Statuete fertilitate în preistorie: denumiri, tipuri și semnificații

În epoca de piatră artiștii au început să facă sculpturi de femei, cele mai multe fiind obeze. Acestea sunt printre primele lucrări de artă ale speciei umane. Mai mult de o sută dintre acestea au fost descoperite de arheologi într-un vast teritoriu situat din Siberia până în Spania. Majoritatea figurilor umane, realizate între anii 30.000-5.000 î.Hr, peste 90%, sunt imagini de femei. Statuetele sunt de fapt nuduri de femei, cu forme exagerat de planturoase. Tratarea plastică a capului, picioarelor și brațelor este neglijată aproape complet.

Statuetele feminine descoperite au fost denumite, ironic, de către arheologi, „Venus”. Cele mai faimoase femei din paleolitic sunt: Venus din Laussel (Franța, circa 24.000 î.Hr.), Femeia din Brassempouy (cel mai vechi chip uman cunoscut până acum, Franța, circa 36.000 î.Hr.), Venus din Lespugue (Franța, 20.000 î.Hr.; statueta fiind descoperită în 1922, de Saint Perrier, în peștera Les Rideaux și este făcută din fildeș de mamut, având 20 cm înălțime). Însă cea mai celebră statuetă de acest fel a fost descoperită în Austria, la începutul secolului trecut, lângă satul Willendorf, din care motiv s-a numit „Venus din Willendorf”.

Statueta ca argument în favoarea matriarhatului? Cel care a descoperit-o, în anul 1908, a fost arheologul maghiar Josef Szombathy (1853-1943). Statueta are o vechime de circa 25.000 de ani. A fost realizată din calcar oolitic, care, în mod curios, nu se găsește în Austria. Concluzia este că statuia a fost adusă din altă parte. Venus din Willendorf este, în mod evident, foarte obeză, cu sâni imenși și o burtă care-i cade dizgrațios peste organele genitale, care iarăși sunt exagerat de mari. Fața nu i se vede.

Toate celelalte Venus sunt cam la fel. Arheologii au făcut imediat din această mică statuie de 11 centimetri, o adevărată „icoană” a artei preistorice. Ea s-a potrivit perfect unei anumite construcții istorice, care făcea din perioada de după paleolitic, o epocă matriarhală. Mulți specialiști au susținut însă, cu înverșunare, faptul că societatea patriarhală, așa cum există ea - în diverse forme - astăzi aproape peste tot în lume, a fost o prezență permanentă de-a lungul istoriei omenirii.

Ulterior, specialiștii au arătat că schimbarea, adică „cotirea” societății spre patriarhat, s-a produs mai degrabă sub influența triburilor asiatice, nevoite să plece din patria lor datorită unor situații speciale (secetă, creșterea excesivă a populației). Există multe argumente care vin să susțină faptul că după paleolitic, au existat culturi foarte dezvoltate care au colonizat spațiul european și al Asiei Mici și care se ocupau cu agricultura. Femeile aveau în aceste societăți un rol important: atât economic (ca agricultoare, doar ele cunoșteau secretul creației!), social (dacă dădeau naștere copiilor și erau cele care ridicau locuințele de tip bordei), cât și religios, ca preotese. Astăzi chiar, se consideră că formele adipoase ale acestor statuete aveau un sens și o funcție magică, că exprimau ideea de maternitate. Structura ereditară a societății era matriliniară, adică descendența se stabilea pe linie maternă.

Bărbații beneficiau și ei de o poziție însemnată, aceștia fiind eminamente meșteșugari și negustori. În schimb, nu pare să fi existat războaie. Deci, tratamentul inegal al femeilor, în raport cu bărbații, a început odată cu patriarhatul! Idol al fertilității? Venus din Willendorf a devenit „prima Eva” a istoriei. Numele de „Venus” a fost dat în mod ironic, în 1864, unei statui de fildeș, pe care marchizul Paul de Vibraye a descoperit-o la Laugerie-Basse, în valea Vézčre din Dordogne.

Numele de Venus a fost adoptat însă mai ales după ce arheologul Edouard Piette a folosit pentru a descrie o figurină de fildeș, de la care rămăsese doar torsul proeminent, figurina fiind descoperită în 1892, la Brassempouy. Lui Piette, numele de Venus i-a venit în minte în prima clipă, deoarece proeminențele organelor genitale pubiene aminteau de „muntele lui Venus”. Venus a devenit astfel termenul colectiv pentru identificarea acestui gen de statui. Venus era însă și clasica zeiță greacă a frumuseții și a dragostei. Venus din Willendorf nu are însă nici un semn care să indice ideea divinității.

Astăzi, statueta este descifrată ca fiind mai curând o amuletă folosită de femeile preistorice pentru fertilitate sau pentru oprirea sângerărilor lor menstruale. Asta deoarece, la timpul descoperirii, statueta a avut vagi urme de pigment de ocru roșu pe ea, sugerând sângele. Expunerea impudică a organelor genitale, precum și „sângele” sugerează ideea că statueta avea legătură cu probleme ginecologice ale femeilor. Din acest motiv, unele interpretări sugerează că statueta aceasta și statuetele „Venus” în general nu ar fi fost făcute de „artiștii” bărbați, ci de către femei.

