfel de situații tratamentul cu antiacide sau pansamente gastrice, notează e-sante.fr.
În schimb, dacă cel mic nu mănâncă bine şi nu creşte în greutate (sau ia în greutate foarte puţin), este posibil să sufere de esofagită, o iritaţie a esofagului ce apare de regulă în urma episoadelor frecvente de regurgitare. Bine de ştiut este că această complicaţie necesită tratament medicamentos. Important este să ceri sfatul medicului pediatru pentru a afla care sunt opţiunile de tratament, dar şi care dintre ele se potriveşte copilului tău”, explică medicul Christelle Pierrot.
Regurgitarea pe nas nu este un semn de îngrijorare în sine, ci contează foarte mult care este cantitatea de lapte regurgitată. Deşi nu este o problemă gravă, regurgitarea pe nas este mult mai incomodă pentru cel mic, spre deosebire de cazul când regurgitează pe gură.
De ajutor în astfel de situaţii este să nu strângi prea tare scutecul în zona abdomenului, dar şi să se evite pe cât posibil fumatul în locuinţă. Poţi cere şi sfatul medicului pediatru dacă este cazul să îi dai copilului un lapte special anti-regurgitare, în cazul în care cel mic este hrănit cu lapte formulă.
Până la ce vârstă este normal ca micuțul să regurgiteze?
Refluxul gastroesofagian este o problemă destul de des întâlnită la bebeluşi, ea fiind cauzată de faptul că valva esofagiană nu este suficient dezvoltată, cu atât mai mult în rândul prematurilor. Pe măsură ce copilul creşte, valva esofagiană se dezvoltă, iar problemele de reflux ajung să dispară treptat.
În general, episoadele de regurgitare devin tot mai rare în perioada de diversificare, în special în primele patru luni de la începutul acestei etape. Includerea piureurilor de legume în dietă face ca în stomac să fie o cantitate mai mică de lichide, prin urmare bebelușul nu mai regurgitează la fel de des.
În cele mai multe dintre cazuri, bebelușul ajunge să nu mai aibă episoade de regurgitare în jurul vârstei de 8-9 luni, mai ales că el mănâncă în poziţie verticală (când stă în scaunul de masă).
Am urmat tratamentul recomandat de medicul pediatru, dar cel mic continuă să regurgiteze. Ce este de făcut?
Există situaţii când copilul continuă să regurgiteze chiar dacă este hrănit cu un lapte special şi urmează şi un tratament recomandat de medicul pediatru. Dacă el este energic, ia în greutate şi continuă să se dezvolte conform graficelor de creştere, nu trebuie ca părintele să se îngrijoreze.
Bine de ştiut este că episoadele de regurgitare vor deveni tot mai rare pe măsură ce copilul creşte, iar problema se va rezolva de la sine în primul an de viaţă. Dar dacă cel mic nu mănâncă suficient, nu este vioi şi nu ia în greutate, este cazul să mergi din nou la medicul pediatru.
El îţi poate indica în urma altui set de investigaţii medicale un tratament diferit pentru regurgitare, dar poate verifica şi dacă bebeluşul nu suferă de alergie/intoleranţă la proteina din lapte de vacă.
Intoleranța la lactoză la bebeluși nu este o boală, ci o afecțiune în care organismul nu poate digera lactoza, zahărul prezent în lapte și alte produse lactate. Printre simptomele comune se numără durerea de burtă, balonarea, diareea, flatulența și zgomotele abdominale. În unele cazuri, bebelușii cu intoleranță la lactoză pot dezvolta și erupții cutanate. Deși această afecțiune poate fi îngrijorătoare, există soluții de tratament, iar medicul specialist poate recomanda alternative sigure și sănătoase pentru a ușura disconfortul micuțului.
