Îi știm aproape de noi, fizic sau măcar sufletește. Ne bazăm pe ajutorul lor la nevoie. Îi luăm „de buni” și nu ne închipuim că ar putea fi vreodată altfel decât acolo, la dispoziția noastră, cu brațele întinse. Bunicii au temerile lor în relația cu nepoții. Deși uneori par super-eroii copiilor noștri, bunicii sunt și ei oameni. Nu ne spun niciodată, ca să nu ne îngrijoreze, dar așa cum noi ne facem griji pentru copiii noștri, ei își fac griji la dublu. Pentru copii și nepoți.
Majoritatea covârșitoare se tem pentru siguranța fizică a nepoților. Să nu cadă să se lovească conduce detașat, urmat la diferență mică de să nu se înece. Când era mică, Ana băga frecvent bucăți întregi de pâine sau fructe în gură, fără să aibă absolut nicio treabă. Asta până să apară bunica în peisaj. Cum o vedea, scotea un „hiiiiii” mare din suflet. Niciodată cel de căldură. De frig, curent și alți „demoni ascunși” mereu, chiar și la 40 de grade. În strânsă legătură cu frica de frig, stă frica de boală. Să nu răcească, să nu facă febră, să nu, să nu, să nu. O altă teamă majoră este legată de alimentație. Deși nu o fac din rea intenție, mulți bunici nu pot trece peste mitul lui „termină tot din farfurie”.
De teamă ca nu cumva să nu mai crească sau să fie prea slabi, bunicii își hrănesc nepoții cu tot ce cred ei că e „bun”, de regulă grăsimi, zahăr, calorii goale. Buni a mea, străbunica Anei, a făcut o adevărată obsesie din a ne ști acasă, în siguranță. I se pare că în afara bârlogului pericolele pândesc la tot pasul și, odată ajunși în perimetrul casei, ele dispar ca prin minune. Și alți bunici se tem pentru nepoții lor, mai ales la școală, în relația cu ceilalți copii. Mama mi-a mărturisit că nu are neapărat niște temeri concrete, dar că îi este teamă că ABi, cum îi spune ea Anei, nu ar avea parte de ceea ce merită, așa minunată cum e.
Toți medicii și psihologii ne spun că răspunde foarte bine și repede la terapie și că totul o să fie bine. Totuși, nu pot să mă liniștesc când văd în ce țară trăim, unde nu se face nimic pentru copiii cu nevoi speciale. Statul îi „ajută” să fie marginalizați, iar opinia publică îi exclude, îi face să se simtă singuri. O problemă pe care rar ne-o punem, mai ales în tăvălugul în care ne aruncă viața de zi cu zi, este cea a singurătății părinților și bunicilor. De multe ori, ei au nevoie doar de un telefon și de o vizită din când în când.
Mi s-a spus că viaţa ni se va schimba miraculos când cea mică va începe școala. Că o să o luăm la prânz şi o stea la noi câteva ore. Se întâmplă de 2 ani și e cea mai mare bucurie. Mai avem 2 nepoți pe care nu-i vedem zilnic, dar nu preget să trec pe acolo la nevoie. Nepoții o să crească mari, o să aibă preocupările lor, o să-i vedem mai rar, așa am fost și noi cu bunicii. Trebuie să trăiești în bula noastră de bunici ca înțelegi ce simțim. Noi chiar ne lăudăm că avem nepoți, de parcă am avea vreo contribuție. Mi-e teamă de mine pentru că îmi doresc să îi învăț multe și să îi văd plecați la o școală mare.
Bunicilor ar trebui să le fie frică doar de propria lor degradare și incapacitate de a ține pasul cu vremurile. Dar și asta se poate controla prin iubire și dorința de a fi util celor dragi. Bunicii de acum sunt dintre ultimii care vor mai păstra gustul de acasă al bucatelor. Haideți să fim mai răbdători cu bunicii copiilor noștri, chiar dacă uneori e al naibii de greu. Și ei au temerile lor, chiar dacă rareori ni le spun, ca să nu ne încarce aiurea. Dați-le nepoții în grijă, faceți-i să se simtă utili și iubiți-i.
