Avortul (în latină: ab „fără", ortus „naștere") reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil. În România, avortul este un subiect sensibil, iar cel la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public. Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical. Avortul medicamentos presupune două etape prin care se elimină sarcina nedorită. În prima etapă are loc administrarea pastilelor care au ca efect stoparea dezvoltării embrionului, deoarece blochează acțiunea progesteronului - hormonul care ajută la menținerea sarcinii. În lipsa progesteronului, endometrul se subțiază, iar embrionul se va desprinde și va muri. În a doua etapă se va administra preparatul (după 1-2 zile, fără supraveghere medicală, se ia acasă) care va provoca contractarea uterului și sângerarea vaginală pentru a avea loc expulzia conținutului sarcinii (embrionul și placenta, precum și alte țesuturi). În cazurile rare în care sarcina nu este întreruptă în urma administrării medicamentelor, medicul va efectua o intervenție pentru îndepărtarea ei (chiuretaj). Avortul chirurgical se poate realiza prin două tehnici, în funcție de vârsta sarcinii. În primul trimestru de sarcină (5-12 săptămâni) se va utiliza aspirația manuală cu vacuum implică aspirația țesuturilor uterului cu un tub de mici dimensiuni. În al doilea trimestru de sarcină (în jurul perioadei de 12 săptămâni) se utilizează o tehnică chirurgicală care presupune dilatarea forțată, chiuretajul și aspirarea cu vacuum, pentru eliminarea fătului și a placentei din uter.
Până în 1936, când a fost adoptat un nou Cod Penal, România a funcționat după cel emis prima dată sub Alexandru Ioan Cuza în 1864, cu prevederi împrumutate din Codul Penal Francez și Codul Penal Prusian. Sub articolul 246, avortul era pedepsit cu închisoarea atât pentru persoana gravidă, cât și pentru medicii, moașele sau alți specialiști care acceptau să facă avort. Pe fondul Marii Crize Economice, tot mai multe feministe au început să ia poziții privind avortul. Reprezentantele Asociației Cercurilor de Gospodine au elaborat un proiect de lege ce obliga doctorii și moașele care asistau la avort sau facilitau avortul să raporteze procedura în termen de trei zile, altfel riscau amendă sau suspendarea dreptului de a practica până la 12 luni. În 1934, Maria Baiulescu a publicat în „Ziarul Nostru”, publicație feministă susținută de Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române, un articol în care se poziționa împotriva dreptului la avort. Făcând apel la argumente religioase și naționaliste, care priveau sarcina și maternitatea ca datorii față de țară, autoarea susține că femeia nu este stăpână pe corpul ei, ci că ea aparține familiei și statului.
De cealaltă parte, Medeea Niculescu publica în „Cuvântul femeilor” eseuri ce încurajau acordarea dreptului la avort. Un moment important în mișcarea feministă privind avortul se va întâmpla în mai 1932, la Congresul de la Iași al Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. Se va isca o dezbatere aprinsă între feministele ce erau de acord cu legalizarea avortului și cele care susțineau interzicerea lui. Calypso Botez, Elena Meissner, Ella Negruzzi și Ortansa Satmary au adus în discuție argumente economice și sociale pentru a justifica liberalizarea avortului. În urma anchetelor consiliilor comunale, s-au constatat mizeria și bolile la care erau expuse femeile ce locuiau la periferia orașelor, astfel acest lucru ar cere o limitare a natalității. Mai mult decât atât, ele au punctat că interesul statului era mai degrabă legat de mortalitatea infantilă, decât de cea maternă, acesta fiind dispus să sacrifice femeile gravide pentru viața fătului.
Eugenia Popovici, Henrieta Gavrilescu și Maria Dimitriu-Castano, au susținut că avortul, în caz că va fi liberalizat, va deveni o scuză pentru femeile burgheze pentru a scăpa de maternitate, în dorința de a conserva frumusețea corpurilor lor. Pentru ele, avortul nu era legat de argumente economice, ci de dorința anumitor femei de a-și păstra libertate și de a nu-și îndeplini datoria de mamă. Deoarece opiniile asupra avortului erau diverse, Congresul s-a încheiat fără asumarea unei poziții oficiale de către Asociație. Ca urmare a dorinței adoptării unui nou Cod Penal, medicii au fost întrebați de către Parlament cu privire la subiectul avortului. Aceștia au fost în favoarea avortului social și al celui în caz de malformații ale fătului. Într-adevăr, în Codul Penal din 1936, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate. Se făceau diferențe între persoanele căsătorite care avortau și cele necăsătorite. Articolul 482 prevedea că femeile căsătorite primeau între 6 și 12 luni de închisoare pentru avort, în timp ce cele necăsătorite primeau între 3 și 6 luni.
