Cred că sunt puține evenimente din evoluția tipică și pozitivă a vieții care să afecteze un copil mai mult ca venirea pe lume a unui frățior sau a unei surioare. Una dintre comparațiile care m-au impresionat a fost cea a căderii din paradis. Și probabil că așa se simte pentru mulți copii care, până la venirea pe lume a celui mic, erau centrul universului părinților, beneficiind de întreaga lor atenție și disponibilitate. Între doi și patru ani este cea mai provocatoare diferență de vârstă.
Nici nu există o diferență de vârstă ideală. Ca regulă, cu cât diferențele dintre frați sunt mai mici, cu atât mai mare este rivalitatea în copilăria mică, dar și cooperarea și joaca mai târziu. În cazul în care ai copii de vârste apropiate, te poți aștepta să fie foarte greu în primii ani, deoarece vorbim despre creiere în același stadiu de maturitate, cu nevoi similare, care concurează pentru aceeași resursă limitată, adică timpul părinților. Pentru diferențe de vârstă peste șase ani, practic fiecare frate va fi crescut ca un copil unic. Vor fi semnificativ mai puține conflicte, dar și mai puține interacțiuni comune.
Treia arii de focalizare în pregătire
Există foarte multe informații despre pregătirea copilului, pentru apariția unui frățior, atât de la pediatri, cât și de la psihologi. Pentru ușurarea înțelegerii acestei etape, am grupat informațiile în trei mari categorii: 1) construirea relației copilului mai mare cu viitorul frățior sau viitoarea surioară; 2) construirea relației copilului mai mare cu tatăl sau cu o altă figură de atașament; 3) ajustarea așteptărilor.
- Acțiuni orientate către viitorul frate sau viitoarea soră
- Interacțiunea cu bebelușul din burtică, care va fi astfel perceput ca făcând deja parte din familie. Copilul mare poate simți mișcările celui mic sau îi poate vorbi, citi sau cânta.
- Vizitele la ecografie pot transforma realitatea abstractă a viitorului frățior într-una mai concretă. Se poate observa și comenta deja, cu umor, cum va fi temperamentul celui mic, în funcție de cât de mult este dispus să colaboreze.
- Posibilitatea de a alege sau de a contribui la (unul dintre) numele celui mic poate genera sentimentul că bebelușul este și al lui, nu doar al părinților, ceea ce va crește gradul de responsabilizare și acceptare.
- Decorarea camerei sau a mediului în care va veni copilul face parte tot din categoria acțiunilor care cresc ideea de bebeluș al întregii familii. Vizitarea familiilor în care există un bebeluș, dacă este posibil, va crește înțelegerea celui mare despre cum arată un copil mic, care este programul lui sau cum reacționează când simte diverse emoții.
- Citiți cărți și jucați-vă jocuri despre familii cu mai mulți frați pentru simulare și învățare a unor comportamente noi.
- Acțiuni orientate către copilul mai mare
- Cel mai important este să-l reasigurăm că iubirea față de el nu va avea de suferit. Dragostea nu se va diminua, pentru că inima părinților crește, ca să cuprindă sentimentele pentru ambii (toți) copii.
- Revederea pozelor de când era mic(o) poate ajuta la înțelegerea etapelor prin care a trecut și la identificarea cu bebelușul.
- Momentul de întâlnire cu bebelușul imediat după naștere trebuie să fie atât de cald încât să ofere confirmare că fratele/ sora este binevenită.
- Construirea relației copilului mai mare cu tatăl sau cu o altă figură de atașament
- În cazul în care este dificil să fii pe toate cu ambii copii, începe preluarea anumitor momente de zi sau ritualuri de către altă figură de atașament (tatăl, bunicii, bona). Aceste activități pot include baia, povestea de seară sau culcarea, ieșirile la plimbare, drumul spre grădiniță.
- Ajustarea așteptărilor
- Este obișnuit să apară o imagine idilică despre frățiorii care se joacă împreună; însă realitatea poate aduce și momente dificile. Trebuie să acceptăm că nu totul va fi perfect și că este normal să te simți copleșit uneori.
- După naștere, primul moment de revedere a copilului mai mare cu mama să fie făcut în absența bebelușului pentru a-i oferi atenția necesară și a evita senzația de intruș.
