Perioada optimă de irigare a culturilor agricole în trimestrele anuale: principii, practici și recomandări

Irigarea culturilor agricole, în condițiile în care seceta a devenit un fenomen frecvent întâlnit, a devenit absolut necesară. Irigarea de aprovizionare se aplică toamna, pentru culturile ce se însămânţează toamna, în regiunile unde în perioada 1 octombrie - 1 aprilie cad mai puţin de 250 mm precipitaţii. De asemenea, aceste udări se aplică la culturile ce se însămânţează primăvara mai târziu (15 aprilie-10 mai) în regiunile în care precipitaţiile din iarnă nu sunt suficiente. Irigarea de aprovizionare din toamnă contribuie la îmbunătățirea regimului termic al solului, favorizând o bună vegetație a plantelor oricărei culturi și pregătirea lor pentru iernare.

În multe cazuri, udarea de aprovizionare are și o importanță specifică. Aceste situații apar în primăverile foarte secetoase, urmate după toamne secetoase și ierni sărace în zăpadă, pentru culturile semănate în ultima epocă, porumb, soia, etc. Adâncimea de umectare se stabilește pentru valoarea de 0,4 - 0,5 m. În numeroase cazuri, irigarea dinaintea semănatului este și una de aprovizionare, în cazul culturilor succesive - porumb, cartof de vară etc. Irigarea de umezire (Irigarea) prin infiltrație laterală (orizontală) -îmbunătățește regimul de apă al straturilor superioare ale solului. Acest fel de irigare se aplică dacă stratul superficial al solului este uscat și semințele nu încolțesc sau ar rezulta o răsărire neuniformă.

Tipuri de irigare și domeniile de aplicare

Irigarea prin picurare este o metodă precisă și eficientă de livrare a apei direct în zona rădăcinilor, un avantaj major fiind distribuirea cantității optime de apă în funcție de necesitățile fiecărei plante. Irigarea prin brazdă presupune ca apa să circule la suprafața solului și să ajungă la rădăcini prin capilaritate, fără contact direct cu partea aeriană a plantei. Irigarea prin aspersiune presupune pulverizarea picăturilor în aer, apoi caderile de pe plante și sol sub formă de ploaie. Irigarea subterană consta în conducerea apei printr-o rețea de conducte direct la rădăcinile plantelor. În cadrul acestei secțiuni prezentăm principalele metode și aplicații:

• Irigare prin picurare: distribuirea lentă a apei la rădăcina plantelor, o metodă modernă, inițial pentru culturi de legume, apoi extinsă la vii, pomi și alte culturi.
• Irigare prin brazed: apa circulă la suprafața solului și ajunge la rădăcini prin capilaritate; nu intră în contact cu partea aeriană a plantei.
• Irigare prin aspersiune: apa este pulverizată dintr-o sursă în aer, cu un randament ridicat al udării și posibilitatea administrării îngrășămintelor în același timp cu udarea.
• Irigare subterană: conducerea apei prin rețea de conducte direct la rădăcini.

Grupele plantelor și intervalele dintre udări

Grupa I: plante cereale păioase, leguminoase etc., care cer puțină apă, cu un interval între udări de aproximativ 33 de zile. Grupa a II-a: plante care necesită mai multă apă (porumb, sfeclă pentru zahăr, floarea soarelui, cartofi, ierburi perene anul I) cu interval de aproximativ 25 de zile. Grupa a III-a: plante cu cerințe mari de apă (sfeclă pentru nutreţ, porumb furajer, ierburi perene anul II) cu interval de aproximativ 20 de zile. În practică, există situații în care irigarea este necesară în fazele inițiale de vegetație chiar dacă stratul superficial este umed, pentru a preveni stagnarea în creștere sau pieirea plantei.

Liniile directoare pentru gestionarea apei includ și condițiile de agricultură în trepte: pentru irigarea de aprovizionare se poate folosi formula m = 100 h. a. (R - V) - KP + n, unde m este norma de apă, h adâncimea de umectare, a masa volumetrică a solului, R conținutul de umiditate al solului, V umiditatea inițială, P cantitatea medie multianuală a precipitațiilor, K coeficientul folosirii precipitațiilor, iar n reprezintă pierderile de apă din sol după udare. Metodele de scurgere la suprafața solului pot include rigole, biloane și fâșii, cu avantaje precum investiții reduse și distribuție uniformă a apei.

