„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în AmericaAmerica era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
„Poezia este valuta viitorului” - interviu cu scriitorul Andrei CODRESCU„Acest dar al privirii poetice este sufletul omului, singurul lucru care nu poate fi inteligență artificială.”
Andrei Codrescu trăiește de 50 de ani în Statele Unite. La Cluj a vorbit despre poezie, droguri și utopii. Și a râs mult. Foto: Raul Ștef
Andrei Codrescu este poet, romancier, jurnalist bine cunoscut în America și nu numai. În perioada 27 septembrie-13 octombrie, Andrei Codrescu se află într-un turneu de lectură prin România, prilejuit și de apariția recentă a volumului bilingv The Art of Forgetting / Arta uitării, tradus de Akexandru Oprescu și apărut la Caiete Silvane. În același timp, Andrei Codrescu participă la Festivalul Internațional de Carte Transilvania, de la Cluj (4-9 octombrei), ediția a IV-a.
Începuturile în poezie au venit spontan în engleză, mărturisești în introducerea la volumul Alien Candor. Dar ce anume a declanșat această dorință de-a scrie poezie în engleză? „Poezii românești cu masca de engleză“ se găsesc numai în prima mea carte, License to Carry a Gun (1970). Ele purtau mască pentru că erau scrise în spiritul poeziei române, pe care-l găsisem în gîndirea și educația mea de la Sibiu.
În a doua carte, limba engleză mi-a dăruit alte mijloace de exprimare și de înțelegere, care s-au adăugat celor pe care le știam într‑un mod natural, dar și spectacular. Nu exista nici o ruptură între inceputurile mele în limba română și poeziile mele în engleză: am adăugat pur si simplu o dimensiune românească poeziei americane. Aceasta a rămas și e contribuția mea la poezia americană. Poezia românească are, în acest fel, un loc solid înăuntrul vastului peisaj literar american.
Debutul meu întîrziat (patru decenii) cu poeziile scrise în limba română, Instrumentul negru, publicat de Scrisul Românesc din Craiova, în 2005, se leagă firesc de The Art of Forgetting / Arta uitării, volumul meu recent (2016). Apare o magie predestinată. Poeziile de început, cu personaj, au o curgere în engleză care mă face să mă gîndesc la o muzicalitate melancolică. Această muzicalitate îți este adusă de un ritm sau de un cuvînt?
„Important e să fii poet“, spuneai. Dar ce anume înseamnă pentru Andrei Codrescu să fii poet? Cum ziceam mai sus, să fii poet înseamnă să fii liber și conștient. Aceste sensuri ale vieții sînt greu de realizat într-o lume descompusă de lăcomie și plină de farsori.
Este poezia o mirare pe care o lași să vină spre tine, o surpriză? E bine zis, cu excepţia celor „mărunte“ care, dupa cum am zis, nu-s deloc mărunte. La surprize mă aștept ca la un tren cu un orar bun (nu CFR-ul). Pentru mine, lucrurile mărunte nu au o conotație negativă.
Este o căutare a sensurilor în timp ce narrativa trece între română și engleză, între tradiție și inovație, între real și virtual. O poezie nouă, despuiată de eternele șmecherii de metaforă și subterfugiu în obscuritate, mi se pare posibilă în ambele limbi.
„Eu n-am fost niciodată un hippy adevărat, am luat obiceiurile generației mele...“ Sa o luăm pe firul acestei reflecții despre influențe, limbă și strategie poetică.
În dialogul despre limbi, Codrescu afirmă: „Limba engleză s-a adăugat, în mod natural, poeziei românești din mine. O poezie nouă, despuiată de eternele șmecherii de metaforă și subterfugiu în obscuritate, mi se pare posibilă în ambele limbi.“
El descrie trecerea de la o poezie românească la una în engleză ca pe o deschidere spre o muzicalitate nouă, adăugând că există un tunel sub toate limbile care le conectează, iar intrările și ieșirile se fac prin poezie.
„Teoria” despre plurilingvism apare în dialog ca despre posibilitatea de a vorbi toate limbile, dacă există acel tunel dincolo de limbi care le conectează. Acolo se naște vocea poetică a lui Codrescu, un ecou traits de straturi lingvistici.
În același timp, el indică faptul că traducerea poate fi dificilă sau chiar imposibilă când textul poartă sensuri lingvistice profunde, cum se întâmplă în Submarinul iertat, unde o parte a poeziei nu poate fi transpusă în engleză.
El vorbește despre rolul poeziei ca formă de protest creativ, care nu este o ideologie, ci o forță de deschidere a unor forme noi de gândire și percepere a lumii.
