Boala cronică de rinichi (BCR), numită anterior insuficiență renală cronică, implică o pierdere treptată a funcției rinichilor.
Rinichii filtrează deșeurile și excesul de apă din sânge, care sunt apoi îndepărtate prin urina.
Boala renală cronică avansată poate provoca acumularea în corp de niveluri periculoase de apă, electroliți și produși reziduali.
În stadiile incipiente ale bolii cronice de rinichi, este posibil să ai puține semne sau simptome sau să nu ai deloc.
Dacă nu faci anumune analize pentru testarea funcției renale, probabil că nu vei ști că ai boala cronică de rinichi până când afecțiunea nu devine avansată.
Indicații pentru Testarea Funcției Renale
Testarea funcției renale este esențială în diverse situații:
- Ca parte din evaluarea stării generale de sănătate.
- Evaluarea pacienților cu risc de a face boala cronică de rinichi.
- Evaluarea pacienților cu anumite semne și simptome sugestive de boală cronică de rinichi.
- Monitorizarea pacienților cu boala cronică de rinichi.
- Înainte și după începerea unui tratament cu anumite medicamente care pot leza rinichii ca efect secundar.
Factori de Risc pentru Boala Cronică de Rinichi
Medicul îți va recomanda analize pentru explorarea funcției renale dacă ai un risc crescut de a dezvolta boala cronică de rinichi.
De obicei, dezvoltarea bolii cronice de rinichi nu se datorează unui singur motiv, ci apare din cauza unei combinații de factori.
Factorii de risc pentru boala cronică renală includ:
- Diabetul zaharat de tip 1 și 2 (nefropatie diabetică).
- Hipertensiunea arterială (tensiune arterială crescută) necontrolată.
- Obezitatea.
- Vârsta >/= 60 de ani.
- Istoricul familial de boală cronică de rinichi sau de insuficiență renală.
- Afecțiuni glomerulare și tubulare renale primare.
- Boala polichistică renală.
- Prostata mărită (hipertrofia benignă de prostată).
- Litiază renală (pietre la rinichi).
- Infecții cronice de rinichi (pielonefrită cronică).
- Reflux vezico-ureteral (în care urina curge anormal înapoi în rinichi).
- Lupus eritematos sistemic (LES).
- Administrare regulată de medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) și analgetice, de exemplu, pentru afecțiuni reumatologice.
Semne și Simptome Sugestive de Boală Cronică de Rinichi
Pierderea funcției renale determină acumularea de lichide sau deșeuri în sânge sau probleme ca urmare a dezechilibrului electroliților, iar stadiile avansate de boală cronică de rinichi provoacă semne și simptome.
Prin urmare, medicul îți va recomanda analize pentru testarea funcției renale dacă ai oricare dintre următoarele manifestări:
- Greață și vărsături.
- Pierderea poftei de mâncare (anorexie).
- Senzație de oboseală.
- Tulburări de somn.
- Urini mai des sau mai rar decât de obicei.
- Mâncărime la nivelul pielii (prurit) persistentă și generalizată; piele uscată.
- Umflarea pleoapelor (ochi umflați).
- Umflarea mâinilor sau a picioarelor (edem).
- Crampe musculare.
- Scădere în greutate neintenționată.
- Tulburări de gândire și confuzie.
- Hipertensiune arterială greu de controlat.
- Dificultate în respirație, dacă se acumulează lichid în plămâni.
- Durere de piept, dacă lichidele se acumulează în foita care înconjoară inima.
Analize de Laborator pentru Testarea Funcției Renale
Persoanele cu factori de risc pentru boala cronică de rinichi sau cu boala cronică renală diagnosticată trebuie să efectueze cu regularitate, cel puțin anual, anumune analize de sânge și urină.
Dacă ai diabet, fă un control în fiecare an.
Dacă ai hipertensiune arterială, boală arterială coronariană sau antecedente familiale de insuficiență renală sau dacă deja ai fost diagnosticat cu boală cronică de rinichi, discută cu medicul tău despre tipul de analize și cât de des trebuie efectuate.
Discută cu medicul ce semnifică rezultatele acestor analize și dacă nu sunt în intervalul normal, întreabă cum poți să le îmbunătățești.
