În dimensiunea substanțială, analiza dreptului convențional este realizată prin luarea în considerare a articolelor 3 - interzicerea torturii și 5 - dreptul la libertate și siguranță. În relație cu articolul 3 din Convenție, Curtea va evalua condițiile inadecvate de detenție, în special având în vedere o perioadă lungă de izolare- excesiv de strictă și expunerea solicitantului la riscuri pentru sănătate prin plasarea nejustificată a acestuia cu nou-sosiți în carantina determinată de pandemia COVID-19.
După cum atestă Curtea în jurisprudența anterioară (a se vedea hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în cauza Akdivar și alții împotriva Turciei la data de 16 septembrie 1996; hotărârea pronunțată de Curte în cauza Sałapa împotriva Poloniei, cererea nr. 35489/97, la data de 19 decembrie 2002), pentru ca Înaltele Părți Contractante să își îndeplinească obligația corelativă care le revine în temeiul articolului 34 din Convenție - de a nu împiedica prin nicio măsură exerciţiul eficace al dreptului de sesizare a Curții prin cereri individuale- nu este suficientă adoptarea unei poziții in abstinendo. Posibila presiune exercitată de autoritățile naționale implică atât constrângerea cât și orice acte menite să descurajeze solicitanții de la a utiliza dreptul convențional.
Cu privire la circumstanțele speței, Curtea reține că deși Regulamentul existent la nivel național privind detenția prevede posibilitatea ca plângerile interne să fie făcute în mod confidențial, nu pare să se aplice o astfel de garanție în ceea ce privește plângerile și comunicarea ulterioară a reclamantului cu organismele internaționale, fiind astfel afectată eficiența sistemului de corespondență dintre Curte și reclamant. În relație cu cel de-al doilea aspect, privitor la îndeplinirea, de către Statele Contractante, a obligației de a acorda reclamanților asistență judiciară, Curtea apreciază că statul trebuie să manifeste diligență sporită pentru a asigura exercițarea concretă a acestui drept prin organizarea unui cadru instituțional adecvat pentru a asigura o reprezentare legală eficientă pentru persoanele îndreptățite și un nivel suficient de protecție a intereselor acestora.
În asigurarea asistenței juridice gratuite, statul trebuie să implementeze un fin echilibru între formalismul și substanța acesteia: (1) ține de marja de apreciere a statelor asigurarea caracterului ”practic și eficient” al reprezentării legale; (2) pe de altă parte, Curtea avansează, pe cale jurisprudențială (a se vedea hotărârea Curții în cauza Anghel împotriva Italiei, nr. 5968/09, pronunțată la data de 25 iunie 2013) standardele minimale care pot fi incluse în sfera de cuprindere a asistenței juridice gratuite : dat fiind faptul că asistarea unui reclamant de o persoană de specialitate juridică este necesară din cauza lipsei de informații de specialitate identificată în raport cu reclamantul, este necesar ca să fie circumscrise în sfera asistenței legale cunoașterea atât a formalităților procedurale simple, cât și a problemelor juridice de fond.
Reiterând cadrul principiul stabilit în temeiul jurisprudenței sale cu privire la tratamentele reprezentând tortură, tratamente inumane sau degradante, pentru a intra în sfera de aplicare a articolului 3 al Convenției, maltratarea aplicată victimei trebuie să atingă un nivel minim de severitate. Evaluarea acestuia depinde de toate circumstanțele cazului, precum: durata tratamentului, efectele sale fizice și mentale și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei (a se vedea hotărârea pronunțată de Curte Europeană a Drepturilor Omului în cauza Riad și Idiab împotriva Belgiei, cererile nr. 29787/03 și 29810/03, la data de 24 ianuarie 2008).
Demonstrarea coexistenței celor două dimensiuni specifice torturii tratamentelor inumane sau degradante enunțate mai sus implică o derogare de la principiul onus probandi incumbit actori. Astfel, este suficient ca reclamantul să prezinte, prima față indicii referitoare la faptele pretinse ( a se vedea în acest sens, hotărârea pronunțată de Curte în cauza Visloguzov împotriva Ucrainei, nr. 32362/02, 20 mai 2010). În cauza analizată, este clar că reclamantul a beneficiat de asistență medicală pentru afecțiunile sale și i s-a prescris tratament medical relevant în mod similar cu tratamentul medical oferit oricărui cetățean aflat în stare de libertate (a se vedea hotărârea pronunțată de Curte în cauza Prestieri împotriva Italiei, cererea nr.
Privitor la condițiile efective de detenție (supraaglomerarea, lipsa igienizării, a accesului la ventilație sau la sistemul de sanitație) acestea sunt adiționale climatului general de detenție al reclamantului - izolat într-un container fără a avea acces la lumină naturală sau la aer. Ulterior perioadei de detenție în container, reclamantul a fost mutat în alte locuințe destinate carantinării solicitanților de azil nou veniți pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul SARS-COV-2.
