Diversificarea a fost aplicată în anii ’60 în vederea asigurării dezvoltării multor firme. Diversificarea adaugă portofoliului corporaţiei noi produse şi unităţi strategice, diferite de cele existente. Aceste noi produse pot fi dezvoltate pe plan intern sau achiziţionate din exterior; pot fi legate (în cazul diversificării concentrice) sau nu (în cazul diversificării pe conglomerat) de obiectul activităţii de bază. În urma diversificării, compania pătrunde în sectoare mai atractive decât cele în care se desfăşoară în present activitatea. Diversificarea presupune prezenţa în cadrul unei firme a două sau mai multor activităţi, fiecare dintre acestea putând constitui activităţi unice ale unor firme specilizate. O firmă este diversificată atunci când, fără a părăsi în întregime activităţile sale productive vechi, se angajează în fabricarea unor noi produse suficient de diferite prin existenţa unor diferenţe semnificative în activitatea de producţie sau distribuţie.
Tipuri de diversificare
- Atunci când diversificarea se referă la suplimentarea portofoliului firmei cu produse şi unităţi strategice legate de activitatea curentă printr-o tehnologie comună, competenţe manageriale similare sau produse de acelaşi tip avem de-a face cu o diversificare concentrică.
- Legătura este doar de natura financiară, la care se adaugă managementul comun la nivelul organizaţiei.
Caseta 1 prezintă exemplele a două firme conglomerate. Manevrele concurenţilor, care prin adoptarea unei politici de diferenţiere reuşesc să segmenteze sectorul în care operează. Acest lucru poate apărea frecvent pe pieţe mici, cum ar fi cea din Republica Moldova, unde capacitatea de cumpărare a populaţiei este foarte mică şi respectiv majoritatea sectoarelor sunt prea mici pentru a oferi oportunităţi de dezvoltare companiilor autohtone.
Diversificarea în practică
Diversificarea (eng. Diversification) - orientare strategică spre dezvoltarea diversificată a unui business. Termenul diversificare provine de la combinaţia de cuvinte latine: diversus - diferit şi facere - a face. Diversificarea în sectoare şi pe pieţe conexe poate include, de exemplu, extinderea pe orizontală prin producerea de vodkă sau extinderea pe verticală prin cultivarea viţei de vie sau în sistemul de distribuţie a mărfurilor de larg consum (FMCG). Principalul avantaj al acestui model este obţinerea unui rezultat economic mai mare şi a avantajelor concurenţiale, datorită efectului de sinergie.
Diversificarea în sectoare independente este un alt model, ilustrat prin expansiunea într-un domeniu complet diferit, cum ar fi producerea automobilelor, tehnica de calcul sau sectorul hotelier. Acest model necesită dobândirea de către companie a unor abilităţi şi cunoştinţe noi în dezvoltarea produselor, o cunoaştere profundă a consumatorilor din sectoare complet diferite, resurse considerabile, tehnologii şi facilităţi noi. Toate acestea creează dificultăţi mari la penetrarea firmei în sectoare independente.
Cazuri şi direcţii strategice
- Formularea clară a misiunii şi viziunii. Focalizarea eficientă a resurselor. Expertiză aprofundată. Simplitatea strategiei. Adaptabilitate rapidă.
- Concluzie: Diversificarea nu este întotdeauna soluţia potrivită pentru creşterea unui business. O companie care îşi concentrează activitatea pe un singur domeniu riscă să îşi plaseze toate „ouăle” într-un singur „coş”.
- Schimbările în nevoile consumatorilor, inovaţiile tehnologice sau produsele de substituţie pot reduce semnificativ profitabilitatea unei afaceri unidimensionale şi pot duce chiar la faliment.
- Nu există o „reţetă” universală pentru a determina momentul potrivit pentru diversificare. Deciziile de diversificare trebuie fundamentate pe baza unui sistem solid de gestionare a informaţiei de marketing.
- Este cel mai utilizat model de diversificare, deoarece asigură o eficienţă mai mare datorită sinergiei şi permit o consolidare mai bună a afacerii existente.
- Deşi diversificarea în domenii şi pieţe conexe aduce numeroase avantaje, multe companii optează pentru diversificarea în sectoare complet independente, investind în orice domeniu care promite profituri atractive. Această selecţie se bazează adesea pe criterii de atractivitate, nu doar pe relevanţa strategică.
- Este esenţial ca volumul investiţiilor în diversificarea către sectoare independente să nu destabilizeze situaţia financiară a companii-mamă.
Alte instrumente de diversificare includ cumpărarea unei companii existente (fuziune), crearea unei întreprinderi mixte, franchising-ul şi exportul. Cumpărarea unei companii existente este foarte răspândită pe pieţele dezvoltate, dar mai puţin populară în Republica Moldova din motive precum dificultăţi în evaluarea companiilor autohtone, lipsa transparenţei în activitatea întreprinderilor autohtone şi piaţa de capital nedezvoltată. Franchising-ul este o metodă atractivă de diversificare în sectoare independente, deoarece reduce riscul startup-ului prin oferirea unui model de business testat în practică, brand, tehnologii etc. Exportul reprezintă extinderea pe o piaţă geografică nouă, eficientă atunci când întreprinderea are un produs competitiv.
Riscuri şi provocări
- Decizia de diversificare apare adesea după acumularea unui surplus de profit, urmat de reinvestirea în proiecte noi, deseori riscante.
- Alocarea excesivă de resurse poate destabiliza afacerea principală, dacă nu este gestionată cu grijă.
- Lipsa unui scop clar al diversificării şi analiza superficială a mediului extern pot duce la decizii nefericite.
- Neexplorarea mai multor opţiuni de diversificare şi lipsa resurselor necesare pot genera capcane majore.
- Alegerea incorectă a modelului de diversificare - în sectoare conexe sau independente - depinde de resursele disponibile şi de analiza mediului extern.
Analiza riguroasă a mediului extern, planificarea strategică, competenţele adecvate şi gestionarea informaţiei de marketing sunt esenţiale pentru succesul diversificării. În timp ce diversificarea în domenii conexe poate aduce sinergii şi eficienţă operaţională, diversificarea în sectoare independente poate reduce riscurile prin distribuirea pe mai multe pieţe, dar necesită eforturi semnificative, timp şi know-how.
Diversificare clasică vs. Autodiversificare - Webinar de nutriție Mooshee
Deciziile de diversificare trebuie să fie fundamentate pe o analiză detaliată a mediului extern, pe o înţelegere clară a resurselor disponibile şi pe o viziune asumabilă despre scopurile firmei. Alegerea corectă a modelului de diversificare - în sectoare conexe sau independente - depinde de resursele disponibile şi de analiza riguroasă a mediului extern. În timp ce diversificarea în domenii conexe oferă avantaje precum sinergia şi eficienţa operaţională, cea în sectoare independente permite reducerea riscurilor prin distribuirea acestora pe mai multe pieţe. Totuşi, succesul diversificării necesită planificare strategică, resurse suficiente şi competenţe adecvate. Deciziile spontane sau insuficient fundamentate pot genera pierderi semnificative şi afecta afacerea principală.
tags: #diversificare #serviciilor #existente #ale #firmei
Postări populare:
- Dr. Filipescu Mihaela în maternitate și ginecologie: opinii ale pacienților
- Informații despre Policlinica pediatrică din zona Str. Pescarului Nr. 13
- Transformarea fătului la 10 săptămâni
- Consultă-ți sănătatea pulmonară la ReumaDiagnostic Galați: pneumologie pentru toate vârstele
- abordarea modernă a nașterii la GinMed