Creatinina Serică și Rata Filtrării Glomerulare Estimate (eGFR)
Creatinina serică este un produs rezidual care provine din digestia proteinelor din alimentație și din degradarea normală a țesutului muscular.
Creatinina este excretată (eliminată) zilnic din organism de către rinichi și are un avantaj considerabil: este foarte ușor de dozat în sânge și în urină în laborator.
Dacă filtrarea în rinichi este deficitară, concentrația creatininei din sânge crește.
În plus față de boala cronică de rinichi, nivelul creatininei poate fi afectat și de alți factori, cum ar fi: masa musculară (bărbații tind să aibă concentrații mai mari de creatinină decât femeile deoarece, în general, au o masă mai mare de mușchi scheletici), dieta (consum crescut de proteine, ca de exemplu, de carne gătită sau de suplimente pentru a îmbunătăți performanța atletică), malnutriție și alte boli cronice.
Analiza de sânge creatinina serică face parte din setul de analize uzuale, fiind efectuată de rutină în cadrul oricărui control medical general, precum și la începutul oricărei internări în spital sau cu ocazia efectuării unor teste imagistice care presupun folosirea unor substanțe de contrast care se elimină prin urină.
De asemenea, medicul îți va recomanda efectuarea creatininei serice dacă ai factori de risc pentru boala cronică de rinichi.
Valori Normale ale Creatininei Serice
Nivelurile normale de creatinină serică depind de sexul și cantitatea de masă musculară a unei persoane:
- Femei: 0.6-1.1 mg/dL
- Bărbați: 0.7-1.3 mg/dL
Femeile au adesea un nivel de creatinină mai scăzut decât bărbații deoarece femeile au mai puțină masă musculară comparativ cu bărbații.
Dacă ai un singur rinichi, sunt acceptate în intervalul normal valori ale creatininei de până la 1.8 mg/dL.
Valori Anormale ale Creatininei Serice
Valori crescute ale creatininei serice pot fi un semn de boală cronică de rinichi:
- Femei: > 1.2 mg/dL
- Bărbați: >1.4 mg/dL
O creștere a concentrației de creatinină din sânge este totuși un marker tardiv, observat atunci când există leziuni marcate ale rinichilor și această analiză nu este utilă pentru detectarea bolii renale în stadiu incipient.
De aceea, creatinina serică este o analiză utilă atunci când este folosită pentru calcularea ratei estimate a filtrării glomerulare (eGFR), care reprezintă o evaluare mai bună a funcției renale.
Rata Filtrării Glomerulare Estimate (eGFR)
Rata filtrării glomerulare estimate (eGFR) este o analiză de sânge care arată cât de bine rinichii filtrează sângele.
Testul estimează funcția de filtrare a rinichilor plecând de la creatinina serică și folosind o formulă de laborator.
eGFR este cel mai bun indicator global al funcției renale, deoarece este redus după o alterare structurală a rinichilor și aproape toate funcțiile rinichiul scad în paralel cu scăderea GFR.
Acesta este motivul pentru care estimarea ratei filtrării glomerulare (eGFR) este atât de importantă pentru identificarea cât mai devreme posibil a afectării renale.
Dacă eGFR este scăzută, este posibil ca rinichii să nu funcționeze așa cum ar trebui.
Pe măsură ce boala de rinichi progresează, eGFR scade.
Evaluarea ratei filtrării glomerulare trebuie făcută cel puțin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta boala cronică de rinichi sau cu boala confirmată.
Cum se Calculează eGFR
Rata filtrării glomerulare este estimată folosindu-se o formulă care ia în calcul creatinina serică și o serie de 4 factori despre pacient, cum sunt vârsta, rasa și sexul, cu ajustarea valorii la suprafața corporală.
eGFR se exprimă în mL/min/1.73 m2.
Valoarea Normală a eGFR
La adulți, valoarea normală a eGFR este de obicei mai mare de 90 mL/min/1.73 m2.
eGFR scade odată cu vârsta, chiar și la persoanele fără boală cronică de rinichi.