Două lucruri posibile în același timp
Te-aș ruga ca, înainte de venirea pe lume a bebelușului, să exersezi modul de gândire „două lucruri sunt posibile în același timp“. În realitate, va fi atât frumos, cât și greu: copilul mare poate arăta atât afecțiune, cât și respingere față de cel mic; iubirea poate fi egal împărțită, iar conectarea poate fi mai ușoară cu copilul al cărui temperament este mai aproape de al tău.
Este recomandat ca, după naștere, întâlnirea primului copil cu mama să aibă loc în absența bebelușului pentru a permite redistribuirea atenției, iar apoi să se reîntregească familia treptat.
Pregătiri practice înainte de naștere
Înainte de sosirea bebelușului, discută cu copilul despre sarcină într-un limbaj potrivit vârstei, implică-l în pregătiri și în deciziile despre numele copilului, confortul și așezarea lucrurilor. Planificați unde va sta copilul în timpul spitalizării, cum va fi contactul cu bebelușul și cum poate contribui la îngrijirea lui. Dacă se mută camere sau se schimbă rutina, fă-o cu câteva săptămâni înainte pentru a reduce stresul.
Pentru a facilita adaptarea, este util să aiți copilul mai mare să simtă că poate avea contacte regulate cu tatăl sau cu alte persoane de atașament, pentru a nu se simți ignorat sau înlocuit de bebeluș. Încurajează-l să își exprime emoțiile: bucurie, gelozie, teamă sau confuzie, și nu-l forța să reacționeze într-un anumit fel.
După naștere: cum să ajuti copilul mare să se integreze
După naștere, încearcă să menții rutina premergătoare, implică copilul mare în activități zilnice care includ bebelușul și oferă-i timp special 1-1 cu unul dintre părinți. Îl poți lăsa să participe la activități simple: poate să aducă scutecul, să ajute la schimbarea scutecului, să îi aprinde un zâmbet bebelușului sau să-i vorbească pe încurajare. Dacă nu arată interes, nu-l forța, oferind în același timp spațiu pentru reacție și adaptare, deoarece poate trece prin perioade de regresie sau retragere.
Organizează timp în care să fiți doar voi, pentru a contrabalansa lipsa de timp comun cu bebelușul. Explică-i în mod repetat că este fratele sau sora mai mare, nu numai o vară de atenție a părinților, și subliniază avantajele etapei sale de vârstă. Dacă apar dificultăți, poți apela la un psiholog; sprijinul profesional poate ajuta familia să gestioneze gelozia și conflictul într-un mod sănătos.
Rolul emoțiilor și al resurselor
Este normal ca primii ani să includă momente de gelozie, respingere sau neliniște, iar reacțiile pot varia în funcție de vârstă, de pregătire și de mediul familial. Vorbește deschis despre sentimentele copilului mare și validează-le: „este normal să te simți așa”, „suntem aici pentru tine”, „te iubim pe amândoi la fel de mult”.
Pentru a ajuta la integrarea fratelui sau surorii, folosește cărți despre familii cu mai mulți frați, vizite la bebeluși și discursuri adecvate vârstei despre cum vor trăi toți în sinergie acest nou stil de viață. Implicarea copilului mare în alegerea hainelor, a numelui sau a activităților zilnice cu bebelușul poate facilita sentimentul de apartenență și responsabilitate.
La nivel final, liniștea, siguranța și iubirea se câștigă cu multă răbdare și înțelepciune. Relația dintre frați se construiește în timp, iar fundația este pusă chiar de voi, părinții. Bucurați-vă împreună de timpul în care puteți fi părinții celui mare în exclusivitate, implicați-l în măsuri adecvate vârstei și pregătiți-l să accepte bebelușul ca pe o parte nouă a familiei.
Bibliografie (rezumat)
Becky Kennedy, Metoda Good Inside. Bunătatea interioară a copilului tău. Laura Markham, Părinți liniștiți, copii fericiți. Carlos González, Rosa Jové, Shefali Tsabary, Maria Montessori și alții sunt menționați în contextul recomandărilor despre comunicarea vârstei, empatie, rutină și creșterea copiilor în familie.
Venirea pe lume a unui nou bebeluș poate aduce schimbări profunde, dar cu pregătire adecvată, poate să întărească legătura în familie și să ofere lecții valoroase despre iubire și conviețuire.tags: #cum #pregatesti #copilul #pentru #un #nou