Avortul (în latină: ab „fără", ortus „naștere") reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil. În România, avortul este un subiect sensibil, iar cel la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public. Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical. Avortul medicamentos presupune două etape prin care se elimină sarcina nedorită. În prima etapă are loc administrarea pastilelor care au ca efect stoparea dezvoltării embrionului, deoarece blochează acțiunea progesteronului - hormonul care ajută la menținerea sarcinii. În lipsa progesteronului, endometrul se subțiază, iar embrionul se va desprinde și va muri. În a doua etapă se va administra preparatul (după 1-2 zile, fără supraveghere medicală, se ia acasă) care va provoca contractarea uterului și sângerarea vaginală pentru a avea loc expulzia conținutului sarcinii (embrionul și placenta, precum și alte țesuturi).
Avortul chirurgical se poate realiza prin două tehnici, în funcție de vârsta sarcinii. În primul trimestru de sarcină (5-12 săptămâni) se va utiliza aspirația manuală cu vacuum implică aspirația țesuturilor uterului cu un tub de mici dimensiuni. În al doilea trimestru de sarcină (în jurul perioadei de 12 săptămâni) se utilizează o tehnică chirurgicală care presupune dilatarea forțată, chiuretajul și aspirarea cu vacuum, pentru eliminarea fătului și a placentei din uter.
Până în 1936, când a fost adoptat un nou Cod Penal, România a funcționat după cel emis prima dată sub Alexandru Ioan Cuza în 1864, cu prevederi împrumutate din Codul Penal Francez și Codul Penal Prusian. Sub articolul 246, avortul era pedepsit cu închisoarea atât pentru persoana gravidă, cât și pentru medicii, moașele sau alți specialiști care acceptau să facă avort. Pe fondul Marii Crize Economice, tot mai multe feministe au început să ia poziții privind avortul. Reprezentantele Asociației Cercurilor de Gospodine au elaborat un proiect de lege ce obliga doctorii și moașele care asistau la avort sau facilitau avortul să raporteze procedura în termen de trei zile, altfel riscau amendă sau suspendarea dreptului de a practica până la 12 luni. În 1934, Maria Baiulescu a publicat în „Ziarul Nostru”, publicație feministă susținută de Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române, un articol în care se poziționa împotriva dreptului la avort. Făcând apel la argumente religioase și naționaliste, care priveau sarcina și maternitatea ca datorii față de țară, autoarea susține că femeia nu este stăpână pe corpul ei, ci că ea aparține familiei și statului.
De cealaltă parte, Medeea Niculescu publica în „Cuvântul femeilor” eseuri ce încurajau acordarea dreptului la avort. Un moment important în mișcarea feministă privind avortul se va întâmpla în mai 1932, la Congresul de la Iași al Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. Se va isca o dezbatere aprinsă între feministele ce erau de acord cu legalizarea avortului și cele care susțineau interzicerea lui. Calypso Botez, Elena Meissner, Ella Negruzzi și Ortansa Satmary au adus în discuție argumente economice și sociale pentru a justifica liberalizarea avortului. În urma anchetelor consiliilor comunale, s-au constatat mizeria și bolile la care erau expuse femeile ce locuiau la periferia orașelor, astfel acest lucru ar cere o limitare a natalității. Mai mult decât atât, ele au punctat că interesul statului era mai degrabă legat de mortalitatea infantilă, decât de cea maternă, acesta fiind dispus să sacrifice femeile gravide pentru viața fătului. Eugenia Popovici, Henrieta Gavrilescu și Maria Dimitriu-Castano, au susținut că avortul, în caz că va fi liberalizat, va deveni o scuză pentru femeile burgheze pentru a scăpa de maternitate, în dorința de a conserva frumusețea corpurilor lor. Pentru ele, avortul nu era legat de argumente economice, ci de dorința anumitor femei de a-și păstra libertate și de a nu-și îndeplini datoria de mamă. Congresul s-a încheiat fără asumarea unei poziții oficiale de către Asociație. Medici întrebați de Parlament au fost în favoarea avortului social și al celui în caz de malformații ale fătului. Într-adevăr, în Codul Penal din 1936, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate. Articolul 482 prevedea distinct între femeile căsătorite și cele necăsătorite în pedeapsele pentru avort.