Intoleranța la lactoză nu afectează doar bebelușii, ci poate apărea și la copii mai mari, adolescenți și chiar la adulți. De asemenea, bebelușii alăptați la sân pot suferi de această afecțiune, întrucât laptele matern conține lactoză. Laptele de vacă poate cauza, de asemenea, disconfort bebelușilor, datorită conținutului ridicat de lactoză, care poate duce la crampe abdominale și probleme digestive.
Intoleranța la lactoză în cazul bebelușilor este dată de capacitatea redusă a organismului lor de a digera zaharurile din laptele matern, cel de la vacă sau din laptele formulă. Această problemă este înregistrată pe fondul prezenței unei cantități insuficiente de enzimă intestinală numită lactază sau al lipsei acesteia din organism.
La ingerarea laptelui cu lactoză, enzima din intestin, lactaza, descompune acest produs în zaharuri simple. Fluxul de sânge absoarbe zaharurile simple și le transformă în energie, necesară corpului pentru bună funcționare. Bebelușii care prezintă intoleranță la lactoză, fie nu au cantitatea necesară de lactază pentru decompunerea lactozei, fie aceasta lipsește total. Astfel, lactoza ajunge în intestin și este alterată de bacterii. În acest moment apare disconfortul abdominal și restul simptomelor neplăcute. Este adevărat că nu toți bebelușii prezintă simptome și nici intensitatea acestora nu este asemănătoare.
Diferența între intoleranta la lactoza si alergia la lapte:
- Copiii mici pot manifesta intoleranta la lactoza cand beau lapte formula, sunt alimentati la san sau ingereaza lapte de vaca. In acelasi timp se poate vorbi și de alergie la lapte. Pana in jurul varstei de 5 ani se pare ca simptomele sesizate sunt mai degraba pe fondul alergiei la lapte decat provocate de intoleranta la lactoza.
- In timp ce intoleranta la lactoza este o deficienta a sistemului digestiv, alergia la lapte este o problema a sistemului imunitar. In acest ultim caz, organismul reactioneaza la proteinele din lapte, nu doar stomacul este afectat, ci si alte regiuni ale corpului, eruptiile cutanate sunt asociate cu inflamarea si umflarea fetei.
Cauzele aparitiei intolerantei la lactoza in cazul bebelusilor:
- Hipolactazie - dezvoltare insuficienta de lactaza: Bebelusii pot avea toleranta la lactoza intr-o prima faza sau sa manifeste minime probleme la consumul de lapte cu lactoza. Insa, pe masura ce cresc, deficienta se agraveaza si rezistenta organismului in fata enzimei lactaza scade foarte mult. In acest caz vorbim de o problema genetica, iar rezultatul este ca adolescentii si tinerii au intoleranta la lactoza din lapte si produsele asociate.
- Alactazie - deficit congenital de lactaza: Bebelusii se pot naste fara enzima lactaza la nivelul tractului digestiv, ceea ce se numeste si intoleranta primara la lactoza. Inca de la nastere acesti copii vor avea nevoie de o dieta speciala deoarece disconfortul abdominal, gazele si diareea sunt severe, ceea ce le afecteaza cresterea si dezvoltarea.
- Intoleranta secundara la lactoza: O infectie la nivelul sistemului digestiv al bebelusilor, precum gastroenterita poate deteriora mucoasa stomacului si pe cea a intestinului subtire, iar acest lucru determina intoleranta la lactoza. De regula acest lucru este temporar, tratarea afectiunii va insemna si disparitia problemelor legate de intoleranta. Si boala celiaca poate provoca intoleranta la lactoza, dar si in acest caz problemele pot fi ameliorate prin aplicarea tratamentului corespunzator.
Simptome ale intolerantei la lactoza la bebelusi:
- Scaune moi sau lichide, uneori cu masa mare, cu gaze;
- Diaree apoasa;
- Balonare si flatulenta - simptome asemanatoare celor din colicile la bebelusi;
- Crampe abdominale severe, cu zgomot;
- Umflarea vizibila a abdomenului;
- Creștere lentă în greutate;
- Erupție cutanată de scutec;
- Agitație și nervozitate înainte de masă, dar și în timpul mesei;
- Greață și vărsături imediat după ingerarea laptelui;
- Plâns și iritabilitate în momentul defecației.
