Resuscitarea cardio-respiratorie (RCR) este o intervenție de urgență necesară atunci când o persoană nu mai respiră sau activitatea cardiacă s-a oprit, cum se întâmplă în caz de stop cardiac sau înec. Suportul vital de bază (în engleză BLS - Basic Life Support) este un set de măsuri esențiale aplicate de urgență, care include evaluarea victimei, apelarea unui serviciu medical de urgență, compresiile toracice, respirațiile de salvare și, atunci când este posibilă, utilizarea unui defibrilator automat (AED). Chiar și în lipsa unei instruiri medicale, simpla aplicare a compresiilor toracice poate face diferența între viață și moarte. Este esențial ca protocolul de resuscitare cardio-respiratorie să înceapă imediat, în timp ce o altă persoană sună la 112 și caută un defibrilator extern automat (AED).
Resuscitarea cardio-pulmonară este necesară atunci când o persoană nu mai respiră sau respiră anormal și nu reacționează la stimulii din mediul extern - adică este în stop cardio-respirator. Cu cât resuscitarea este începută mai repede, cu atât cresc șansele de supraviețuire - acestea se pot chiar dubla sau tripla dacă intervenția este promptă. Anumite semne pot indica faptul că o persoană are nevoie de resuscitare cardio-pulmonară. Stopul cardiac: este cea mai frecventă cauză. În această situație, inima încetează brusc să mai pompeze sânge, iar persoana afectată suferă o pierdere a stării de conștiență. Stopul cardiac poate apărea ca o consecință a unui infarct miocardic, a unei tulburări de ritm cardiac (fibrilație ventriculară) sau a altor boli de inimă. În acest caz, protocolul de resuscitare cardio-respiratorie trebuie început imediat, ca măsură de prim-ajutor pentru stopul cardiac, pentru a menține circulația sângelui spre creier și alte organe; Manevrele de resuscitare cardio-respiratorie fac parte din protocolul de primul ajutor în caz de infarct miocardic.
Înec: victima a fost privată de oxigen în timpul submersiei, ceea ce poate duce rapid la stop cardiac; după scoaterea din apă, dacă victima nu respiră, se recomandă începerea imediată a resuscitării; Electrocutarea: poate perturba activitatea electrică a inimii și poate provoca stop cardiac, motiv pentru care este esențial să cunoaștem tehnicile corecte de acordare a primului ajutor în caz de electrocutare; Sufocare sau înec cu un obiect; Este un pas esențial în acordarea primului ajutor în caz de accidente rutiere sau traumatisme: o persoană implicată într-un accident poate intra rapid în stop cardio-respirator.
Evaluarea victimei începe prin verificarea siguranței zonei, pentru a proteja atât victima, cât și salvatorul. Ulterior, se testează starea de conșiență a victimei, prin scuturarea ușoară a umerilor și adresarea unei întrebări clare, precum „Mă auziți?” sau „Sunteți bine?”. Dacă victima nu reacționează, se aplică evaluare primară ABC. Pasul A - Airway (Căile aeriene), presupune observarea căilor respiratorii prin manevra de înclinare a capului spre spate și ridicare a bărbiei. În acest fel, căile aeriene superioare sunt aliniate, iar fluxul respirator este evaluat în mod corect. Pasul B - Breathing (Respirația): se verifică respirația prin manevra PAS - Privim, Auzim, Simțim respirația timp de maximum 10 secunde, pentru a vedea dacă aerul circulă normal. În acest interval, trebuie identificate cel puțin 2 respirații normale. Protocolul de resuscitare cardio-respiratorie trebuie inițiat imediat după ce a fost apelat un serviciu medical de urgență. Resuscitarea începe cu compresii toracice ferme și rapide, aplicate în centrul pieptului, cu o frecvență de 100-120 de apăsări pe minut sau 2 apăsări pe secundă. În cazul în care salvatorul este instruit, poate adăuga două respirații de salvare (gură-la-gură sau gură-la-nas) după fiecare 30 de compresii. Conform etapelor deja menționate, elementul esențial al resuscitării este reprezentat de compresiile toracice, adică apăsări ferme și rapide pe piept, care ajută la menținerea fluxului de sânge către creier și alte organe vitale. În cele mai recente ghiduri de resuscitare, pentru efectuarea adecvată a compresiilor toracice, mâinile se așază una peste cealaltă în centrul pieptului victimei, cu brațele întinse și greutatea corpului aplicată vertical, deasupra victimei. Aceste compresii trebuie să fie ferme și rapide, la o adâncime de aproximativ 5-6 cm (ca reper, lungimea degetului mare), cu o frecvență de 100-120 apăsări pe minut, lăsând pieptul să revină complet între apăsări. Dacă salvatorul are pregătire în RCP (resuscitare cardio-pulmonară), după fiecare 30 de compresii administrează două respirații de salvare, astfel: capul victimei este înclină pe spate, bărbia se ridică, nasul este strâns cu degetele, iar aerul este expirat ușor în gura victimei, până se observă ridicarea pieptului. Manevrele - 30 de compresii urmate de 2 respirații - se repetă continuu, conform ghidului de resuscitare, până la apariția semnelor vitale sau până la sosirea echipajului medical. Dacă este disponibil un defibrilator automat, acesta trebuie folosit conform comenzilor sale vocale.