România a urmat ordinele conducerii Uniunii Sovietice, iar pe 25 septembrie 1957 a fost legalizat avortul prin Decretul 463. Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale cu forță de muncă predominant feminină. În vreme ce alte țări socialiste aveau birocrații, reglementările românești nu au fost atât de complicate. În cartea „Abortion Legislation: The Romanian Experience”, autorii arată că cele mai multe avorturi erau efectuate în regim ambulatoriu, pacienta fiind internată în camera de recuperare pentru câteva ore. Avortul nu era gratuit, ci costa 28 de dolari, iar medicul primea jumătate. Legea permitea medicilor să efectueze maxim 10 avorturi pe zi. Sarcinile mai mari de trei luni puteau fi întrerupte doar în spitale și cu aprobarea comisiei de avort. Statisticile despre avort în România erau limitate, dar studii din 1958-1962 indică valori semnificative de avorturi la cerere, în special în mediul urban.
La începutul anilor '60, Ceaușescu a abrogat Decretul 463 în 1966 - revenire în ton cu politica demografică a regimului. În perioada următoare, lipsa măsurilor contraceptive și controlul familial au dus la o creștere a numărului de avorturi clandestine, iar mortalitatea maternă a crescut din cauza acestora. După Revoluția din 1989, legile au fost reformulate: decretul-lege 1/27.12.1989 a permis avortul la cerere în primele trei luni, iar ulterior s-au introdus reguli privind selectivitatea terapeutică. În anii 1990, OMS indică un număr de avorturi în România extrem de mare, iar dezincriminarea avortului a contribuit la scăderea mortalității materne cu până la 50% față de 1989. Ulterior, s-au introdus măsuri de educație sexuală, acces la contracepție și controale de planificare familială.
Avortul medicamentos vs. avortul chirurgical: evoluția și comparațiile
Avortul medicamentos s-a dezvoltat în prezent ca opțiune noninvazivă, cu rate de succes ridicate în primele săptămâni de sarcină (aproape 92-98% până la 9 săptămâni, scăzând ușor spre 12 săptămâni). Metoda implică mifepriston (RU-486) și misoprostol, administrate în doze variate în funcție de protocolul ales, cu posibilitatea de amânări în ambulatoriu sau acasă sub supraveghere medicală. Riscurile includ crampe, sângerări variabile, greață, diaree și, în cazuri rare, complicații precum infecții sau avort incomplet care poate necesita chiuretaj. Avantajele includ evitare invazivității și conservarea fertilității, dar durata procesului este mai lungă decât la chiuretaj, iar uneori este necesară o intervenție chirurgicală dacă avortul medicamentos nu este complet.
Avortul chirurgical apare ca alternativă, fiind eficient în majoritatea cazurilor, în special pentru sarcini mai avansate sau când avortul medicamentos nu a avut succes. Rata de succes a avortului chirurgical este de aproximativ 99%, dar procedura este mai invazivă, necesitând dilatarea colului, anestezie și poate implica complicații precum perforația uterină sau leziuni cervixale. Alegerea metodei depinde de vârstă gestațională, disponibilități și preferința pacientei, iar consultanța medicală este esențială pentru a evalua riscurile și beneficiile fiecărei opțiuni.
Condiții sociale și etice: cum a modelat politica avortului societatea
În epoca modernă, tema avortului a fost influențată de factori economici, culturali și politici. În perioadele de regimuri autoritare, politicile de control al natalității au adus reduceri ale avorturilor la cerere, dar și creșterea avorturilor clandestine. După liberalizări, accesul la metode sigure a contribuit la scăderea mortalității materne și la schimbări în dinamica natalității. În prezent, avortul este în multe țări reglementat de un mix de condiții legale, medicale și etice, iar consilierea pre și postprocedură este esențială pentru a sprijini femeia în decizia sa.
EUROPEO: Avortul și dreptul femeii la propriul corp
Aspecte clinice și recomandări actuale
Rata de succes a avortului medicamentos este ridicată pentru sarcini timpurii, dar monitorizarea medicală este esențială pentru a detecta avortul incomplet sau complicațiile. Recuperarea după avort poate implica crampe, sângerări și necesitatea consultului medical la 2-3 săptămâni pentru planificarea nașterilor viitoare sau a măsurilor contraceptive. În cazul avortului chirurgical, perioada de recuperare este diferită, iar posibilele complicații pot include hemoragii postoperatorii, infecții sau sindromuri legate de leziuni cervicale. Este important ca femeile să aibă acces la informații obiective, consiliere adecvată și sprijin emoțional pentru a gestiona consecințele fizice și psihologice ale întreruperii sarcinii.
tags: #cum #se #avorta #pe #timpiri
Postări populare:
- ghid pentru selectarea scutecelor mărimea L
- Transportul Sigur al Bebelușilor: Tot ce trebuie să știi
- Ce presupune nașterea prin cezariană la Maternitatea SANADOR: ghid complet despre pregătire, intervenție și recuperare
- totul despre tratamentul amenoreei
- Povestea afacerii din Torino: Baieti de oras sarcina