Avortul spontan sau pierderea spontană a sarcinii înseamnă oprirea sarcinii în mod natural, înainte de a ajunge la termenul de 20 de săptămâni.
Pierderea spontană a sarcinii are loc cel mai frecvent în primul trimestru al sarcinii (primele 3 luni) și este adesea cauzată de anomalii la nivelul embrionului.
În funcție de momentul în care avorturile au loc în timpul sarcinii, există diferiți factori care pot influența apariția lor.
Aproximativ 80% din avorturile spontane au loc în primul trimestru de sarcină, fiind frecvent legate de probleme la nivelul embrionului sau fătului.
Genetice, precum anomaliile cromozomiale: aproximativ 50% din avorturile spontane din primul trimestru sunt cauzate de aberații cromozomiale.
Cromozomii conțin materialul genetic sau ADN-ul.
Când oul și spermatozoidul se unesc, două seturi de cromozomi (unul de la mamă și unul de la tată) se combină pentru a forma genomul copilului.
Dacă apar probleme cu structura sau numărul cromozomilor, fătul nu se va dezvolta normal (Sindrom Edwards).
Sarcina fără embrion.
Afecțiunile medicale preexistente ale mamei: diabet zaharat necontrolat, obezitate în sarcină, hipertensiune arterială necontrolată, lupus eritematos sistemic, boli renale, hipotiroidism sau hipertiroidism (boala Graves) și sindromul antifosfolipidic;
Infecțiile: rubeolă, oreion, bruceloză, citomegalovirus, bolile cu transmitere sexuală în sarcină, HIV, chlamydia, gonoree (infecție vaginală), bilharzioza;
Intoxicațiile alimentare cu salmonella, infecție cu toxoplasma, infecție cu Listeria;
Boli hepatice în sarcină, Majoritatea medicamentelor luate în timpul sarcinii trec prin placentă și ajung la făt.
Înainte de a lua orice medicament în timpul sarcinii, este important să verificați cu medicul de familie dacă este potrivit.
Această complicație în sarcină este adesea cauzată de factori genetici (precum uterul unicorn sau alte malformații uterine) sau biologici, iar starea emoțională a mamei (precum stresul, depresia), anumite activități fizice sau consumul de alimente picante nu cresc riscul de avort spontan.
Cu toate acestea, este esențial ca sarcina să fie supravegheată cu atenție, iar în cazul în care mama se confruntă cu îngrijorări sau simptome legate de sarcină, este întotdeauna recomandat să consulte un medic.
Sângerarea vaginală. Este cel mai frecvent semn al avortului spontan.
Cantitatea de sânge poate să difere, începând cu o cantitate mică de culoare maronie până la o cantitate mai mare de sânge roșu strălucitor sau chiar cu cheaguri.
Trebuie menționat că sângerarea vaginală în sarcină, de cantitate mică, nu indică neapărat un avort spontan deoarece astfel de sângerări sunt comune în primele 3 luni de sarcină.
În cazul în care aveți sângerări vaginale, se recomandă să contactați de urgență medicul dumneavoastră.
Dureri și crampe în partea inferioară a abdomenului (durere pelvină): unele persoane au dureri mari, în timp ce altele pot avea crampe asemănătoare cu cele din timpul menstruației.
Eliminarea de lichid sau țesut vaginal.
Oprirea manifestării simptomelor de sarcină, cum ar fi absența sensibilității la sân și disparția senzației de greață.
Există cazuri în care avorturile spontane pot apărea din cauza unei sarcini ectopice (în afara uterului).
Simptomele unei sarcini ectopice sunt de obicei observate în intervalul săptămânilor 5-14 ale sarcinii și pot include dureri constante și severe în regiunea abdominală, dureri la nivelul umărului, diaree, vărsături, leșin, amețeli.
La SANADOR, beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect.
Diagnosticul se realizează prin examen obiectiv, ecografie de sarcină și măsurarea gonadotropinei corionice umane (hCG).
Pasul principal în diagnosticarea unui avort spontan este ecografia. Aceasta verifică prezența sau absența bătăilor inimii fetale și dezvoltarea fătului.