Mai jos sunt redate valorile normale medii pentru eGFR în funcție de vârstă:
- 20-29 ani: 116
- 30-39 ani: 107
- 40-49 ani: 99
- 50-59 ani: 93
- 60-69 ani: 85
- 70+: 75
Interpretarea Rezultatului eGFR
În funcție de rata filtrării glomerulare estimate (eGFR), există 5 stadii ale bolii cronice de rinichi, care sunt notate de la 1 la 5.
Stadiul 3 al bolii cronice de rinichi este subîmpărțit în substadiile 3a și 3b.
Pentru simplificare, stadiile de la 1 la 3a sunt denumite stadiu incipient de boală cronică de rinichi, iar stadiile de la 3b la 5, stadiu terminal de boală cronică de rinichi.
Cele 5 stadii ale bolii cronice de rinichi sunt:
- Stadiu 1: eGFR >/= 90 mL/min/1.73 m2 - eGFR normală sau crescută; posibilă afectare renală, însă cu funcție normală a rinichilor.
- Stadiu 2: eGFR 60-89 mL/min/1.73 m2 - pierdere ușoară a funcției rinichilor.
- Stadiu 3a: eGFR 45-59 mL/min/1.73 m2 - pierdere ușoară până la moderată a funcției rinichilor.
- Stadiu 3b: eGFR 30-44 mL/min/1.73 m2 - pierdere moderată până la severă a funcției rinichilor.
- Stadiu 4: eGFR 15-29 mL/min/1.73 m2 - pierdere severă a funcției rinichilor.
- Stadiu 5: eGFR <15 mL/min/1.73 m2 - insuficiență renală.
Dacă eGFR este >/= 60, iar albumina în urină este absentă, te afli în intervalul normal sau borderline normal.
Este important, totuși, să discuți cu medicul curant despre momentul în care ar trebui să repeți analizele.
Dacă eGFR scade sub 60, înseamnă că ai boală cronică de rinichi și trebuie să consulți un medic specialist în boli de rinichi (medic nefrolog).
Cu ajutorul eGFR, medicul nefrolog poate determina stadiul bolii cronice de rinichi și poate planifica tratamentul.
Cu cât eGFR este mai scăzută, cu atât mai mare este riscul de progresie a bolii cronice renale.
Dacă apare o scădere importantă a filtrării glomerulare și eGFR scade sub 15, înseamnă că rinichii și-au pierdut aproape complet capacitatea de a funcționa eficient și a apărut insuficiența renală.
Practic, boala cronică de rinichi a redus funcțiile rinichilor la un nivel la care devine necesară terapia de substituție a funcției renale prin dializă sau transplant renal.
Albuminuria - Raport Albumină/Creatinină Urinară
Unul din semnele precoce ale bolii cronice de rinichi este prezența în urină a albuminei.
Albumina este o proteină foarte importantă pentru organism care este produsă de ficat și care se găsește în cantitate semnificativă în sânge, însă nu ar trebui să se găsească și în urină.
Practic, nu există albumină în urină atunci când rinichii funcționează corect.
Cu toate acestea, albumina poate fi detectată în urină încă din stadiile incipiente ale bolii cronice de rinichi.
Prezența de albumină în urină se numește albuminurie.
Analiza albuminurie, denumită și raportul albumină/creatinină urinară, este o analiză de urină efectuată din prima urină de dimineață care evaluează prezența de albumină în urină.
Testul măsoară cantitatea de albumină în urină și o compară cu cantitatea de creatinină din urină.
O valoare a raportului albumină/creatinină urinară >/= 30 poate însemna boală cronică de rinichi.
Dacă testul este pozitiv, pentru confirmarea rezultatului se recomandă repetarea acestuia.
Trei rezultate pozitive pe parcursul a trei luni sau mai mult este un semn de boală cronică de rinichi.
Interpretarea Rezultatelor Albuminuriei
În funcție de valoarea prognostică, există 3 categorii de albuminurie notate de la A1 la A3:
- A1 <30 mg/g: albuminurie normală sau ușor crescută.
- A2 30-300 mg/g: albuminurie moderată.
- A3 >300 mg/g: albuminurie severă.
Albuminuria poate depista precoce afectarea rinichiului cauzată de diabetul zaharat (nefropatia diabetică).