Oricare dintre simptome ar trebui să te determine să mergi cu bebelușii la medic. Diareea apoasă duce la deshidratare severă, precum și stagnarea sau chiar pierderea în greutate, semne clare că evoluția și dezvoltarea celor mici nu se realizează normal și că bebelușii suferă.
Tratamentul pentru intoleranta la lactoza în cazul bebelușilor depinde de cauza apariției problemei. Diagnosticarea corectă îl va ajuta pe medic să îți ofere cea mai bună variantă de îngrijire pentru bebeluși. În cazul intoleranței secundare la lactoză medicul încurajează mamele să continue alăptarea la sân și să adauge unele produse medicamentoase care să ofere organismului posibilitatea digerării lactozei din laptele matern.
Dacă bebelușii diagnosticați cu intoleranță la lactoză sunt hrăniți cu lapte formulă poți opta pentru o altă variantă cu conținut scăzut de lactoză sau fără lactoză, dar numai cu recomandarea medicului pediatru. Și cum o parte a bebelușilor pot avea intoleranță la lactoză temporar, după o anumită perioadă, medicul specialist îți va recomanda să introduci treptat, în doze mici, laptele clasic în dieta acestora, observând reacțiile organismului.
Nasterea prematura poate determina intoleranta la lactoza pentru bebelusi. Vorbim de o situație temporară de câteva săptămâni sau luni, timp în care bebelușii pot fi hrăniți cu lapte formulă fără lactoză, apoi alăptați la sân, treptat.
Alăptarea nu este o opțiune dacă bebelușii se nasc fără enzima lactază. Pentru a evita deshidratarea severă și pierderea electroliților esențiali pentru organism prin episoadele frecvente de diaree apoasă, bebelușii vor fi hrăniți cu lapte formulă fără lactoză și vor avea pe tot parcursul vieții o dietă adaptată nevoilor.
Eructaţia şi vărsăturile: ce sunt şi cum le diferenţiem
Când ne grăbim la medic, ce facem când bebelușul vomită? De ce vomita bebelusii? În primele luni de viață sunt hrăniți exclusiv cu lapte, nu au nevoie de alte lichide, deci alimentar nu se poate considera ceva problematic. Este însă un fenomen destul de comun în rândul copiilor și bebelușilor. Una dintre cauze, mai ales la sugari, poate fi încă imaturitatea sistemului digestiv. Au reflux esofagian. În primele luni de viață, unii bebeluși vomit laptele pentru că sfincterul care ar trebui să mențină în stomac alimentele și acidul gastric, nu funcționează corect. Supraalimentare. În primele luni de viață atât bebelușii, cât și mamele lor, trec prin provocări reale legate de modul de alimentare.
Vomită sau regurgitează? De ce vomita bebelusii galben sau verde? Depinde ce au mâncat! Diferențele între vomă și regurgitare este dată de abundență și de jet. Când ne îngrijorăm? Orice situație medicală în cazul unui sugar, bebeluș mai mic de 3 luni de asemenea, reprezintă urgență medicală. Nu uitați, în lipsa unor alte simptome îngrijorătoare, vă puteți adresa centrului de permanență. Adresați-vă medicului pediatru pentru un consult amănunțit. În funcție de tot tabloul clinic, ar putea fi necesare și alte investigații, precum ecografia, analize de sânge/scaun/urină.
În cazul bebelușilor, vărsăturile atrag riscul de deshidratare, una din situațiile alarmante pentru orice părinte. Dacă se asociază și cu scaune diareice, cu atât mai mult se impune monitorizare. Atenție la limba uscată, la plânsul fără lacrimi, unele dintre manifestările comune ale deshidratării.
