Vă întrebați de ce depinde de fapt fertilitatea solului? Atunci asigurați-vă că citiți articolul nostru. Vom explica pe scurt ce influențează de fapt o anumită stare a solului. Ce este fertilitatea solului? Pentru a asigura o fertilitate adecvată a solului, va fi necesar să vă familiarizați mai întâi cu definiția acestui concept.
Ce este fertilitatea solului?
Fertilitatea nu este altceva decât determinarea capacității naturale a solului de a satisface nevoile plantelor care cresc în sol. Există mulți factori care condiționează solul. Interesant este că nu trebuie să fie deloc naturale. Când vine vorba de factori naturali care au un impact direct asupra fertilităţii solului, putem aminti, printre altele, structura acestuia morfologică. Proprietățile fizice sunt, de asemenea, extrem de importante, inclusiv structura, textura, porozitatea, sistemul de pori, proprietățile termice și ale apei, precum și componența granulometrică generală.
Proprietățile biochimice și biologice ale solului, adică conținutul de materie organică adecvată și activitatea biologică a solului, sunt de asemenea importante pentru fertilitatea solului. Lipsa fertilității solului poate fi o problemă serioasă. Va fi dificil să-l folosești corect. O deficiență de minerale care ar trebui să ofere hrană directă plantelor le va împiedica să se dezvolte. Ce să faci în acest caz? O soluție adecvată este biologizarea menționată mai sus. Aceasta nu este altceva decât agricultura regenerativă, care în viitor ar putea ajuta la stoparea schimbărilor climatice sau chiar la inversarea acesteia! Certificarea agriculturii regenerative de asemenea, se poate crește fertilitatea solului și, în consecință, și calitatea alimentelor produse în acest mod. O astfel de fertilizare naturală a solului aduce multe beneficii!
Principalele procese şi rolul lor în fertilitatea solului
Un strat de sol bogat în humus, care este în plus echilibrat corespunzător în ceea ce privește mineralele, va fi cu siguranță un substrat benefic pentru multe plante. Biologizarea permite ionilor de calciu, magneziu și potasiu să pătrundă în straturile solului, oferindu-i o structură mult mai bună și, de exemplu, o mai bună stocare a apei. Posibilitatea efectuării unui schimb ionic intensiv, la rândul său, facilitează punerea la dispoziția plantelor a mineralelor necesare atât pentru creștere, cât și pentru dezvoltarea lor. Totalitatea proceselor fizico-chimice, biochimice şi a relaţiilor dintre ele care au loc în permanenţă în sol îi dau acestuia acea însuşire care-l deosebeşte de roca pe care s-a format, şi anume fertilitatea.
Fertilitatea este capacitatea solului de a pune la dispoziţia plantelor verzi în tot timpul vegetaţiei, în mod permanent şi simultan, substanţele nutritive şi apa, în cantităţi îndestulătoare faţă de nevoile acestora şi de a asigura condiţiile fizice şi biochimice necesare creşterii şi dezvoltării plantelor, în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie. Cu alte cuvinte, D. Davidescu consideră că fertilitatea este proprietatea solului de a asigura producerea de recolte vegetale. Apa şi substanţele nutritive sunt factorii pe care omul poate să-i influențeze şi să-i dirijeze în mod direct, întrucât plantele le iau, în cea mai mare parte, prin intermediul solului, iar tehnica producţiei agricole permite influențarea relaţiilor dintre aceşti factori şi plantă.
Spre deosebire de factorii edafici, factorii cosmici ai vieţii plantelor (lumină şi căldură), în stadiul actual al cercetărilor şi al cunoştinţelor, nu pot fi influenţați decât într-o mică măsură. Una dintre sarcinile specialiştilor din agricultură este aceea de a crea condiţii pentru ca plantele, în tot cursul vieţii lor, să se poată aproviziona cu apă şi substanţe nutritive, sub formă asimilabilă şi în cantităţi îndestulătoare cu nevoile lor, în ansamblul celorlalţi factori de vegetaţie. Puțini mai sunt aceia care consideră solul ca un rezultat al dezagregării şi al alterării rocilor şi nu ca un proces istoric care s-a desfășurat în anumite condiții naturale. Din această cauză, nu pot să dea un înţeles just noţiunii de fertilitate şi explică această însuşire, de obicei, prin conţinutul lui în substanţe nutritive.