Se recomandă ca pacienții cu diabet zaharat să efectueze anual testul.
Un raport albumină/creatinină urinară de 30-300 mg/g este considerat definitoriu pentru afectarea renală.
Determinarea cantității de albumină în urină îl ajută pe medic să știe ce tratament este potrivit în cazul tău.
Un nivel de albumină în urină care rămâne același sau scade înseamnă că tratamentul funcționează.
Examen Sumar de Urină (Biochimie și Sediment Urinar)
Sumarul de urină este unul dintre testele de rutină frecvent folosite de medici pentru a evalua starea de sănătate renală, metabolică și generală a organismului, deoarece oferă foarte multe informații despre modul în care funcționează organismul la momentul recoltării probei.
Presupune 3 tipuri de analize:
- Examenul macroscopic al urinei - dă informații despre culoare, claritate și miros.
- Examenul biochimic al urinei - constă în analiza biochimică a urinei folosind benzi de testare (bandelete) într-un analizor automat. Se testează pH-ul urinei, densitatea urinară, prezența de proteine, glucoză, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen, nitriți, activitatea esterazei leucocitare și hemoglobina.
- Examenul microscopic al sedimentului urinar - permite identificarea în urină a următoarelor particule: celule sanguine roșii sau hematii (hematurie), celule sanguine albe sau leucocite (leucociturie), bacterii, celule epiteliale, cristale și cilindrii urinari.
Dacă examenul de urină cu bandeletă este „pozitiv” pentru proteine (proteinurie >/= 1+), testul trebuie repetat de cel puțin două ori în interval de două săptămâni.
Testul cu bandeletă din cadrul sumarului de urină nu măsoară cantitatea de albumină în urină, însă îi sugerează medicului că nivelul este anormal și trebuie suplimentat prin determinarea raportului albumină/creatinină urinară (albuminurie) pentru a confirma rezultatul.
Examenul sumar de urină trebuie efectuat cel puțin anual la persoanele cu risc crescut de a dezvolta boala cronică de rinichi sau cu boala confirmată.
Boala Cronică de Rinichi la Sugari și Copii
Infecția tractului urinar la copii și adolescenți poate fi manifestarea clinică precoce a unei anomalii congenitale a rinichilor și tractului urinar.
Infecțiile urinare constituie răspunsul inflamator al uroteliului la invazia bacteriană.
La nou-născuți și sugarii mai mici de 3 luni, debutul poate fi marcat de simptome vagi și nespecifice ale bolii, greu de interpretat, inclusiv eșecul de a se dezvolta, refuzul alimentelor, diaree, iritabilitate, letargie, urină urât mirositoare, hipotermie, febră, icter asimptomatic și oligurie sau poliurie.
La sugarii între 3 luni și 2 ani, febra este simptomul principal și adesea singurul semn care indică o infecție.
Febra se asociază cu manifestări nespecifice, cum ar fi: pierderea poftei de mâncare, vărsături, dureri abdominale, deshidratare, creșterea slabă în greutate, care se regăsește frecvent la această grupă de vârstă; poate fi rar asociată cu semne sau simptome specifice legate de tractul urinar, cum ar fi disuria urinară sau urina urât mirositoare.
La copiii mai mari (2-5 ani), deoarece sunt capabili să verbalizeze simptomele, acestea vor fi mai specific identificate în mod obișnuit: durere abdominală, mai ales suprapubiană, febră, frisoane, polachiurie, micțiune imperioasă, urină tulbure, urină urât mirositoare, durere de flanc și sensibilitate în unghiul costovertebral.
După vârsta de 5 ani, sunt identificate clasicele simptome ale tractului urinar: disuria, disconfort suprapubian sau pe flanc, incontinența urinară, sensibilitatea la palpare în unghiul costovertebral sau simptome mai puțin frecvente, cum ar fi enurezisul secundar la un copil antrenat anterior la toaletă.
Infecțiile urinare recurente apar la 30-50% dintre copii, după prima ITU.
Dintre acestea, aproximativ 90% apar la trei luni după episodul inițial.
