Orientul antic a reprezentat o regiune cuprinsă între nord-estul Africii, estul Mării Mediterane și țărmurile Oceanului Indian și Pacific. Factorii geografici de care a depins viața popoarelor din Orientul antic au fost clima și resursele de apă. Zonele din Orientul antic unde au apărut primele așezări stabile au fost cele cu climă blândă și cursuri de apă. Evoluția politică a primelor așezări stabile din Orientul antic a fost îndreptată spre apariția statelor. Locuințele din așezările din Orientul antic erau: colibe sau corturi și case din cărămizi uscate la soare. Interiorul unei case orientale antice era compus din mai multe camere mobilate, avea vase din sticlă colorată și covoare.
Hrana egiptenilor antici consta în pâine, legume (varză, castravete, linte, ceapă), fructe (curmale, stafide, rodii), pește, carne de pasăre, lapte, brânză, iar băutura favorită era berea. În familia orientală antică bărbatul era capul familiei; femeile (mamele) își educau copiii în ”primii 7 ani„, apoi tații se ocupau de pregătirea lor (ex. boi), diguri și canale de irigație. Popoarele orientale antice au construit diguri și canale de irigație din două motive: digurile opreau revărsarea apelor peste terenurile agricole, iar canalele de irigație ajutau la udarea semănăturilor și la obținerea unor recolte bogate.
Cea mai bogată regiune agricolă din Orientul antic se numea „Semiluna fertilă“ („Cornul abundenței„) și se numea așa, datorită formei sale de „semilună” sau „corn„. Semiluna fertilă era localizată în regiunea care în antichitate corespundea teritoriului Mesopotamiei, Feniciei și Egiptului. Semiluna fertilă era considerată „leagănul civilizației„. În Orientul antic societatea era împărțită în 3 categorii sociale: aristocrația (cei bogați/conducători politici, șefi militari, marii preoți și negustorii bogați), poporul liber (agricultori, păstori, meșteșugari, mici negustori) și sclavi (persoane lipsite de libertate). Sclavii proveneau din prizonieri de război, din naștere, din datoriile pe care nu le puteau plăti. Să fii sclav însemna să fii supus unui stăpân (persoană particulară/aristocrat, preot, rege) pentru care munceai. Sclavii munceau, de regulă, la ridicarea unor construcții grandioase (palate, temple, ziduri de apărare etc), în agricultură și în gospodăria stăpânului lor.
Cauzele apariției religiei în lumea antică au fost legate de teama și de neputința oamenilor în fața fenomenelor naturale (inundații, secetă, cutremure, furtuni, incendii devastatoare) și cosmice (căderi de meteoriți, eclipse de soare) etc. Religia este definită ca fiind legătura dintre oameni și zei. Zeii sunt, de regulă, personaje înzestrate cu puteri supranaturale, care au diverse atribuții (creația, ocrotirea, pedepsirea oamenilor pentru greșelile/păcatele săvârite etc) care vin din ceruri sau care locuiesc pe vârful muntelui sau sub pământ, animale cărora li se atribuie puteri deosebite (ex. Anubis, zeul cu cap de câine/șacal/ din Egiptul antic) sau chiar Soarele (considerat ca fiind zeul care dă lumină, căldură /ex. Ra sau Amon-Ra în Egiptul antic).
În Orientul antic au apărut religii (credințe religioase) politeiste, monoteiste etc. Religia politeistă (politeismul) înseamnă credința în mai mulți zei, fiecăruia dintre aceștia corespunzându-i un domeniu (ex. războiul, dragostea, crearea lumii etc). Religia monoteistă (monoteismul) înseamnă credința într-un singur zeu, stăpân al cerurilor și al Pământului (ex. evreii credeau/ cred/ în Yahweh/ Dumnezeu). Precizați și alte religii (și creatori/ întemeietori) de religii din Orientul antic; printre religiile și creatorii de religii din Orientul antic menționăm: buddhismul, confucianismul, daoismul (taoismul), dualismul etc întemeiate de Siddharta Gautama (Buddha/ „Iluminatul„), Confucius (Kong Fu Zi), Lao Zi, Zoroastru (Zarathustra) etc. Ceremoniile religioase se desfășurau în temple (construcții destinate slujirii religioase).
Ancient Mesopotamia 101 | National Geographic
Elemente cheie despre civilizațiile din Orientul antic
Primele orașe ale Orientului antic, precum Uruk, Nippur, Persepolis, Ninive și Ierusalim, erau centre politice și religioase. Un oraș oriental antic era înconjurat de ziduri din piatră sau lut bătătorit, avea sistem de canalizare, palate, temple, biblioteci, iar străzile erau înguste. Cea mai bogată regiune agricolă era Semiluna fertilă, asociată cu Mesopotamia, Fenicia și Egiptul, și a fost descrisă ca leagănul civilizației. Primele inscripții și scrierea cuneiformă sumeriană au apărut pe tăblițe de lut în schimburile comerciale; scrierea a evoluat de la pictograme la litere cuneiforme, apoi s-a dezvoltat alfabetul. Akadienii au adoptat scrierea cuneiformă în jurul anilor 2500 î.Hr. și au adăugat propriile litere. Primul alfabet de acest gen a luat naștere în orașele canaanite Ugarit și Byblos, cu 30, respectiv 22 de litere, iar alfabetul grec a introdus vocalele, păstrând forma și ordinea literelor din alfabetul anterior.
În această dezvoltare, ideile despre scriere au facilitat schimburile comerciale, administrarea resurselor și consolidarea structurii statale. De asemenea, conceptele despre religie au evoluat odată cu contactele între popoare, iar figuri precum Gilgamesh din Uruk sau zei locali au fost promovate la rang de divinități. Întărirea culturii și religiei a fost înrădăcinată în conducerea domnitorilor, iar acceptarea sau răspunsul la influențe externe au modelat programul religios și practicile ceremoniilor.
În final, Orientul antic a conectat evoluția agricolă, dezvoltarea urbană, scrierea și religia într-un mecanism complex de construcție a civilizațiilor care au lăsat un patrimiu cultural ce a inspirat ulterior civilizațiile din întreaga lume.
tags: #orientul #antic #semiluna #fertila
Postări populare:
- Îngrijire pediatrică integrală la Arcadia Iași: telemedicină pentru copii
- Ghidul alegerea scutecelor potrivite pentru îngrijirea bebelușului
- Află cum să tratezi punctele mici pe fața copilului
- Ghid despre administrarea Klion în primul trimestru
- Diagnostic și management în placenta praevia la 13 săptămâni