Paralizia facială periferică se manifestă prin apariţia unei slăbiciuni musculare la nivelul hemifeţei - unilateral sau bilateral, de obicei cu debut brusc.
Nervul facial are originea în punte și pe parcursul său periferic emite ramuri care asigură inervația glandelor lacrimale, a mușchiului stapedius din urechea internă, a tegumentului urechii externe, a glandelor salivare sublinguale și submandibulare, a celor două treimi anterioare ale limbii și a mușchilor mimicii.
Asimetria facială secundară afectării fibrelor periferice ale nervului facial are cauze diverse, poate fi congenitală sau dobândită.
În rândul cauzelor dobândite găsim infecțiile, bolile inflamatorii, neoplaziile, traumatismele.
cele mai frecvente infecții asociate cu paralizia facială periferică sunt determinate de virusul varicelozosterian (forma Ramsay-Hunt), virusul herpetic, virusul Epstein-Barr, Haemophilus influenzae, boala Lyme, TBC, citomegalovirus, HIV, etc.
Traumatismele în zona capului/ feței pot leza nervul facial prin strivirea oaselor feței sau fracturi ale bazei craniului.
Afectarea ramurilor periferice ale nervului facial determină slăbiciune musculară la nivelul jumătății feței corespunzătoare, atât în partea superioară, cât și inferioară.
În cadrul tratamentului, un rol important îl are îngrijirea oculară prin utilizarea de lacrimi artificiale sau unguente cu rol protector împotriva uscării corneei.
Studiile efectuate la adulți recunosc eficiența utilizării corticoterapiei în tratamentul paraliziei Bell.
Și în cazul copiilor se recomandă utilizarea acestui tratament în primele zile de la debut (în primele 3-7 zile).
Tratamentul antiviral este recomandat la copii doar când se asociază și vezicule la nivelul tegumentelor inervate de nervul facial (în forma Ramsay-Hunt).
Poate face sutura nervului sau chiar transplant de nerv.
Complicațiile de tipul hemispasmului facial se pot trata cu toxină botulinică.
În cazurile determinate de tumori, neoplazii, inflamații sistemice tratamentul va viza boala de bază.
La nivelul feței, iar în 5% din cazuri deficitul rămâne permanent.
Studiile arată un grad de recuperare completă și rapidă mai mare în rândul copiilor comparativ cu adulții.
În aproximativ 5% din cazuri, refacerea poate fi asociată cu dezvoltarea de sincinezii, contracturi, spasme în teritoriul afectat, prin refacerea defectuoasă a nervului.
Recunoașterea rapidă și stabilirea corectă a etiologiei ajută la inițierea rapidă a tratamentului și asigură un prognostic bun cu recuperare rapidă și completă.
Paralizia facială periferică se manifestă prin apariţia unei slăbiciuni musculare la nivelul hemifeţei - unilateral sau bilateral, de obicei cu debut brusc.
Nervul facial reprezintă a șaptea pereche de nervi cranieni. Este un nerv mixt, având în componența sa atât fibre senzitivo-motorii, cât și fibre vegetative.
Nucleii de origine sunt localizați în puntea lui Varolio din trunchiul cerebral. Ei sunt conectați cu structurile corticale superioare - cortexul, sistemul extrapiramidal, sistemul motor etc.
O leziune supranucleară, deasupra nucleului de origine, determină paralizie facială de tip central. Aceasta se manifestă prin scăderea tonusului muscular în jumătatea inferioară a feței de partea afectată.
Nucleul nervului facial poate fi afectat de accidente vasculare ischemice sau hemoragice, tumori de unghi ponto cerebelos, infecții, boli autoimune (scleroza multiplă), boli degenerative etc.
Atunci când apare, are expresia clinică a unei paralizii de tip periferic - asimetria hemifaciesului afectat.
Afectarea nervului facial în diferitele segmente ale apeductului lui Fallope se poate întâlni în tumori, traumatisme, osteite, intraoperator, infecții (Herpes zoster, alte infecții virale nespecifice), boli cronice ale urechii interne.
În acest caz, paralizia facială periferică este însoțită de alte semne și simptome specifice din sfera ORL.
Afectarea bilaterală este mai rar întâlnită. Ea poate fi congenitală (sindromul Moebius) sau dobândită (sarcoidoza, SLA, sindromul Guillain-Barré).