Măsurarea nivelului de beta-hCG, hormonul produs în timpul gestației, poate oferi informații despre evoluția sarcinii.
Un nivel scăzut poate indica un avort spontan.
În anumite situații, pierderea spontană a sarcinii nu poate fi confirmată imediat și ar trebui repetate testele în 1-2 săptămâni.
Dacă ați avut două sau mai multe avorturi spontane, se recomandă analiza cromozomilor dintr-un țesut fetal (cariotip din produsul de concepție sau test rapid pentru aneuploidii).
Scopul este de a detecta posibile anomalii cromozomiale.
Dacă sunt prezente anomalii la nivel fetal se testează și cromozomii părinților, pentru a verifica dacă unul dintre ei sau ambii au anomalii cromozomiale care ar putea contribui la avorturile spontane repetate.
Un test genetic avansat, care poate fi indicat în acest scop, este cariotipul molecular din lichid amniotic, vilozități coriale sau produs de concepție.
Avort spontan pierdut: femeia a pierdut sarcina și nu a prezentat simptome evidente de avort spontan, iar ecografia indică absența bătăilor de inimă;
Avort spontan complet: femeia a avut sângerări și a eliminat țesutul fetal, iar ecografia evidențiază uterul gol;
Avort spontan recurent: trei sau mai multe avorturi spontane consecutive.
După pierderea spontană a unei sarcini, fătul trebuie îndepărtat din uter pentru a preveni complicațiile.
Dacă tot țesutul fetal a fost eliminat, nu este nevoie de niciun tratament suplimentar.
În cazul în care rămân resturi de țesuturi în uter, acestea trebuie îndepărtate.
Managementul expectativ: în cazul unor avorturi spontane incomplete, se poate aștepta două săptămâni, pentru ca țesutul să fie eliminat în mod natural din uter.
Tratamentul medical: dacă nu doriți să așteptați sau dacă țesuturile nu se elimină în mod natural în termen de două săptămâni, se pot administra medicamente care ajută la deschiderea colului uterin și la eliminarea țesuturilor.
Tratamentul chirurgical: dacă tratamentul medical nu este eficient sau apar complicații, precum endometrita, țesutul poate fi îndepărtat chirurgical.
Procedura chirurgicală se numește dilatare și chiuretaj, se efectuează sub anestezie generală și are o rată de succes de 95-100%.
În general, pierderea spontană a sarcinii este un eveniment unic.
Sarcina după avortul spontan este posibilă. Mai puțin de 5% dintre femei trec prin două episoade de avorturi spontane consecutive.
Este posibil să rămâneți însărcinată la 2 săptămâni după un avort spontan.
Avortul (în latină: ab „fără", ortus „naștere") reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil.
În România, avortul este un subiect sensibil, iar cel la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public.
Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical.
Avortul medicamentos presupune două etape prin care se elimină sarcina nedorită.
În prima etapă are loc administrarea pastilelor care au ca efect stoparea dezvoltării embrionului, deoarece blochează acțiunea progesteronului - hormonul care ajută la menținerea sarcinii.
În lipsa progesteronului, endometrul se subțiază, iar embrionul se va desprinde și va muri.
În a doua etapă se va administra preparatul (după 1-2 zile, fără supraveghere medicală, se ia acasă) care va provoca contractarea uterului și sângerarea vaginală pentru a avea loc expulzia conținutului sarcinii (embrionul și placenta, precum și alte țesuturi).
În cazurile rare în care sarcina nu este întreruptă în urma administrării medicamentelor, medicul va efectua o intervenție pentru îndepărtarea ei (chiuretaj).
Avortul chirurgical se poate realiza prin două tehnici, în funcție de vârsta sarcinii.
În primul trimestru de sarcină (5-12 săptămâni) se va utiliza aspirația manuală cu vacuum implică aspirația țesuturilor uterului cu un tub de mici dimensiuni.
În al doilea trimestru de sarcină (în jurul perioadei de 12 săptămâni) se utilizează o tehnică chirurgicală care presupune dilatarea forțată, chiuretajul și aspirarea cu vacuum, pentru eliminarea fătului și a placentei din uter.