În cazuri de urgență, medicul putea interveni fără aprobare, dar era obligat să anunțe Parchetul la cel mult 48 de ore după procedură. România a urmat ordinele conducerii Uniunii Sovietice, iar pe 25 septembrie 1957 a fost legalizat avortul prin Decretul 463. Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină. Spre deosebire de reglementările din alte țări socialiste din Europa Centrală și de Est, nu au fost necesare formalități birocratice ample. În cartea „Abortion Legislation: The Romanian Experience”, autorii au scris că cele mai multe avorturi erau efectuate în regim ambulatoriu, pacienta fiind internată în camera de recuperare pentru câteva ore. Avortul nu era gratuit, ci costa 28 de dolari (valoarea din prezent), iar medicul primea jumătate. Legea permitea medicilor să efectueze maxim 10 avorturi pe zi. Sarcinile cu o durată mai mare de trei luni puteau fi întrerupte numai în spitale și numai după ce fusese primită aprobarea medicală a comisiei de avort. Aceeași sursă menționează că statisticile despre avort în România nu erau disponibile. Un studiu realizat în 1965 arată că în anul 1958 au fost efectuate 112.000 de avorturi. Numărul întreruperilor de sarcină a crescut la 219.000 sau aproape dublu în 1959. Exemplele din studiul menționează Filantropia, cea mai mare unitate ginecologică din București, și arată că raportul avorturi/nașteri a crescut semnificativ între 1956 și 1962. Doar 1,0% dintre avorturi au fost întrerupte din motive medicale. Autorul sugerează că un procent semnificativ de avorturi reprezentau sarcini nedorite și motive socio-economice sau personale.
Câteva statistici despre avort au devenit disponibile după 1959. În deceniul următor, natalitatea a scăzut în România de la 24,2 la 1.000 de locuitori în 1956 la 14,3 în 1966. În toamna anului 1966, Nicolae Ceaușescu abrogă Decretul 463 - cel adoptat în anul 1957. Rapoarte oficiale arată că 9.452 de femei au fost înregistrate în mortalitatea maternă, dar cifrele nu includ miile de avorturi făcute clandestin. În perioada Ceaușistă nu existau măsuri contraceptive, iar majoritatea femeilor apelau la soluții improvizate, riscând viața. Doina Boros descrie în interviuri practici tradiționale de evitare a nașterii. În anii ’60, avortul era unica metodă contraceptivă, iar interzicerea lui a dus la apariția copiilor nedoriți. La începutul anilor '80, regimul a impus restricții demografice și a crescut dificultatea pentru femei de a controla sarcina. În 1985, limita de vârstă pentru avort legal a fost ridicată de la 40 la 45 de ani prin Decretul 411/1985, cu controale ginecologice periodice impuse. Medicii din fabrici primeau salarii complete doar dacă femeile au atins cota de nașteri stabilită de stat. Existau tehnici de avort periculoase, iar cazul Doina Boros relatează despre practici în Transilvania, unde se observa o tradiție de finalitate a familiei. Studiile indică că rata natalității rurală a scăzut semnificativ după liberalizarea avortului în 1957. În 1969, după interzicerea avorturilor, Ceaușescu a dublat natalitatea, iar în anii 80 situația economică s-a agravat, ceea ce a redus dorința de a avea copii.
Din 1989, Revoluția și reglementările post-ceaușiste au relocat cadrul legislativ. În 1990, OMS indică un număr mare de avorturi în România, iar dezincriminarea a contribuit la scăderea mortalității materne cu până la 50% față de 1989. În 1990, existau 83 de decese materne la 100.000 nașteri. Costul avortului în raport cu spitalizarea publică a rămas o barieră semnificativă pentru multe femei, iar în 1991 costul a crescut de la 30 la 500 de lei pentru a descuraja practica. Totuși, medicii își exprimau îngrijorarea legată de acces și de faptul că femeile sărace ar recurge la servicii necalificate. Studiile ulterioare arată creșterea accesului la avorturi în clinicile private, unde condițiile pot fi mai bune, dar costurile sunt mai ridicate. În 1996, Codul Penal includea articolul 185 referitor la avort, iar între 1993-1999 s-a înregistrat scăderea avorturilor la cerere și a mortalității materne. Din 1990 până în 2002, rata avorturilor la cerere a scăzut semnificativ, iar mortalitatea maternă a înregistrat o scădere substanțială.
În 1997, discuțiile din Parlament au evidențiat preocupări legate de reglementări. Studiile indicau că doar o parte dintre unitățile publice ofereau avort medicamentos sau chirurgical în conformitate cu ghidurile medicale, iar multe crestinofobi nu oferă ambele servicii. Costurile pentru avorturi variază, iar în condiții de finanțare publică, doar unele proceduri sunt gratuit sau parțial decontate. În prezent, avortul la cerere este reglementat prin Codul Penal cu plafon la 14 săptămâni; intervențiile după acest termen pot implica pedepse, însă există excepții terapeutice. Retrageri legislative ulterioare au încercat să clarifice situația, însă rămâne necesară o guvernanță de sănătate reproducătoare solidă, inclusiv responsabilitatea spitalelor și accesul la informații corecte pentru paciente.
