Sunt un neurolog pediatru și profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, în prezent fiind Șef Secție Neurologie Pediatrică la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” din București. Coordonez Centrul de Expertiză pentru Bolile Neurologice Rare din cadrul spitalului nostru și am preluat în februarie 2025 rolul de Coordonator al World Duchenne Organisation Accredited Center. Dincolo de activitatea clinică, mă ocup activ de educația medicală și cercetare. Am organizat și am participat la numeroase conferințe naționale și internaționale. Interesele mele de cercetare acoperă bolile neuromusculare, neurogenetica și nanomedicina, cu numeroase publicații științifice în reviste de impact ridicat.
Privim fiecare caz în contextul său unic, pentru a asigura cele mai bune rezultate posibile și pentru a îmbunătăți calitatea vieții copiilor cu afecțiuni nerurologice rare și a familiilor lor. În cadrul centrului nostru, specialiști din diverse domenii își unesc cunoștințele și experiența cu compasiunea. Conf. Univ. Dr. Raluca Ioana Teleanu este Medic Șef Secție Neurologie Pediatrică, Medic Primar, competenţă EEG, EEG VIREPA, EMG, potențiale evocate. Dr. Eugenia Roza este Șef de Lucrări, Medic Specialist Neurologie Pediatrică, competenţă EEG, EEG VIREPA. Dr. Diana Anamaria Epure este Medic Primar Neurologie Pediatrică, competenţă EEG, EMG. Dr. Victorița Tudosie este Medic specialist Psihiatrie Pediatrică.
Dr. Raluca Teleanu încurajează părinții să înlocuiască privitul la televizor cu plimbări în parc, desenat, citit și alte activități care înseamnă timp dedicat exclusiv copilului. De la creierul copiilor, de la conceperea acestora până la adolescență, creierul se dezvoltă în faze complexe. Creierul copilului se dezvoltă în prima lună de viață intrauterină, deseori înainte ca mama să afle că e însărcinată. Când bebelușul vine pe lume, creierul este pregătit să formeze conexiuni. La 3 luni, creierul are 1.000 de trilioane de sinapse. Orice informație pe care bebelușul o primește creează o sinapsă. Dar cel mai mult creierul învață din iubire, spune dr. Raluca Teleanu (43 de ani), neurolog pediatru.
Despre cât de importantă este prezența părinților în viața copiilor, despre cum ne putem înțelege copilul dincolo de cuvinte, despre problemele neurologice care apar tot mai des în rândul celor mici, despre copiii autizați de televizor ne vorbește în continuare dr. Raluca Teleanu. „Weekend Adevărul“: În viața intrauterină, ce se dezvoltă mai întâi: creierul sau inima? Dr. Raluca Teleanu: Se dezvoltă mai întâi creierul, apoi și inima, cumva. Dar ceea ce spun de nenumărate ori este faptul că atunci când rămânem însărcinați, deseori nu știm lucrul acesta, dar creierul începe să se formeze chiar din acele momente. Vorbind cu mămicile de-a lungul anilor, mi-am dat seama că multe greșeli s-au întâmplat în prima lună de sarcină. Atunci când apare o boală gravă, deseori există această întrebare: de ce copilul meu? Aici ar putea fi răspunsul și pentru unele probleme neurologice? Câteodată găsim o cauză, câteodată nu găsim. Dar în orice caz este de avut în vedere că atunci când ne gândim să concepem un copilaș este bine să fim deja pe un tratament cu acid folic. Să existe măcar această precauție. Acidul folic este foarte util pentru că poate împiedica apariția unor malformații ale măduvei spinării. De altfel, acest tratament este un supliment nutritiv, nu un medicament. Revenind la dezvoltarea creierului, acesta se formează până la o lună și ceva de sarcină. În momentul în care mama își dă seama că este însărcinată, creierul deja e destul de bine format. Tot ce s-a întâmplat în prima lună de sarcină poate să afecteze creierul. De exemplu, dacă mama a luat în perioada respectivă antibiotic sau a fost expusă la radiații ori i s-au întâmplat diverse evenimente traumatice, lucrurile acestea își pot pune amprenta asupra dezvoltării ulterioare a creierului. Se pot depista aceste probleme în timpul sarcinii? Acum suntem în epoca în care putem face multe investigații, ecografii performante. Dar oamenii pun totul pe ecografie. Până la urmă, ecografia este limitată, nu ai cum să vezi lucruri de mare finețe. Poți vedea lucruri mari și te poți orienta, dar de multe ori malformațiile care se văd sunt depistate în luni mari de sarcină și atunci discutăm deja de a omorî un copil, nu de a face o întrerupere de sarcină. E bine de știu că în România se poate face RMN fetal și, atunci când există dubii, este bine de făcut această investigație, pentru că se vede mult mai bine creierul copilului la RMN decât pe ecografie.