Anomaliile Congenitale ale Rinichilor și Tractului Urinar (ACRTU)
Anomaliile congenitale ale rinichilor și tractului urinar (ACRTU) sunt tulburări embrionare care apar în timpul dezvoltării intrauterine și care constau într-un spectru de defecte la nivelul rinichilor și al căilor de evacuare a urinei, ce includ ureterele, vezica urinară și uretra.
Hidronefroza antenatală (HAN), definită ca dilatarea renală a pelvisului și/sau calicelor, este cea mai frecventă anomalie detectată prenatal ecografic, care apare în 0,5-1% din totalul sarcinilor.
Deși este postulat în general ca un marker al ACRTU, o tulburare specifică nu a putut fi identificată.
Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că rezultatul depinde de etiologia subiacentă.
Hidronefroza Antenatală (HAN)
Hidronefroza antenatală (HAN) este un marker al potențialelor anomalii renale congenitale, dar de obicei nu poate identifica o anumită boală.
Este necesară o abordare într-o echipă multidisciplinară pentru diagnosticul și tratamentul acestor tulburări complexe.
Un subgrup de sugari cu HAN ar putea beneficia de profilaxia continuă cu antibiotice; tratamentul non-chirurgical ar trebui luat în considerare ori de câte ori este posibil pentru acești sugari.
Există o lipsă de consens cu privire la utilizarea antibioprofilaxiei continue (APC) imediat post-partum și până la prima ecografie efectuată după naștere la sugarii cu dilatare a tractului urinar decelată antepartum.
Episoadele febrile se întâlnesc la până la 40% dintre copiii cu DTU severă.
Sugarii cu scoruri DTU normale/cu risc scăzut au fost mai puțin probabil să primească APC decât cei cu DTU cu risc mediu/înalt.
Nu a existat nicio diferență privind APC în funcție de sex, asigurări sau statusul de circumcis în cazul băieților; vârsta mediană când au dezvoltat ITU a fost de 59 de zile.
Printre cei care au dezvoltat ITU, imagistica inițială a avut loc semnificativ mai târziu.
APC a fost oferită în mod convențional copiilor cu infecții urinare recurente sau celor cu risc, inclusiv copiilor diagnosticați cu HAN, RVU, ureterocel și alte ACRTU.
Refluxul Vezico-Ureterale (RVU)
Golirea incompletă a vezicii urinare facilitează un mediu pentru proliferarea bacteriană, iar refluxul vezico-ureteral (RVU) permite fluxul retrograd al urinei infectate în căile urinare superioare, ducând la pielonefrită și cicatrice renale ulterioare.
RVU este gradat.
În funcție de gradul de dilatație și morfologia sistemului colector renal, RVU îi corespund cinci grade, gradul I fiind cel mai ușor (într-un ureter nedilatat) și gradul V fiind cel mai grav (adică dilatarea grosieră a ureterului, a pelvisului și a calicelor).
Diagnosticul de RVU se pune prin cistouretrogramă micțională (VCUG), iar managementul depinde de gradul acestuia și de cauza subiacentă.
Dovezile actuale sugerează că APC reduce rata de recurență a ITU până când refluxul se rezolvă, dar majoritatea RVU de grad inferior se rezolvă spontan, pe măsură ce copilul crește.
Medicii ar trebui să fie, de asemenea, conștienți de efectele sugerate dar incerte ale antibioprofilaxiei pe termen lung la copii, astfel încât beneficiile acesteia ar trebui cântărite în raport cu riscul pentru rezistență bacteriană crescută și efectele secundare ale medicației.
APC constă în prescrierea zilnică de antibiotice la un sfert până la jumătate din doza terapeutică obișnuită.
Nitrofurantoina, TMP/SMX, amoxicilina și cefalosporinele sunt antibioticele cel mai frecvent utilizate în prevenirea ITU, dar au reacții adverse la copii.
Expunerea la antibiotice în primul an de viață se asociază cu un risc crescut de a dezvolta boli atopice, inclusiv eczeme, wheezing, astm și alergii mai târziu în viață.
Rolul antibioprofilaxiei (ABP) în managementul hidronefrozei (HN), RVU și al ureterocelului este controversat.
Scopul principal al ABP este de a preveni ITU în populația pediatrică cu risc și la sugarii diagnosticați cu HN, RVU, ureterocel și alte ACRTU.