Unde te grăbești? Din fericire de cele mai multe ori bunica înseamnă o prezență beneficiary în viața copilului și un ajutor de nădejde pentru tinerii părinți. Exista însă și excepții. Bunicile mult prea „iubitoare”. Studiile arată că bunicile care au un comportament excesiv de afectuos față de nepoti, pupându-i frecvent, uneori împotriva voinței lor, care îi iau obsesiv în brațe și îi cocoloșesc peste măsură, procedează într-un mod nociv din punct de vedere al dezvoltării lor psihologice. Comportamentul unei astfel de bunici se aseamănă cu cel al unei fetițe de 3 ani față de păpușa sa și provine din frustrări nerezolvate pe parcursul vieții, nu dintr-o afecțiune reală față de copil.
Din prea multă dragoste, bunicii își „sufocă” uneori nepoții. Și aici e valabilă regula potrivit căreia ce e mult poate strica. „Bunicile mult prea iubitoare”, care au tendința de a se comporta cu copiii ca și cum ar fi păpuși, astfel că îi pupă și îi îmbrățișează mult prea mult, chiar și atunci când cei mici nu vor, tind să devină sufocante. Copilul se va distanța afectiv, ceea ce ar putea fi dăunător în viitor în relații. La polul opus, sunt acele bunici care încă mai spun „nu-l lua în brațe, că o să se învețe așa”.
Când bunicii încalcă regulile părinților, copilul devine confuz. Nici prea multă libertate din partea bunicilor nu este benefică pentru copii, mai ales când părinții au reușit să impună anumite limite. Dacă părinții nu îi dau voie să mănânce prea multe dulciuri, iar bunicii, din dorința de a fi mai apropiați de nepoți, fac exact pe dos, copilul va ști că un comportament nepermis într-o parte este permis de cealaltă parte. Va putea alege ce este mai convenabil pentru el, tentația dulciurilor poate fi mare.
Copilul are nevoie să se simtă în siguranță, iar respingerea lui, atunci când are nevoie de îmbrățișare, îl poate face să se simtă respins. Concluzia rămâne: comunicarea calmă, argumentată între părinți și bunici poate rezulta într-un echilibru benefic pentru dezvoltarea copilului. «Comportamentul bunicilor nu este de condamnat, este de corectat!» - subliniază specialiștii. Prin relația cu bunicii, copilul poate cunoaște întreaga familie și trecutul părinților, ceea ce întărește sentimentul de apartenență la familie.
Relația dintre bunici și nepoți are și efecte pozitive: bunicii implicați, grijului și disponibili, pot acționa ca un tampon între copii și efectele traumelor din copilărie. Studiile arată că bunicii materne pot proteja nepoții de efectele negative ale traumelor din copilărie, iar această legătură are valoare evolutivă conform teoriei «Teoria bunicii». O bunică implicată, consecventă, iubitoare și disponibilă, este un sprijin puternic pentru nepoți și poate crește probabilitatea de bunăstare în decursul timpului.
Studiile antropologice și psihologice indică o realitate complexă: în timp ce prezența bunicilor poate aduce stabilitate, crește sentimentul de apartenență și poate diminua efectele traumei la copii, există și riscuri ca anumite practici să submineze autonomia părinților sau să introducă reguli depășite. Bunicii care au în grijă nepoți folosesc adesea aceleași metode ca pe vremea propriilor copii, iar uneori acestea nu sunt adecvate prezentului. Este esențială comunicarea clară între părinți și bunici, precum și o abordare comună orientată spre binele copilului.
tags: #bunicile #paterne #care #nu #prea #au
Postări populare:
- Prețuri consult ginecologie la Clinica Hipocrat
- Iancului: servicii de ginecologie în București pentru sănătatea femeii
- Țările cu cea mai mică rată a fertilității în lume
- Informații complète despre Fertilia Company SRL din Bocsig: registru și situație financiară
- Scaune cu sânge la copii: semne pentru părinți și pași de evaluare în cabinet