Atașamentul la copii se formează încă din primii doi ani de viață, deși tindem să spunem că ne vom forma emoțional abia la maturitate. Studiile arată faptul că primii doi ani cântăresc masiv în conturarea atașamentului. În bebelușie sau copilăria fragedă suntem dependenți de părinții noștri sau de îngrijitorii noștri principali (bunici, bone etc). Avem nevoie de ei pentru supraviețuire, prin urmare, singura opțiune este să ne atașăm de aceștia și să avem încredere că vor avea grijă de noi. Dacă sunt disponibili (fizic și emoțional) și răspund nevoilor noastre, suntem capabili să construim o relație sigură și stabilă cu ei și vom beneficia, în consecință, de un stil de atașament securizant.
Ce este atașamentul?
Conform APA Dictionary (American Psychological Association), modul caracteristic în care oamenii se raportează la ceilalți în contextul relațiilor este puternic influențat de stima de sine și de încrederea interpersonală. Patru categorii distincte de stil de atașament au fost identificate: stilul sigur, stilul anxios, stilul evitant și cel dezorganizat. Stilurile de atașament în ceea ce privește relațiile dintre copil și mamă au fost descrise pentru prima dată de către Mary D. Salter Ainsworth și colegii săi, care au identificat două stiluri principale: atașamentul securizant și atașamentul nesigur, acesta din urmă fiind caracterizat de diverse modele (de exemplu, atașamentul ambivalent, atașamentul anxios-evitant).
Teoria atașamentului
Teoria atașamentului - bază în dezvoltarea emoțională: Mamiferele și oamenii au un sistem de atașament bazat pe memoria implicită, care se dezvoltă în ultimul trimestru de sarcină. Interacțiunile pe care le avem cu ceilalți, în primii ani din viață, în special relațiile cu părinții și îngrijitorii, contribuie la crearea unui tipar. Acest tipar perceput de către creierul nostru, se va aplica și regăsi în toate relațiile noastre viitoare.
Etapele formării atașamentului la copii
În lucrarea sa, Crearea și ruperea legăturilor afective, John Bowlby descrie etapele atașamentului: Prima etapă: de la naștere până la 6 săptămâni (preatașament); Etapa a doua: 6 săptămâni - 8 luni; Etapa a treia: 6 luni - 18 luni; Etapa a patra: parteneriat, în care crește rolul atașamentului față de alte persoane. Copilul atrage atenția mamei prin zâmbet, plâns și contact vizual, iar în a doua etapă copilul distinge figura maternă de ceilalți și nu se întristează prea tare dacă aceasta pleacă. În a treia etapă apare clarificarea relației de atașament și anxietatea de separare, iar în ultima etapă copilul înțelege că părinții pleacă, dar se și întorc.
Stiluri de atașament
Stilul de atașament sigur: Copilul primește afecțiune ori de câte ori are nevoie și va găsi răspuns de la îngrijitorii săi pentru situațiile de stres sau situațiile înfricoșătoare. De aceea este caracterizat prin curiozitate și nevoie de explorare a mediului său. Caută apropierea de mamă, se simte trist în lipsa ei și o primește cu bucurie căutând contactul fizic. La maturitate, prin acest stil de atașament, adultul are nevoie de contact cu alții, dar se simte sigur și atunci când apar perioade de distanță.
Stilul de atașament evitant: Dacă copilul a fost lăsat să plângă, fără a interveni și fără a primi atenție, apare stilul de atașament evitant. Copilul nu are încredere în părinți și în îngrijitori și îi lipsește siguranța că va primi afecțiune sau protecție atunci când are nevoie de acestea. Devine furios și oscilează între sentimentul de dezamăgire și nevoia de a găsi consolare.
Stilul de atașament anxios: Atunci când copilul plânge, iar părinții nu sunt consecvenți în oferirea alinării sau sunt anxioși în raport cu această situație, copilul înțelege că relațiile sunt benefice, dar sunt imprevizibile. În cadrul acestui stil de atașament este foarte prezentă anxietatea de separare. În viața adultă, acest comportament poate duce la gelozie, neîncredere în relații.
Stilul de atașament dezorganizat: Cel de-al patrulea tip este cel dezorganizat și este prezent atunci când, în viața copilului a fost prezent un îngrijitor abuziv, violent. Copilul trăiește stări emoționale conflictuale, evită sau respinge contactul sau cere afecțiune în același timp. Apar paradoxuri biologice: relațiile cu ceilalți sunt importante, dar apropierea poate reprezenta cel mai mare pericol.
Impactul unui stil de atașament sănătos
Impactul unui stil de atașament sănătos include capacitatea de a dezvolta relații sănătoase cu ceilalți, echilibrul emoțional, gestionarea stresului, simțul siguranței, încrederea în sine și în ceilalți, capacitatea de a se regăsi după dezamăgiri și evenimente neplăcute, și pregătirea pentru relații durabile în viața adultă.
