Nicio logică nu a fost până acum pusă pe masă pentru trecerea contribuţiilor de pensii şi sănătate de la angajator integral la angajat, însă proiectul înaintează şi după toate probabilităţile ar urma să fie aplicat de la 1 ianuarie 2018.
Însă anunţarea a încă unei taxe de 2% peste salariul brut arată că socotelile nu au fost bine făcute, deci nu sunt suficienţi bani pentru bugetul din 2018. Noua taxă înseamnă de fapt întoarcerea la împărţirea cheltuielilor de contribuţii sociale între angajat şi angajator, deci simplificarea nu mai stă nici ea în picioare. Că este de 2% sau de 20%, contribuţia angajatorului rămâne practic în picioare şi va necesita noi calcule şi plăţi distincte.
Nici nu este clar în acest moment unde va merge această contribuţie - la Casa de Pensii, la Casa de Sănătate, direct la bugetul de stat? Toate datele arată că a fost folosit pretextul menţinerii taxei de 0,25% pe salariul brut prevăzută pentru plata salariilor în firmele din insolvenţă, despre care se spune că este inclusă în legislaţia europeană, pentru a mai introduce încă o taxă de două puncte procentuale pe salariul brut astfel încât să se închidă bugetul.
În subteran, majorarea artificială a salariilor brute este aşteptată de angajaţii de la stat pentru că în felul acesta ar urma să crească pensiile. Dar cum se va întâmpla aceasta? Creşterea pensiilor bugetarilor, cărora li se va aplica sine die creşterea de salarii brute, va avea loc de fapt doar dacă sectorul privat nu va trece în mod generalizat la creşterea salariului brut cu 22% astfel încât să păstreze netul salariaţilor.
Pensiia se calculează astăzi în funcţie de salariul mediu brut al viitorului pensionar. Dacă spre exemplu, pensionarul are 35 de ani de contribuţii timp în care în fiecare an a avut un salariu mediu brut egal cu cel pe economie, atunci va obţine un punct de pensie. Se împarte practic salariul mediu brut din fiecare an obţinut de pensionar la salariul mediu brut pe economie, aceste rapoarte se adună, se împart la numărul de ani de contribuţii şi se obţine punctajul de pensie. Astăzi, un punct de pensie este de 1.000 de lei.
Dacă pensionarul are 35 de ani de contribuţii în care a obţinut mereu două salarii medii brute în fiecare lună din fiecare an, atunci punctajul total va fi de 70 împărţit la 35 de ani de contribuţii rezultă două puncte de pensie. Deci pensia nu se calculează în funcţie de contribuţia salariatului la fondul de pensii public, iar ca urmare a creşterii acestei contribuţii de la 10,5% la 25% pensia acestuia trebuia să crească proporţional de 2,5 ori, cum greşit cred şi spun chiar unii oficiali. Cheia în calculul pensiei este salariul mediu brut şi nu contribuţia în sine.
Angajaţii Casei de Pensii solicită atunci când calculează pensiile dovada istoricului salariului brut al candidatului la pensie şi nu contribuţiile acestuia la fondul de pensii. Bugetul de pensii este finanţat acum atât din contribuţiile salariaţilor, cât şi din cele ale companiilor. Cine spune că o să crească pensiile pentru că o să fie majorate contribuţiile angajaţilor la fondul de pensii prin trecerea contribuţiilor sociale de la angajator de angajat de fapt nu ştie cum se calculează pensiile.
Pe de altă parte, există o legătură între pensie şi salariul mediu brut atunci când se stabileşte punctul de pensie. În fiecare an punctul de pensie este stabilit prin legea bugetului în funcţie de banii existenţi. În general, în ultimii ani, punctul de pensie a reprezentat circa 40% din salariul mediu brut. Creşterea salariului mediu brut cu 22% ar însemna, dacă se respectă acestă proporţie de 40%, o creştere a punctului de pensie de 22%!
