Convenţiile internaţionale ratificate fac parte din sistemul juridic intern. Cele mai importante prevederi legale referitoare la folosirea limbii materne a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, şi în special la relaţia lor oficială cu autorităţile publice, sunt: Cartea Europeană a limbilor regionale sau minoritare, Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, respectiv Legea nr. Constituţia republicată din anul 2003, prevede în art. 120 alin. Cea mai semnificativă şi cea mai des referită prevedere legală cu privire la drepturile lingvistice ale minorităţilor din România este Legea nr. 215/2001 care reglementează folosirea limbii materne (oral şi în scris) în relaţiile cu autorităţile publice.
Conform art. De asemenea, alin. 2 al art. 76 prevede că „În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate consiliului local, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba lor maternă şi vor primi răspunsul atât în limba română, cât şi în limba maternă." În continuare, alin. Totodată, art. 108 din Legea nr. De asemenea, art. 19 punctul m) din Legea nr. Art. 10 referitor la autorităţile administrative şi serviciile publice prevede la punctul b) că „în măsura în care este posibil", părţile se angajează „să pună la dispoziţie formulare şi texte administrative de uz curent pentru populaţie în limbile regionale sau minoritare, ori în versiuni bilingve." Conform Legii nr. Pornind de la prevederile legale în vigoare, în România există în total 298 de unităţi administrative în care legea prevede obligativitatea asigurării limbii maghiare în relaţiile cu publicul, respectiv în informarea publică.
S-au efectuat mai multe cercetări sociologice privind folosirea limbii maghiare în relaţia oficială cu autorităţile publice. Potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivelul autorităţilor publice de către Centrul de Cercetare a Relaţiilor Interetnice (CCRIT) în anul 2006, majoritatea celor 298 de primării menţionate şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege. Reprezentanţii a 267 de primării au declarat că asigură folosirea limbii maghiare în relaţia cu publicul. Desigur aceste procente se referă la o scală largă a posibilităţilor de comunicare. În practică, există o mare diferenţă între comunicarea scrisă şi cea orală cu autorităţile publice.
Întrebările privind limba folosită la primărie au arătat distribuţii variate: 1. Doar în limba maghiară: 45%, 2. Mai ales în limba maghiară, dar şi în limba română: 7,5%, 3. Atât în limba maghiară, cât şi în limba română: 9%, 4. Mai ales în limba română, dar şi în limba maghiară: 4,5%, 5. Doar în limba română: 33,9%. Astfel, utilizarea dominantă a limbii maghiare caracterizează aproximativ jumătate din populaţie, 45% din maghiarii din Transilvania utilizează permanent limba maghiară în raporturile cu autorităţile publice, iar dominanţa utilizării acestei limbi caracterizează 52,5% din populaţie.
Acest fapt se explică prin distribuţia populaţiei maghiare: astfel, utilizarea dominantă a limbii maghiare este caracteristică teritoriilor în care populaţia maghiară este majoritară (sau este reprezentată de cel puţin de un procent de 40%). Referitor la comunicarea scrisă avem doar date calitative, şi anume interviuri realizate în perioada 2001-2005 cu demnitari şi funcţionari publici maghiari din administraţia publică din Secuime. Mai mulţi intervievaţi afirmă că există o diferenţă semnificativă în funcţie de modul comunicării (scris sau verbal). În timp ce folosirea limbii maghiare apare ca un fapt natural în interacţiunile verbale, acest lucru nu este valabil şi cu privire la comunicarea scrisă. Întrucât documentele scrise nu se pierd şi au autoritate mai mare decât comunicarea verbală, alegerea limbii utilizate se face cu o mai mare circumspecţie. În această situaţie autoritatea formală a limbii române este accentuată.
Tot atât, clienţii şi funcţionarii consideră că alegerea codului lingvistic are o miză destul de mare. Deoarece vreme îndelungată nu a existat posibilitatea utilizării limbii minorităţilor în sfera publică şi în administraţie, statutul acestor limbi a devenit inferior faţă de limba oficială, limbajul de specialitate juridic, administrativ, economic, tehnic etc. Funcţionarii, deşi cunosc limba maghiară, nu dispun de cunoştinţe în domeniul jargonului administrativ, iar traducerile brute sau termeni perimaţi pot apărea în documente. Această „deficienţă” lingvistică este un obstacol în traducerea corectă a documentelor oficiale.
Ca urmare, deşi cantitativ nu se poate aprecia exact, se poate presupune că la nivelul comunicării scrise cu autorităţile administraţiei locale utilizarea limbii maghiare rămâne mult în urma nivelului comunicării orale. Deşi există posibilitatea legală de comunicare în limba maghiară, în practică răspunsul oficial este adesea în limba română, iar traducerea în maghiară lipseşte.