Fertility şi legendă: evoluţia gândirii despre fertilitate
Nedându-se o explicaţie justă a noţiunii de fertilitate şi dorind să se ascundă contradicţiile de altă natură, din cauza neconcordanţei dintre forţele de producţie şi relaţiile de producţie, s-a ajuns la elaborarea „legii fertilităţii descrescânde a solului”. Cu toate acestea, însăşi istoria secolului al XIX-lea dovedeşte infirmarea acestei legi prin progresul tehnic. În privinţa fertilităţii solului, o interpretare justă o are K. Marx, care analizează problema fertilităţii solului în legătură cu renta funciară şi arată că trebuie să deosebim fertilitatea naturală sau potențială de fertilitatea reală sau efectivă, corectată de progresul tehnic şi de dezvoltarea ştiinţei.
Aportul ştiinţei moderne în înţelegerea fertilităţii
Studiul modern al fertilităţii solului a arătat că proprietatea de bază ce deosebeşte solul de rocă o constituie tocmai fertilitatea, care reprezintă caracterul calitativ al solului, independent de gradul său de dezvoltare cantitativă. Este stabilit că nici unul dintre factorii vieţii plantelor nu poate fi înlocuit de un alt factor şi că toţi factorii au aceeaşi importanţă, indiferent de cantitatea de care planta are nevoie. Fertilitatea naturală a solului este o însuşire care se dezvoltă în cadrul procesului unitar de solificare, prin acumularea de materie organică şi prin activitatea microbiologică, formarea structurii, eliberarea de elemente nutritive etc. Îngrăşămintele necesită, pentru deplina lor valorificare, crearea de condiţii favorabile pentru aprovizionarea plantelor cu apă şi pentru creșterea plantelor, în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori.
Dacă, în general, prin fertilitate se înţelege în mod obişnuit aprovizionarea plantei cu apă şi elemente nutritive, în realitate această însuşire calitativă este mult mai complexă. Pentru aprecierea gradului de fertilitate a unui sol, o caracteristică specifică este reprezentată de dinamica elementelor nutritive din sol, care este condiţionată de un număr mare de reacţii care au loc în permanenţă în sol, din cauza raporturilor reciproce dintre fazele solide ale solului, faza lichidă şi faza gazoasă. Aceste reacţii se supun legii acţiunii maselor şi sunt influenţate de alţi factori, ca: potenţialul chimic al elementelor nutritive, variaţia diurnă şi sezonală a temperaturii, administrarea îngrăşămintelor, starea de aprovizionare cu apă, activitatea microbiologică, activitatea faunei şi a plantelor superioare; în urma acestor reacţii se degajă energie, creându-se astfel o stare de echilibru foarte mobil al elementelor nutritive, denumită echilibru dinamic.
Un alt indiciu pentru aprecierea stării de fertilitate este activitatea ionilor din faza lichidă a solului, activitatea ionilor fiind strâns legată de potențialul chimic al acestora. Variaţia conţinutului solului în elemente nutritive se datorează, în afară de constelaţia celorlalţi factori care conlucrează la obţinerea producţiei vegetale, în mare măsură, şi potenţialului chimic. Capacitatea de a produce energie printr-o transformare chimică este cu atât mai mare cu cât potențialul chimic al unui element este mai ridicat. Datorită absorbţiei de către plante a elementelor nutritive, ca şi a desorbţiei acestora, a numărului mare de reacţii chimice ce au loc şi a vitezei de solubilizare a substanţelor nutritive, potenţialul elementelor nutritive din sistemul polidispers sol-soluţie-gaze nu rămâne acelaşi, ci se schimbă periodic în cursul perioadei de vegetaţie. Calculul potenţialului substanţelor nutritive se face pe baza produselor solubilităţii.
Potenţialul substanţelor nutritive s-a constatat că este independent de relaţia apă-sol. Potenţialul substanţelor nutritive din sol este în legătură cu rezerva de substanţe nutritive, care trec în forme uşor asimilabile într-un anumit moment sau perioadă de timp, care se poate stabili, după produsul solubilităţii compusului care se dizolvă cel mai uşor. Ca urmare a absorbţiei elementelor nutritive de către plante, se creează un curent de ioni din faza solidă în faza lichidă şi de aici în plante, care este denumit cinetica substanţelor nutritive. Prin introducerea în sol a îngrăşămintelor, se modifică cinetica substanţelor nutritive, care, la rândul ei, se reflectă în schimbarea potenţialului elementelor nutritive. Când se administrează îngrăşăminte uşor solubile, ce conţin cationi, are loc o reducere corespunzătoare a potenţialului cation din îngrăşăminte - baze schimbabile din soluţia solului. La aplicarea îngrăşămintelor cu anioni (fosfaţi), au loc reacţii de precipitare. Introducerea materiei organice în sol duce la formarea de compuşi organo-minerali, care, blocând radicalii mineralelor argiloase ce pot fixa fosforul sau alte elemente nutritive, sporeşte accesibilitatea acestora pentru plante.