În materia libertății și siguranței, Curtea a stabilit, pe cale jurisprudențială, că normele cuprinse în articolul 5 din Convenție consacra un drept fundamental al omului iar condițiile derogatorii de la garanțiile aferente acestui drept sunt enumerate în subparagrafele a-f ale articolului 5, paragraful 1 din Convenție; în speță, cerințele cuprinse în subparagraful f pot fi interpretate în sensul în care îi este permis statului să controleze libertatea străinilor în contextul imigrației (a se vedea Saadi v. Regatul Unit, cererea nr. 13229/03, 29 ianuarie 2008).
Caracterul arbitrar al detenției, în sensul dispozițiilor Convenției, implică ilegalitatea dar presupune, adițional și alte aspecte; în consecință, pentru a nu fi considerată arbitrară, detenția trebuie efectuată cu bună-credință, locul și condițiile de detenție trebuie să fie adecvate iar durata detenției nu trebuie să depășească ceea ce este necesar în mod rezonabil în vederea atingerii scopului urmărit (a se vedea A. și alții împotriva Regatului Unit, cererea nr. Aplicând cerințele libertății și siguranței la circumstanțele speței, se impune evaluarea caracterului practic și eficient al diligențelor efectuate de autoritățile malteze în vederea returnării în statul al cărui cetățean este reclamantul).
Din dialogul desfășurat la nivelul autorităților competente ale celor două state rezultă că deși autoritățile malteze nu au putut constrânge emiterea unui document de călătorie pentru reclamant, nu există niciun indiciu că, în această perioadă, au urmărit în mod energic problema sau au încercat să intre în negocieri relevante cu autoritățile nigeriene în vederea accelerării livrării acestuia.
În speță, raporturile și deciziile analizate includ referințe variate la jurisprudenta internă și procesuală privind evacuarea chiriașilor din imobile restituite fostilor proprietari, efectele OUG nr. 40/1999, Legea nr. 241/2001 și evoluția situației proprietății în contextul legilor românești, toate în lumina art. 1 din Protocolul Nr. 1 și art. 6 din Convenție.
În ceea ce privește efectele practice ale confiscării imobilului în situația contencioasă dintre fostul proprietar, stat și chiriași, se urmărește dacă există o încălcare a dreptului de proprietate în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1, iar Curtea examinează existența unei ingerințe legale, proporționale și necesare în raport cu scopul legitim urmărit de autorități.
În analiză elementelor procedurale, se subliniază faptul că reclamantul a avut posibilitatea să participe la procedură, să fie reprezentat de un avocat ales, iar procedura nu a fost arbitrară, inclusiv în ceea ce privește sarcina probei în ceea ce privește dobândirea licită a bunurilor. Curtea a apreciat tratamentul reclamantului în contextul asistenței medicale și a condițiilor de detenție, indicând că pentru art. 3 se operează cu standarde minimiste de severitate, iar evaluarea severității ține cont de durata tratamentului, efectele fizice și mentale, precum și de circumstanțe personale ale victimei.
Aspecte practice și implicații
- Confiscarea bunurilor poate interveni în diverse situații de restituire a imobilelor sau de combatere a abuzurilor de proprietate, iar Curtea verifică dacă măsurile sunt legale, proporționale și necesare pentru scopurile legitime ale statului.
- Articolul 5 reglementează libertatea și siguranța persoanei, iar condițiile de detenție sau măsurile de „carantină” în context pandemic pot intra în discuție sub autoritatea legilor naționale, cu verificări conform art. 5(1) și subparagraful f pentru imigrație.
- Asistența judiciară gratuită este analizată în vederea asigurării reprezentării efective, luând în considerare un echilibru între formalism și substanță, standarde minimale cerute de jurisprudenta relevantă (ex. Anghel c. Italia).
- Aplicabilitatea Conventiei în fața legilor interne: Curtea subliniază prioritatea Convenției în cazul conflictelor cu legea internă, în special în situații de restituire/imobile și drepturi de proprietate, cu referire la principiul liberal de acces la justiție.
Context legislativ românesc și comparații juridice
Se evidențiază practica Curții în cauze precum Pacurar împotriva României referitoare la confiscarea proprietății și la dreptul de acces la instanță, precum și raportări în situații de evacuări, legi de protecție a chiriașilor și reglementări privind prelungirea contractelor de închiriere. Notiunea de bun are un înțeles autonom în Convenție, cu includerea „speranțelor legitime” precum despagubiri în cazul pretinselor încălcări ale drepturilor de proprietate.
Jurisprudența românească privind confiscările și evacările a fost integrată în cadrele europene astfel încât să servească drept reper în evaluarea echilibrului între interesele publice și drepturile individului, cu accent pe transparență procedurale, acces la justiție și protecția proprietății. Deciziile ICCJ, decizii ale Curții de Apel și Decizii ale Curții Constituționale au fost analizate în contextul convergenței dintre legea civilă națională și standardele Convenției.
tags: #confiscarea #unui #imobil #cu #sarcini #cedo