Ce este stenoza pilorică? Stenoza pilorică este o îngustare a deschiderii dintre stomac și intestinul subțire. Această afecțiune neobișnuită la sugari poate prinde alimente în stomac. De obicei, o supapă musculară în formă de inel se închide pentru a reține alimentele în stomac sau se deschide pentru a permite alimentelor să treacă în intestinul subțire. Cu stenoza pilorică, țesutul muscular este mărit. Deschiderea devine foarte îngustă și puțin sau deloc alimente trece în intestin.
Cum se manifestă? Stenoza pilorică duce de obicei la vărsături puternice, deshidratare, alimentație proastă și scădere în greutate. Bebelușii cu stenoza pilorică pot părea că le este foame tot timpul. Stenoza pilorică se tratează prin intervenție chirurgicală.
Trecerea dintre stomac și intestinul subțire se numește pilor. Supapa care controlează deschiderea poate fi numită mușchi piloric, sfincter piloric sau valvă pilorică. Mărirea mușchiului piloric se numește...
Enterocolita ulcero-necrotică (EUN) este o leziune a suprafeței interne a intestinului. Această afecțiune apare cel mai adesea la nou-născuții care sunt prematuri și/sau grav bolnavi. Peste 90% din cazurile de enterocolită ulcero-necrotică apar la nou-născuții prematuri. Enterocolita ulcero-necrotică poate apărea în grupuri sau ca focare în unitățile de terapie intensivă neonatală (TINN). Uneori, aceste focare pot fi legate de anumite bacterii (cum ar fi E. coli), dar adesea cauza nu este cunoscută.
Care sunt cauzele enterocolitei ulcero-necrotice? Cauza enterocolitei ulcero-necrotice nu este complet înțeleasă, dar este în mare parte legată de imaturitatea intestinului alături de niveluri scăzute de oxigen în sânge și/sau de un flux sanguin diminuat către intestin. Fluxul sanguin diminuat către intestin la un nou-născut prematur bolnav poate duce la lezarea suprafeței interne a intestinului. Leziunile permit bacteriilor care există în mod...
Alăptarea reprezintă hrănirea copilului direct de la sân sau cu biberonul după extragerea laptelui cu ajutorul unei pompe. Laptele de mama este hrana ideală pentru copil, fiind cea mai completă și mai nutritivă sursă necesară copiilor până la vârsta de 6 luni. Este cea mai rapidă și convenabilă măsură de a hrăni copilul. Asociațiile internaționale specializate susțin cu tărie alăptarea. Acestea recomandă alăptarea copiilor timp de cel puțin un an. Nou-născuții și copiii mici primesc mulți nutrienți din laptele de mama, ceea ce susține continuarea...
Ce ne facem când bebe regurgitează?
Regurgitarea la bebeluși este una dintre problemele care îi fac pe părinți să se îngrijoreze, cu atât mai mult dacă este vorba de primul copil.
De ce continuă să regurgiteze bebelușul dacă îi dau laptele prescris de medicul pediatru?
Dacă bebelușul continuă să regurgiteze laptele recomandat de medic, dar goleşte biberonul şi reuşeşte să ia în greutate şi să se dezvolte bine, situaţia nu trebuie să te îngrijoreze.
Medicul pediatru poate indica în astfel de situaţii tratamentul cu antiacide sau pansamente gastrice, notează e-sante.fr.
Când regurgitează îi iese lapte atât pe gură, cât şi pe nas. Cât de gravă este situaţia?
Regurgitarea pe nas nu este un semn de îngrijorare în sine, ci contează foarte mult care este cantitatea de lapte regurgitată.
De ajutor în astfel de situaţii este să nu strângi prea tare scutecul în zona abdomenului, dar şi să se evite pe cât posibil fumatul în locuinţă.
Poţi cere şi sfatul medicului pediatru dacă este cazul să îi dai copilului un lapte special anti-regurgitare, în cazul în care cel mic este hrănit cu lapte formulă.