Fertilitatea mai este definită ca însuşirea solului de a produce recolte, ceea ce arată că fertilitatea nu poate fi desprinsă de plantă. Modificările factorului edafic şi ale mediului se reflectă, în primul rând, după cum arată D. Davidescu, în habitusul plantei. Astfel, suprafaţa frunilor unei comunităţi de plante poate să varieze de la 8-10 mii metri pătraţi la hectar la 50-60 mii metri pătraţi la hectar. În urma acestui fapt, se modifică potenţialul fotosintetic, care influenţează asupra asimilării elementelor nutritive şi al mărimii recoltei. Potenţialul fotosintetic variază în funcţie specia plantei, de suprafaţa foliară la unitatea de suprafaţă (metru pătrat, hectar), de condiţiile de aprovizionare cu apă şi elemente nutritive. El poate să varieze de la 500.000-4.000.000 metri pătraţi per zile şi chiar 3,8 milioane de metri pătraţi per zile la o suprafaţă foliară de 40.000 metri pătraţi la hectar şi o perioadă de vegetaţie de 100-150 de zile. Astfel, la un coeficient de asimilare net de 4-5 grame per metrul pătrat pe zi, producţia biologică atinge 10-15 tone. Prin aplicarea de îngrăşăminte chimice, în cazul speciilor cerealiere, se poate observa o creştere a suprafeţei foliare, însă aceste posibilităţi nu sunt nelimitate, deoarece creşterea suprafeţei frunzelor poate duce la umbrire severă şi scăderea eficienţei fotosintezei.
Indicatorii fertilităţii: 10 factori-cheie pentru creştere în condiţii optime
-
Textura şi structura solului reprezintă „scheletul” pe care se dezvoltă ceilalţi factori. Textura mijlocie, luto-nisipoasă sau lutoasă este favorabilă; structura glomerulară, cu diametrul 0,25-5 mm, cu 4-6% materie organică, 25-45% argilă şi ioni de Ca şi Mg, asigură regim optim de aerohidric, termic şi de nutriţie.
-
Gradul de afânare: porozitate, permeabilitate şi densitatea aparentă. Porozitatea optimă: 48-60% totală, 30-36% capilară, 18-24% necapilară. Permeabilitatea bună după ploaie: umiditatea ajunge la 15 cm, apoi 100 cm după 24 ore. Densitatea aparentă ideală: 1,0-1,45 g/cm3.
3. Infiltraţia, filtrarea şi aportul freatic: plantele pot beneficia de apă prin ascensiune capilară la adâncimi utile pentru culturile de grâu, porumb, floarea-soarelui sau lucernă. 4. Starea de umiditate, capacitatea de apă a solului: pentru cernoziom, un acumul de 240-250 mm în stratul 0-150 cm indică bună aprovizionare cu apă; 100-150 mm în 0-90 cm indică rezistenţă la secetă.
5. Conţinutul solului în elemente nutritive: echilibrul necesar este 0,170% N, 0,250-0,300% P2O5 şi 1,61-2,00% K2O. 6. Humusul şi indicele de azot (IN): sol foarte fertil conţine 4-8% humus; adâncimea orizontului cu humus să fie >50 cm; IN = 3-6. O unitate IN asigură 20-30 kg N în ani secetoşi etc.
7. Activitatea biologică din sol şi volumul emisiilor de CO2: 1 ha degajă zilnic ~135 kg CO2, cu contribuţii din microbi şi din respiraţia rădăcinilor; prezenţa râmelor indică o activitate biologică robustă. 8. Reacţia solului (pH): neutru, 6,5-7,2 este preferat pentru majoritatea culturilor; la pH extrem se aplică amendamente. 9. Raportul C/N al materiei organice: C/N ridicat (15-25) indică fertilitate scăzută; C/N mijlociu (10-15) fertilitate normală; C/N scăzut (8-10) fertilitate ridicată. 10. Starea fitosanitară: rotaţia culturilor şi asolamentul bine planificate menţin dăunătorii sub prag economic. Buruienile în regim controlat pot favoriza solul, solubilitatea substanţelor, materia organică şi humusul, reducând levigarea nitraţilor.
Fertilitate şi productivităte
Fertilitatea reprezintă capacitatea solului de a satisface în condiţii optime, pe tot parcursul vegetaţiei, nevoile plantelor faţă de apă şi substanţe nutritive, precum şi ceilalţi factori de vegetaţie. Capacitatea de producţie a solului (potenţialul productiv) este o noţiune mai amplă care include tehnologii de cultură, soiuri şi condiţiile climatice ale anului agricol. Condiţia numărul 1 pentru fertilitate: solurile corect lucrate. Din cauza exploatării excesive, solurile pot pierde fertilitatea. Bonitatea este un termen folosit în agricultură pentru a evalua fertilitatea terenului, iar în zonele cu înrădăcinare intensă (umed), populaţia de râme poate creşte de patru ori.