Până în 1936, când a fost adoptat un nou Cod Penal, România a funcționat după cel emis prima dată sub Alexandru Ioan Cuza în 1864, cu prevederi împrumutate din Codul Penal Francez și Codul Penal Prusian.
Sub articolul 246, avortul era pedepsit cu închisoarea atât pentru persoana gravidă, cât și pentru medicii, moașele sau alți specialiști care acceptau să facă avort.
Pe fondul Marii Crize Economice, tot mai multe feministe au început să ia poziții privind avortul.
Reprezentantele Asociației Cercurilor de Gospodine au elaborat un proiect de lege ce obliga doctorii și moașele care asistau la avort sau facilitau avortul să raporteze procedura în termen de trei zile, altfel riscau amendă sau suspendarea dreptului de a practica până la 12 luni.
În 1934, Maria Baiulescu a publicat în „Ziarul Nostru”, publicație feministă susținută de Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române, un articol în care se poziționa împotriva dreptului la avort.
Făcând apel la argumente religioase și naționaliste, care priveau sarcina și maternitatea ca datorii față de țară, autoarea susține că femeia nu este stăpână pe corpul ei, ci că ea aparține familiei și statului.
De cealaltă parte, Medeea Niculescu publica în „Cuvântul femeilor” eseuri ce încurajau acordarea dreptului la avort.
Un moment important în mișcarea feministă privind avortul se va întâmpla în mai 1932, la Congresul de la Iași al Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române.
Se va isca o dezbatere aprinsă între feministele ce erau de acord cu legalizarea avortului și cele care susțineau interzicerea lui.
Calypso Botez, Elena Meissner, Ella Negruzzi și Ortansa SatMary au adus în discuție argumente economice și sociale pentru a justifica liberalizarea avortului.
În urma anchetelor consiliilor comunale, s-au constatat mizeria și bolile la care erau expuse femeile ce locuiau la periferia orașelor, astfel acest lucru ar cere o limitare a natalității.
Mai mult decât atât, ele au punctat că interesul statului era mai degrabă legat de mortalitatea infantilă, decât de cea maternă, acesta fiind dispus să sacrifice femeile gravide pentru viața fătului.
Eugenia Popovici, Henrieta Gavrilescu și Maria Dimitriu-Castano, au susținut că avortul, în caz că va fi liberalizat, va deveni o scuză pentru femeile burgheze pentru a scăpa de maternitate, în dorința de a conserva frumusețea corpurilor lor.
Pentru ele, avortul nu era legat de argumente economice, ci de dorința anumitor femei de a-și păstra libertate și de a nu-și îndeplini datoria de mamă.
Ca urmare a dorinței adoptării unui nou Cod Penal, medicii au fost întrebați de către Parlament cu privire la subiectul avortului.
Aștia au fost în favoarea avortului social și al celui în caz de malformații ale fătului.
Într-adevăr, în Codul Penal din 1936, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate.
Se făceau diferențe între persoanele căsătorite care avortau și cele necăsătorite.
Articolul 482 prevedea că femeile căsătorite primeau între 6 și 12 luni de închisoare pentru avort, în timp ce cele necăsătorite primeau între 3 și 6 luni.
În cazuri de urgență, medicul putea interveni fără aprobare, dar era obligat să anunțe Parchetul la cel mult 48 de ore după procedură.
România a urmat ordinele conducerii Uniunii Sovietice, iar pe 25 septembrie 1957 a fost legalizat avortul prin Decretul 463.
Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină.
Spre deosebire de reglementările din alte țări socialiste din Europa Centrală și de Est, nu au fost necesare formalități birocratice ample.
În cartea „Abortion Legislation: The Romanian Experience”, autorii au scris că cele mai multe avorturi erau efectuate în regim ambulatoriu, pacienta fiind internată în camera de recuperare pentru câteva ore.
Avortul nu era gratuit, ci costa 28 de dolari (valoarea din prezent), iar medicul primea jumătate.
Legea permitea medicilor să efectueze maxim 10 avorturi pe zi.
Sarcinile cu o durată mai mare de trei luni puteau fi întrerupte numai în spitale și numai după ce fusese primită aprobarea medicală a comisiei de avort.