Protocolul de resuscitare cardio-respiratorie la adulți se concentrează pe restabilirea circulației și a oxigenării în caz de stop cardio-respirator. Prioritatea o reprezintă compresiile toracice eficiente, întrucât stopul de cauză cardiacă este mai frecvent la această categorie de vârstă. Aceste compresii pot fi urmate, dacă este posibil, de respirații de salvare. Manevrele trebuie începute cât mai repede, imediat după identificarea lipsei de răspuns și a respirației normale, și continuate fără întrerupere, în raport de 30:2. La copiii care nu respiră sau prezintă respirație anormală, resuscitarea începe cu 5 respirații de salvare de câte o secundă fiecare, cu aer suflat blând în plămâni, observând ridicarea pieptului. Capul trebuie menținut într-o poziție corectă, cu bărbia ridicată și gura acoperită complet (etanș). După cele 5 respirații, se continuă protocolul de resuscitare cardio-respiratorie la copii prin aplicarea a 15 compresii toracice, urmate de 2 respirații de salvare, repetate în cicluri. Compresiile toracice sunt efectuate cu o mână sau cu ambele, în funcție de dimensiunea copilului, apăsând la o adâncime de aproximativ 5 cm, cu o frecvență de 100-120 apăsări pe minut.
Ai grijă de sănătatea ta! Protocolul de resuscitare cardio-respiratorie la bebeluși începe cu deschiderea căilor aeriene prin înclinarea ușoară a capului și ridicarea bărbiei, urmată de 5 respirații de salvare, suflate ușor peste gura și nasul copilului, până la ridicarea pieptului. Se continuă cu 15 compresii toracice aplicate cu două degete în centrul pieptului, la o adâncime de aproximativ 4 cm, urmate de 2 respirații salvatoare. Ghidul de resuscitare poate fi aplicat atât de personal medical, cât și de persoane fără pregătire medicală, aflate la locul unui incident. Profesioniștii din domeniul medical folosesc tehnica de suport vital cu compresii toracice și respirații de salvare, în raport 30:2. Pentru publicul larg, este recomandată varianta simplificată, adică resuscitarea folosind doar mâinile (Hands-Only CPR), care constă în compresii rapide și ferme în centrul pieptului, cu o frecvență de 100-120 apăsări pe minut.
După aplicarea manevrelor BLS (Basic Life Support) și preluarea victimei de către echipajele medicale, persoana este transportată de urgență la spital. Acolo, medicii evaluează eventualele leziuni provocate de lipsa oxigenului și investighează cauza stopului cardiac, pentru a începe tratamentul țintit al cauzei care a condus la instalarea acestuia. Învățarea tehnicilor de resuscitare cardio-respiratorie nu este doar o abilitate medicală, ci o responsabilitate civică. În situațiile de urgență, fiecare secundă contează, iar intervenția promptă a unui martor poate menține funcțiile vitale ale persoanei aflate în pericol, până la sosirea medicilor. Diagnosticul și tratamentul corect fac diferența!
