Asfixia la naștere sau asfixia perinatală este o urgență neonatală care apare când fluxul de sânge către făt sau nou-născut este redus sau oprit, ceea ce duce la o scădere a aportului de oxigen. Sângele are rolul de a transporta oxigen și nutrienți către celulele și organele corpului. Atunci când fluxul de sânge este redus, cantitatea de oxigen și nutrienți furnizată bebelușului poate fi insuficientă pentru funcționarea normală a organelor și a țesuturilor. Dacă oprirea fluxului de sânge și oxigen persistă pentru o perioadă mai lungă de timp, aceasta poate provoca daune permanente și poate duce la afecțiuni medicale grave, cum ar fi paralizia cerebrală.
Sarcina trebuie monitorizată cu regularitate. Factorii de risc pentru apariția asfixiei perinatale pot viza atât nou-născutul, cât și mama. În timpul sarcinii, oxigenul și nutrienții necesari dezvoltării și creșterii bebelușului sunt furnizați de către placentă prin cordonul ombilical. Nașterea într-un spital multidisciplinar este mai sigură pentru mamă și copil. Examenul obiectiv: medicul efectuează examenul fizic detaliat al nou-născutului pentru a identifica semnele și simptomele hipoxiei. Testul APGAR este efectuat imediat după naștere și constă în evaluarea stării de sănătate a nou-născutului pe baza culorii pielii, respirației, ritmului cardiac, reflexelor și tonusului muscular. Un scor APGAR scăzut (între 0 și 3) care persistă mai mult de 5 minute poate indica asfixia la naștere.
Analizele de sânge, testele de imagistică medicală și monitorizarea continuă sunt esențiale în identificarea și punerea în evidență a hipoxiei fetale sau a encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale. Se efectuează analize din sângele arterial din cordonul ombilical pentru a măsura nivelul de pH; dacă pH-ul este sub 7, înseamnă că bebelușul nu a primit suficient oxigen. Cardioto-cografia (CTG) este o metodă de examinare prepartum și peripartum folosită ca screening pentru suferința fetală, deși are o rată apreciabilă de rezultate fals pozitive. În viitor, CTG poate fi completată cu pulsoximetria fetală sau analizele din sângele scalpului pentru evaluări mai precise ale stării clinice a fătului.
Hipoxia fetală poate apărea în orice stadiu de dezvoltare fetală și poate fi acută sau cronică. Hipoxia acută poate avea debut spontan la naștere, în timp ce cronică poate să se întindă pe întreaga perioadă de dezvoltare fetală. Hipoxia fetală poate fi prevenită sau redusă semnificativ prin vizitele prenatale regulate și prin controlul factorilor de risc modificați (tensiunea arterială normalizată, tratamentul anemiei și infecțiilor etc.).
Conform datelor, hipoxia fetală este o afecțiune periculoasă, cu risc crescut de deces fără intervenții adecvate. Hipoxia fetală poate fi datorată unor afecțiuni ale mamei, fătului sau placentei. Forma severă poate necesita cezariană de urgență, iar după naștere, nou-născutul poate necesita resuscitare cardio-respiratorie, oxigenoterapie și monitorizare neurologică. Hipoxie necontrolată poate provoca leziuni cerebrale, ischemie și necroză a organelor vitale.
Encefalopatia hipoxic-ischemică perinatală (EHIP) reprezintă principalul simptom neurologic asociat hipoxiei, având potențialul de a cauza dizabilități sau mortalitate infantilă. Se recomandă identificarea timpurie a nou-născuților cu risc, tratament de susținere pentru a facilita o perfuzie adecvată și monitorizare strictă a funcțiilor vitale. Se consideră că aproximativ 70% dintre cazuri sunt asociate cu evenimente antepartum. Factorii obstetrico-fetali și prematuritatea cresc riscul pentru hipoxie și complicații postnatale.