Dar de unde bani? Dacă salariul brut îşi schimbă definiţia, nu înseamnă că la bugetul public de pensii vor fi mai mulţi bani, ci tot 7 miliarde de euro care trebuie să acopere cheltuielile de 11 miliarde de euro, diferenţa provenind de la bugetul de stat. Singura modalitate prin care trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat va duce la creşterea pensiilor este ca angajatorii din privat să nu mărească salariul brut. În acest fel, media salariului brut va creşte cu doar 5-6%, având în vedere că din cele cinci milioane de salariaţi, doar un milion sunt bugetari.
Dacă cineva s-a gândit la acest scenariu, prin care pensiile bugetarilor să fie în medie cu 20% mai mari decât ale angajaţilor din sectorul privat mizând pe faptul că în sectorul privat nu se va trece la majorări de salarii brute, atunci avem de a face cu cea mai diabolică idee de avantajare a angajaţilor de la stat din ultimele două decenii. (Foto: Inquam Photos / Adriana Neagoe)
Prin propunerile de modificare a Codului fiscal, guvernul ALDE-PSD a reușit o performanță rară - ralierea de aceeași parte a baricadei a sindicatelor, patronatelor, opoziției și președintelui. Măsura care a reușit o asemenea alianță neconvențională a unor forțe în mod normal opuse este cea referitoare la transferul contribuţiilor sociale şi de sănătate de la angajator la angajat. Primul care a lansat această idee în spațiul românesc a fost fostul secretar de stat din cadrul Ministerului Finanțelor, Gabriel Biriș.
La scurt timp după ce proiectul de modificare a Codului fiscal a ajuns în atenția publicului, Biriș și-a dat demisia, recunoscând că și-a depășit atribuțiile, lansând în spațiul public măsuri pe care guvernul Cioloș nu era dispus să și le asume. Povestea asta se întâmpla cu un an în urmă, în septembrie 2016. Doar că nu e prima dată la noi când ceea ce e gândit sau pornit de către dreapta e pus în practică sau perfecționat de către PSD.
Ideea însă e mai veche și nu îi aparține lui Gabriel Biriș - ea fost zămislită în cercurile economiștilor neoliberali, cunoscuți sub numele de Chicago Boys, pentru ca apoi să fie pusă în aplicare în Chile, pe vremea lui Pinochet, când țara era un laborator al experimentelor neoliberale. Ceea ce a mai făcut doar Pinochet în Chile și nu s-a reușit în nicio altă țară democratică intenționează să facă PSD acum, transferând contribuția de la angajator la angajat.
Din salariul minim brut de 1450 de lei, salariatul plătește la stat sub formă de impozit și contribuții sociale, de sănătate și șomaj 385 de lei. Dar asta nu e tot - și angajatorul trebuie să plătească aceleași contribuții pentru salariat, mai exact 333 de lei pentru un salariu minim. Ce vrea acum să facă Guvernul e să paseze pe umerii salariatului cei 333 de lei, cât ar veni în cazul unui salariu minim sau, altfel spus, contribuțiile sociale și de sănătate ale angajatorului, care împreună se ridică la 21% din salariul brut.
Dacă Guvernul va face asta, de la 1 ianuarie 2018 toţi salariaţii, mai puţin cei din sectorul public - explic imediat de ce - îşi vor vedea salariul cu 21% mai mic, pentru că vor avea de plătit în plus la stat. Sigur, nimic nu îl împiedică pe salariat să meargă la patron şi să îi spună: „Dumneata rămâi cu banii pe care înainte îi plăteai la stat în buzunar, iar eu pierd, nu ai vrea să treci aceşti bani, pe care oricum îi plăteai, în salariul meu brut, astfel încât nici eu să nu pierd, şi nici pe dumneata să nu te coste mai mult”.
Dacă va reuşi sau ba, vom vedea - în sectoarele şi regiunile unde angajatorii se confruntă cu lipsa forţei de muncă, cel mai probabil angajatorii vor accepta să mărească brutul, astfel încât salariatul să poată pleca acasă cu la fel de mulţi bani ca în luna decembrie 2017. Dar în alte sectoare sau zone unde forţa de muncă e excedentară, cel mai probabil răspunsul patronului va fi: „Mai am 10 care așteaptă la poartă”.