O întrebare firesc este cum arătau femeile preistorice. Venus steatopige manifesta, în demersul său artistic, o formă de ideal al frumuseții, însă diformitățile obezității erau efectiv frecvente în unele zone. Piette, care a lansat termenul, a comparat Venus din Willendorf cu femeile unor triburi africane contemporane lui, motivând apropierea istorică de idealul paleolitic. Grăsimea a fost dorită ca formă de frumusețe, iar acest tip de femeie reprezenta fertilitatea. Biologic, femeile cu astfel de rezervă adiposită aveau capacitatea să asigure rezerve pentru perioadele de foamete și să dea naștere copiilor. Slăbiciunea glisării spre imaginea de „zeiță mamă” a înrădăcinat în mentalul colectiv o asociere cu maternitatea.

În India antică, Buddha este reprezentat ca fiind foarte obez. Maharajahii indieni, în general, aveau soții foarte grase. Musulmanii au preferat de asemenea femei obeze. În țările sărace, o persoană grasă denotă opulența; în critică istorică, această imagine reflectă promisiunea de stabilitate economică. Astfel, cum arăta femeia epocii de piatră? Dacă era grasă, însemna o viață relativ sedentariană și un consum mare de hrană. Dar arheologii susțin că femeile preistorice se ocupau și cu vânătoarea și culesul, deci o viață complet sedentară era improbabilă.

Venus din Willendorf, în interpretări recente, este văzută tot mai mult ca un obiect de fertilitate și chiar ca o jucărie sexuală în sens simbolic. Se consideră că interesul bărbaților pentru aspectele erotice este de foarte veche dată. Din această perioadă datează figurinele pornografice în formă de femei, cu atributele sexuale hiper mărite. O caracteristică comună a tuturor statuetelor „Venus” este absența feței, ceea ce le face anonime ca obiecte sexuale. Fața, în mod tradițional, face identitatea unei figuri; absența acesteia sporește importanța corpului ca simbol.

Este posibil ca aceste statuete să fi fost folosite ca amulete masculine ale virilității sau ca reprezentări ale fertilității. Problema rămâne deschisă. Studiile despre Venus au fost influențate de atitudinea contemporană față de imagistica sexuală, iar în anii 1960-1970, odată cu revoluția sexuală și mișcarea feministă, Venus din Willendorf a fost acceptată în mare măsură ca simbol al fertilității, nu doar ca obiect de mister arheologic.

Expoziția „Feminitate şi maternitate în preistorie. Reprezentări plastice antropomorfe neo-eneolitice din colecția Muzeului Național de Istorie a României” readuce în discuție sensul acestor reprezentări. Discursul expozițional este structurat în jurul bunurilor culturale arheologice excepționale din colecția Muzeului Național de Istorie a României, întruchipări miniaturale ale formelor feminine, statuete și vase.

Astfel de siluete, ce redau esența feminității, pot fi admirate în expoziția menționată, ce evidențiază cucuteniți, Gumelnița, Vinča, Hamangia și alte culturi neo-eneolitice din sud-estul Europei. În expoziție se regăsesc piese care definesc cultura Vinča, Hamangia, Vădastra, Cucuteni și Gumelnița, descoperite în diverse locații din România. Sunt prezentate statuete și vase din lut, figurine din os, decorate cu desene geometrice sau spiralate, sugerând vestimentații, podoabe, coafuri sau tatuaje.

Printre exponatese regăsesc reprezentări ale maternității, cum ar fi cuplul mamă-copil, precum cultura Vinča de la Rast, Dolj, iar statueta mamei cu copil la piept este o ilustrație emoționantă a ideii de fertilitate și cult al fecundității. Piesele din expoziție reflectă identitatea femeii, divinități sau obiecte de cult, oferind indicii despre comunitate, credințe și idealuri ale oamenilor din trecut. Delicate, aceste forme invită la reflecție asupra definiției femeii și rolului ei în evoluția umanității.

Gânditoarele din Gumelnița, Hamangia și alte centre ne-eneolitice evidențiază o tradiție a contemplării și a relației cu universul, o temă ce poate fi citită ca o filozofie a vieții cotidiene în societățile preistorice. Expresivitatea acestor artefacte, cu contribuția lor la înțelegerea identității femeii în preistorie, rămâne un element central al studiilor arheologice.

tags: #nume #ale #statuilor #fertilitati #in #preistorie

Postări populare:

• idei rapide de gustări pentru gravidă
• Ghid practic: cele mai bune Vitamina D3 pentru sugari
• Ce înseamnă regurgitația la bebeluși după masă și cum să gestionezi situația
• Clinica ginecologică din Decebal: îngrijire integrală pentru femei
• Ghid practic pentru alegerea cerceilor și brățărilor sigure pentru bebeluși