Tema ce va urma să o abordăm, prezintă un important interes social și juridic deoarece reglementările diferă în funcție de țară, cultură sau religie, dar și datorită cauzelor și consecințelor medicale, psihologice, juridice și sociale. În funcție de factorii care îl generează, avortul se clasifică în: avort spontan și avort indus (terapeutic și la cerere). Avortul spontan sau natural reprezintă moartea embrionului sau a fătului, acțiune care nu a fost indusă înainte de săptămâna a 20-a de sarcină. Avortul terapeutic semnifică terminarea sarcinii din cauza unor probleme medicale, complicații materne grave, când viața pacientei este pusă în pericol sau în cazul în care embrionul prezintă malformații incompatibile cu viața. Avortul la cerere (medicamentos sau chirurgical) este legal în primele trei luni de sarcină. Un avort medicamentos este efectuat prin administrarea a două medicamente pentru întreruperea de sarcină nedorită, iar avortul chirurgical se poate efectua prin aspirație sau prin dilatație și evacuare. Categoria drepturilor reproductive recunoaște drepturile cuplurilor care hotărăsc în mod liber detalii despre momentul și locul sarcinii, numărul copiilor pe care îl vor avea.
Context istoric și reglementări în Europa de Est: influențe sovietice și efectele Decretelor
Prin decretul din 18 noiembrie 1920, pentru prima dată, guvernul sovietic a legalizat întreruperea de sarcină la cerere. Condițiile de întrerupere a sarcinii statuate de decretul din 1955, semănau cu cele stabilite în anul 1920. Reliberalizarea accesului la avort semnifica reîntoarcerea la doctrina leninistă a asigurării egalității femeilor. Astfel, Bulgaria, Polonia, România, Ungaria și Cehoslovacia au urmat exemplul dat de URSS în anul 1955 și au legiferat liberalizarea accesului la avort. Cronologia schimbărilor în legislația accesului la avort în țările din Europa de Est se poate observa în „Fig. În anul 1965, România a traversat o criză demografică, care s-a manifestat prin scăderea natalității. În aceste condiții, autoritățile au luat decizia să ia anumite măsuri legislative pentru a controla eficient reproducerea populației. Astfel, prin Decretul 770/1966 întreruperile de sarcină au fost strict limitate la anumite situații (viața femeii era pusă în pericol, boli grave cu transmitere ereditară, malformații, vârsta limită de 45 de ani, nașterea și îngrijirea a cel puțin patru copii, cazurile de viol și incest). Consecințele medicale ale aplicării Decretului 770 au fost semnificative: creșterea mortalității materne și infantile, prematuritatea și numărul copiilor născuți cu malformații congenitale. Înainte de adoptarea Decretului, numărul anual al deceselor materne prin avort era de 47, iar în anul 1989 s-a înregistrat 545 de decese. Femeile își provocau avortul prin mijloace empirice, iar de cele mai multe ori ajungeau la medic doar în situații limită din cauza fricii de condamnare.
Perioada modernă și situația din România
În 1998, Centrul pentru Drepturile Reproductive a creat o resursă pentru a promova dreptul la avort ca drept fundamental al omului. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, avortul este un element esențial în serviciile de asistență medicală și este o intervenție sigură de îngrijire a sănătății. Din nefericire, obstacolele în obținerea unui avort sigur, în timp util, accesibil și nediscriminatoriu, conduc la avorturi nesigure. În cadrul cazului R.R. v. Polonia (2011), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat obligația statului de a asigura accesul liber la informații prenatale și testarea genetică în cazurile de suspiciune de boală genetică, constatând încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în cazul refuzului clinic.
În România, întreruperea cursului sarcinii efectuată de un medic de specialitate obstetrică-ginecologie, în scop terapeutic, poate fi realizată până la 24 de săptămâni. Însă, numărul avorturilor în România indică o evidență ridicată: între 1990 și 2020 s-au înregistrat peste 8 milioane de avorturi. În 2021, o analiză a Centrului FILIA a scos în evidență că doar o parte din unitățile publice și private oferă avorturi în acord cu ghidurile medicale, iar costurile pot varia considerabil între spital public și clinică privată. În plus, finanțarea prin asigurări acoperă în principal avorturile în desfășurare și îngrijirile pentru iminența de avort, lăsând frecvent costuri semnificative pentru pacientă.
