Fertilitatea solului este esențială pentru asigurarea producției și pentru menținerea sănătății terenurilor agricole pe termen lung. În contextul intensificării agriculturii și al crizei energetice, monitorizarea și reglementarea atentă a fertilității devin obligații ale oricărui sistem agricol, nu doar ale celui intensiv. Metodele de control al fertilității solului includ analizele de sol și plante, testele cu îngrășăminte, cartarea agrochimică, precum și aplicarea măsurilor agrochimice necesare pentru diagnoza stării nutriționale și prognoza recoltei.
Răspunderea pentru menținerea fertilității în timp
Îndepărtarea constantă a elementelor nutritive fără înlocuirea lor prin fertilizare duce la epuizarea solului, în special a potasiului (K) și a fosforului (P), afectând producțiile pe termen lung. Omiterea aplicării de P și K reprezintă o economie falsă; ambele nutrienți trebuie să fie aplicați în mod regulat pentru a preveni scăderea producțiilor în viitor. Chiar dacă fertilizarea cu P și K poate crește producția doar modest pe soluri bogate în rezerve, este necesar să se completeze prin fertilizare acești nutrienți, îndepărtați prin recoltare. Doar un procent mic din totalul de potasiu și fosfor din sol este disponibil pentru plante, iar majoritatea nutrienților devin accesibili lent, pe termen lung.
- P și K fertilizați completează treptat rezervele solului, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
- Fertilitatea solului în aceste elemente se menține numai dacă rezerva este suficient de ridicată în soluția de sol.
- Pierderea fertilității are consecințe de lungă durată, iar recuperarea la niveluri anterioare poate fi imposibilă odată ce nivelurile de P și K scad.
Metodele de control al fertilității nu sunt simple acte tehnice; ele formează un complex de analize de sol și plante, teste riguroase prinexperimente cu îngrășăminte și amendamente, precum și cartarea agrochimică periodică. Fertilitatea solului este văzută ca un sistem multidimensional, conform Davidescu (1992), iar analizelor de sol trebuie să li se adauge analiza plantei pentru a estima viteza de pătrundere a nutrienților. În România, cartarea agrochimică a solurilor s-a efectuat în mod tradițional la intervale de 4-5 ani de către OJSPA (Oficiile Județene de Studii Pedologice și Agrochimice).
Etapele cartării agrochimice și rolul lor
Reușita cartării agrochimice depinde de cinci factori principali: ridicarea corectă a probelor reprezentative, pregătirea probelor pentru analiză, alegerea metodei de analiză, interpretarea rezultatelor pe baza indiciilor etalonate și elaborarea recomandărilor privind fertilizarea și ameliorarea. În acest scop, lucrările de cartare agrochimică se desfășoară în patru faze: pregătitoare, de teren, de laborator și de birou.
Faza pregătitoare implică evaluarea intereselor proprietarilor și a documentelor legate de teren, precum și asigurarea bazei materiale necesare, cum ar fi sondele agrochimice și planurile topografice. Baza topografică variază în scară în funcție de teren: 1:100.000 pentru terenuri plane, 1:5000 pentru terenuri neuniforme, viță-de-vie și plantații, 1:2000 sau 1:1000 pentru culturile legumicole, sere și solarii.
Faza de teren se ocupă de împărțirea terenului în unități analitice sau parcele agrochimice, alături de recoltarea probelor medii agrochimice. Dimensiunile parcelelor variază în funcție de complexitatea pedologică, istoricul fertilității și tipul culturilor, de la 0,01 ha în sere cu flori până la 2-5 ha pentru culturi de câmp.
Faza de laborator prevede condiționarea probelor de sol (uscare la aer, eliminarea resturilor organice) și o serie de analize: pH-ul suspensiei apoase, aciditatea de schimb, conținutul de săruri solubile, humus, conținutul de potasiu asimilabil, precum și analize speciale pentru solurile din seră (formele hidrosolubile ale azotului, fosforului, potasiului și magneziului).