„Poezia este o formă de performanță, în carnet sau pe scenă. Această migrație poetică și profesională, preumblare prin America, de la New York, la Monte Rio, la Baltimore, la San Francisco, spuneai că te-a ajutat, că „scrisul tău a devenit mai grav, mai profund“. Cum anume? Am întâlnit oameni fabuloși, am văzut lucruri de necrezut și am găsit în ei și în ele acel tunel interlingvistic de care vorbeam. Corpul meu s-a mișcat printre alte corpuri și toate simțurile au fost ascuțite de necesitatea de a fi folosite. Totul. Am fost liber să scriu ce-am vrut. Am portretizat prieteni, am descris clădiri, am reprodus un dialog în pat, cu iubite și iubiți. Ceea ce-am trăit am scris cum am putut.
Codrescu se consideră exilat permanent într-o cultură care a îmbrățișat exilul ca zeu metaforic, iar America i-a devenit terenul fertil pentru această transgresiune artistică și existențială.
În alt segment, el discută despre apropierea între viața de jurnalist, prozator și poet, afirmând că „Se îmbată împreună și se ceartă separat. Dar la baza tuturor stă poezia. Poezia e 90% alcool, ca țuica, poezia în eseu, pentru ziar, e cam 5%, ca berea.”
O caracteristică definitorie a operei sale o constituie ideea că limbile nu sunt bariere, ci tuneluri de comunicare ce permit o continuitate între texte, culturi și oameni.
„Bi-lingual” este un poem despre limbă și memoria care se dispute, în care limba poate fi fortăreața identității, dar și puntea de legătură între culturi.
Codrescu discută despre relația sa cu familia, copilăria, părinții și generarea de figuri în poezii, afirmând că mama și tata pot fi, în parte, reali, dar mai mult inventați, ca personaje filozofice prezente în realitate, în imaginație.
Întrebat despre relația dintre textele în română și cele în engleză, el explică cum unele texte nu pot fi traduse în engleză, iar unele au găsit în engleză o muzicalitate distinctă, în timp ce în română se desfășoară alte jocuri de sunete și ritmuri.
În plus, Codrescu vorbește despre impactul transformării spațiului urban asupra poeziei: arhitectura hainelor, arhitectura mâncării, și cum noile spații și tehnologii recalibrează percepția realității.
„Submarinul iertat” devine un simbol redempțiunii care permite să se înfățișeze fisuri existențiale colective și personale, fiind un poem cu două euri lirice - pianista și beatnik-ul (amerikan-ul) - care stimulează reciproc căutarea sensurilor în lume.
În centrul poemului se află submarinul ca gând, ca spirit, iar transformările în „transylvania” reprezintă transpunerea unor căutări ale identității într-o realitate multiplă. Submarinul devine un zeu atotputernic, ordonator, izbăvitor, vindecător, călăuzitor, ascultător și neascultător.
Această lucrare este considerată de critici ca având un impact major în literatura română din diaspora, fiind un model de sinteză între lirismul românesc și expresia americană, cu o poziționare postmodernă ce valorizează pluralitatea eurilor și a lumilor.
În finalul discuției se subliniază importanța memoriei istorice, a dialogului între limbile română și engleză, precum și necesitatea ca poezia să rămână o forță critică la adresa convențiilor lingvistice și sociale.
INTERVIUL ZILEI - ANDREI CODRESCU, UN NOMAD PLURICULTURAL
Structuri și teme recurente în Fecunde
Stilul lui Codrescu se construiește pe o poezie cotidiană, în care „viața reală” - cu toate detaliile ei - devine materie primă pentru text.
Se evidențiază o narativitate matură, cu o preocupare pentru modul în care tehnologia și virtualitatea modelează memoria, libertatea și intimitatea.
„Surplusul este dracul, este Satana!” - o reflecție despre exces, consumism, supraveghere și dorința de a gestiona propriul ego în rețelele sociale.
Se conturează ideea unei „case de sticlă” în care oamenii se expun și se decid să conceapă imagini ale sinelui, dar în același timp riscă să piardă contactul cu realitatea imediată.
„Printr-un registru de alteritate și bifurcare a identităților”, poeziile lui Caprescu devin scena unor confruntări cu temele actuale: identitate, exil, memorie și libertate.
| Temă | Imagine/Consecință în poezie |
|---|---|
| Exil și identitate | Condiția de a fi român în diaspora, tensiuni între românitatea originară și discursul american |
| Memorie și tehnologie | Furtul memoriei, memorie digitală, impactul rețelelor |
| Limbi și traducere | Vocea duală a poeziei în română și engleză, posibilitatea de a crea sensuri diferite |
| Elemente metafictionale | Dialog între poet și critic, reflecții despre „ce-a vrut să spună criticul” |
În dialogul cu criticul, Codrescu descrie cum sensurile poeziei sale se construiesc prin straturi, de la germana, maghiara și româna la rusă, engleză, franceză și italiană, în interacțiune cu lumea în care a trăit.
El explică că în New York a trăit o perioadă de cercetare și experiment, iar poezia sa a evoluat prin „straturi” ce reflectă trecerea de la o realitate materială spre o realitate imaginară și apoi spre una virtuală.
tags: #fecunde #poezie #andrei