Cum este creierul copilului când vine pe lume? Ce funcții are? Creierul copilului este pregătit cu tot ce-i trebuie, doar că nu știe să interacționeze cu noi. Dar, non-verbal, certitudinea mea este că nou-născutul interacționează. Toate mămicile spun că își simt copiii și acesta este un lucru real. Chiar dacă nu tot ce simțim putem să dovedim științific, sunt multe studii care arată că fătul aude, pentru că în momentul în care există un zgomot puternic, el se mișcă. Se mai știe că bebelușul recunoaște după naștere vocea mamei sau melodia auzită în timpul sarcinii, ceea ce îl calmează. În primele zile de viață, creierul însă este lipsit de conexiuni, este un creier pregătit să intre în acțiune. Conexiunile cerebrale se formează în funcție de ceea ce simte, ceea ce vede, ceea ce miroase, ceea ce intuiește că se întâmplă în jurul lui. Creierul se dezvoltă cel mai mult din atingere, din iubire, din cuvinte frumoase spuse pe un ton cald. Acestea sunt lucruri care își pun amprenta asupra creierului și rămân pe viață. De aceea, este important să stăm cât trebuie cu copiii în primele luni de viață.
Așa cum știm, în societatea în care trăim, lumea e grăbită să se întoarcă la serviciu. Însă copiii au nevoie de afecțiune pe care nu le-o poate da decât mama, cel puțin la început, ulterior pot interveni bone, bunici. Părintele este de neînlocuit. Legătura care se creează între copil și părinte este unică. Cum învață copilul că este „EU”? Multe mame se întreabă când este normal ca bebelușul să zâmbească sau să vorbească. Vă rugăm să punctați câteva etape ale dezvoltării normale în primul an de viață. Procesul de învățare începe de la naștere. Orice lucru pe care îl faci cu copilul, de la băița zilnică la masaj, de la o îmbrățișare la un cuvânt frumos spus, este un proces de învățare. Copilul de 3 luni deja este capabil să zâmbească celor din anturaj. La 6 luni începe să gângurească, să înțeleagă mai multe lucruri. Oricum, aș vrea să menționez că ei înțeleg întotdeauna mai mult decât exprimă și trebuie tratați ca și când ar înțelege tot. Spre vârsta de 1 an, majoritatea copiilor au un minimum de limbaj achiziționat și sunt capabili să comunice cu cei din jur. Toate experiențele pe care copilul le are până la 3 ani înseamnă învățare. Și acest lucru nu înseamnă neaparat să îl învățăm litere, animale, culori. El învață din tot ceea ce i se întâmplă. În primii 3 ani de viață, volumul de informație pe care copilul îl acumulează este imens, dar cu timpul rămâne doar cu ceea ce utilizează des, ceea ce îi este de folos, pentru că restul conexiunilor dacă nu sunt folosite dispar.
Acum, părinții își doresc ca al lor copil să vorbească devreme, să citească primul, dacă s-ar putea să citească la 1 an și jumătate ar fi genial... Ideea este nu de a stimula încontinuu copilul. Copilul poate obosi în felul acesta și atunci este prudent să-l înveți în ritmul lui. Când îl vezi interesat, să îi oferi informație, când obosește, să știi să te retragi. Sau mai bine spus, să știi să te oprești înainte de a da semne de oboseală. Copiii sunt foarte curioși, pentru că au multe conexiuni de făcut între neuroni, și de multe ori nu știu a se opri. Adesea ne întâlnim în camera de gardă cu mămici care spun „copilul plânge și nu-l mai pot opri”. Chiar și plânsul are un rost. Ei plâng pentru că așa se calmează. E o formă prin care toată energia acumulată, toate frustrările adunate în timpul zilei se eliberează.