Situația creată va fi una bizară - pe hârtie, salariile unor români vor crește spectaculos, cu 21%, fără ca acest lucru să fie resimţit de ei, în timp ce salariile altora vor scădea dureros. Dar pe hârtie și în statistici vom sta bine, indubitabil! Singurele salarii despre care putem afirma cu certitudine că nu vor scădea în varianta actuală a modificărilor prevăzute de Guvern sunt cele ale bugetarilor. În vara acestui an Guvernul a adoptat legea salarizării unice și a prevăzut majorări salariale de până la 25% în majoritatea sectoarelor bugetare. Totuși, nu poți să crești salariile cu 25% fără a mări deficitul bugetar dacă nu ai crescut gradul de colectare și veniturile la buget.
Guvernul are în acest moment trei posibilități: să crească miraculos gradul de colectare, ceea ce e irealist, să crească deficitul bugetar, ceea ce e un tabu, sau să facă ceea ce vrea să facă - să transfere contribuțiile angajatorului pe umerii angajatului. Guvernul e și el un angajator, iar dacă pasează contribuțiile sociale și de sănătate angajaților săi, adică personalului bugetar, atunci reușește să împuște doi iepuri dintr-un foc. Pe hârtie, salariile vor crește, dar costul Guvernului cu salariile nu va crește. Din creșterea cu 25% a brutului, marea majoritate a banilor vor pleca la buget, așa că mulți se vor alege cu 3 lei în plus, cum bine arăta președintele Iohannis.
Asta e, de fapt, rațiunea din spatele mișcării - nu, nu vreo motivație ideologică, cum pare la prima vedere, ci un calcul strict contabil, menit să evite deficitul bugetar exagerat, dar să ducă la îndeplinire promisiunea de creștere a salariilor în sectorul public. O încercare de a împăca și capra și varza, dar al cărui cost e uriaș. Costul acesta va fi suportat de toți. Pe termen scurt, angajatorul va trebui să suporte costul legat de modificarea soft-urilor contabile de calcul al salariilor, de bulibășeala provocată în relația cu salariații, de renegocierile salariale, etc.
Dacă au ajuns patronatele să vorbească de terapie de șoc, acesta fiind un concept folosit de stânga cu referire la măsurile neoliberale, atunci chiar că e grav! Salariații vor avea de pierdut și ei, o dată pe termen scurt, având în vedere că unora le vor scădea salariile simțitor, dar și pe termen lung, pentru că de aici înainte orice modificare a cuantumului contribuțiilor sociale sau de sănătate va fi suportată exclusiv de ei și se va reflecta direct și negativ în salariul lor.
- Dincolo de salariați și angajatori, însă, vom avea de pierdut noi ca societate. Modelul social european, cel care funcționează, e bazat pe principiul solidarității sociale - solidaritate a celor puternici cu cei slabi, a celor avuți cu săracii, a celor sănătoși cu bolnavii, a celor tineri și apți de muncă cu cei vârstnici și incapabili să muncească. Și solidaritate a angajatorului cu angajatul, ceea ce înseamnă că relația dintre cei doi nu se bazează exclusiv pe folosirea de către angajat a forței de muncă a angajatului pentru a face profit.
- Relația dintre cei doi, chiar dacă urmărește eminamente obținerea unui profit și, respectiv, a unui salariu se întemeiază și pe solidaritatea angajatorului cu propriul salariat în caz că acesta ajunge la izbeliște, în caz de boală, șomaj, etate. Această solidaritate se manifestă prin plata de către angajator a unor contribuții pentru salariat, așa cum e acum.
- E adevărat că în practică angajatorului i se rupe uneori de angajat, dar nu despre asta e vorba aici, ci despre principiile pe care e fundamentată această relație, despre valorile și viziunea care stau la baza interacțiunii sociale dintre patron și salariat. O societate nu funcționează pur și simplu din inerție sau din întâmplare, o societate funcționează mereu în virtutea unei viziuni despre sine însăși.