Practici pentru creşterea fertilităţii solului
Rotaţia culturilor
Rotaţia culturilor previne epuizarea specifică a elementelor chimice şi stimulează fertilitatea terenurilor prin diferenţierea cerinţelor nutritive ale culturilor. O secvenţă de rotaţie bine aleasă ajută la menţinerea lemnului nutritiv în sol şi la îmbunătăţirea structurii acestuia.
Îngrășămintele organice vs. cele sintetice
Îngrășămintele organice (gunoi de grajd, compost, reziduuri vegetale) asigură nutrienți pe termen lung, favorizează biologia solului şi nu poluează semnificativ mediul; însă eliberarea nutrienților este lentă. Gunoiul verde reprezintă un alt îngrășământ natural, îmbogățind solul cu azot, fosfor, potasiu și proteine. Îngrășămintele sintetice se dizolvă rapid, dar utilizarea excesivă poate dăuna culturilor, lucrătorilor şi mediului.
Calarea solului
Calarea regulată a solului este crucială pentru contracararea efectelor solurilor acide. Calarea se recomandă toamna sau iarna pentru o distribuire uniformă a calciului, menținerea pH-ului şi sporirea abilităţii solului de a absorbi nutrienți.
Tehnici de cultivare
Cultivarea fără lamă poate reduce perturbarea structurii solului, sporeşte retenţia de apă şi stimulează dezvoltarea materiei organice. O atenție deosebită se acordă selectării mașinilor şi a dotărilor potrivite pentru prevenirea degradării solului și a erozionii.
Factorii agrochimici şi higro-fizici ai fertilității
Fertilitatea este o proprietate complexă analizată prin 20 indicatori, grupaţi în factori agrofizici (profundimea profilului, porozitatea, structura, etc.) şi factori hidro-fizici (fluxul apei, permeabilitatea, capacitatea de retenţie a apei etc.). Analiza agrochimică a solului este esenţială pentru monitorizarea fertilităţii, pentru planificarea amendamentelor şi fertilizării, precum şi pentru cartări agrochimice ale terenurilor.
Ce este fertilitatea solului?
Analiza fertilității solului
Analiza solului dezvăluie rezerva potenţială şi rezervă actuală de nutrienţi, rata de eliberare, pH-ul şi alţi indicatori. Este important să se combine analiza solului cu cea a plantei pentru a înţelege dinamica nutrienţilor şi a ajusta intervenţiile agrochimice în mod periodic şi sistematic. Cartarea agrochimică cu faze pregătitoare, de teren şi de laborator este esenţială pentru monitorizarea fertilităţii în timp.
Fericirile practice ale fertilităţii în fermă
Fertilitatea solului este un factor-cheie pentru dezvoltarea culturilor şi impactează randamentul. Solul fertil este un mediu ideal pentru culturi datorită conținutului său de micro- şi macroelemente. Recolte mari pot fi obţinute şi din câmpuri epuizate prin management adecvat, utilizând îngrășăminte şi practici ecologice de cultură. Îngrijirea solului implică respectarea rotaţiei culturilor, aplicarea îngrășămintelor în momentele potrivite, semănarea de gunoiuri verzi, mulcire, lăsarea câmpurilor în pârghie şi controlul dăunătorilor.
Ce este Fertilitatea Solului și de ce contează?
Fertilitatea solului este capacitatea sa de a crea condiții chimice, fizice și biologice favorabile, precum și de a oferi toți nutrienții necesari pentru cultivarea culturilor. Mineralele nu servesc ca hrană directă pentru plante; organismele vii produc nutrienții prin fotosinteză. Fertilitatea determină capacitatea solului de a reține nutrienții și de a le furniza plantelor.
Concluzii despre creșterea fertilității
Condiția esențială pentru fertilitate este solul corect lucrat; excesul de folosire poate eroda fertilitatea. Eliberarea nutrienților depinde de activitatea microorganismelor şi de condițiile climatice, iar analizele agrochimice ajută la optimizarea măsurilor de intervenție. Fără a reduce necazurile, fertilitatea poate fi păstrată și chiar sporita prin practici adecvate de rotație, amendare, cultură mixtă și utilizare responsabilă a îngrășămintelor.
tags: #fertilitatea #solului #este #proprietatea