Perspectiva europeană și cazuri relevante
Dincolo de cadrele naționale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat în diverse cauze dreptul la avort în România și în alte țări, subliniind necesitatea accesului la informații prenatale, la testarea genetică în cazuri de suspiciune de boală genetică și la claritatea normelor penale. În cazul R.R. v. Polonia, Curtea a evidențiat violarea dreptului la integritate și a accesului la informații prenatale în contextul refuzului testelor genetice, accentuând importanța alinierii legilor naționale la standardele europene.
La nivel românesc, începând cu anii ’90, s-a înregistrat o scădere a mortalității materne și a nașterilor neintenționate odată cu liberalizarea accessului la avort, dar problema accesului real rămâne complexă din cauza finanțării, a infrastructurii și a presiunilor sociale. Raportele recente indică faptul că, deși avortul la cerere este legal, multe unități publice nu oferă serviciile în condiții adecvate, iar centrele de criză de sarcină pot influența decizia femeilor prin informare părtinitoare sau presiuni sociale. În particular, experții subliniază necesitatea unei strategii naționale care să asigure educația sexuală în școli, acces la contracepție, servicii de avort sigure și finanțare adecvată.
Provocări actuale și provocări sociale
Accesul real la avort este în prezent afectat de factori economici, de infrastructură și de opinii divergente între personalul medical și comunitate. În multe cazuri, femeile din mediile sărace sau din zone rurale întâmpină bariera costurilor și a lipsei de informații corecte. Centres for Crisis of Pregnancy pot promova informații eronate sau presiuni pentru a descuraja avortul legal, ceea ce afectează în mod disproporționat adolescenții, femeile singure și mamele tinere. De asemenea, lipsa educației sexuale și a accesului facil la anticoncepționale contribuie la numărul avorturilor.
Ce este un avort?
Ce se poate îmbunătăți în politica națională
- Adoptarea unei strategii naționale clare privind sănătatea sexuală și reproductivă, cu roluri definite pentru spitale, clinici private și moașe.
- Asigurarea accesului real la avort medicamentos până la 9 săptămâni și la avort terapeut până la 24 de săptămâni, conform ghidurilor internaționale.
- Prescripția gratuită a pastilelor de avort, a testelor de sarcină și a contraceptivelor pentru pacientele cu dificultăți financiare, precum și includerea moașelor în rețelele de furnizori pentru avort medicamentos.
- Acces la informații corecte în unitățile publice și publicarea procedurilor standardizate pentru gestionarea cererilor de avort la cerere, inclusiv consilierea adecvată.
- Monitorizarea și sancționarea abuzurilor sau practicilor de intimidare în incinta spitalelor și în relația cu centrele de criză de sarcină, pentru a proteja dreptul la securitate și autonomie a femeilor.
Statistici relevante și date din cercetări recente
- În perioada post-1990, Studii și rapoarte indică scăderea avorturilor la cerere în timp ce accesul la servicii medicale sigure rămâne inegal.
- Rata mortalității materne a înregistrat scăderi semnificative după liberalizarea statutului avortului în anii 1990, dar există încă cazuri de mortalitate asociate cu avorturi clandestine sau asistate în condiții neadecvate.
- Costurile pentru avorturi în sistemul public versus privat rămân o barieră majoră, în special pentru femeile cu venituri reduse.
- Organizațiile civice precum FILIA au raportat distribuția nepotrivită a accesului la servicii și necesitatea extinderii consimțământului informativ pentru adolescenți.
Conținut contextual: dorințe și motivații ale României moderne
Avortul este în prezent o alternativă legală și un drept al femeilor, dar realitatea socială și financiară poate îngreuna exercitarea acestui drept. Din perspectiva socială, este important să se evite stigmatizarea femeilor care apelează la avort, iar sprijinul medical și educația sexuală să asigure alegerea informată și sigură. Din punct de vedere religios, există puncte de vedere divergente; însă dreptul la sănătate și autonomie corporală este recunoscut în drepturile reproductive la nivel internațional. Este necesară consolidarea unor politici publice în care avortul să fie tratat ca serviciu medical siguranță, accesibil și respectuos față de demnitatea femeilor.
Postări populare:
- Mesaje de 1 an pentru bebe: urări din inimă
- Ghid practic: administrarea Pilex în timpul sarcinii și ce trebuie să știi
- ghid detaliat pentru calculul și dimensionarea unui UPS
- Rolul AMH în fertilitate și în evaluarea rezervelor ovariene
- Aspecte legale și etice ale avortului în situații de viol sau incest în spațiul românesc și european