Proba orala a examenului de Bac 2026 la Limba romana este programata sa se desfasoare in perioada 8 - 10 iunie 2026 si presupune evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in Limba romana. Concret, pentru proba orala de limba romana de la BAC 2026, candidatii extrag un bilet cu un text de aproximativ 350 de cuvinte si doua cerinte. Ei se vor retrage apoi in banca, unde au la dispozitie un timp de gandire, de aproximativ 20 minute, pentru a rezolva cerintele. Isi vor nota ideile pe o ciorna, pusa la dispozitie de organizatorii examenului de Bacalaureat.
1. 2. 3. - pentru utilizator mediu: candidatul citeste corect si cursiv, identififica ideile principale din text, exprima un punct de vedere personal, construieste un discurs clar, respectand partial structura specifica tipului de text vizat (descriptiv/informativ/narativ/argumentativ). Totodata, acesta isi adapteaza partial discursul la interlocutori si la scopul comunicarii. - pentru utilizator avansat: candidatul citeste corect, cursiv si constient, formuleaza clar si coerent ideile textului, exprima si sustine un punct de vedere personal, construieste un discurs clar si coerent, respectand structura specifica tipului de text vizat (descriptiv/informativ/narativ/argumentativ). - pentru utilizator experimentat: candidatul citeste corect, cursiv, constient si expesiv, sintetizeaza mesajul textului si explica aspectele implicate de acesta, exprima si sustine cu argumente un punct de vedere personal, demonstrand capacitatea de persuasiune a interlocutorilor. De asemenea, candidatul construieste un discurs clar, coerent si personalizat, respectand structura specifica tipului de text vizat (descriptiv/informativ/narativ/argumentativ). In plus, candidatul isi adapteaza in mod creativ discursul la interlocutori si la scopul comunicarii.
Bilet nr. A.T.: Voi incepe cu o curiozitate personala. In anul I de masterat discutam, la unul dintre cursuri, despre Arta traducerii, studiul lui Vladimir Nabokov. Una dintre regulile lui Nabokov este ca traducatorul trebuie sa inteleaga profund cultura tarii din care provine textul tradus. Dvs. ati petrecut mult timp in Romania - ca student, ca invitat la diverse evenimente, ca simplu turist. S.L.: Sunt doua popoare europene. Sunt trasaturi europene care nu pot fi negate, chiar daca Romania este o tara balcanica, o tara bizantina, ea este totusi o tara europeana. La fel si Norvegia, care este la extremul nord, la periferie. Si Norvegia si Romania au fost foarte rurale, pana la industrializare - care a venit mai tarziu in Romania. S.L.: Baltagul nu e singura carte tradusa a lui Sadoveanu [...]. M-a frapat, cand am citit cartea prima data - e o poveste buna si o carte destul de reprezentativa. Apoi am citit intr-o carte o poveste asemanatoare din Norvegia despre un tip care a castigat o suma de bani dintr-o afacere, a traversat un munte impreuna cu doi necunoscuti si a disparut. Iar ei doi au aparut in valea vecina plini de bani. A fost apoi gasit cadavrul. Am si mentionat asta intr-o postfata - ca totul e foarte asemanator, asta se putea intampla oriunde. Dar m-a frapat si faptul ca atat romanii, cat si norvegienii au practicat transhumanta - intr-un mod diferit. In Romania, in Baltagul, gospodaria este pe munte unde se sta tot timpul, doar ca iarna se pleaca in zona de campie.
1. a. b. Carui stil functional ii apartine textul de mai sus? c. 2. Care este opinia ta despre importanta traducerii operelor literare? Cu imaginile, ca si cu textele, lucrurile stau cam asa: consumam zilnic o cantitate imensa de informatie vizuala si scrisa, care se deruleaza pe ecranul telefonului sau computerului. E o miscare rapida cu care ochii si creierul nostru s-au obisnuit in ultimul deceniu. Exista o neliniste a scrollingului, care nu ne mai lasa sa stam doar cu gandurile noastre. Degetele noastre cauta obsesiv sa atinga un ecran, sa faca o fotografie, dar, daca le iei obiectul dorintei, vor trece ca printr-un sevraj, dar la un moment dat se vor potoli. Incercati sa convingeti pe cineva, care n-are obisnuinta asta, ca experienta cinematografului sau a cititului unui roman, care inseamna si sa lasi telefonul deoparte, cel putin o ora si jumatate, e importanta. „De ce?”, te va intreba. Intrebarea asta simpla, pe care copiii o pun obsesiv. Nu poti sa povestesti, in cazul asta, decat ce ai trait, cum a fost sa intri intr-o sala de cinema dupa cateva luni. Putem sa ne ducem vietile, cum bine stim deja din timpul pandemiei, fara multe lucruri pe care le credeam indispensabile. Oricate filme vazusem pe ecranul laptopului, seara, cand dadeam play, visam cu ochii mintii cum o sa ma asez la un moment dat pe un scaun capitonat la cinema si o sa astept sa se stinga lumina si sa inceapa calatoria. Filmele si cartile ne vorbesc de multe ori chiar despre vietile noastre, in asta sta puterea lor. Despre oameni dragi, despre ce am trait sau ne-am imaginat la un moment dat. Si asta ar putea fi unul dintre raspunsurile posibile la intrebarea atat de fireasca, in fond, „de ce sa merg sa vad un film care nu e amuzant?”, de exemplu. Si nu e deloc „divertisment”. (Ana Maria Sandu, Privirea ei pierduta, de copil neajutorat, www.dilemaveche.ro, 17 dec. 1. a. b. Carui stil functional ii apartine textul de mai sus? c. 2. Care este opinia ta despre rolul filmului in lumea actuala?