Un anumit beneficiu al ABP a fost demonstrat la pacienții afectați de HN și RVU de grad înalt.
În schimb, studiile care au inclus HN ușoară și RVU de grad redus nu au arătat beneficii prin utilizarea pe termen lung a APC.
Sunt disponibile date limitate privind utilizarea APC în cazul ureterocelului.
În prezent, nu există linii directoare definitive.
Studiile clinice actuale nu au fost efectuate în funcție de sex, starea circumciziei, alegerea antibioticului, gradul RVU și HN, precum și prezența unor factori de risc independenți suplimentari.
Unele studii au avut putere statistică limitată, iar alte studii au fost vechi, având mai mult de 10 ani.
Efectuarea de studii randomizate, placebo-controlate, este probabil esențială pentru dezvoltarea unor recomandări clare.
Hipertensiunea Arterială la Copii cu BCR
Hipertensiunea arterială este un factor de risc care se dezvoltă în general precoce la pacienții pediatrici cu boală renală cronică (BRC), având o prevalență ridicată în această populație.
Hipertensiunea arterială a fost definită ca TA sistolică, TA diastolică sau ambele, depășind percentila 95, unde au fost efectuate măsurători în timpul vizitelor medicale.
Deoarece activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron este cel mai important mecanism în HTA la copiii cu ACRTU, terapia de primă linie presupune utilizarea inhibitorilor acestei axe, inclusiv inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei și blocanți ai receptorilor angiotensinei II de tip I, care, de asemenea, promovează un efect antifibrotic.
Studii recente au arătat un profil bun de siguranță pentru utilizare la pacienții cu boală renală cronică și, de asemenea, la cei cu rinichi solitar.
Hipertensiunea arterială este un factor de risc independent pentru progresia bolii renale și trebuie gestionată prompt pentru protecția renală, în special în rândul pacienților cu ACRTU, cauza principală a bolii renale cronice în populația pediatrică.
Recomandările Societății Europene de Hipertensiune (ESH) din 2016 au susținut că ținta TA la copiii cu BRC ar trebui să fie sub percentila 50 la cei cu proteinurie și sub 75 la pacienții fără proteinurie.
Recomandările actuale ale Asociației Americane de Cardiologie consideră măsurarea ambulatorie a valorilor tensiunii arteriale - ABPM (holter) ca standard de aur pentru monitorizarea controlului TA.
Justificarea acestor recomandări se bazează pe asocierea mai puternică dintre măsurătorile TA în ambulatoriu și leziunile în organele-țintă, în comparație cu citirile TA luate în cabinet, observate la copiii cu și fără BRC în studii observaționale multiple.
În plus, măsurarea holter este foarte utilă pentru diagnosticarea hipertensiunii mascate, a hipertensiunii nocturne sau în timpul efortului ori în alte circumstanțe, acest lucru nefiind posibil folosind măsurătorile ocazionale din cabinetele medicale.
Proteinuria
Proteinuria, pe lângă hipertensiunea arterială, este un alt factor de risc independent important pentru progresia bolii renale, creșterea tensiunii arteriale ducând la creșterea presiunii intraglomerulare, hiperfiltrare și creșterea excreției urinei de proteine.
Asociat cu aceasta, principalul mecanism fiziopatologic implicat în hipertensiunea arterială în BRC este activarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), cu creșterea angiotensinei II.
Acest lucru favorizează, de asemenea, creșterea locală a presiunii intraglomerulare, pe lângă stimularea eliberării locale de citokine și activarea căilor inflamatorii, agravând hipertrofia glomerulară, scleroza, inflamația tubulointerstițială și fibroza, provocând leziuni renale suplimentare și, prin urmare, proteinurie.
Prin urmare, controlul hipertensiunii ar trebui evaluat împreună cu proteinuria, iar alegerea de primă linie a agenților inhibitori SRAA devine irefutabilă, deoarece aceștia oferă o renoprotecție superioară, fiind antiproteinurice și potențial antifibrotice renale.