- Felul în care interacționăm zi de zi e reflectarea imperfectă a unei societăți imaginate - dacă societatea imaginată e cea în care cel puternic e solidar cu cel slab, ne putem aștepta să avem norme și legi care organizează această solidaritate și care se traduc printr-o solidaritate efectivă în viața de zi cu zi. Dacă însă pornim la drum având în minte o societate în care fiecare e pe cont propriu, în care treaba angajatorului e să își urmărească profitul și punct, atunci nu ne putem aștepta la altceva decât la o societate în care lucrurile așa vor sta cu adevărat, în care se va pune în practică legea junglei, în care homo homini lupus.
- La asta pare să asistăm în prezent, dincolo de problemele concrete, legate de bani, costuri, etc. Asistăm la o tentativă de regândire a societății, în care ceea ce am construit sute de ani, cu vărsări de sânge, e șters din pix ca urmare a unui simplu calcul contabil.
- Practic prin modificările aduse de OUG 79/2017, s-a dorit începând cu anul 2018 mutarea contributiilor pe care le plătește în prezent angajatorul în sarcina angajatului, această schimbare având un impact foarte mare asupra salariului net al angajatului, în sensul că acesta va scădea cu 16% conform calculelor efectuate de către consultanții fiscali. Pentru a se evita o scădere a salariului net, guvernul a impus prin OUG 82/2017 ca fiecare societate să înceapă procedura de negociere a salariului net cu salariații săi până pe data de 20.12.2017.
În ciuda criticilor și avertismentelor formulate de sindicate și patronate, coaliția PSD-ALDE a decis să meargă înainte cu modificările la Codul fiscal, inclusiv în ceea ce privește atât de controversata trecere a contribuțiilor sociale de la angajator la angajat. Pe diferite voci, liderii social-democrați, inclusiv ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, au dat asigurări că salariile nete de la privat nu vor scădea, ba chiar vor crește ușor, datorită reducerii contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit de la 16% la 10%.
De unde ar trebui să vină, potrivit guvernanților, această ușoară creștere? Din scăderea contribuțiilor (CAS și CASS) de la 39,25% la 35% și din scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Dar, să le luăm pe rând. Pentru ca salariații să nu resimtă transferul contribuțiilor sociale ar trebui, înainte de toate, ca salariile lor brute să crească cu 22,75%.
La Dacia, de exemplu, sindicaliştii care protestează au avansat cifre clare ale scăderii preconizate (între 200 și 700 de lei), semn că au mesaje concrete de la angajator cu privire la ce se va întâmpla după modificarea Codului fiscal. Iar aceasta nu este singura situație de acest fel. Și la alte companii, unele dintre ele mari, multinaționale, mesajul transmis neoficial angajaților este similar: angajatorul nu va schimba toate contractele pentru a alinia salariile brute după indicațiile Guvernului.
Și ar fi greu să o facă, dacă ne gândim că, după modificarea prin ordonanță de urgență a Codului Fiscal, în mai puțin de două luni, cât a rămas până la 1 ianuarie 2018, angajatorii ar trebui să schimbe circa 6 milioane de contracte!
Mai departe, sunt câteva categorii de persoane care vor resimți un impact maxim de pe urma trecerii contribuțiilor. Pentru simplul fapt că, prin Codul fiscal, sunt scutite de plata impozitului pe venit, drept pentru care scăderea veniturilor cu 22,75% nu va fi compensată parțial cu reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Care sunt aceste categorii? Să ne uităm la art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: 1. persoane fizice cu handicap grav sau accentuat; 2. persoane fizice care creează programe pentru calculator; 3. persoane fizice care activează în cercetare-dezvoltare; 4. persoane fizice cu contract de muncă sezonier. De reținut că ultimele două categorii de persoane scutite de la plata impozitului pe venit au fost incluse în Codul fiscal chiar în acest an.
Celor patru categorii li se mai adaugă una: angajații la firmele aflate în insolvență. În cazul acestora, majorarea salariilor brute nu se poate realiza până la ieșirea din insolvență decât dacă planul de reorganizare aprobat de instanță prevede această măsură. Lucru greu de crezut, așadar.