Iniţiativa noastră are ca scop asigurarea utilizării pe scară largă a limbii materne, nu numai la nivelul conversaţiei zilnice, ci şi la nivelul limbajului administrativ: prin punerea la dispoziţie a formularelor tipizate folosite în administraţia publică locală, într-o versiune bilingvă (română şi maghiară). Primul capitol al bazei de date conţine formularele cel mai des folosite în comunicarea cu unităţile administraţiei publice locale. Al treilea capitol conţine formularele folosite de către ministere prin serviciile publice deconcentrate aflate în subordinea acestora. Pachetul conţine formularele propuse pentru acest scop de ministere (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, respectiv Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale), la cererea Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Anumite formulare propuse spre traducere trebuie înaintate direct ministerului respectiv, şi nu unui serviciu public deconcentrat subordonat. Legislaţia română, însă, asigură folosirea limbii materne doar în relaţia cu serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţile naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, prevederea neaplicându-se instituţiilor centrale.
Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Institutul Lingvistic Szabó T. Attila, formularele traduse în limba maghiară fiind corectate şi supervizate din punct de vedere lingvistic şi al terminologiei de prof. univ. dr. János Péntek şi lector univ. Deși legislația română prevede utilizarea limbii materne a minorităților la nivelul administrației locale, în practică asta se întâmplă prea puțin sau deloc. O explicaţie este legată de costurile mari ale implementării bilingvismului, care sunt suportate doar de către autorităţile locale.
Merită reamintit, pentru cine nu ştie, că în martie 1990 a izbucnit cel mai sângeros conflict etnic între români şi maghiari la Târgu Mureş. Cinci persoane au fost atunci ucise şi aproape 300 rănite. Efectele conflictului au fost dezastruoase. Târgu Mureş a pierdut o zecime din populaţie. Însă în primul deceniu de după 1990, maghiarii și-au construit instituţii în limba maghiară; această creştere a infrastructurii lingvistice a necesitat apoi finanţări şi politici coerente.
Dar aceste şcoli, publicaţii, programe de televiziune sau spectacole de teatru rămân necunoscute majorităţii cetăţenilor vorbitori de limbă română. La 11 ani după acel eveniment, Parlamentul României a adoptat o lege care făcea obligatorie folosirea limbilor minoritare în localităţile unde proporţia minorităţii atinge 20% din populaţie. Legea administraţiei publice din 2001 prevedea ca instituţiile publice din şase judeţe să comunice în română şi maghiară; în cel puţin 100 de unităţi administrative trebuiau să comunice în limba maternă a minorităţii respective. Normele enumerate includ 523 de unităţi administrative teritoriale în care drepturile lingvistice trebuiau garantate în administraţie.
Aceasta reprezintă aproape o șesime din numărul total de unităţi administrative din România. Cele mai multe dintre aceste aşezări sunt locuite de etnici maghiari şi se află în centrul ţării, în Ţinutul Secuiesc, unde maghiarii sunt majoritari. Secuii folosesc limba maghiară în viaţa de zi cu zi, inclusiv la cumpărături. Deşi franciza comerţului a adus inscripţii bilingve în magazine, în Cluj-Napoca ponderea maghiarilor a scăzut sub pragul de 20% în 2002, iar indicatoarele multilingve au fost introduse doar în 2017. Acest caz ilustrează impactul recensământului şi al noului Cod administrativ asupra politicilor lingvistice.
Codul administrativ intrat în vigoare în 2019 prevede că rezultatele celui mai recent recensământ trebuie să fie luate în considerare pentru stabilirea pragului de 20%. România efectuează un recensământ, însă normele de aplicare nu au fost încă emise integral, iar lista localităţilor nu este actualizată înaintea publicării rezultatelor finale. În anii 2000 s-au elaborat resurse pentru finanţarea educaţiei şi vieţii culturale a minorităţilor naţionale: învăţământul pentru minorităţi include materii, manuale, materiale auxiliare proprii, cu costuri ce nu pot fi acoperite integral de comunităţi.
În acest an, cele 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale vor primi 200,4 milioane de lei în scop cultural. Cu toate acestea, primăriile obligate să comunice în limbile minorităţilor nu primesc fonduri suplimentare pentru costurile lingvistice. Deşi reglementările provin de la nivel central, costurile sunt suportate în principal de administraţiile locale. Analiza Departamentului pentru Relaţii Interetnice arată că utilizarea limbilor minoritare este costisitoare, dar nu prioritară în administraţia locală. În 2021, cercetările despre utilizarea limbilor în unităţile administrativ-teritoriale arată că înscripţionarea bilingvă s-a aplicat în zonele parţial vorbitoare de maghiară, însă traducerea hotărârilor lipseşte adesea.
Pe lângă costuri, lipsa controlului regulat asupra drepturilor lingvistice de-prioritizează utilizarea limbilor minoritare. Prefecturile ar trebui să monitorizeze modul în care instituţiile deconcentrate şi administraţiile locale respectă articolele legii. Cercetătorii ISPMN au măsurat costul utilizării limbilor minoritare: în localităţile cu minoritate maghiară în proporţie mare, utilizarea limbii maghiare devine o chestiune de rutină, iar multilingvismul reprezintă un aspect de prestigiu pentru primărie.
