Traumele din copilărie, dar și cele din perioada intrauterină, cresc riscul de boli cardiovasculare, neurologice sau psihiatrice la maturitate, conform studiilor. În plus, a fost demonstrat științific și că efectele unei traume sunt transmise de la o generație la alta prin modificări asupra genelor. Cu explicații vine conf. univ. dr. Diana Vasile, preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei. Reporter: Dați-ne niște exemple de traume care pot apărea în perioada intrauterină.
Ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă trauma aș vrea să ne gândim la acest cuvânt din două perspective: unul ca eveniment sau situații de viață foarte dificile sau copleșitoare pentru o persoană și în același timp așa cum folosim noi în psihologie și în institut termenul acesta - ca experiență internă. Experiența internă a acestor situații sau evenimente copleșitoare care presupune o întrerupere în funcționalitatea noastră, un proces numit rupere sau splitare, și când vorbim de traume intrauterine sau traume din copilărie vorbim de aceste microrupturi interne în funcționarea psihicului. Asta înseamnă pe de o parte că în ultima vreme sunt din ce în ce mai multe cercetări care demonstrează existența psihicului încă de la momentul concepției și nu de la nivelul nașterii. Sau încă și mai mult, abia dacă ești mai mare, ai 3-5-7-10 ani, sau la maturitate, la 18 ani, putem vorbi de un psihic care poate să înțeleagă ce se întâmplă cu el însuși - avem un psihic din momentul concepției, iar al doilea lucru este că acest psihic încă de la momentul concepției este dotat cu o capacitate de a-și întrerupe funcționarea dacă se întâmplă ceva copleșitor pentru el.
Perioada sarcinii poate fi traumatizantă pentru copil. Ce s-a putea întâmplă copleșitor în perioada intrauterină? Orice pune în risc viața embrionului, a copilului, pentru că am mai renunțat la aceste concepte tocmai pentru că am văzut că există psihic încă de la începuturile noastre, deci tot ce este mult prea mult în termeni de a face față solicitărilor mediului extern atunci poate constitui o experiență traumatică și deci o microruptură în funcționarea psihologică. Tensiunile mamei, resimţite de copil - Mai concret? - Mai concret înseamnă dificultăți ale mamei în a-și dori copilul, în a se pune într-o formă bună emoțională și corporală în a primi copilul. Asta înseamnă că dacă o mamă nu își dorește copilul, dacă face eforturi intense în perioada sarcinii sau chiar în primele momente după concepție sau în cele 9 luni de ședere a copilului în mediul intrauterin, dacă nu se hrănește bine, dacă are un stres prelungit emoțional din cauza condițiilor de viață, dacă există riscuri, intervenții medicale, accidente prin care poate trece mama, dificultăți relaționale semnificative, conflicte, insecurități în ceea ce privește viața ei, intervenții medicale. Toate aceste lucruri generează o presiune psihică foarte mare care se transmite sau este resimțită mai degrabă, copilul fiind în interiorul mamei resimte toate aceste tensiuni și fiind extrem de rezonant, adică are această capacitate de a intra în rezonanță cu mama - preia această tensiune și trebuie să facă față. Forța vitală a noastră fiind destul de mare, soluția pe care o găsește psihicul persoanei nou venite în această lume este să se întrerupă puțin. Vorbim despre acest mecanism ca fiind unul automat, bazal al nostru, care ne permite să supraviețuim și să mergem mai departe. Acum important este de câte ori se întâmplă lucrul acesta sau pe ce perioadă se întâmplă, pentru că nu se face fără costuri. Acest mecanism de întrerupere, de ruptură internă în funcționarea psihică ne salvează, dar ne face să consumăm energie, pe care o ia de undeva, adică din alte mecanisme fizice - de aceea vorbim de riscuri asupra funcționării fizice și psihice mai târziu, din cauza acestor experiențe timpurii.
Impactul traumei intrauterine asupra maturității
Dă-ne niște exemple de probleme care pot apărea la maturitate, pe care le putem avea noi cu toții și care își pot avea originea în viața intrauterină sau în copilărie. Studiile au arătat că dacă în perioada intrauterină și imediat în perioada copilăriei mici - noi vorbim de până în 6 ani - există mai multe experiențe solicitante, traumatizante pentru copil, adică fie mama nu l-a dorit, dacă nu l-a dorit poate a încercat să facă și un avort, poate nu i-a reușit, copilul a rezistat, copilul s-a încăpățânat să vină pe lume, cum spun unele mame, apoi există anxietatea mamei pentru că e dificil pentru o mamă care nu și-a dorit după care a văzut că copilul a supraviețuit și se uită la el și cu vinovăție, și cu dorință, și cu surprindere și toată această anxietate se va pune în relaționarea cu copilul.
Poate fi o traumă și în momentul nașterii? Sigur, dacă mai adăugăm și dificultățile nașterii, care se pot întâmpla: copilul e ținut prea mult fie în interior, fie nu mai are capacități, pentru că dacă s-au întâmplat pe parcursul sarcinii evenimente s-ar putea ca copilul să nu mai aibă aceeași capacitate de a reacționa în momentul nașterii, adică de a se mobiliza în proces, de a traversa canalul nașterii, de a rezista că și efort, pentru că este un efort foarte mare la momentul respectiv pentru care noi suntem dotați, dar important este ce s-a mai întâmplat între timp și dacă ne-am păstrat toată energia și capacitățile sau s-au împuținat pentru că a trebuit să rezistăm până atunci. Daca au existat și alte dificultăți datorate poate mediului spitalicesc sau mediului în care copilul se naște, că nu toți copiii se nasc la spital, atunci cu siguranță mecanismele de rezistență ale copilului pot să fie reduse și se vor vedea în modul în care el se dezvoltă atât fizic, cât și psihic. Numeroasele cercetări făcute pe copiii care au fost instituționalizați au arătat problemele în dezvoltare.