Concluzie: pentru cele cinci categorii de salariați menționate, impactul trecerii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat va fi unul maxim. Pe de altă parte însă, dacă Executivul ar renunța la trecerea contribuțiilor sociale, ar fi aruncate în aer atât Legea salarizării unitare, cât și Legea pensiilor. Iar adevărul despre promisiunile din campanie ar începe să iasă la suprafață. Creșterea salariilor de 25% s-ar transforma în 2-3%, iar punctul de pensie nu ar mai crește asemenea viselor, iar creșterea economică a României ar înceta să imite țările europene.
În 2017, prin OUG 79, contribuțiile sociale au fost trecute în totalitate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018, până la acel moment fiind împărțite între angajat și angajator. Astfel CAS a scăzut la 25% din brut, iar CASS la 10%, iar impozitul pe venit a coborât de la 16% la 10% pentru a nu afecta netul. Însă efectul real a fost o creștere a brutului, pentru a compensa netul, ceea ce a crescut în același timp veniturile la bugetul de asigurări sociale.
În contextul actual, ideea este de a echilibra din nou distribuţia sarcinilor între angajat și angajator, dar cu obiectivul de a asigura finanțarea fondurilor de pensii și sănătate în viitor. Aceasta poate implica modificări ale bazei de impozitare, ale procentelor plătite de fiecare parte sau eventual transferuri directe din bugetul de stat în bugetul asigurărilor sociale, pentru a evita prăbușirea finanțării pensiilor în cazul scăderii economice sau a relocărilor masive ale locurilor de muncă către automatizări și AI.
Impacturi economice și sociale ale trecerii contribuțiilor
Ruptura dintre “net” și costul real al muncii poate duce la dezechilibre pe piața muncii, dar și la schimbări de comportament ale angajatorilor. Pe hârtie, salariile pot părea mai mari sau mai mici, însă în practică pot exista reduceri reale ale veniturilor de în cazul în care companiile nu vor adjusta brutul corespunzător sau vor transfera costuri către alte componente ale pachetului de compensații.
Relația între angajator și angajat rămâne fundamentată pe solidaritate în majoritatea teoriilor sociale, iar adoptarea de politici care să mențină finanțarea fondurilor sociale este crucială pentru stabilitatea socială. Dacă politica fiscală urmărește doar ajustări contabile, fără un mecanism sustenabil de colectare, riscul este creșterea sărăciei și inechităților, mai ales în rândul grupurilor protejate de scutiri locale.
Ce este bugetarea? | Controlul bugetar | Avantajele și limitele bugetării
Posibile măsuri și scenarii
- Stabilirea unei treceri progresive a contribuțiilor, pentru a permite companiilor să ajusteze brutul în timp.
- Recalibrarea impozitului pe venit și a plafonării contribuțiilor, pentru a menține netul într-un interval sustenabil.
- Introducerea unei cote și a unei conduite clare privind destinația fondurilor (pensii vs sănătate) pentru a evita confuziile.
- Menținerea unui dialog social real între guvern, sindicate și patronate pentru a evita conflicte sociale majore, cum au arătat protestele în diferite orașe.
În final, transformările fiscale adresate contribuțiilor sociale necesită o analiză atentă a efectelor macroeconomice, a nivelului de colectare, a impactului asupra nivelului net al salariaților și a sustenabilității sistemelor de pensii și sănătate pe termen lung. Doar o evaluare rigurosă poate determina dacă transferul contribuțiilor rămâne o soluție viabilă sau dacă este necesar un alt model de finanțare a bugetelor sociale.
tags: #data #transferului #contributiilor #sociale #in #sarcina
Postări populare:
- Ghid comprehensiv despre durerile în zona ombilicului și tratamentele disponibile
- Informații despre Dr Vaideanu Daniela, pediatru: experiențe și recenzii
- Embrion congelat la 14 ani: beneficii și riscuri în fertilizarea in vitro
- Sfaturi esențiale pentru o sarcină sănătoasă
- Idei creative pentru torturi din scutece pentru bebeluși