În România, deși legislația garantează accesul la majoritatea drepturilor legate de sănătatea sexuală și reproductivă, inclusiv avortul și planificarea familială, femeile și fetele se confruntă în practică cu numeroase bariere care le îngreunează accesul la serviciile medicale necesare. Aceste obstacole, adesea subtile, dar semnificative, pun în pericol sănătatea, bunăstarea și chiar viața lor.
Avortul la cerere este permis legal în România până la 14 săptămâni de sarcină. După acest termen, Codul Penal pedepsește efectuarea sau încercarea de avort la cerere, cu închisoare sau amendă și interzicerea exercitării anumitor drepturi pentru medici. Totuși, femeia însărcinată nu poate fi pedepsită pentru întreruperea sarcinii. Medicii pot efectua avorturi până la 24 de săptămâni de sarcină în scop "terapeutic" și după 24 de săptămâni în scop terapeutic "în interesul mamei sau al fătului". Cu toate acestea, un număr tot mai mare de medici și spitale publice refuză să ofere aceste servicii, invocând diverse motive.
Bariere în Accesul la Serviciile de Avort
Printre principalele obstacole întâmpinate de femeile din România se numără:
- Politici restrictive ale spitalelor: Administratorii de spitale și clinici adoptă tot mai des politici, formale sau informale, care interzic furnizarea avorturilor la cerere, refuzând pacientele.
- Obiecția de conștiință a medicilor: Medicii invocă frecvent obiecția de conștiință pentru a refuza pacientele, adesea fără a le redirecționa către alte unități medicale sau alți medici.
- Îngrijorări legate de asigurarea de malpraxis: Unii medici invocă lipsa unei asigurări de malpraxis adecvate pentru a se proteja de eventualele răspunderi legate de furnizarea serviciilor de avort.
- Lipsa de informare sau interpretarea eronată a legii: Anumiți medici fie nu cunosc, fie înțeleg greșit sau interpretează eronat legile și reglementările privind avortul la cerere, cum ar fi termenul recomandat pentru avortul medicamentos sau drepturile minorilor.
Aceste bariere au un impact semnificativ asupra disponibilității serviciilor de avort în unitățile publice de sănătate. Sondajele realizate de organizații non-guvernamentale indică faptul că mai puțin de jumătate dintre spitalele publice oferă atât proceduri de avort, cât și avort medicamentos la cerere. Mai mult, în mai multe județe ale țării nu s-a înregistrat niciun avort la cerere efectuat în spitalele publice.
Impactul Financiar și Social
Obstacolele în calea accesului la avorturi la cerere în spitalele publice determină adesea femeile și fetele să caute aceste servicii în spitale și clinici private. Acestea nu sunt acoperite de sistemul public de asigurări de sănătate și implică costuri semnificative, care pot depăși salariul minim pe o lună.
Ca urmare, multe femei și fete, în special cele din comunitățile marginalizate (rome, din mediul rural, adolescente), nu își permit aceste servicii sau se confruntă cu dificultăți financiare majore pentru a beneficia de ele. Această situație este agravată și de lipsa accesului la contraceptive, care, de asemenea, nu sunt acoperite de sistemul public de sănătate.
Influența Mișcării Anti-Drepturi și a Instituțiilor Religioase
Legile, politicile și percepția publică asupra avortului, contracepției și educației sexuale în România sunt influențate de mișcarea anti-drepturi, o campanie transnațională împotriva dezvoltării legislative și politice privind drepturile omului. Susținătorii acestei mișcări construiesc alianțe pentru a contracara așa-numita „ideologie de gen”, promovând idei conservatoare și „tradiționale”.
Instituțiile religioase, în special Biserica Ortodoxă Română și bisericile protestante, perpetuează și susțin retorica anti-drepturi, iar influența conservatorismului religios se extinde și în furnizarea de asistență medicală. Spitalele publice, uneori cu biserici în incintă, pot deveni locuri unde preoții propagă retorica anti-avort.
O manifestare cheie a acestei mișcări este înființarea centrelor pentru criza de sarcină (CCS-uri), model importat din Statele Unite. Deși pretind a oferi informații complete și sprijin, aceste centre promovează discursul anti-avort și încearcă să împiedice femeile să avorteze, uneori prin oferte înșelătoare de sprijin. Unele instituții publice colaborează cu aceste centre, oferindu-le acces semnificativ la paciente.
Monitorizarea in sarcina & TIPURILE DE NASTERE | Dr. Dan Dumitrascu Biris (Ginecologie)
Lipsa Educației Sexuale Comprehensibile
Adolescenții din România nu au acces la educație sexuală comprehensivă (ESC) obligatorie. Deși informații importante despre sarcină și planificare familială sunt incluse în programa școlară, mulți profesori evită aceste subiecte. Natura opțională a cursurilor de „educație pentru sănătate” permite profesorilor să evite subiecte considerate controversate, cum ar fi sexualitatea și avortul.
Din cauza deficitului de servicii educaționale pentru sănătatea sexuală și reproductivă, adolescenții se confruntă cu dificultăți în a obține informații corecte, apelând în schimb la internet. Acest lucru contribuie la ratele ridicate ale sarcinii în rândul adolescentelor din România, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.
Obligații Internaționale ale României
În calitate de stat parte la Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale (ICESCR), România are obligația legală de a respecta, proteja și garanta dreptul la cel mai înalt standard posibil de sănătate fizică și mintală. Comitetul pentru Drepturile Economice, Sociale și Culturale (CESCR) a explicat că obligațiile guvernelor includ asigurarea accesului la resurse de sănătate fără discriminare și fără bariere financiare, precum și dreptul de a căuta, primi și transmite informații despre sănătate.
CESCR a subliniat că furnizorilor de servicii de sănătate privați ar trebui să le fie interzis să refuze accesul la servicii și că medicii care invocă obiecția de conștiință pentru a refuza avortul ar trebui să redirecționeze pacienții către alți practiciieni dispuși să ofere serviciile.
Istoricul Avortului în România
Problemele generate de accesul la avort nu sunt noi în România. Avortul a fost reglementat, într-o formă sau alta, în legislația penală a țării de secole. Avortul la cerere a fost introdus în 1957, dar a fost restricționat drastic prin Decretul nr. 770/1966, o perioadă marcată de o rată ridicată a mortalității materne din cauza avorturilor clandestine. După revoluție, în 1989, avortul a fost dezincriminat, dar a fost reintrodus în Codul Penal prin Legea nr. 140/1996 și ulterior reglementat prin Art. 201 al Codului Penal actual.
Deși legea permite avortul la cerere până în a 14-a săptămână de sarcină, în practică, accesul la aceste servicii este sever restricționat. Mulți medici refuză să efectueze întreruperi de sarcină la cerere, invocând motive de conștiință, iar majoritatea avorturilor se fac în spitale private, contra cost.
Situația actuală, în care avortul este legal, dar aproape inaccesibil, servește interesele celor care doresc interzicerea totală a acestuia. Interzicerea avortului, așa cum a demonstrat-o istoria, nu rezolvă problema demografică, ci duce la creșterea numărului de avorturi clandestine, cu consecințe tragice asupra vieții și sănătății femeilor.
tags: #promovarea #sanatatii #prin #interzicerea #avortului