Faza de birou presupune interpretarea rezultatelor și elaborarea cartogramelor agrochimice, a planului de fertilizare și amendare, precum și prezentarea rezultatelor în cartogramele ținute la scară. Cartograma chimică reprezintă variațiile indicilor agrochimici prin culori, iar parcelele pot fi etichetate în funcție de asigurarea cu azot, fosfor și potasiu.
Indicatori și rezultate: cum se interpretează fertilitatea
Recomandările de fertilizare se bazează pe cartogramele agrochimice de sinteză, care delimitează parcelele în funcție de reacție și de asigurarea cu nutrienți. Indicii agrochimici, precum indicele Riehm (IR) și indicele agrochimic global (IAG), codifică rezerva solului și fertilitatea într-un format numeric, ajutând la clasificarea solurilor în cinci clase de fertilitate. De asemenea, analizarea solului necesită încadrarea datelor în planuri de situație și în unități analitice etichetate, pentru a facilita decizii clare privind fertilizarea.
Este crucial să se realizeze o corelare între analiza solului și cea a plantei, deoarece viteza de pătrundere a nutrienților în plante nu poate fi indicată numai prin analizele de sol. În plus, monitorizarea fertilității solurilor nu este un proces static: în perioadele de criză energetică și de schimbări climatice, practicile de cartare agrochimică pot fi actualizate pentru a reflecta noile condiții de mediu.
Fertilitatea solului în practică: strategii de îmbunătățire
Îmbunătățirea fertilității solului implică atât practici organice, cât și analitice. Metodele organice includ rotația culturilor, lăsarea reziduurilor în teren pentru protecția împotriva eroziunii și îmbogățirea solului cu humus; aplicarea gunoiului de grajd ca îngrășământ complex; utilizarea râmelor de California pentru îmbunătățirea aerării solului; managementul buruienilor și curățarea echipamentelor agricole pentru a preveni răspândirea bolilor. Humusul îmbunătățește capacitatea de a stoca apa și contribuie la biologia solului, sporind agregarea și rezistența la secetă.
Metodele anorganice includ utilizarea îngrășămintelor, care au rolul de a asigura aportul rapid de nutrienți astfel încât plantele să beneficieze de soluri bogate în ceea ce este necesar pentru creștere intensă. Dar există o limitare: excesul de îngrășăminte poate afecta microflora solului. În general, soluția optimă este un echilibru între practici organice și analitice, sprijinit de cartări agrochimice și recomandări personalizate.
Un nou rol în monitorizarea fertilității îl au instrumentele de tehnologii moderne, precum analizele bazate pe cloud. De exemplu, GeoPard oferă soluții de analiză pentru o zonare a fermelor și pentru recomandări privind culturile, copacii și plantele specifice, facilitând bioprospectarea și optimizarea utilizării terenului.
Concluzii despre monitorizarea fertilității
Cunoașterea permanentă a potențialului de fertilitate a solurilor, direcționarea evoluției agrochimice și stabilirea diagnosticului nutrițional sunt cerințe esențiale pentru orice sistem agricol, nu doar cele intensive. Metodele de control al fertilității, în combinație cu practici de agricultură regenerativă, contribuie la menținerea și creșterea fertilității solului prin structurarea sa, stimularea humusului și gestionarea corectă a nutrienților. În final, fertilitatea solului se poate îmbunătăți prin practici precum rotația culturilor, mulcirea, culturi de acoperire, utilizarea gunoiului de grajd, conservarea apei și reducerea arăturii, pentru a obține soluri productive și sustenabile în timp.
Cartarea agrochimica, obligatorie pentru recolte bogate 28 10 2019
tags: #controlul #modificarilor #de #fertilitate #a #solului
Postări populare:
- Excremente animale și riscuri în timpul sarcinii
- Geci de iarnă pentru fetițe: tendințe și sfaturi de alegere
- Rolul câmpurilor electromagnetice în transmiterea energiei
- Ghidul complet al umidificatoarelor pentru camera bebelușului
- Trump vs. avortul: ce înseamnă pentru scena politică românească actuală