Când începe copilul să-și manifeste personalitatea? După vârsta de 3 ani, copilul începe să-și dezvolte personalitatea și să spună „eu”. Acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu părinții care se adresează copilului la persoana a treia: „Îi trebuie Mariei apă?”. Este corect: „Maria, îți trebuie apă?”. Copilul trebuie să învețe că este un „eu”, că are nevoile lui. La vârsta de 3 ani încep de altfel să apară crizele de personalitate, copilul țipă în supermarket, se tăvălește, iar ca părinte ai senzația că tot ce ai construit până la 3 ani s-a surpat. Aici trebuie învățate regulile, așa este? Eu întotdeauna le spun părinților că, după părerea mea, un copil iubit este un copil cu limite. Copilul caută limitele, explorează și, dacă există părinți care pun limita foarte departe, el aleargă precum un cal de curse până își găsește gardul. O limită rezonabilă trebuie pusă. Nu înseamnă că îți iubești copilul dacă nu are nicio limită, poate face orice, că așa vrea el. Viața e plină mai mult de restricții decât de lucruri pe care le facem că așa vrem noi. Rutina zilnică este pentru copii extrem de securizantă. Faptul că se întâmplă același lucru în fiecare zi este idealul pentru orice copil. În acest fel poate anticipa ce se întâmplă. În schimb, dacă părinții fac tot felul de modificări în viața copilului, vor tot timpul altceva, îl duc la numeroase activități, copilul este dezorientat. Eu spun că este bine să explorăm, dar să avem grijă și să îl securizăm.
De obicei, părinții sunt înzestrați cu abilitatea de a-și înțelege copilul dincolo de cuvinte. Reușim să simțim ce vrea copilul. Doar să fim receptivi la ceea ce ne transmite el. Și să nu ne poluăm mintea cu surse externe, că până la urmă relația noastră cu copilul este unică. Nu are legătură nici cu internetul, nici cu parcurile, nici cu alți părinți. Eu tot timpul le spun mamelor care vin cu bebeluși mici la spital: „Fii atentă, închide-ți ochii și ascultă-ți sufletul. O să știi ce trebuie să faci. Vei ști să discerni între un plâns de nervi, un plâns de foame, un plâns de oboseală, un plâns de durere“. Și chiar așa se întâmplă. Și noi ca doctori învățăm lucrurile acestea, dar ca mamă înveți cel mai bine.
Faptul că sunteți și mamă și pediatru ajută foarte mult. Lucrurile se închid într-un fel foarte frumos, pentru că reușești să vezi chiar la copilul altuia ceea ce ți-ai acordat urechea la propriul copil. Le spun mamelor că avem abilități native de a simți ceea ce se întâmplă cu copiii noștri. Noi, pediatrii, spunem că dacă vine o mamă foarte neliniștită, acesta e „semnul mamei“. Dacă mama e așa, în 90% din situații, mama are dreptate. Ea simte că ceva nu e în regulă cu copilul ei. Tații pot dezvolta asemenea abilități. Ei nu sunt excluși pentru că nu au dat naștere unui copil. Ei dacă stau mult timp cu copilul dezvoltă o relație la nivel nonverbal. Părinții simt când îi este bine sau nu îi este bine copilului. De ce? Pentru că se pot observa semne prin determinarea stării generale a copilului.
Cât despre diagnostice comune, jumătate din consultațiile mele sunt pentru cefalee psihogenă. Sunt copii cu oboseală cronică, cu un program infernal de viață, care acuză dureri de cap. În plus, observăm manifestări paroxistice, pe care le numim convulsii; nu toate manifestările de acest gen sunt epileptice, dar multe dintre ele sunt. De aceea, atunci când se întâmplă aceste manifestări, este corect să ajungi la un neurolog, să faci investigații, iar tu ca părinte să te lămurești de ce face copilul tău în diverse feluri. Sunt crize epileptice în care copilul nu își pierde conștiența. Văd un număr mare de copii cu epilepsie, iar în ultimii ani tot mai mulți. Nu se cunoaște pe plan internațional de ce crește incidența acestor probleme. O altă categorie este cea a copiilor cu suspiciune de autism; încerc să respect niște reguli: să lucrez în echipă și să trimit pacienții cu autism la psihiatru și psiholog. Dacă au epilepsie, mă implic. Mai sunt copii cu întârziere de limbaj, dar și ei sunt îndrumați către psihiatru. O categorie nouă este reprezentată de copiii cu „autism light”, cei care privesc mult la televizor, dar nu sunt autiști, ci „autizați” de mediul în care trăiesc. Privitul mult la televizor înseamnă peste o oră pe zi, iar în realitate mulți copii petrec jumătate de zi la televizor. Părinții sunt mulțumiți că ei sunt cuminți, dar efectele pot fi semnificative asupra dezvoltării.
