Ne face plăcere să publicăm un interviu cu dna. dr. Alexandra Buică, specialist în psihiatria pediatrică la Secția de Psihiatrie Pediatrică a unui spital de profil, care subliniază importanța înțelegerii caracterului atipic al copilului autist pentru diagnostic și intervenții eficiente. Problemele de comunicare specifice patologiei autiste reprezintă cheia în diagnosticarea bolii, iar părinții trebuie să accepte caracterul “atipic” și nu “anormal” al copilului.
Semne precoce și diagnostic
Există semne precoce ale tulburărilor de spectru autist pe care părinții le pot identifica încă de la vârste foarte mici (1-2 ani), semne care pot determina solicitarea unei consultații de specialitate. Motivul cel mai frecvent menționat de către părinți ca motiv de adresare la specialist este problema dezvoltării limbajului. Astfel, primele semne care atrag atenția sunt întârzierea sau absența rostirii primelor cuvinte, utilizate cu sens.
Aici se remarcă și dificultăți de comunicare non-verbală: „copiii nu comunică de cele mai multe ori nici non-verbal cu părinții” - nu arată cu degetul pentru a atrage atenția asupra unui obiect sau a unei situații, nu vin să le arate jucării. Acești copii pot părea a aparține unei lumi proprii, fără inițiativă de a socializa cu familia sau cu alți copii de vârsta lor. În plus, preferă să se joace cu obiecte, în loc să se joace cu jucării sau cu părți ale jucăriilor, folosind obiectele în mod repetitiv.
Indiferent de unitățile de învățământ alese, acești copii au nevoie de ajutor psihoterapeutic suplimentar pentru ameliorarea adaptabilității la colectivitate, pentru decodificarea normelor sociale, dar și pentru înțelegerea noțiunilor școlare. Pentru copiii de vârstă mică care intră în programe educaționale de recuperare se exersează contactul vizual, stimularea limbajului exprimativ și receptiv, precum și dezvoltarea ariei de autoservire (a se vedea cu precizie în text).
Intervenții terapeutice și rolul terapiei comportamentale
Dr. Alexandra Buică subliniază că nu există tratament medicamentos specific care să vindece tulburările de spectru autist, dar terapia comportamentală aplicată poate duce la ameliorări semnificative. Progrese semnificative se pot obține prin introducerea copilului, cât mai devreme, în programe educaționale de terapie de tip comportamental. O astfel de intervenție este terapia comportamentală aplicată (ABA). În formele ușoare, dacă intervenția se începe la vârste mici, se pot obține ameliorări semnificative ale simptomelor. O treime dintre copiii cu TSA pot obține progrese educaționale care să le ofere un anumit grad de dependență.
Există posibilitatea ca tulburările de spectru autist să fie însoțite de deficit intelectual, ceea ce poate complica planificarea intervențiilor. În toate cazurile, scopul este îmbunătățirea adaptării sociale, a comunicării și a independenței funcționale a copilului în activitățile zilnice.
Strategii de terapie în context educațional și familial
Indiferent de nivelul de educație sau de tipul instituției, copiii cu TSA au nevoie de un sprijin psihoterapeutic suplimentar pentru adaptarea la colectivitate, decodarea normelor sociale și înțelegerea cerințelor școlare. Pentru copii mici incluși în programe de recuperare, se lucrează la:
- Contact vizual și reacția la chemările din mediul înconjurător;
- Stimularea limbajului expresiv, cu obiectivul de a dezvolta propoziții complete;
- Îmbunătățirea receptivității la cerințele celor din jur;
- Dezvoltarea ariei de autoservire (hranire, îmbrăcare, igienă de bază).
Este esențial ca părinții să înțeleagă modul în care reacționează copilul în mediul social. Un exemplu de situație este interacțiunea la locul de joacă: părintele poate încerca să medieze interacțiunea copilului cu ceilalți, să explice regulile jocului, să îi învețe să împartă jucăriile și să ajute copilul să își exprime dorințele și ideile într-un mod adecvat pentru a iniția conversații cu alți copii.
Rolul părinților ca “co-terapeuți”
Aceasta este o idee centrală în practica actuală: părintele unui copil cu autism trebuie să își asume rolul de „co-terapeut”. Este recomandat să evite expunerea prelungită a copilului la mijloace media - TV, tabletă, telefon - și să diversifice programul zilnic cu activități educative și interacțiune socială. Odată diagnosticat copilul și introdus în programe de terapie, părintele trebuie să învețe modul de lucru și interacțiune cu copilul, să asigure aplicarea tehnicilor de stimulare acasă, să învețe să lucreze în colaborare cu terapeuții specializați și să aplice metodele de stimulare în mediul familiar.
Buică subliniază importanța acceptării caracterului „atipic” al copilului său, nu a comparării cu alți copii, pentru a evita presiunea inutilă și a sprijini dezvoltarea armonioasă. În concluzie, părinții trebuie să își asume funcția de co-terapeut, să învețe să lucreze cu programele terapeutice ale specialiștilor și să aplice tehnicile în activități zilnice acasă.
Recomandări practice pentru părinți
- Monitorizați semnele precoce și solicitați obstetrică/neurologie pediatrie sau psihiatrie pediatrică în caz de întârziere a limbajului sau lipsă de comunicare non-verbală;
- Încurajați contactul vizual și interacțiunea socială în contexte familiare și în comunitate;
- Implementați programe de terapie comportamentală aplicată (ABA) cât mai devreme posibil, în colaborare cu specialiști;
- Evitați expunerea prelungită la media și organizați activități educative și de socializare în programul zilnic al copilului;
- Asigurați o echipă de suport formată din familie, educatori, terapeuți și medici pentru planificarea intervențiilor;
- Acceptați caracterul atipic al copilului și evitați comparațiile cu alți copii pentru a sprijini încrederea în propriile abilități.
Se invocă fragmente despre contextualizare în practică
„Să evite expunerea prelungită a copilului pe timpul zilei la mijloace media - TV, tabletă, telefon, diversificându-i programul zilnic cu activități educative și de interacțiune socială.” Aceasta este o recomandare centrală în rolul co-terapeut al părintelui, iar colaborarea cu terapeutul specializat rămâne esențială pentru implementarea tehnicilor de stimulare acasă.
„Odată diagnosticat copilul și introdus în programe de terapie, părintele să își asume funcția de co-terapeut. Să învețe modul de lucru și interacțiune cu copilul, programele terapeutului specializat, să aplice tehnicile de stimulare și acasă.”
Date despre practică și transparență
Informațiile despre practică profesională indică faptul că Dr. Alexandra Buică activează în București în domeniul psihiatriei pediatrice, cu contract activ în cadrul CNAS, și oferă detalii despre specialitate și locație, potrivite pentru transparența datelor către public.
Platforme utile pentru părinți
Accesarea informațiilor despre specialiști și programe poate sprijini părinții în luarea deciziilor informate privind intervențiile terapeutice, programul zilnic și colaborarea cu echipa medicală și educațională.
Tablou sumar al elementelor-cheie
| Aspect | Descriere |
|---|---|
| Semne inițiale | Întârzierea vorbirii, lipsa comunicării non-verbale |
| Tratament medicamentos | Nu există tratament medicamentos specific de vindecare |
| Intervenție principală | Terapie comportamentală aplicată (ABA) |
| Rolul părinților | Co-terapeuți, reducerea expunerii la media, activități educative |
| Progrese posibile | Progrese educaționale, îmbunătățire a adaptării sociale |
tags: #doctor #psihiatrie #pediatrica #buica