Avortul (în latină: ab „fără", ortus „naștere") reprezintă întreruperea accidentală sau provocată a sarcinii, înainte ca fătul să fie viabil.
În România, avortul este un subiect sensibil, iar cel la cerere a trezit și trezește numeroase controverse în spațiul public.
Tipuri și mecanisme ale avortului
Există două categorii principale de avort: avortul medicamentos și avortul chirurgical.
Avortul medicamentos presupune două etape prin care se elimină sarcina nedorită.
În prima etapă are loc administrarea pastilelor care au ca efect stoparea dezvoltării embrionului, deoarece blochează acțiunea progesteronului - hormonul care ajută la menținerea sarcinii.
În lipsa progesteronului, endometrul se subțiază, iar embrionul se va desprinde și va muri.
În a doua etapă se va administra preparatul (după 1-2 zile, fără supraveghere medicală, se ia acasă) care va provoca contractarea uterului și sângerarea vaginală pentru a avea loc expulzia conținutului sarcinii (embrionul și placenta, precum și alte țesuturi).
În cazurile rare în care sarcina nu este întreruptă în urma administrării medicamentelor, medicul va efectua o intervenție pentru îndepărtarea ei (chiuretaj).
Avortul chirurgical se poate realiza prin două tehnici, în funcție de vârsta sarcinii.
În primul trimestru de sarcină (5-12 săptămâni) se va utiliza aspirația manuală cu vacuum implică aspirația țesuturilor uterului cu un tub de mici dimensiuni.
În al doilea trimestru de sarcină (în jurul perioadei de 12 săptămâni) se utilizează o tehnică chirurgicală care presupune dilatarea forțată, chiuretajul și aspirarea cu vacuum, pentru eliminarea fătului și a placentei din uter.
Context istoric românesc
Până în 1936, când a fost adoptat un nou Cod Penal, România a funcționat după cel emis prima dată sub Alexandru Ioan Cuza în 1864, cu prevederi împrumutate din Codul Penal Francez și Codul Penal Prusian.
Sub articolul 246, avortul era pedepsit cu închisoarea atât pentru persoana gravidă, cât și pentru medicii, moașele sau alți specialiști care acceptau să facă avort.
Pe fondul Marii Crize Economice, tot mai multe feministe au început să ia poziții privind avortul.
Reprezentantele Asociației Cercurilor de Gospodine au elaborat un proiect de lege ce obliga doctorii și moașele care asistau la avort sau facilitau avortul să raporteze procedura în termen de trei zile, altfel riscau amendă sau suspendarea dreptului de a practica până la 12 luni.
În 1934, Maria Baiulescu a publicat în „Ziarul Nostru”, publicație feministă susținută de Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române, un articol în care se poziționa împotriva dreptului la avort.
De cealaltă parte, Medeea Niculescu publica în „Cuvântul femeilor” eseuri ce încurajau acordarea dreptului la avort.
Un moment important în mișcarea feministă privind avortul se va întâmpla în mai 1932, la Congresul de la Iași al Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române.
Se va isca o dezbatere aprinsă între feministele ce erau de acord cu legalizarea avortului și cele care susțineau interzicerea lui.
Calypso Botez, Elena Meissner, Ella Negruzzi și Ortansa Satmary au adus în discuție argumente economice și sociale pentru a justifica liberalizarea avortului.
În urma anchetelor consiliilor comunale, s-au constatat mizeria și bolile la care erau expuse femeile ce locuiau la periferia orașelor, astfel acest lucru ar cere o limitare a natalității.
Mai mult decât atât, ele au punctat că interesul statului era mai degrabă legat de mortalitatea infantilă, decât de cea maternă, acesta fiind dispus să sacrifice femeile gravide pentru viața fătului.
Eugenia Popovici, Henrieta Gavrilescu și Maria Dimitriu-Castano, au susținut că avortul, în caz că va fi liberalizat, va deveni o scuză pentru femeile burgheze pentru a scăpa de maternitate, în dorința de a conserva frumusețea corpurilor lor.
Pentru ele, avortul nu era legat de argumente economice, ci de dorința anumitor femei de a-și păstra libertate și de a nu-și îndeplini datoria de mamă.
Concluzia Congresului a fost că, în ciuda opiniilor diverse, nu s-a adoptat o poziție oficială.