Stopul cardio-respirator (SCR) semnifică absenţa respiraţiei şi circulaţiei spontane. Oprirea simultană a respiraţiei şi circulaţiei este extrem de rară şi se produce atunci când organismul este distrus brusc şi masiv, ca de exemplu în accidentele foarte grave. În majoritatea cazurilor doar una dintre funcţiile vitale se opreşte prima şi secundar cealaltă. În cazul stopului respirator primar, inima va continua să bată un interval variabil de timp. Schimbul gazos la nivel pulmonar continuă până se epuizează “rezerva” de aer din plămâni. În perioada cât inima bate, pulsul arterial este prezent. Apoi, lipsa oxigenului la nivelul muşchiului inimii va conduce la oprire cardiacă. Timpul în care survine oprirea cordului, secundară opririi respiraţiei, este variabil şi depinde de mai mulţi factori, precum rezistenţa cordului la hipoxie, cantitatea de oxigen în sânge etc. În oprirea primar respiratorie există un interval “de graţie” scurt, în care activitatea cardio-circulatorie este încă prezentă. Fără intervenţie terapeutică imediată, ce constă în ventilaţie artificială, cordul se opreşte.
Prin stopul cardiac se înţelege încetarea bruscă şi neaşteptată a circulaţiei la un pacient care nu era previzibil că ar putea să moară în acel moment. Oprirea primar cardiacă este urmată automat de oprirea respiratorie, care însă de obicei nu este precizată, deoarece este subînţeleasă. Fiziopatologic, când cordul se opreşte, dispare imediat şi circulaţia sângelui, astfel încât ţesuturile nu mai primesc oxigen. Cum singurele rezerve de oxigen sunt cele care se găsesc în sângele arterial ce irigă acel ţesut, hipoxia tisulară apare rapid şi se manifestă mai întâi la nivel cerebral. Starea de conştienţă este pierdută brusc. Se instalează apneea, adică după câteva respiraţii agonice victima nu va mai respira, ca rezultat a lipsei de oxigen a centrului respirator. Deci, oprirea primar cardiacă înseamnă de fapt întotdeauna oprirea cardio-respiratorie de la început, pentru că în acest caz nu există un “interval de graţie”, cu păstrarea respiraţiei. Stopul cardiac şi respirator se intercondiţionează: stopul cardiac induce stopul respirator în 20-30 sec., iar stopul respirator pe cel cardiac într-un interval de 3-10 min.
Resuscitarea cardiopulmonară (RCP) reprezintă manevrele medicale ce trebuie efectuate atunci când avem în față un pacient cu un stop cardiac și/sau respirator. Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil. Resuscitarea asigură o circulaţie sanguină cu un debit cardiac mic, dar esențial către inimă şi creier. Aceasta crește probabilitatea reluării ritmului cardiac normal. Compresiile toracice pot salva viața victimei, dacă nu poate fi aplicat un şoc electric (defibrilare) în primele 5 minute după stop. RCP este formată din trei mari grupe de manevre terapeutice: 1. Suportul vital bazal (SVB) format din totalitatea măsurilor care pot realiza o minimă presiune de perfuzie şi oxigenare cerebrală (dezobstrucţia căilor respiratorii, respiraţia artificială, masaj cardiac extern). 2. Suportul vital avansat (SVA) care conţine în plus faţă de SVB tratamentul electric de defibrilare şi administrarea de medicamente, pentru reluarea activităţii spontane a cordului. 3. Măsurile post-resuscitare, care conţin măsuri de reanimare şi terapie intensivă post-resuscitare, menite să recupereze activitatea creierului, să menţina funcţiile vitale şi totodată să reducă efectele lipsei de oxigen la nivelul celulelor.
În anul 2005 European Resuscitation Council Guidelines aduce un concept nou, “Lanțul Supraviețuirii”, care prezintă totalitatea manopernelor de resuscitare şi cuprinde 4 verigi: 1. Recunoaşterea cât mai rapidă a stopului cardiac sau identificarea pacienţilor cu risc de a prezenta stop cardiac şi activarea cât mai rapidă a serviciilor de urgență (112). 2. Începerea cât mai rapidă a măsurilor de resuscitare cardio-respiratorii. 3. Efectuarea precoce a defibrilării. 4. Iniţierea cât mai rapidă a suportului avansat de resuscitare. Resuscitarea are şanse de reuşită când: • Alimentarea creierului cu oxigen reîncepe în primele 4 minute; • Inima reîncepe să bată în primele 8-10 minute; • Stopul se produce într-o zonă uşor accesibilă, aşa încât salvatorii pot ajunge uşor la victimă; • Sunt mai multe persoane care pot acţiona ca salvatori; • Cauza stopului cardiac nu e una foarte gravă (în asistolia sau disociaţia electromecanică, supravieţuirea este de doar 10-15%).