Epigenetica, stresul fetal și genele
Stresul din timpul sarcinii afectează dezvoltarea copilului. Acest stres prelungit de care vorbim la nivelul copilului în perioada intrauterină și în perioada extrauterină duce la inhibarea hormonilor de creștere - un copil nu va mai crește fizic la fel de bine, nu va avea un comportament alimentar adecvat, nu va avea un program de somn adecvat, nu va avea un comportament relațional adecvat, crește riscul să se dezvolte comportamente agresive, atât autoagresive cât și în relație cu alții și toate aceste dificultăți duc la o dezvoltare pe care noi astăzi din perspectiva psihoterapeutică o numim dezvoltare post-traumatică, adică nu mai este dezvoltarea normală, sănătoasă, ci este una traumatică, adică în condiții de traumatizare. Psihicul se dezvoltă în continuare, pentru că el are disponibilitate pentru asta, dar nu mai are toată disponibilitatea pentru asta.
Și cum de aceste traume pot duce chiar la modificări ale genelor? Ceea ce s-a observat și este încă în cercetare și nu aș vrea să punem o pecete. Studiile de neuropsihologie vor aduce mai multe informații. Se pare că informația din ADN poate să rezoneze cu anumite condiții de mediu. Asta înseamnă că în funcție de ceea ce se întâmplă în exterior se pot activa sau inhiba anumite informații din structura genelor noastre, adică ADN-ul nu este dat și nu îl putem influența deloc, îl influențăm cu stilul de viață. Stilul de viață este cel care va activa mecanisme interne care duc la dereglări sau mecanisme interne care vor duce la reglare, adică așa cum este predispusă de fapt informația genetică.
Faptul că nou-născuții sunt familiarizați cu glasul și chipul părinților, încă din perioada intrauterină, este confirmat de cercetările de neonatologie, care au arătat că, la doar 20 de secunde de la naștere, nou-născutul întoarce instinctiv capul spre glasul mamei sale, în proporție de peste 80% și spre medicul sau moașa care în ține în brațe, doar sub 20%.
Epigenetica demonstrează că educația și mediul înconjurător pot modela dezvoltarea din stadiile precoce, iar conceptul „educație înainte de educație” desemnează influențe care se produc încă din viața intrauterină. Medicina recomanda mamelor însărcinate o alimentație sănătoasă, odihnă și echilibru emoțional, o atmosferă calmă și liniștită. Cuviosul Paisie Aghioritul recomanda înfrânarea soților de la relația trupească, în timpul sarcinii, lecturi duhovnicești, rugăciune și deasă spovedanie și împărtășanie, aceasta fiind hrană trupească și sufletească, atât pentru mamă, cât și pentru copil.
Noile descoperiri din domeniu epigeneticii arată că embrionul sau viitorul copil „este influențat în dezvoltarea sa de mult mai mult decât doar de substanțe nutritive din sângele mamei. Sângele matern conține și o mare varietate de molecule informaționale, precum substanțele chimice, hormoni și factori de creștere, care influențează și controlează sănătatea emoțională a mamei”[1]. Acestea trec prin placentă și se răsfrâng asupra celulelor și genelor embrionului, iar efectul este că micuțul copil sau copilul în devenire trăiește exact aceleași stări sufletești și fiziologice, ca și mama sa.
Faptul că nou-născuții sunt familiarizați cu glasul și chipul părinților, încă din perioada intrauterină, este confirmat de cercetările de neonatologie, care au arătat că, la doar 20 de secunde de la naștere, nou-născutul întoarce instinctiv capul spre glasul mamei sale, în proporție de peste 80% și spre medicul sau moașa care îl ține în brațe, doar sub 20%. Mai mult chiar, după 20 de minute, el poate imita gesturi pentru a comunica afecțiune. Educația copiilor începe încă din pântecele mamei, ba chiar cu mult înainte.
În concluzie, perioada intrauterină este o fereastră critică pentru viața emoțională și fizică a copilului. Emotiile și stările mamei, activitatea hormonală, relațiile familiale și mediul în care se dezvoltă fătul pot modela structura neuronală, performanța cognitivă și predispozițiile pentru sănătatea viitoare. Epigenetica oferă cadrul științific pentru înțelegerea acestor mecanisme și pentru intervinții care să sprijine atât mamă, cât și copil în a avea o dezvoltare cât mai adaptativă și echilibrată.
Dezvoltarea prenatala: Ce invatam in pantecul mamei
Sumar
- Bebelusul se misca incepand cu saptamana a 8-a de sarcina; miscarile pot fi percepute de mamă în jurul lunii a 4-a.
- Auzul bebelușului începe să se dezvolte din saptamana a 18-a, iar recunoașterea vocii mamei apare în jurul săptămânii 24.
- Bebelusul poate simți gusturi din lichidul amniotic începând cu săptămâna a 9-a; mirosul apare în săptămânile ulterioare.
- Stresul și anxietatea mamei au impact semnificativ asupra dezvoltării fetale și pot duce la dificultăți de adaptare la naștere și ulterior.
Beneficii ale unei perioade intrauterine pozitive
O atmosferă calmă, alimentație sănătoasă, odihnă și sprijin emoțional pentru mamă contribuie la o dezvoltare armonioasă a copilului. Epigenetica susține ideea că mediu și stil de viață pot modula expresia genelor, influențând astfel traiectoria dezvoltării neuropsihice a copilului.
tags: #documentar #despre #viata #intrauterina