Managementul hipoxiei perinatale include o gamă variată de măsuri: monitorizarea cardiotocografică, oxigenoterapie pentru mamă, tratament medicamentos pentru a reduce tonusul uterin și a reduce coagulabilitatea intravasculară, precum și implementarea terapiilor neuroprotectorii pentru a limita leziunile cerebrale. Forme severe necesită intervenții chirurgicale de urgență, cum ar fi cezariană, iar după naștere, sprijinul intensiv include resuscitare, hipotermie, administrarea de medicamente neuroprotectoare și măsuri de susținere a organelor vitale. ECMO poate oferi suport de viață temporar bebelușului pentru a facilita acțiunile de resuscitare și oxigenare.
La Spitalul SANADOR, specialiștii din Maternitatea sunt pregătiți pentru orice complicație, iar investigațiile moderne asigură precizia diagnosticului. Monitorizarea sarcinii, vizitele regulate la medic și instruirea personalului medical reprezintă piese-cheie în prevenirea hipoxiei fetale. În situații de hipoxie fetală, liniile directoare includ limitarea factorilor de risc, supravegherea atentă a fluxului sanguin și intervenții rapide dacă este necesar.
Examenele moderne și tehnicile de diagnostic, cum ar fi cardiotocografia, ultrasonografia Doppler și amniocenteza, sunt utilizate pentru a evalua starea fătului, fluxul sanguin cerebral și parametrii biochimici ai sângelui. În contexte diferite, componentele variabile ale fluxului sanguin, compresia cerebrală și degradarea homeostaziei endouterine influențează severitatea hipoxiei și prognosticul pe termen lung.
Hipoxia fetală poate avea implicații pe termen lung, inclusiv sindroame neurologice, afectare de nivel motor, cognitiv și senzorial. Prognosticul depinde de severitatea și durata deficitului de oxigen. Nou-născuții cu hipoxie perinatale necesită monitorizare pe termen lung pentru evaluarea dezvoltării și corectarea complicațiilor. Dragoş Nemescu, Anca Berescu, Alexandru Luca și alții au efectuat studii legate de ecografia prenatală, canale cervicale și evaluarea sexului fetal ca repere diagnostice și de prognostic, iar multiple referințe subliniază importanța investigațiilor prenatale în detectarea posibilelor anomalii asociate hipoxiei.
În concluzie, centralizarea circulației fetale în hipoxie reprezintă un mecanism adaptativ complex, în care organismul fetal încearcă să direcționeze fluxul sangvin către organele vitale, în special creierul și cordul, pentru a limita leziunile. Managementul optim este unul multidisciplinar, cu monitorizare atentă înainte, în timpul și după naștere, intervenții chirurgicale când este necesar și suport intensiv pentru nou-născuți, pentru a reduce mortalitatea și a limita sechele neurologice.
Encefalopatia hipoxico-ischemică: Despre, tratamente și cauze
Aspecte practice de management în hipoxia fetală
- Monitorizarea periodică a sarcinii, cu atenție la factorii de risc;
- Cardiotocografie și ecografie Doppler pentru evaluarea fluxului sangvin și a funcției fetale;
- Intervenții în timpul travaliului în funcție de statusul fetal și gestational;
- Naștere în unități multi-disciplinare;
- Resuscitare cardio-respiratorie imediată după naștere și suport de viață, inclusiv hipotermie și ECMO în cazuri severe;
- Tratament prenatal pentru reducerea tonusului uterin, coagulabilității intravasculare și sprijin metabolic fetal.
Semnificația studiilor prezentate
Studii precum cele menționate în rezumatele incluse evidențiază importanța diagnosticului precoce, a monitorizării perfecte a fluxului sanguin și a utilizării tehnologiilor moderne de diagnostic pentru a îmbunătăți rezultatele neonatale. Ele subliniază asocierea hipoxiei fetale cu evenimente antepartum și necesitatea intervențiilor optimizate în funcție de context.
tags: #centralizarea #circulatiei #fetale