Paralizia facială periferică a frigore (paralizia lui Bell) este cea mai frecvent întâlnită patologie a nervului facial. Incidența sa este de 23/100.000 locuitori/an, fiind mai frecventă primăvara și toamna.
În general, apare după expunerea la curenți de aer. Deși cauza nu este cunoscută cu exactitate, se presupune existența unei infecții virale și a unei inflamații nespecifice, care determină edemațierea nervului în apeduct.
Cu 2 - 3 zile înainte de debut, pot apărea dureri auriculare, după care paralizia se instalează rapid, în decurs de câteva ore sau zile.
Uneori, există senzația de „față grea” sau „față artificială”, fără a avea semne obiective de alterare a sensibilității. Prezența acestor simptome exclude diagnosticul de paralizie Bell.
Hiperacuzia și tulburările de gust în 2/3 anterioare ale limbii se pot întâlni.
Clinic, se manifestă prin asimetrie faciala, sau „căderea” feței de partea afectată, ca urmare a hipotoniei musculare aferente. Apare dificultate la închiderea ochiului (lagoftalmie), lacrimile se scurg pe față, iar la nivelul globului ocular apare senzația de disconfort.
Este indicat tratamentul cu antiinflamatoare steroide sau nonsteroide, vasoactive, în funcție de momentul prezentării, de existența altor boli asociate, de prezența altor contraindicații. Măsurile non farmacologice sunt importante și constau în masaje și gimnastica musculaturii faciale afectate. Evoluția este în general favorabilă. Prognosticul este favorabil atunci când ameliorarea fenomenelor se face repede (1 - 2 săptămâni). În paraliziile totale persistente peste 3 luni, refacerea este cu sechele.
Hemispasmul facial se manifestă prin contracții involuntare ale musculaturii faciale afectate. „Sindromul lacrimilor de crocodil” este o complicație rară, care se manifestă prin secreție lacrimală în cursul actului de masticație de partea afectată. Paralizia Bell se tratează în ambulatoriu, prin colaborarea dintre specialistul neurolog, ORL, dermatolog, oftalmolog.
Paralizia facială centrală sau periferică ce însoțește alte semne neurologice necesită, cel mai probabil, supraveghere medicală continuă, investigații și tratament specific, în mediul spitalicesc.
În domeniul medical, pareza facială este o afecțiune cu o gamă largă de cauze și consecințe, care prezintă un impact semnificativ asupra calității vieții.
Ce este pareza facială?
Pareza facială este o afecțiune caracterizată prin slăbiciune sau paralizie a mușchilor feței, în special a celor controlați de nervul facial. Nervul facial, cunoscut și sub denumirea de nerv cranian VII, este unul dintre cei mai importanți nervi cranieni, controlând majoritatea mișcărilor faciale și transmițând semnale senzoriale de la limbă.
Tipuri și clasificare
Pareza facială periferică este o afecțiune caracterizată prin slăbiciune sau paralizie a mușchilor feței, cauzată de disfuncția nervului facial în afara creierului. Pareza facială centrală este o formă în care există slăbiciune sau paralizie a mușchilor feței cauzată de leziuni la nivelul cortexului cerebral sau al căilor nervoase superioare care controlează nervul facial.
În pareza facială centrală, slăbiciunea afectează de obicei doar o parte a feței și poate fi mai ușor de gestionat decât pareza periferică. Semipareza facială este o afecțiune în care există slăbiciune parțială a mușchilor, însă doar pe o parte a feței.
Biroul de diagnostic în pediatrie subliniază necesitatea unei echipe multidisciplinare: neurolog pediatric, ORL, oncolog, neurochirurg, imagist, în cooperare cu familia.
Pareza facială la copii poate fi congenitală (prin traumatisme la naștere sau sindroame genetice ca Moebius sau Goldenhar) ori dobândită, similar adulților. Diferența dintre pareză facială și paralizie facială constă în gradul de afectare a mișcărilor feței. În pareza facială, musculatura își păstrează parțial funcția, ceea ce permite realizarea unor mișcări, însă acestea sunt vizibil slăbite sau asimetrice, cum ar fi închiderea incompletă a pleoapei sau un zâmbet diminuat. Evaluarea diferenței dintre cele două se realizează prin examinare clinică, folosind frecvent scala House-Brackmann, unde formele de pareză corespund unor grade intermediare de afectare, iar paralizia severă se încadrează în gradele cele mai avansate.