Tulburări de atașament
În caz contrar beneficiilor, pot apărea tulburări de atașament: superficialitate, incapacitatea de a avea încredere în ceilalți, semne de depresie, stimă de sine scăzută, evitarea contactului vizual, dificultăți în oferirea sau primirea afecțiunii, probleme de control al impulsurilor, comportament distructiv. Cercetătorii sugerează că putem să ne înțelegem, gestionăm și chiar schimbăm stilul de atașament într-o perioadă de aproximativ 5 ani. Indiferent de stilul de atașament, putem gestiona toate aceste trăiri emoționale.
Cum ne ajutăm copilul să aibă un atașament securizant?
Răspunsul prompt la nevoile copilului: Atașamentul la copii sănătos se bazează pe încrederea că îngrijitorul va oferi protecție, hrană și iubire. Este vital ca acesta să răspundă rapid când aceste nevoi sunt exprimate. Crează un mediu sigur și stabil: rutine consecvente, dragoste necondiționată. Promovați explorarea și independența, dar fiți mereu acolo pentru a oferi sprijin. Limitați utilizarea tehnologiei în prezența copilului, acordând atenție deplină în timpul interacțiunilor. Oferiți contact vizual, atingere blândă, comunicare calmă și înțelegere.
Există două tipuri de stres la care pot fi expuși copiii: stresul cronic (abuz, neglijare, violență) și stresul acut, legat de jocuri sau interacțiuni sociale. Expunerea la stres acut poate avea efecte negative sau pozitive, în funcție de contextul relațional și suportul oferit de părinți. Părinții „elicopter” pot împiedica dezvoltarea autonomiei dacă intervin excesiv, iar cheia este să discernem nevoia reală de ajutor a copilului. Dacă cel mic are nevoie reală de ajutor, în cazul în care are un atașament securizant, îl va cere, spune Alice Dima, psihoterapeut.
Contact vizual și conectarea în era digitală
Tehnologia ne afectează toate aspectele vieții, iar relația dintre părinte și copil nu face excepție. O campanie de conștientizare, „Vorbește cu mine, Joacă-te cu mine, Cară-mă”, evidențiază importanța interacțiunilor dintre părinți și copii. Studii despre impactul utilizării telefonului arată că întreruperea lecției de vocabular pentru apeluri sau mesaje reduce învățarea copiilor. În restaurant sau acasă, timpul alocat copilului trebuie să fie prioritar; dispozitivele să apară doar în momentele de relaxare.
Teoria atașamentului în versiune sintetizată
Termenul de atașament este înțeles ca un model de relaționare de lungă durată, format în primii ani, cu optica că relația de atașament cu figura îngrijitoare principale modelează bunăstarea emoțională, reglarea emoțională, autoprotecția și relațiile sociale. Mary Ainsworth a dezvoltat „Situația Străină” pentru a evalua tipurile de atașament la copii de 1-2 ani. Un atașament securizant se bazează pe sensibilitatea parentală și pe răspunsuri consistente la semnalele copilului. Comunicarea nonverbală joacă un rol major în atașamentul sigur, iar copiii învăța să comunice prin expresii, atingere și contact vizual.
Ce este atașamentul securizat?
De ce este important ca atașamentul să fie securizant
Stilul de atașament joacă un rol major în dezvoltarea cognitivă și emoțională a copilului: atașamentul securizant protejează împotriva instabilității, este un predictor pentru succesul educațional și profesional, influențează toate relațiile ulterioare și contribuie la bunăstarea generală a individului. Copiii cu atașament securizant au încredere în sine, pot explora mediul, își vor dezvolta abilitățile sociale și vor forma relații sănătoase ca adulți. În schimb, atașamentul nesecurizant este asociat cu anxietate, depresie, dificultăți de relaționare și riscuri emoționale crescute.
Conchidere descriptivă a practicilor pentru părinți
Fii un părinte previzibil, răspunde prompt nevoilor copilului, creează un mediu sigur și stabil, promovează explorarea în condiții de siguranță, limitează utilizarea tehnologiei în interacțiunile zilnice și practică comunicarea nonverbală calmă și afectuoasă. Conștientizarea propriului stil de atașament poate facilita conectarea autentică cu copilul, iar dacă apar dificultăți, există opțiuni de terapie sau suport profesional. Comunicarea empatică și atenția la semnalele copilului sunt fundația atașamentului securizant.
Îndemnuri practice pentru părinți
- Răspundeți rapid la plânsul copilului și oferiți alinare imediat.
- Stabiliți rutine predictibile pentru a crea siguranță emoțională.
- Încurajați explorarea, dar fiți disponibili pentru sprijin.
- Reducerea utilizării telefoanelor în timpul interacțiunilor cu copilul.
- Perfecționați comunicarea nonverbală (contact vizual, gesturi calme, atingere blândă).
Meta descriere
Meta keywords
tags: #cum #ii #oferi #afectiune #lui #bebe