Bebelușul doarme în brațe pentru că acolo se simte cel mai protejat. Dacă ajunge, însă, să doarmă câteva ore pe zi în brațele tale, atunci s-ar putea să ai o problemă de ordin fizic pe care să-ți dorești să o remediezi cumva. Primul meu copil și al doilea, până la vârsta de 1 an și jumătate, au adormit doar apelând la forța mea fizică: pe primul îl legănam pe picioare, iar pe al doilea în brațe. La primul copil, când se trezea noaptea, îl puneam pe picioare și uneori adormeam câteva ore în acea poziție. Când mă trezeam, nu reușeam să mă mai ridic. Dar asta a fost ușor având în vedere ce a urmat.
Al doilea copil, nu știu cum s-a întâmplat, adormea doar în brațe. Mă plimbam cu el prin casă și îi cântam. La început nu părea mare lucru, mai ales că era foarte mic și adormea repede și, cel mai important, avea doar 4-5 kilograme. Când a ajuns la 10 kilograme, iar timpul necesar pentru a adormi a ajuns la 30-45 de minute, am început să resimt efortul fizic. Din fericire, doar îi adormeam. Nu dormeau tot somnul în brațele mele. Însă existau momente când se trezeau mai devreme fără să-și facă somnul și trebuia să-i readorm. Îmi amintesc momentele în care după ce ne-am chinuit o oră să adormim copilul în brațe, când l-am pus în pătuț, s-a trezit și a trebuit să o luăm de la capăt.
Greșesc oare cu ceva? Îl învăț prost și așa mă voi chinui de aici înainte? Acum, după câțiva ani, concluzia mea este că îmi amintesc râzând de aceste momente. Că nu mai țin minte deloc durerile și că mă bucur că am procedat așa, astfel oferindu-le toată protecția, dragostea și siguranța de care ei aveau nevoie. La momentul respectiv însă, m-am documentat și am aflat astfel despre Pinky McKay, unul dintre consultanții în lactație certificați la nivel internațional, autoare a uneia dintre cele mai bine vândute cărți de parenting „Sleeping like a baby”. Ea spunea că sunt foarte multe mame în această situație și că este absolut normal pentru un nou-născut să-și dorească să fie ținut în brațe la piept pentru a-i asculta bătăile inimii, așa cum o făcea și când era în burtică. Acest lucru înseamnă că bebelușii se nasc imaturi și au nevoie de timp pentru a se adapta la mediul exterior uterului.
Primele luni de viață ale copilului nu reprezintă momentul cel mai bun pentru a-l educa și a-l instrui. Sunt momentele potrivite pentru a vă cunoaște și a-i oferi toată dragostea și protecția de care are nevoie. Îi mai place în brațele tale pentru că îți simte mirosul de foarte aproape. Îți simte pielea la atingere, lucruri pe care el le cunoaște deja și care îl liniștesc. Pe măsură ce crește, însă, își va dori la fel de tare să fie în brațele tale. Și da, poate că este greu să-l ții așa, mai ales dacă ești singura care adoarme copilul. Însă, ca o garanție, îți pot spune din proprie experiență că este minunat și că aceste momente vor trece mai repede decât îți poți da seama și vei tânji după ele.
Poți însă să începi să-i satisfaci nevoile, adaptând condițiile exterioare la cele pe care le-a avut în uter. Bebelușul doarme la temperatura din uter. În interiorul uterului copilul nu a experimentat curenți de aer sau vânt. Din acest motiv, încearcă să încălzești camera în care veți sta la o temperatură de 18-20 de grade și să eviți orice sursă de aer condiționat sau ventilatoare care pot sufla aer direct spre el. Atenție, însă, ca temperatura din cameră să nu fie prea ridicată pentru a evita riscul de supraîncălzire a bebelușului. Bebelușul poate să doarmă înfășat, deoarece în uter copilul avea foarte puțin loc, motiv pentru care unii copii dorm foarte bine înfășați. De asemenea, este foarte potrivit să fie purtat în sistem de purtare; aceasta te ajută să ai mâinile libere, iar copilul să fie tot timpul la pieptul tău, confortabil și liniștit.
Această idee este susținută de faptul că bebelușul poate să doarmă ascultând sunete familiare. 9 luni cât ai fost însărcinată, bebelușul a fost alături de tine; a fost cu tine peste tot și a auzit tot ce ai auzit și tu. Așadar, zgomotul mașinilor pe stradă, al mașinii de spălat sau al aspiratorului îi este familiar și este foarte posibil să-l liniștească și să-l facă să doarmă bine. Avem de asemenea situația în care bebelușul cere în brațe din motive de temeri sau nesiguranță, adesea legate de o persoană sau situație nouă sau de un mediu nou. Este important să primească și acum îmbrățișarea sau ținerea, pentru a ști că există sursa de siguranță la îndemână.