Investigații Imagistice Specifice
Scintigrafie Renală Diuretică (DRS)
Scintigrafia renală diuretică (DRS) este cea mai frecventă investigație utilizată pentru a determina prezența obstrucției tractului urinar superior la sugarii cu HAN, fără RVU:
- HAN moderată unilaterală cu hidronefroză postnatală persistentă.
- HAN severă.
- Hidronefroza postnatală moderată sau severă.
- Hidronefroza cu anomalii ale vezicii urinare sau uretrale ori cu ureter dilatat.
- Hidronefroza asociată cu oligohidramnios.
Urografie prin Rezonanță Magnetică
Urografia prin rezonanță magnetică poate oferi detalii anatomice și evaluarea funcției renale într-o singură investigație.
Ca obstacole, se menționează costul ridicat și necesitatea sedării sugarului.
Rinichii și Alimentația: Cum să previn și să gestionez afecțiunile renale ?
Managementul Patologiei Renale la Sugari
Tratamentul bolii cronice de rinichi are ca scop încetinirea progresiei leziunilor renale, de obicei prin controlul cauzei (bolii care a cauzat boala cronică de rinichi).
Uneori însă, chiar dacă afecțiunea subiacentă este controlată, asta ar putea să nu împiedice progresia leziunilor renale.
Boala cronică de rinichi poate evolua spre stadiu terminal cu insuficiență renală, care este fatală dacă nu este inițiată terapia de substituție a funcției renale prin dializă sau transplant renal.
Terapia de Substituție Renală
În insuficiența renală din stadiul terminal, singurul tratament eficient rămâne tratamentul substitutiv al funcțiilor renale, obținut prin trei metode: hemodializă, dializă peritoneală sau transplant renal.
De departe cea mai satisfăcătoare metodă este transplantul renal, care poate asigura o calitate superioară a vieții, cu înlocuirea tuturor funcțiilor rinichiului.
Din păcate însă, dificultatea găsirii unui donator compatibil, precum și lipsa la nivel național a unui program complex fac, cel puțin în România, încă dificilă această metodă.
Dializa peritoneală este metoda cea mai folosită în România, epurarea fiind realizată în permanență, prin înlocuirea lichidului de dializă la interval de 6 ore.
Managementul Medicamentos
Antagoniști RAA: sunt necesare doze mai scăzute la pacienții cu RFG < 45 ml/min, fiind necesară evaluarea potasiului seric și a RFG la o săptămână de la inițierea tratamentului.
Este descurajată întreruperea de rutină la pacienții cu RFG < 30 ml/min din cauza efectelor nefroprotective.
NSAIDs: de evitat la pacienții cu RFG < 30 ml/min, la cei care utilizează inhibitori RAA sau litiu, iar tratamentul de lungă durată nu este recomandat la cei cu RFG < 60 ml/min.
Peniciline: la doze crescute există un risc crescut de cristalurie atunci când RFG < 15 ml/min.
Aminoglicozide: scăderea dozelor și creșterea intervalului de dozare când RFG < 60 ml/min.
A se evita utilizarea concomitentă a agenților ototoxici (ex.: furosemid).
Sulfoniluree: se vor evita agenții cu excreție preponderent renală.
Insulină: reprezintă tratamentul de elecție pentru majoritatea pacienților cu RFG scăzută.
Aceasta nu necesită modificarea dozei dacă RFG > 50 ml/min.
Metformin: nu ar trebui folosit de pacienții cu RFG < 30 ml/min, din cauza riscului crescut de acidoză lactică.
Abordare Multidisciplinară
Fie că avem de-a face cu un pacient nou diagnosticat cu BCR sau nu, managementul acestor pacienți este complex.
Pe lângă un diagnostic corect, monitorizare clinică și paraclinică, majoritatea pacienților au nevoie de terapie pentru reducerea progresiei BCR cu antihipertensive sau diuretice, de reducere a riscului cardiovascular (statine sau fibrați), tratament cu imunosupresoare sau corticoizi pentru nefropatiile glomerulare și, nu în ultimul rând, tratamentul complicațiilor insuficienței renale: dezechilibre acido-bazice, ale metabolismului mineral, anemie sau acutizarea leziunilor renale.
tags: #evaluarea #si #managementul #patologiei #renala #la