O treime dintre localităţi folosesc limbajul minorităţilor pentru informaţii scrise acolo unde este obligatoriu, în timp ce peste 90% au inscripţionat tăbliţele toponimice. Însă interpretarea şedinţelor consiliilor variază în funcţie de mărimea şi bugetul primăriei. Estimările costurilor pentru panouri bilingve arată că acestea sunt cu aproximativ 70% mai scumpe decât cele monolingve. În multe cazuri, primarii subestimează aceste costuri, iar bugetele nu includ două panouri suplimentare în limba minoritară necesare pentru proiectele de dezvoltare.
În Reghin, costurile de traducere ar depăşi 100.000 de lei pe an. Cererile cetăţenilor, de regulă în limba română, reprezintă o parte din munca suplimentară a funcţionarilor, iar răspunsurile în limba maghiară se redactează bilingv, fără a fi menţionate în fişa postului. Costul ascuns al folosirii limbilor minoritare include timpul pentru explicaţii şi redactarea răspunsurilor bilingve. Jumătate dintre primării au raportat costuri neprevăzute rezultate din procese pentru bilingvism neconform.
În concluzie, costurile acoperite de autorităţile locale pentru aplicarea dispoziţiilor normative pot fi semnificative, iar interesul pentru bilingvism variază în funcţie de mărimea localităţii şi de posibilităţile sale financiare. Sociologii consideră că nu este corect ca aceste costuri să fie suportate exclusiv de autorităţile locale. Politicienii implicaţi în 2001 pentru promovarea limbilor minoritare au subliniat că obiectivul a fost să asigure drepturi lingvistice, nu să arate doar simbolic folosirea limbii materine. Markó András explică că acceptarea pragului de 20% a permis includerea prevederilor lingvistice în Legea administraţiei publice, vicii şi negocieri politice fiind parte a procesului.
Aspecte practice şi exemple de implementare
Dispoziţii generale: cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale, cu pondere peste 20%, au dreptul să folosească limba maternă în raporturile cu autorităţile, iar actele oficiale pot fi redactate în ambele limbi. În consiliile unde cel puţin o treime din consilieri aparţin unei minorităţi, se poate utiliza limba maternă în şedinţe, iar primarii au obligaţia să asigure traducerea integrală a dezbaterilor în limba română, iar în caz excepţional, dacă traducerea nu poate fi realizată, şedinţa se desfăşoară în limba română. Dacă situaţia se repetă, şedinţa este amânată a treia oară, iar apoi se aplică prevederile art. 58 din Legea nr. 215/2001.
Inscripţionarea în limba maternă a denumirilor localităţilor şi a instituţiilor publice se face în ordinea regulilor anexelor, costul fiind suportat din bugetele locale. Actele oficiale se întocmesc obligatoriu în limba română, cu traduceri în limba maternă pe măsura necesităţii. În procesul-verbal al şedinţei şi în dosarul de şedinţă se vor ataşa ordinea de zi în limba oficială şi în versiunea tradusă în limba maternă.
Angajarea personalului pregătit în limbile minorităţilor se face prin concurs, iar costurile traducerii se suportă de autorităţile locale, cu posibilitatea contractării traducătorilor externi. Cheltuielile pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor norme se suportă din bugetele locale. Dacă refusează traducerea sau comunicarea în limba maternă, contravenţiile pot include amenzi cu impact financiar semnificativ.
Dispoziţiile finale stabilesc că ponderea cetăţenilor aparţinând minorităţilor se stabileşte pe baza recensământului, iar în unităţile cu peste 20% minoritate se vor angaja şi personal vorbitor de limba maternă, cu bugetele respective acoperind cheltuielile de traducere. Anexele cu listele judeţene indică responsabilităţile fiecărei localităţi în privinţa inscripţionării în limbile minorităţilor. Actul este reprodus în forma publicată în Monitorul Oficial al României şi nu include posibile modificări ulterioare.
Impact politic şi social pe termen lung
Codul administrativ şi recensământul influenţează pluralismul lingvistic în administraţie, iar implementarea practică demonstrează cum costurile, tablourile bilingve, traducerile documentelor şi comunicarea cu cetăţenii pot modela utilizarea limbilor minoritare. În Cluj-Napoca s-a ilustrat provocarea adaptării la pragul de 20% în zona cu populaţie maghiară semnificativă, unde indicatoarele bilingve au apărut în 2017, iar discutarea denumirilor localităţilor în limbile minoritare rămâne un subiect viu în politica locală. Această realitate subliniază interdependenţa dintre legislaţie, demografie, costuri şi voinţa politică în promovarea limbilor minoritare în spaţiul public.
tags: #legea #administratiei #publice #locale #utilizarea #limbii
Postări populare:
- Metode eficiente de distribuire a încărcăturii pe palet și impactul asupra siguranței
- Riscuri sarcina peste 35
- Medicii de la Maternitatea Bega: listă, programări și dotări în Timișoara
- Siguranța și igiena în băița nou-născutului: cum să procedezi corect
- Totul despre balansoarele pentru bebeluși: confort, siguranță și stimulare a dezvoltării