Evaluare. Training. Consiliere & dezvoltare. În primul rând, trebuie să înțelegem că a fi ținut în brațe este o dorință naturală și perfect normală, prezentă la majoritatea bebelușilor și copiilor mici. Bebelușii sunt dependenți de părinți, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Tinerea în brațe îi aduce înapoi o parte din senzațiile familiare pe care le avea în uter, caldura, contactul fizic, apropierea de vocea mamei. Neavând concepte și cuvinte, bebelușul înțelege lumea direct, prin simțuri și gesturi, unul dintre acestea fiind contactul fizic și ținerea în brațe. În primele luni de viață, chiar spre primul an, un copil nu poate fi răsfățat! Fiecare copil este diferit, iar unii, așa-numiții bebeluși cu temperament dificil, manifestă o nevoie mai mare de a fi ținuți în brațe și au nevoie să fie ținuți în brațe. Din punctul meu de vedere, nu se poate pune întrebarea: cum să îmi dezvat bebelușul să vrea în brațe. Mai degrabă, aș întreba: cum pot eu, ca părinte, să răspund mai bine nevoii bebelușului meu de a fi ținut în brațe?
Avem sfaturi practice pentru părinți: să îți urmezi instinctul, să ignore sfaturile „binevoitoare" despre răsfăț, să folosești un sling sau marsupiu pentru a ușura transportul și a avea mai mult spațiu de mișcare. În rest, oferă-i mangaieri, contact fizic din plin, priviri și conversații, acordându-i toată atenția. Pentru copii peste 1 an, este important să sprijini independența și curiozitatea, însă întotdeauna rămâne nevoie de îmbrățișare și siguranță. Uneori copilul cere în brațe pentru că are o teamă sau nesiguranță, iar adultul poate să ofere sprijin și calm, nu doar să ridice copilul în brațe. Observați apoi reacțiile adulților din jur și încercați să înlocuiți treptat luarea în brațe cu alte forme de apropiere, cum ar fi ținerea de mână, mângâierile sau vorbitul liniștitor. Copiii se încarcă cu emoții pozitive din contactul cu părinții și își pot descarca emoțiile negative prin această apropiere.
Afecțiunea este un medicament necondiționat pentru stima de sine, care începe să se formeze încă din primele luni de viață. Prin urmare, bebelușul se simte calm și liniștit atunci când este îmbrățișat de mama sau tatăl său. Experimentează sentimentul de siguranță în acel moment pentru că, în ciuda vârstei sale fragede, sentimentul de apartenență este co-natural cu însăși esența lui. Să fii părinte înseamnă să te dezvolți, să te maturizezi, să înveți și să crești o dată cu copilul tău. Iar această creștere înseamnă, deseori, să faci pace cu realitatea că dacă tu nu ai primit suficientă afecțiune în copilăria ta, nu înseamnă că trebuie să perpetuezi mai departe această dăruire mereu fracționată, cu picătura.
Schimbări în timpul pubertății - Partea 1 | Ajungerea la adolescență | Nu memora
Etapele parentale pe care le experimentăm în primii ani continuă să se schimbe pe măsură ce bebelușii cresc, devenind adolescenți. Familia este un spațiu de identitate pentru bebelușul care este primit cu brațele deschise acasă. O iubire care este o manifestare clară a îngrijirii necondiționate pe care părinții ar trebui să o ofere în orice moment copilului. Nu numai când este bebeluș, ci și pe tot parcursul vieții. Părinții sunt rădăcina existenței, oameni de referință chiar și atunci când nu mai sunt prezenți. Celor care vă spun că dacă bebelușul nu e în niciun pericol, poate fi lăsat să plângă ca să nu ajungă un răsfățat mai târziu, spuneți-le că „pericolul cel mai mare este să nu simți că ești iubit”.
Bebelușii se nasc având experiență cu atingerea: în perioada prenatală, bebelușul are oportunități ample de a simți contactul fizic cu propriul său corp și mediul imediat în care se dezvoltă. Pielea este cel mai mare organ de simț al nostru și bebelușii îl folosesc în avantajul lor. De obicei, aceștia caută cât mai mult contact fizic cu celelalte persoane. Când sunt ținuți, bebelușii tind să se ghemuiască la gâtul tău și să se muleze după tine. Contactul fizic cu bebelușii îi influențează și pe îngrijitorii lor. Din punct de vedere fiziologic, contactul fizic cu sugarii, în special contactul frontal, stimulează eliberarea de oxitocină, asociată cu comportamente de hrănire și stări pozitive de dispoziție. Din punct de vedere comportamental, atunci când sunt în contact fizic strâns cu bebelușii, persoanele care îi îngrijesc învață mai ușor să recunoască semnalele sugarilor. Consecința ținutului în brațe și a iubirii necondiționate? Bebelușii nu mai plâng continuu fiindcă „încercăm să îi obișnuim cu pătuțurile și cărucioarele”, ci pentru că „îi obișnuiți cu brațele noastre”.
tags: #bebe #vrea #numai #in #brate