Am terminat actul intai. Am sosit la Breaza sambata dupa-masa la 4. Pana seara am scris 3 pagini. Ieri, 17 pagini (Cred ca e recordul meu literar. Nu-mi amintesc sa fi scris vreodata asa de mult intr-o singura zi). Acum, dimineata, in sfarsit, ultimele trei pagini din scena cu mecanicianul, facand, in sfarsit, legatura cu scena finala, de atata vreme scrisa. Hotarat, Breaza se dovedeste ca niciodata propice piesei mele de teatru. E adevarat ca, venind alaltaieri aici, aveam trasat in minte totul: scena cu scena, aproape replica cu replica. Dar e tot adevarat ca, in aceeasi situatie, la Bucuresti, in 50 de zile n-am reusit sa scriu decat 15 pagini, in timp ce aici, in mai putin de doua zile, am scris 23. Cred ca actul II ar merge, daca as dispune de zece zile libere, la Breaza, in acelasi ritm. Il vad prea bine, prea precizat in detalii... Dificultatile serioase, rezistenta vor reincepe abia la actul al treilea - cel mai neclar deocamdata, sau mai bine zis, singurul neclar. Sunt multumit. Simt ca mi-am simplificat lucrul si pun, cu o satisfactie de muncitor, actul intai deoparte. Nu-mi dau inca seama de defectele lui. Trebuie sa fie cateva. Poate o certain lipsa de unitate in ton. Mai ales ma intreb daca scena ultima, la care tin asa de mult, fuzioneaza cu partea intaia a actului. Si pe urma nu stiu daca nu e prea lung. Si ma mai intreb daca prezenta continua a lui Leni in scena nu e obositoare si pentru ea ca si pentru spectator si daca, pentru a o pune in valoare in marea scena cu Valeriu, n-ar fi trebuit s-o scot in prealabil din scena pentru cateva minute, pentru ca glasul ei - revenit - sa aduca acea putina surpriza pe care o banuiesc necesara unui dialog de teatru.
1. a. b. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)? c. 2. Care este opinia ta despre rolul pe care il are locul in care ne desfasuram activitatea in indeplinirea proiectelor personale si/sau profesionale?
In continuare va prezentam alte doua modele de subiecte rezolvate pentru proba orala a Bacalaureatului la Limba Romana, impreuna cu modele de rezolvari. Subiectele si rezolvarile de mai jos sunt extrase din culegerea BACALAUREAT - PROBA ORALA. 16 iulie 1938. Terminasem primul an de Conservator si ma aflam in vacanta in muntii Apuseni, la Brad, unde taica-meu era sef de gara, cand am primit o telegrama: „Veniti neaparat la Bucuresti duminica dimineata. Angajament. Victor Ion Popa.” Am recitit de nenumarate ori textul, gatuit de emotie. Dar telegrama era autentica. Victor Ion Popa ma vazuse in rolul lui Ludovic al XI-lea din Gringoire, al lui Théodore de Banville, pe scena Teatrului National (cel vechi, bombardat de hitleristi), in productia clasei Luciei Sturdza-Bulandra. Retinuse in tanarul care voia sa devina tragedian posibilitatea unei vocatii comice. M-am prezentat, infiorat de toate nadejdile si coplesit de toate sfielile. Si astazi imi bate mai tare inima cand trec prin fata casei batranesti, austere, din strada Scoalei, unde se adunasera actorii convocati de V.I. Popa. I se incredintase conducerea unui nou teatru, si trupa, alcatuita cu o rara stiinta a ansamblului, numara multi incepatori. Debutantul a avut, asadar, sansa unica de a fi calauzit la cei dintai pasi de aceasta personalitate pentru care teatrul nu avea secrete. Ucenicul isi asculta fascinat maestrul. Vedea in el o autoritate stiintifica si un vrajitor, cucerit deopotriva de rigoarea demonstratiei si de expresia ei incandescenta. V.I. Popa ne invata in repetitii memorabile cum sa talmacesti pe scena ezitarile inimii si tresaririle inteligentei, cum sa exprimi intr-o privire un peisaj si sa schitezi intr-un gest nedefinitul unei stari sufletesti. In termeni profesionali, noi spunem ca „actorul se agata de cuvinte”. V.I. Popa mi-a spus la o repetitie: „De ce te agati de cuvinte ca si cum te-ai ineca? Inoata!”
Postări populare:
- Înțelegerea rezultatelor testelor de sarcină și cum să procedezi după confirmare
- Ovulele post-chiuretaj: sfaturi practice pentru recuperarea femeii
- Ginecologie contractată cu CAS Tulcea: rețea de servicii și accesibilitate conform CNAS
- Creșterea copiilor cu ajutor psihologic în Piatra Neamț
- Ghid practic despre consumul de semințe prăjite în sarcină: beneficii și potențiale riscuri