Alta dată, România tradițională avea politici de încurajare a contracepției după avort, cu afișe în centrele de avort.
În toamna anului 1966, Nicolae Ceaușescu abrogă Decretul 463 - cel adoptat în anul 1957 prin care predecesorul lider comunist...
În prezent, nu există suficiente date despre dimensiunea fenomenului și nici despre dramele femeilor care au fost victime ale decretului.
În perioada Ceaușistă nu existau măsuri contraceptive, iar majoritatea femeilor care doreau să nu nască ajungeau să folosească soluții improvizate.
Dr. Sorin Puia a povestit că femeile „ajungeau în faza tardivă la spital”...
La începutul anilor '80, România începuse să aibă probleme economice, iar viața oamenilor ajunsese să fie mai grea.
În 1985 limita de vârstă de la care se putea face un avort legal a fost ridicată de la 40 la 45 de ani, prin Decretul 411/1985.
A fost impus un regim de controale ginecologice periodice pentru supravegherea sarcinilor.
Femeile gravide apelas la tehnici de avort care le puneau viața în pericol.
Studiile sugerează că un avort spontan nu poate fi prevenit și nu este ceva ce poate fi cauzat intenționat de unul din parteneri.
Istoricul de avort în antecentele pacientei crește riscul unui avort repetat.
Medicul ginecolog poate oferi consiliere în scopul planificării ulterioare.
Donum Vitae (1987) afirmă că ființa umană trebuie respectată și tratată ca persoană încă din momentul concepției.
Papa Ioan Paul al II-lea subliniază în Evangelium Vitae (1995) că dreptul la viață trebuie protejat încă de la începutul existenței biologice.
În tradițiile religioase, precum islamul, iudaismul, creștinismul, percepțiile despre avort variază în funcție de tradiția doctrinară.
În Codul penal al Republicii Moldova, art. 147 prevede omorul copilului nou-născut, în timp ce art. 159 prevede răspunderea pentru provocarea ilegală a avortului.
În România, art. 200-202 CPR tratează vătămarea nou-născutului și avortul ca entități legale distincte, iar actul art. 201 CPR reglementează întreruperea cursului sarcinii.
CtEDO a recunoscut că legile privind avortul aparțin domeniului vieții private, iar statele pot aprecia marja lor de libertate în această chestiune complexă.
World Health Organization (OMS) afirmă că accesul la servicii sigure de avort este o componentă importantă a sănătății reproductive.
În timp ce majoritatea actelor normative reglementează avortul în funcție de condiții, diferențele dintre state rămân semnificative.
Avortul poate fi o opțiune pentru femei în situații de risc pentru viața sau sănătatea mamei, dar în același timp reprezintă o chestiune de etică, religie și drept.
Diagnosticul și tratamentul unei sarcini pot implica ecografie, testarea hCG, și analize cromozomiale pentru a identifica posibile afecțiuni.
Embrologie - Ziua 0 7 Fertilizare, Zigot, Blastocist
Aspecte clinice și cantitative despre avort și sarcină
Avortul spontan are loc frecvent în primul trimestru și este adesea asociat cu anomalii cromozomiale embrionare, ceea ce explică de ce multe sarcini se opresc devreme.
Factorii de risc includ vârsta maternă avansată, afecțiuni cronice, infecții și tulburări hormonale, printre altele.
Managementul avortului poate fi de tipul așteptativ, medical sau chirurgical, în funcție de stadiul sarcinii și de preferințele pacientei.
Fertilitatea reindustrializată în regimuri de pază a sănătății femeii include consiliere genetică, teste de cariotip, și evaluări ale stării uterine.
În cazuri de avort spontan recurent, este recomandată evaluarea cromozomilor ambilor parteneri și investigarea posibilelor afecțiuni autoimune, trombofilii sau malformații uterine.
Este importantă consilierea emoțională post-avort pentru suport și planificare viitoare.
Recuperarea fizică poate dura de la câteva ore până la câteva zile, iar perioada de revenire a ciclului poate să apară după 4-6 săptămâni.
tags: #embrionul #uman #avortat