CITEȘTE ȘI: De la regurgitare la vărsături în jet la bebeluși. Ce au de făcut părinții
Până la ce vârstă este normal ca micuțul să regurgiteze?
Refluxul gastroesofagian este o problemă destul de des întâlnită la bebeluși, ea fiind cauzată de faptul că valva esofagiană nu este suficient dezvoltată, cu atât mai mult în rândul prematurilor.
Pe măsură ce copilul crește, valva esofagiană se dezvoltă, iar problemele de reflux ajung să dispară treptat.
În cele mai multe dintre cazuri, bebelușul ajunge să nu mai aibă episoade de regurgitare în jurul vârstei de 8-9 luni, mai ales că el mănâncă în poziție verticală (când stă în scaunul de masă).
Am urmat tratamentul recomandat de medicul pediatru, dar cel mic continuă să regurgiteze. Ce este de făcut?
Există situații când copilul continuă să regurgiteze chiar dacă este hrănit cu un lapte special și urmează și un tratament recomandat de medicul pediatru.
Dacă el este energic, ia în greutate și continuă să se dezvolte conform graficelor de creștere, nu trebuie ca părintele să se îngrijoreze.
CITEȘTE ȘI: Grafic de creștere la copii de la 0 la 8 ani
Bine de știut este că episoadele de regurgitare vor deveni tot mai rare pe măsură ce copilul crește, iar problema se va rezolva de la sine în primul an de viață.
Dar dacă cel mic nu mănâncă suficient, nu este vioi și nu ia în greutate, este cazul să mergi din nou la medicul pediatru.
El îți poate indica în urma altui set de investigații medicale un tratament diferit pentru regurgitare, dar poate verifica și dacă bebelușul nu suferă de alergie/intoleranță la proteina din lapte de vacă.
Îți recomandăm să te uiți și la acest video Prima febră, prima răceală, prima dată când varsă - nu se uită.
Orice proaspăt părinte trăiește la intensitate maximă momentele de disconfort ale celui mic.
Când ne grăbim la medic, ce facem când bebelușul vomită?
De ce vomita bebelusii?
În primele luni de viață sunt hrăniți exclusiv cu lapte, nu au nevoie de alte lichide, deci alimentar nu se poate considera ceva problematic.
Este însă un fenomen destul de comun în rândul copiilor și bebelușilor.
Una dintre cauze, mai ales la sugari, poate fi încă imaturitatea sistemului digestiv.
Au reflux esofagian.
În primele luni de viață, unii bebeluși vomit laptele pentru că sfincterul care ar trebui să mențină în stomac alimentele și acidul gastric, nu funcționează corect.
Supraalimentare.
În primele luni de viață atât bebelușii, cât și mamele lor, trec prin provocări reale legate de modul de alimentare.
Vomită sau regurgitează?
De ce vomita bebelusii galben sau verde? Depinde ce au mâncat!
Diferențele între vomă și regurgitare este dată de abundență și de jet.
Când ne îngrijorăm?
Orice situație medicală în cazul unui sugar, bebeluș mai mic de 3 luni de asemenea, reprezintă urgență medicală.
Nu uitați, în lipsa unor alte simptome îngrijorătoare, vă puteți adresa centrului de permanență.
Adresați-vă medicului pediatru pentru un consult amănunțit.
În funcție de tot tabloul clinic, ar putea fi necesare și alte investigații, precum ecografia, analize de sânge/scaun/urină.
Când fac copiii ecografii - ce înseamnă și ce pot depista poate vă întrebați?
În cazul bebelușilor, vărsăturile atrag riscul de deshidratare, una din situațiile alarmante pentru orice părinte.
Dacă se asociază și cu scaune diareice, cu atât mai mult se impune monitorizare.
Atenție la limba uscată, la plânsul fără lacrimi, unele dintre manifestările comune ale deshidratării.