Pareza facială poate avea multiple cauze, însă cea mai frecventă este cea în care nervul facial se inflamează într-un canal osos foarte îngust (paralizia Bell). Deși mecanismul exact nu este pe deplin elucidat, se consideră că o reactivare virală ar putea provoca această inflamație. Traumatismele sunt o altă cauză importantă, apărând în special în accidente care afectează osul temporal sau în urma unor intervenții chirurgicale în zona urechii ori a glandei parotide. Infecțiile pot declanșa pareza, unele forme virale - precum virusul varicelo-zosterian - fiind responsabil de sindromul Ramsay Hunt, caracterizat prin durere locală și erupții veziculare. Într-un număr mai redus de cazuri, pareza facială este determinată de tumori care exercită presiune asupra nervului, motiv pentru care este necesară o evaluare ORL și neurologică atentă.
Riscul de apariție este mai ridicat la adulții tineri și de vârstă mijlocie, iar stresul și scăderea imunității pot favoriza recurențele. Pareza facială dreaptă sau stângă debutează brusc, în decurs de una până la două zile, și se traduce prin slăbiciune vizibilă pe o parte a feței. În formele provocate de afectarea centrală a sistemului nervos, cum se întâmplă în accidentul vascular cerebral sau în prezența unor tumori, mișcările frunții sunt de regulă păstrate. În schimb, atunci când este afectat direct nervul facial, ca în pareza facială periferică dreaptă, toate zonele feței pot fi implicate, ceea ce duce la coborârea colțului gurii, închiderea incompletă a ochiului drept și ștergerea șanțului nazolabial corespondent.
Manifestările pot fi însoțite de modificări senzoriale, precum diminuarea gustului pe partea anterioară a limbii, lăcrimare scăzută, uscăciune oculară sau sensibilitate crescută la sunete. În sindromul Ramsay Hunt, pot apărea amețeli și mici leziuni veziculare în interiorul urechii sau pe palat. Pe parcursul evoluției, unele persoane pot dezvolta mișcări involuntare nedorite, fenomen numit sincinezie - spre exemplu, colțul gurii se poate mișca involuntar la clipit sau poate apărea lăcrimarea în timpul alimentației. În afectările de origine centrală, ridicarea sprâncenelor se păstrează datorită modului în care creierul controlează această regiune, în timp ce leziunile periferice implică întreaga jumătate a feței.
Examenul clinic evaluează funcția nervului facial prin teste simple: ridicarea sprâncenelor ajută la diferențierea leziunilor centrale de cele periferice, testul suflării obrajilor verifică etanșeitatea cavității bucale, iar reflexul de clipire indică integritatea mușchilor oculari. Testul Schirmer măsoară producția lacrimală, iar probele gustative cu acid citric testează funcția nervului intermediar. Investigațiile electrodiagnostice includ electroneurografia, utilă pentru prognostic în primele trei săptămâni de la debut, electromiografia folosită după aceasta pentru a depista semne de denervare și testele de stimulare comparativă. Imagistica RMN este preferată pentru detectarea tumorilor sau a inflamațiilor la nivelul ganglionului geniculat, iar tomografia computerizată este indicată pentru depistarea fracturilor osoase și a colesteatomului.
În formele acute, tratamentul începe de regulă cu medicamente antiinflamatoare puternice, precum corticosteroizii, administrați în primele zile pentru a reduce inflamația nervului facial. În anumite situații, cum ar fi sindromul Ramsay Hunt, aceste medicamente pot fi asociate cu antivirale. Este esențială și protecția ochiului, mai ales atunci când pleoapa nu se închide complet, prin lacrimi artificiale, unguente hidratante sau acoperirea ochiului pe timpul nopții. Exercițiile faciale și masajul ajută la menținerea tonusului muscular și la recuperarea simetriei. În cazurile în care nervul este grav afectat, poate fi nevoie de operație, precum eliberarea nervului comprimat sau reconstrucția prin grefe nervoase.
