Marile proiecte științifice își urmează îndeobște soarta lor și rămân în istorie prin „urmele” lăsate în domeniul de referință. Ivite din cauze bine determinate, ele își asumă o misiune care odată îndeplinită ori ce devine imposibilă impune retragerea de pe scena academică, spre a lăsa loc altuia ori pur și simplu pentru a-și marca finitudinea. Tergiversările au arătat întotdeauna slăbiciuni, dezorientări și că implacabilul deznodământ e doar amânat, dar nu și evitat. Și toate acestea nu sunt văzute atât ca sfârșit, cât mai ales ca loc pentru un nou început, prin lansarea unui alt demers de cercetare de aceeași natură și amploare sau mai mult decât atât.
La aproape șapte decenii de la înființarea și de activitate a sa neîntreruptă în sistemul de cercetare științifică al Academiei Române, Institutul de Cercetări Juridice (ICJ sau Institutul) încearcă a-și evalua parcursul și a se autodefini cât mai exact în raport cu programul asumat la fondare și rezultatele aplicării sale consecvente de până la un anumit moment dat, așa încât să rezulte cu cât mai mare claritate parcursul cercetării științifice (instituționalizate) a dreptului în căutarea obiectului și metodei unei științe specifice și a progresului său constant.
O necesară punere în temă
Dintre toate structurile de cercetare academică create în urmă cu 70 de ani, cea juridică prezenta o formă aparte: impusă de evoluția unor preocupări interne preexistente, favorizată de conjuncturile ocazionale strategico-internaţionale și precipitată din nevoia practică, inițiativa exprima natura misiunii concrete de „consiliu legislativ”, dar cu preponderența activității de cercetare științifică, adică un proiect autentic de avant la lettre legistică teoretico-aplicativă!
Așa cum surprinde „Cuvântul înainte” din primul număr al revistei institutului Studii și Cercetări Juridice (1956), programul prefigurat era de a modela o nouă viziune asupra dreptului, iar contribuțiile lui Traian Ionașcu, E. Barasch, A. Naschitz, V. Dongoroz și M. Eliescu au rămas evocatoare pentru procesul de reformulare a obiectului și metodei științei juridice în România. Era vorba despre o proiecție într-o dimensiune conjuncturală a experienței interbelice a primului Consiliu Legislativ, iar anteproiectele de acte normative reflectau o activitate de cercetare teoretico-aplicativă în quest-ul legisticii.
Datele contextului general
Explicația fondatorilor ICJ se înscria în cadrul experiențelor academice premergătoare afirmării legisticii ca știință a legislației, având obiectul expunerea cunoștințelor și metodelor ce pot fi puse în serviciul formulării actelor normative. Abordarea juriștilor români s-a concentrat pe valorificarea teoriei „tehnicii legislative” în codificare, promovată de Fr. Geny, pe care au înțeles să o adopte, să o adapteze și să o valorifice în condițiile concrete ale contextului istoric.
Sub impactul constrângerilor istorice, înființarea unui institut juridic presupunea o formulă inedită, dar adecvată provocărilor. S-a creat astfel cadrul pentru o cercetare științifică a dreptului, orientată spre raționalizarea producției juridice și spre înțelegerea morfologiei legilor ca obiecte de cercetare autonomie. Se impune astfel să privim ICJ ca pe un „laborator” de fundamentare a redactării textelor normative, în primii circa 15 ani de existență.
Fundamentele teoretice de ordin legistic
Elaborarea unei legi, în special a unui cod, presupunea o triplă operațiune: științifică, tehnică și politică. Datul socio-economic trebuia transformat într-o dispoziție legală adaptată scopurilor concrete, iar conținutul dreptului trebuia să rămână interdependent cu tehnica legislativă. Aparatul tehnico-logic, ca formă relativ constantă a dreptului, se supunea unei mișcări dialectice ce urmărea să satisfacă scopurile legiferatorului în fiecare moment.
Aplicarea la codificare ridică probleme științifice și tehnice legate de forma și de mijloacele artificiale necesare pentru a converti conținutul socio-economic în materie juridică, astfel încât regulile de conduită să poată fi edictate și integrate coerent cu textul existent. Eliescu se referă la Geny și la influența ideilor despre tehnică în dreptul privat pozitiv (1921), iar istoria codificării relevă opoziții respectuoase față de ideile lui Savigny despre rigiditatea dreptului scris.
Perioada în care ICJ a funcționat ca „laborator” de fundamentare a redactării anteproiectelor a generat o experiență valoroasă, dar și un cost ideologic în contextul epocii. Codurile penal și de procedură penală, intrate în vigoare la 1 ianuarie 1969, au beneficiat de explicații teoretice detaliate, orientate de la început practicii judiciare și de la lumina intențiilor legislative, mai degrabă decât de observații jurisprudențiale anterioare.
Variații ale parcursului institucional
Reînființarea Consiliului Legislativ în 1971 a marcat o schimbare majoră: ICJ a rămas axat pe cercetarea științifică, în timp ce funcția de avizare a proiectelor a trecut în altă formulă organizatorică. Această separare a creat riscuri privind autonomia Institutului, iar trecerea sub tutela diferitelor instituții a accentuat necesitatea regândirii misiunii și a relației dintre cercetare și expresia practicii legislative.
În 1990, revenirea în sistemul de cercetare al Academiei Române a adus o nouă oportunitate: de a coordona cercetarea juridică la nivel național sub autoritatea științifică a celui mai înalt for academic. Această redeschidere a permis identificarea posibilităților autentice de manifestare a unicii misiuni ale ICJ și de a contura o platformă de cercetare juridică coerentă, în raport cu programul inițial de fondare.
Concluzii despre metoda de cercetare juridică
După experiența eruopeană și românească, se poate observa că legistica ca știință a legislației nu este doar o activitate tehnică de redactare, ci și una de interpretare și de anticipare a efectelor normative. Întregruările dintre conținutul socio-economic, forma legală și tehnica legislativă formează o rețea dinamică, în care teoria contribuie la înțelegerea structurilor, iar practica solicită ajustări continue pentru a face normativele funcționale în realitatea socială.
Astfel, metodologia cercetării științifice în drept nu este fixă, ci evoluează în relație cu schimbările sociale, tehnologice și ideologice. ICJ a fost și rămâne un reper în această evoluție, funcționând ca un nod de conexiune între tradiția savantă a dreptului și cerințele unei științe juridice moderne, capabile să producă anteproiecte coerente și să ofere explicații teoretice solide pentru practică.
tags: #paternitatea #metodelor #de #cercetare
Postări populare:
- Inovație și Dezvoltare în Pediatrie și Neurologie
- Sarcina multiplă la femei: diagnostic, monitorizare și îngrijire a sarcinii cu mai mulți feti
- elementele constitutive ale abuzului în serviciu
- Carpicon în tratamentul afecțiunilor ginecologice și rectale: soluții naturale din flora locală
- Năşterea prin cezariană în lumina reflectoarelor: motive comune și pași ai intervenției