Vedeți, și ale noastre greșeli sunt de mai multe feluri. Avem neatenție, avem grabă, avem o mână pe copil sau una în oală (niciodată pe volan!), avem scuze. Poliția gramaticii te iartă, nu te bagă la închisoare pentru orice hahat. Dar avem și chiul de la școală, biliard în locul orei de română, impresii că nu contează cum scriem, dacă ne facem înțeleși. N-o să mă refer la virgule, astea sunt deja niște finețuri pentru cunoscători. Însă vă dau un pont ca de început: virgulele nu se pun după intuiție, nici după intonație.
Observații despre ortografie și folosirea limbii
Exemplu: Cine știe să scrie corect departe ajunge. 1. Variantă corectă e vreo întotdeauna, fără excepție. Vre-o, vre-un nu există niciodată. 2. Niciodată nu se scrie așa, nu există excepție pe pământ, nici măcar prea multe beri drept scuză nu există. 3. Varianta corectă e să cauți pe cineva care să nu se prindă. 4. Repetați după mine: Voiam să scriu corect și inventam cuvinte. 5. Varianta corectă e Dac-ai ști. (cu D mare, de la Direcția 5. Care l-a cântat și scris la fel de bine!) Condiționalul-optativ se formează din verbul auxiliar “a avea” și verbul a ști, la infinitiv, cu un i. 6. Varianta corectă: Pot / poţi / poate / putem / puteţi / pot fi. 7. Varianta corectă e să fii și să nu fii, întotdeauna cu 2 i când e cu ”să” (conjunctiv prezent). Tu să fii deștept, tu să nu fii altfel. 8. Asta mi se pare țărănia întruchipată, deși eu am aflat rușinos de târziu că se spune corect ”să miroasă” și nu ”să miroase”. O fi treabă de pe la Sibiu, habar n-am, dar nu mi-am revenit din șoc vreo 3 zile. 9. 10. Variante corecte: nu face, nu zice, fiindcă negația se formează cu infinitivul. 10+1. O trec, deși e culmea culmilor tristeților în lumea literelor, probabil. Și nu, astea de mai sus nu sunt valabile doar pentru cei care lucrează în domeniul literar. Limba română nu e numai pentru poeți și ziariști, e și pentru medici, pentru pictori, pentru tineri și pentru bătrâni, pentru bogați și săraci, pentru toată lumea: în fața limbii române suntem la fel de jmecheri. Cu jm mare, vorba unui prieten blond.
Rezumat lexical despre găsire și sensuri
3 intrări găsit (adj.) găsit (fapt) găsi 36 de definiții explicative DEX (14) ortografice DOOM (6) etimologice (1) enciclopedice (3) argou (4) sinonime (4) antonime (3) expresii și citate (1) Explicative DEX GĂSIT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. - V. găsi. GĂSIT s. n. Faptul de a găsi. ◊ (Pop.) Bun găsit! formulă de salut la întâlnire. - V. găsi. găsit2, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C. 8 / Pl: ~iți, ~e / E: găsi] Peste care s-a dat din întâmplare sau după ce a fost căutat. găsit1 [At: JARNÍK-BĂRSEANU, D. 234 / E: găsi] 1 sn Găsire (1). 2 sn (Fam; în urarea) Bun ~ (sau îvp Bun ~ul) Urare folosită când două persoane cu același statut social se întâlnesc, de obicei bărbați. 3 (Îs) De ~ Care a fost găsit (1) din întâmplare. GĂSI, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferințe fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neașteptate) pe cineva. ◊ Expr. Ce te-a găsit (de...)? = (exprimă reproșul) ce ai? ce ți s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? ce ți-a venit? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumită situație, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de părere că...; a socoti, a crede că... - Cf. sl. gasiti „a stinge”.
GĂSI, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau căutând anume); a descoperi, a afla. ◊ Expr. (Fam.) A-și găsi beleaua = a se afla într-o situație neplăcută, a avea necazuri. (Intranz.) Ți-ai găsit! = aș! de unde! nici gând! A-și găsi (sau, refl., a se găsi) să... = a-i veni (pe neașteptate și într-un moment nepotrivit) să..., a se apuca să... (Reg.) A (-i) găsi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ◊ (Loc. vb.) A-și găsi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. și refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ◊ Expr. (Tranz.) A-și găsi omul (sau nașul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poți înșela sau birui, care te obligă să te comporți cum se cuvine. Să te găsesc sănătos! formulă de salut la despărire. ♦ A descoperi o nouă metodă, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetări și studii prealabile).
“ DESPRE IDENTITATEA ROMÂNEASCĂ”
GÃSI, găsesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la obiecte) A vedea, a întâlni, a descoperi ceva, din întâmplare sau căutând intenționat, a da de (sau peste) ceva; a afla. Într-o seară, Domițian și-aduse aminte de piculină. O găsi în fundul cufărului și începu să cînte. BASSARABESCU, V. 20. Făt-Frumos, după ce rescoli trei zile și trei nopți, găsi în sfârșit... armele și hainele tătîne-său. ISPIRESCU, L. 3.
- Adenirea la starea de a găsi și a înțelege: a găsi pricină, a găsi cu cale, a găsi timp.
- Legături cu mituri și credințe despre suflet, călătorii după moarte, animale mitice și simboluri ale renașterii.
| Obiceiuri și simboluri | Semnificație |
|---|---|
| Capul de cal la intrări | protejează casa, aduce noroc, indică plante și izvoare |
| Alergarea cailor (Sat) | fertilizator, apotropaic, legat de trecerea anotimpurilor |
| Calul în mitologia zonală | ființă cu rol de mesager, protector, simbol al tinereții |
La români, există stâlpi funerari cu o pasăre în vârf. La egipteni există o legendă în legătură cu rândunica, în care Isis „făcându-se rândunică, zbura și se așeza pe stâlp, jelindu-l pe Osiris”” [10]. Aceasta vorbește despre universalitatea acestei credințe, pe de o parte, iar pe de alta despre rădăcinile ei preistorice la geto-daci și la urmașii lor, românii.
tags: #comoara #nu #am #gasito #ci #am