Ca urmare a dorinței adoptării unui nou Cod Penal, medicii au fost întrebați de către Parlament cu privire la subiectul avortului, iar aceștia au fost în favoarea avortului social și al celui în caz de malformații ale fătului.
Legiferare și regimuri ulterioare
În Codul Penal din 1936, avortul terapeutic și cel în caz de malformații ale fătului au fost legalizate, diferențiate între femeile căsătorite și cele necăsătorite.
Articolul 482 prevedea că femeile căsătorite primeau între 6 și 12 luni de închisoare pentru avort, în timp ce cele necăsătorite primesc între 3 și 6 luni.
În cazuri de urgență, medicul putea interveni fără aprobare, dar era obligat să anunțe Parchetul la cel mult 48 de ore după procedură.
România a urmat ordinele conducerii Uniunii Sovietice, iar pe 25 septembrie 1957 a fost legalizat avortul prin Decretul 463.
Centrele de avort erau organizate în spitale mari și medii, iar unitățile de ambulatoriu erau deținute de fabricile industriale care aveau o forță de muncă preponderent feminină.
Spre deosebire de reglementările din alte țări socialiste din Europa Centrală și de Est, nu au fost necesare formalități birocratice ample.
Perioada ceaușistă și efectele sale
În cartea „Abortion Legislation: The Romanian Experience”, autorii au scris că cele mai multe avorturi erau efectuate în regim ambulatoriu, pacienta fiind internată în camera de recuperare pentru câteva ore.
Avortul nu era gratuit, ci costa 28 de dolari (valoarea din prezent), iar medicul primea jumătate.
Legea permitea medicilor să efectueze maxim 10 avorturi pe zi.
Sarcinile cu o durată mai mare de trei luni puteau fi întrerupte numai în spitale și numai după ce fusese primită aprobarea medicală a comisiei de avort.
Înăsprirea controlului asupra natalității a dus la reducerea mortalității materne, dar a generat un număr mare de avorturi clandestine.
În toamna anului 1966, Nicolae Ceaușescu abrogă Decretul 463.
Numărul avorturilor la cerere a crescut semnificativ în perioada liberalizării după 1957, iar rata natalității a scăzut și apoi a început să crească treptat după interdicție.
Perioada postcomunistă și tranziția către democrație
În 1989 a fost abrogat decretul, iar ulterior a fost adoptat Decretul-lege 1/27.12.1989, care prevede, la avantaj, disponibilitatea la cerere a avorturilor în primele 3 luni de sarcină, doar cele terapeutice fiind permise după acest termen sau cele în cazul în care unul dintre părinți are o boală ereditară.
Dincolo de legalizarea avorturilor, vor deveni disponibile și mijloacele de contracepție, anterior ilegale sub regimul ceaușist.
Cererea pentru avort era atât de mare odată cu legalizarea sa, încât clinicile primeau instrumente destinate procedurilor de aspirație vacuumă manuală (MVA) și electrică (EVA).
Datele OMS arată că, în 1990, în România au avut loc 1 milion de avorturi, de trei ori mai multe decât nașteri.
Dezincriminarea avortului a dus la reducerea mortalității materne cu până la 50% față de 1989.
statistici recente și situația actuală
În prezent, nu există suficiente date despre dimensiunea fenomenului și nici despre dramele femeilor care au fost victime ale decretului.
În 1996, este introdus în Codul Penal articolul 185, care pedepsește avortul efectuat după 14 săptămâni.
Din 1990 până în 2002, mortalitatea maternă a scăzut semnificativ, iar rata avorturilor la cerere a scăzut cu P% în acești ani, conform surselor menționate.
OMS indică că rata avorturilor la cerere este ridicată în context global, iar Worldometer relatează că aproximativ 73 de milioane de avorturi induse au loc în întreaga lume în fiecare an.
La nivel mondial, avortul rămâne principalul motiv de deces în unele rapoarte, iar datele pot varia în funcție de surse și perioadele analizate.
Important este să înțelegem că statisticile globale privind avortul pot fi influențate de definirea corectă a așa-numitelor avorturi induse vs. spontane, de contextul legal, accesul la servicii de sănătate și de factorii socio-economici.
Avortul medicamentos: raspunsuri la intrebarile dvs.
Legislația din România permite accesul femeilor la serviciile de întrerupere de sarcină, fie ele la cerere sau în scop medical, iar datele privind distribuția între cerere și medical pot varia în funcție de perioadă și regiune.
tags: #numarul #deceselor #dupa #avort