Recomandări pentru culturile specifice

Pentru porumb, sfeclă de zahăr, lucernă, cartofi și culturi horticole, recomandările generale includ menținerea unui nivel de umiditate adecvat în sol la diferite stadii de dezvoltare. De exemplu, tomatele necesită umiditate optimă în stratul 0-50 cm în perioadele de vegetație și fructificare, iar ardeiul și vinetele au cerințe ridicate față de apă, necesitând umiditate de 70-80% din capacitatea maximă a apei în diferite faze. Pentru castraveți, în faza de înflorire și fructificare, umiditatea în stratul de 0-50 cm nu trebuie să scadă sub 80%, cu norme de irigare de 350-400 m3/ha. Irigațiile pentru varza timpurie, varza de vară și varza de toamnă variază în funcție de obiectivele de randament: 2.400-3.200 m3/ha pentru 20-25 t/ha, 4.400-5.100 m3/ha pentru 30-35 t/ha și 5.400-7.200 m3/ha pentru 60-70 t/ha.

Irigarea de precizie reprezintă nu doar cea mai bună soluție pentru aplicarea apei, ci și pentru administrarea îngrășămințelor, contribuind la utilizarea eficientă a terenului, apei și nutrienților, în vederea randamentelor sporite sezon de sezon. Sistemul de irigare de pe suprafețele cooperativei din regiunile respective ilustrează implementarea practică a unor sisteme moderne, precum cele oferite de companii specializate, în contextul creșterii cererii pentru irigare sustenabilă. Irigarea prin picurare, fiind o metodă modernă, a fost extinsă de la legume la vii, pomi și alte culturi, iar instalațiile de irigare subterană sau prin aspersiune pot fi utilizate în funcție de condițiile locale și de tipul culturii.

Factori care influențează decizia de irigare

• Factorii orografici: panta terenului și microrelieful pot afecta scurgerea apei și eficiența irigării.
• Condițiile hidrologice și climatice: precipitațiile anuale, temperatura și umiditatea joacă un rol crucial în necesarul de apă al culturilor.
• Factori social-economici: costuri, infrastructură, acces la resurse de apă și tehnologie.
• Tipuri de cultură și dinamica fazelor de vegetație: necesarul de apă variază în funcție de specie și stadiu.

În concluzie, culturile agricole au nevoie de apă din abundență pentru a se dezvolta corect și a oferi recolte bogate și nutritive. În etapa actuală, culturile valoroase în condiții de irigare includ porumbul, sfecla de zahăr, lucerna, cartofii și culturile horticole, iar porumbul poate ocupa în general aproximativ 60% din suprafața asolamentului de culturi irigate. Calitatea apei, conținutul în saruri solubile, temperatura apei și regimul de irigație sunt factori esențiali ce trebuie monitorizați pentru a evita stresul hidric sau efectele negative asupra plantelor.

Este important să adaptăm sistemele de irigare la condițiile locale: diferențele de relief, clima și tipul culturilor determină schema optimă de udare. În plus, monitorizarea umidității solului prin metode moderne poate ajuta la aplicarea precisă a apei și a îngrășămintelor, maximizând randamentul și durabilitatea producției.

Tomatele cresc și rodesc în condiții de umiditate optimă a solului și de un aer cu umiditate moderată; plantele de ardei și vinete au cerințe ridicate de apă în timpul dezvoltării fructelor. Irigarea adecvată pentru castraveți necesită menținerea unei umidități în sol de 70-80% din capacitatea de apă în stadiile cheie, cu udări de 250-300 m3/ha înainte de înflorire și 350-400 m3/ha în timpul perioadei de înflorire și fructificare. Pentru varză, regimul de irigare variază de la 2.400 m3/ha pentru recolte timpurii până la peste 7.000 m3/ha pentru recolte tardive, în funcție de ținta de producție.

tags: #in #cve #trimestru #al #anului #se

Postări populare:

• Plieră inteligentă pentru carucior Chicco Click Clack în Trio Love: confort total pentru părinte și copil
• Primele semne ale sarcinii: balonare, greață și schimbări emoționale
• Cum să folosești periuța degetar în timpul erupției dentare a bebelușului
• Cărțile recomandate pentru bebeluși și impactul lor asupra dezvoltării
• Proceduri și informare în ecografia morfologică fetală din primul trimestru