Un țesut este o grupare permanentă de celule interdependente care îndeplinesc aceeaşi funcţie sau acelaşi grup de funcţii. Țesuturile embrionare (meristeme) sunt cele care formează toate celelalte țesuturi prin procesul de diferențiere și reprezintă punctul de plecare pentru dezvoltarea ulterioară a plantelor.
Țesuturi embrionare: definiție, origini și caracteristici
Meristemele, denumite şi ţesuturi embrionare, sunt ţesuturi ale căror celule nu sunt diferenţiate, fiind primele ţesuturi apărute din celula-ou. Din meristemele primordiale, prin numeroase diviziuni, iau naştere meristemele primare, iar apoi, cu timpul, celulele acestor ţesuturi încep să se diferenţieze, formând ţesuturi definitive. Celulele meristematice au o mare capacitate de diviziune, au perete celular foarte subțire şi flexibil, sunt mici, cu citoplasmă densă, iar ţesutul meristematic are un aspect compact datorită lipsei spaţiilor intercelulare.
Meristemele primare sunt de două feluri: meristeme apicale (terminale) şi meristeme intercalare. Meristemele apicale se află în vârfurile tulpinii și ale rădăcinii, iar meristemele intercalare se găsesc între țesuturi definitive, în plante cu tulpini noduroase. Meristemele primare asigură creșterea în lungime a plantelor, iar meristemele secundare, situate la laturi sau în jurul țesuturilor vasculare, asigură creșterea în grosime (grosimea tulpinii și a rădăcinii).
Vocabular-cheie despre meristeme
- Meristem primar apical
- Meristem primar intercalar
- Meristem primar lateral
- Meristem secundar (cambiu)
Țesuturile embrionare și clasificarea lor în plante
Țesuturile embrionare, sau meristematice, sunt cele care dau naștere tuturor Țesuturilor Definitive prin diferențiere. După formare, celulele meristematice formează țesuturi definitive primare, iar ulterior, prin rediferențiere, apar țesuturi definitive secundare. Meristemele primare nu dispar total; ele contribuie la creșterea în lungime, în timp ce meristemele secundare contribuie la creșterea în grosime.
Țesuturi embrionare și țesuturi definitive
Țesuturile definitive se diferențiază în mai multe domenii funcționale: țesuturi de apărare, fundamentale, conducătoare, mecanice și speciale. Țesuturile embrionare contribuie la formarea Țesuturilor definitive prin procesul de diferențiere, iar între timp meristemele vegetale continuă să permită creșterea în lungime (apicale) și în lățime (laterale).
Țesuturile fundamentale rezultate din meristeme
Țesuturile Fundamentale au roluri variate: asimilare, absorbție, depozitare de substanțe, etc. Exemple includ cloroplastele din celulele verzi (țesutul asimilator) și parenchimul acvifer sau aerifer pentru depozitarea apei și aerului în plantă. Parenchimul cloroplaste conține celule cu cloroplaste care realizează fotosinteza. Dispunerea celulelor în țesutul asimilator poate fi palisadic sau lacunar.
Țesuturi de apărare și structurale
Epiderma, endodermul, exodermul și rizoderma sunt țesuturi de apărare și absorbție, cu pereți celulari cutinizati sau impregnati cu substanțe precum suberină sau quartz (SiO2), protejând planta de deshidratare și de pierderea gazelor. Stomatele de pe epiderma permit transpirația și schimbul de gaze, în timp ce rizoderma și velamen radicum (la plantele epifite) au roluri specifice în absorbția apei și a sărurilor minerale. Cambiul suberofelodermic este un meristem secundar care contribuie la creșterea în grosime prin producerea suberului pe exterior.
Țesuturi conducătoare și țesuturi senzitive
Țesuturile conducătoare includ vasele liberiene (lemnoase) și vasele liberiene (liberențe) pentru transportul sevei, cu cambiu vascular ca meristem secundar care produce țesut liberian și lemnos secundar, crescând în grosime. Țesuturile senzitive permit plantei să recepționeze excitările generate de factori de mediu, în timp ce țesuturile speciale includ țesuturi secretoare (nectar, uleiuri volatile etc.) și țesuturi de detașare care ajută la eliminarea organelor neesențiale (de exemplu frunzele toamna).
Rezumat vizual: localizarea meristemelor și evoluția țesuturilor
- Meristeme primare apicale în vârfurile rădăcinii și tulpinii; meristeme intercalare între noduri; meristeme secundare la periferia rădăcinii și a tulpinii.
- Din meristemele primare se formează țesuturi definitive primare; din meristemele secundare - țesuturi definitive secundare.
- Țesuturile fundamentale, de apărare, conducătoare, mecanice și speciale se dezvoltă din țesuturile embrionare prin diferențiere.
Interacțiuni și exemple specifice
Velamen radicum absoarbe apa din atmosferă și o depozitează; rizoderma este epiderma rădăcinii responsabilă cu absorbția sevei brute; endodermul poate fi denumit strat amilifer în unele plante datorită conținutului său de amidon. Țesuturile secretoare includ glandele digestive la plante carnivore, iar țesuturile senzitive includ punctuațiunile senzoriale ale cărceilor la plantele agățătoare pentru receptarea excitărilor tactile.
Xilem și floem - Transportul în plante | Biologie | FreeAnimatedEducation
Caracteristicile generale ale țesuturilor embrionare includ faptul că celulele meristematice au pereți celulari foarte subțiri, sunt mici, și nu prezintă spații intercelulare; meristemele primare asigură creșterea în lungime, iar cele secundare - în lățime.
Metaforă pentru înțelegere
Gândiți-vă la țesuturile embrionare ca la un atelier de construcție al plantei: meristemele sunt muncitorii ne diferențiați, iar prin procesele de diferențiere aceștia creează toate camerele funcționale ale plantei: țesuturi de apărare, fundamentale, conducătoare și speciale.
tags: #ce #celule #contin #tesuturile #embrionare