Texte legislative importante și reglementări în contextul actual
Avortul este o alternativă legală și un drept de care femeia poate dispune; este considerat de unii ca o procedură medicală sigură datorită progreselor medicale. Din punct de vedere social și religios, opiniile sunt divergente: unii îl văd ca o opțiune legitimă și necesară, în timp ce alții îl condamnă din motive etice sau religioase. Restricțiile privind avortul afectează în mod im portant femeile din sărăcie, deoarece costurile pot deveni o barieră semnificativă, ceea ce poate conduce la mijloace nesigure sau la păstrarea sarcinii împotriva voinței. Se discută despre necesitatea unui protocol național pentru întreruperile de sarcină, pentru a clarifica situațiile în care medicii pot refuza cererea, drepturile pacientei, asigurarea informării corecte în spitale și evitarea obstacolelor semnificative.
Studiul de caz și situația practică
Din perspectiva practică, în România există spitale publice care percep taxe pentru avorturi, iar acestea pot fi gratuite doar în cazuri medicale înainte de 12 săptămâni. Centrele pentru criză de sarcină joacă un rol complex în informare și îndrumare, adesea influențând deciziile femeilor într-un mod controversat. Multe femei și adolescente întâmpină obstacole suplimentare în accesarea serviciilor, în special în zonele rurale, iar lipsa unei educații sexuale adecvate contribuie la dificultățile de acces și la folosirea mijloacelor contraceptive.
Există inițiative legislative care propun modificări ale Codului Penal pentru a reglementa mai strict protecția fătului chiar și în situații de violență împotriva femeilor gravide. Criticile la adresa acestor proiecte avertizează asupra riscului de scădere a libertății reproductive și asupra ambiguităților juridice, potențial afectând dreptul femeii de a decide în privința propriei vieți și corp.
Consecințe și perspective
Avortul poate avea impacturi fizice și mentale semnificative, iar recuperarea poate necesita timp, consiliere și acces la servicii de sănătate sexuală și reproductivă. Reducerea accesului la avort poate determina folosirea mijloacelor nesigure sau obstacole suplimentare pentru femeile vulnerabile. Este necesară consolidarea accesului la servicii sigure, finanțarea adecvată, educația sexuală în școli, disponibilitatea contraceptivelor și includerea moașelor în sarcini de prevenire și gestionare a avorturilor medicamentoase. O strategie națională coerentă poate îmbunătăți realizările în domeniul sănătății reproductive și poate reduce riscurile pentru femei, indiferent de mediul socio-economic.
Avortul este legal în contextul actual până la 14 săptămâni în România și, în cazuri terapeutice, până la 24 de săptămâni, dar realitatea accesului rămâne marcată de costuri, contextul clinic, atitudinile instituțiilor și influențele sociale. Este crucial să se asigure ca fiecare femeie să aibă acces la servicii sigure, la informații corecte și la sprijin adecvat, în fiecare etapă a vieții sale reproductive.
- Dezbaterea asupra drepturilor reproductive rămâne strâns legată de situația economică și de culturală a societății.
- Necesitatea unui cadru juridic clar pentru refuzul de servicii (conștiință) este în continuare discutată în contextul accesului la avort.
- Rolul centrelor de criză de sarcină în informare și influențare a deciziei femeii necesită reglementări mai stricte și transparență.
tags: #pana #cand #este #permis #avortul
Postări populare:
- Vârsta bebelușului în luni, cu reperele lunii și etapele de dezvoltare
- Activitatea ASFI: sprijin pentru femeia însărcinată și familia, obiective și rezultate
- Contact Maria Blacioti - ginecolog Iancului
- Cum funcționează testele de sarcină după inseminare în fertilizarea in vitro
- Impact psihologic al pierderii unei sarcini: proces de doliu