Există un interes real pentru Duchenne, o boală Duchenne este o distrofie musculară rară; 7 septembrie este dedicată acestei afecțiuni genetice. În țara noastră, în lipsa unui registru oficial, numărul pacienților afectați de Duchenne este estimat la câteva sute. Ne gândim la semnificația zilei de 7 septembrie: să fim alături de pacienți, să evaluăm nevoile lor și să tratăm firesc prezența lor în viața comunității. În primul rând, aceștia sunt pacienți neurologici; cu timpul, când pierd capacitatea de a merge, devin pacienți pentru alte specialități, cum ar fi cardiologia sau pneumologia. Musculatura este vitală, iar tratamentul hospitalier urmărește să mențină funcția mușchilor cât mai mult timp. România și-a creat programe de îngrijire în centrele de expertiză pentru boli rare, unde se aplică standardele actuale de îngrijire. Trebuie să mergem în zona firescului: acceptarea ca prezență firească în viața noastră a pacienților cu dizabilități. Au dreptul să participe la activități, să meargă la teatru, să vorbească în public, să aibă prieteni, să dea repetări în liceu. Pacienții pot dori să aibă un job, să fie independenți, să locuiască în propriile case. Este important să ne gândim la speranța de viață în termeni de calitate a vieții și independență, nu doar de durată, iar această abordare presupune compasiune și susținere familială și comunitară.
Asociația Neurocare, coordonată de dr. Raluca Teleanu, reprezintă o structură activă dedicată Neurologiei pediatrice din România, iar motto-ul său reflectă faptul că neurologia pediatrică este un puzzle complex și soluțiile vin din mai multe direcții. Dr. Teleanu spune: „Nu cred că eu am ales Neurologia pediatrică, ci mai degrabă ea m-a ales pe mine.” Rolul nostru este să fim umărul pe care părintele se sprijină, dar și mintea care găsește soluții pentru copil. Întotdeauna le spun #nepasă. Dacă ne pasă, căutăm soluții. Povestea de succes este însăși conferința: o provocare pentru toți participanții.
Evenimentul este adresat tinerilor specialiști, cu doi ani în care să petreacă alături de profesioniști cu experiență, pentru a oferi mentorat și a învăța prin participare activă. Vom aborda cinci teme principale: epilepsia, amiotrofia spinală, scleroza multiplă pediatrică, neurofibromatoza de tip 1 și distrofia musculară Duchenne. Deși toate implică Neurologia pediatrică, diagnosticul și managementul lor nu țin exclusiv de această specialitate.
Dincolo de activitatea clinică, alături de medici, există eforturi pentru îmbunătățirea spațiilor spitalicești: artiști voluntari decorează secții pentru a crea un mediu mai prietenos pentru copii. Dr. Andreea Vasile descrie importanța sprijinului social, subliniind rolul asistenților sociali în Echipa Serviciului Social Telefonul Vârstnicului - Fundația Regală Margareta a României. În plus, boala Duchenne este un exemplu de boală genetică de care se ocupă cu dedicație comunitățile medicale, iar datele sunt comunicate în contextul zilelor speciale de conștientizare și a registrului național necesar.
Dr. Teleanu subliniază importanța colaborării între specialități și între pacienți și echipele de îngrijire: „Este o perioadă în care standardele de îngrijire în centrele de expertiză pentru boli rare sunt esențiale pentru o îngrijire optimă.” Elocvente rămân concluziile despre necesitatea empatiei, a sprijinului continuu și a tratamentelor adaptate la fiecare pacient, cu obiectivul de a permite pacienților să trăiască cât mai bine, cu demnitate și independență.
| Teme principale ale sesiunilor | Participanți |
|---|---|
| Epilepsia | Neurologi pediatri, rezidenți, experți |
| Amiotrofia spinală | Neurologie pediatrică, genetică |
| Scleroza multiplă pediatrică | Neurologie, neuro-imunologie |
| Neurofibromatoza tip 1 | Neurologie, dermatologie, genetică |
| Distrofia musculară Duchenne | Neurologie, genetică, ortopedie |
Dr. Teleanu afirmă: „Sunt foarte radicală. Sting televizorul!” În cazul copiilor „autizați” de televizor, se recomandă implicare parentală activă, activități în parc, lectură, desen și povești în locul timpului petrecut în fața ecranului. Surpriza observațională a fost că, în urma unui experiment cu televizorul oprit timp de o lună, părinții au observat progres la copii, iar interesul pentru activități sociale a crescut. Se vorbește mult despre timpul de calitate, dar cantitatea de timp petrecut cu copilul este crucială. Astfel, timpul liber al părinților ar trebui să includă în mod regulat prezența fizică și interacțiuni semnificative cu copilul.
Știința dezvoltării timpurii a copilăriei
Latura practică a muncii noastre include colaborarea cu organizațiile non-guvernamentale și recunoașterea meritelor medicale. Dr. Teleanu subliniază: „De prea puține ori vorbim despre excelență în medicina românească și trebuie să recunoaștem că avem nenumărate povești de succes, atât din sfera profesioniștilor din sănătate, cât și a spitalelor.”
tags: #neurolog #pediatru #gomoiu #raluca #teleanu