De regulă, recuperarea după pareză facială e completă în câteva luni, mai ales în formele ușoare sau moderate, când nervul nu este grav deteriorat. Evoluția favorabilă este mai probabilă atunci când apar semne de îmbunătire încă din primele săptămâni. Totuși, există situații în care recuperarea este mai lentă sau incompletă, în special la vârstnici, în caz de paralizie severă sau în sindromul Ramsay Hunt. Unele persoane pot dezvolta ulterior complicații, precum mișcări involuntare sau spasme ale mușchilor feței. Acestea pot fi controlate eficient prin injecții cu toxină botulinică și prin tehnici de reeducare musculară.
La SANADOR, pacienții beneficiază de evaluare medicală completă, realizată prin consultații de neurologie, însoțite de investigații imagistice și funcționale, atunci când există această indicație medicală.
Diagnoză și prognostic în practica pediatrică
Un set extins de cazuri în literatura de specialitate evidențiază că pareza facială la copil este un diagnostic complex, putând ascunde cauze cu implicații importante asupra prognosticului pacienților. Pareza facială la copil poate avea etiologie variată, de multe ori nefiind idiopatică. Pentru diagnosticul și abordarea terapeutică adecvată este nevoie de o echipă multidisciplinară, formată din medicul neurolog pediatru, ORL-ist, oncolog, neurochirurg, imagist și, nu în ultimul rând, medicul de familie și părinți.
Exemple din cazuri pediatric: sindrom Melkersson-Rosenthal și forme oligosimptomatice, variante de pareze recurente, HSV și alte etiologii infecțioase, precum și posibilitatea formelor centrale în cazuri de leziuni la nivelul trunchiului cerebral.
Abordări terapeutice pentru copii
Tratamentul parezei faciale la copii poate varia în funcție de cauză și severitatea afecțiunii, dar poate include terapia cu corticosteroizi, terapia fizică și de reabilitare, intervenții chirurgicale și alte tratamente specifice, în funcție de necesități individuale. Recuperarea este deseori rapidă la copii, iar prognosticul poate fi bun cu tratament adecvat.
Îngrijirea oculară și prevenția complicațiilor oftalmologice
Pareza facială poate afecta închiderea ochiului, ceea ce poate conduce la uscarea corneei și complicații precum ulcer ocular sau infecții. Protecția ochiului este o componentă esențială a tratamentului. Lacrimi artificiale, unguente oculare și protecția ochiului pe timpul nopții sunt recomandate frecvent. La nivel clinic, lacrimi artificiale și pansamente pot preveni complicațiile oculare în fazele acute și subacute ale parezei.
Perspective de recuperare și rehabilitare
Recuperarea poate implica kinetoterapie, exerciții faciale, masaj și, în cazuri avansate, intervenții chirurgicale pentru reconstrucție. Exercițiile faciale și masajul ajută la menținerea tonusului și la restabilirea simetriei. Exercițiile pot fi însoțite de tehnici de biofeedback prin oglindă pentru a facilita reorientarea paletei neuromotorii. Electrostimularea poate fi utilizată cu precauție pentru a nu suprasolicita terminările nervoase.
Exercitii pentru pareza faciala
O perioadă de recuperare tipică poate fi de la câteva săptămâni până la câteva luni, în funcție de severitatea afectării și de rapiditatea inițierii tratamentului. Recuperarea completă este mai probabilă în forma periferică ușoară sau moderată, iar sinchineziile pot fi tratate prin terapii specifice și intervenții de reeducare neuromusculară. Programele de recuperare pot include evaluări periodice ale progresului și ajustări ale planului terapeutic în funcție de răspuns.
La SANADOR, pacientul beneficiază de evaluare, investigații imagistice și funcționale, în funcție de indicația medicală, pentru a susține diagnosticarea precisă și planul de tratament individualizat.
tags: #pareza #faciala #periferica #la #nou #nascut
Postări populare:
- Ce înseamnă un test de sarcină pozitiv lăsat pe birou: componentele confirmării sarcinii
- Experiența și serviciile oferite de Diana Sabina Vieriu, medic pediatru în Iași, la Clinic Hope
- Cum să-ți diversifici oferta de produse turistice pentru a se adapta la cererea în evoluție
- Distribuția argonului în atmosferă și implicații ale izotopilor săi
- Diaree la bebeluș de 4 luni: pașii de urmat