Masajul cardiac extern (MCE) Acesta determină apariţia unui flux sanguin prin creşterea presiunii în cutia toracică şi prin compresia directă a cordului. MCE generează un flux sangvin mic dar vital pentru cord şi creier, până la sosirea echipei de salvare. Cum se face MCE corect? 1. Mâinile salvatorului trebuie să fie aşezate în centrul toracelui. 2. Frecvenţa compresiilor trebuie să fie 100/min. 3. Toracele trebuie comprimat 4-5cm. 4. După fiecare compresie, toracele trebuie lăsat să revină în poziţia iniţială. 5. Durata compresiei toracelui trebuie să fie egală cu cea a decompresiei. 6. Întreruperile trebuie să fie cât mai puține. 7. Nu trebuie să căutam puls palpabil la carotidă sau femurală, deoarece acesta nu înseamnă întotdeauna flux arterial eficient.
Ventilația În timpul RCP scopul ventilaţiei este de a menține oxigenare adecvată a sângelui. Respirația se face ,,gură la gură”: verificăm că gura şi gâtul nu sunt blocate de obiecte străine, împingem înainte şi în sus bărbia victimei (hiperextensia capului), prindem nările victimei cu degetele şi insuflăm aer pe gură. Cum facem respiraţia gura-la-gura corect? 1. Respiraţiile durează peste o secundă şi cu volum suficient pentru a observa ridicarea toracelui, dar se evită respiraţiile prea puternice. 2. Respiraţia gură la nas este o alternativă eficientă în cazul în care cea gură la gură nu este posibilă.
Suportul vital de bază la adult 1. Verifică siguranţa mediului/locului. 2. Verifică dacă victima răspunde: • scuturare umeri; • “sunteţi bine / totul e în regulă?” 3. a) Dacă pacientul răspunde: • se lasă pacientul în poziţia găsită; • se reevaluează starea pacientului periodic. b) Dacă pacientul nu răspunde: • strigă după ajutor; • poziționare în decubit dorsal şi se eliberează căile aeriene (o mână se poziţionează pe fruntea pacientului şi se pune capul în hiperextensie, în timp ce cu cealaltă mână se ridică mandibula). 4. Verifică dacă pacientul respiră: • priveşte (se urmăresc mişcările toracelui); • ascultă (se ascultă cu urechile poziționate în dreptul gurii pacientului); • simte. În primele minute după un stop cardiac, victima poate să respire foarte superficial sau foarte neregulat. Nu trebuie confundat acest mod de respirație cu cel normal, de aceea pacientul nu trebuie evaluat mai mult de 10 secunde, iar dacă există dubii asupra modului în care respiră, trebuie luată o atitudine conformă cu cea din cazul în care pacientul nu respiră. a) Dacă respiră normal: • se așează în poziția de siguranță; • apel pentru ambulanță (112); • evaluare continuă. 5. b) Dacă nu respiră normal: • trimite după sau cheamă ambulanța; • masaj cardiac extern; • se poziționează mainile în centrul toracelui victimei; • se comprimă sternul aproximativ 4-5 cm; • frecvența compresiilor: 100/min. 6. a) Se combină compresiile toracice cu ventilația artificială • după 30 de compresii toracice se eliberează căile respiratorii şi se pensează nasul; • se execută 2 respirații successive; • se continuă cu alternanţa compresii / respirații 30 / 2; • se intrerupe resuscitarea numai daca pacientul respira normal. b) Numai masajul cardiac extern, fără ventilaţie artificială (gură la gură sau gură la nas) • este considerat acceptabil, dacă salvatorul nu e capabil sau nu dorește să execute respirația gură la gură; studiile arată că MCE fără ventilaţie artificială este net superior lipsei de resuscitare, unele sugerând chiar că procentul de supraviețuire este comparabil cu cel din resuscitarea utilizand şi ventilaţia artificială. Frecvența compresiilor trebuie să fie de 100/min Se întrerup compresiile numai dacă pacientul începe să respire normal. 7. Se continuă resuscitarea: • până când soseste personalul calificat; • victima începe să respire normal; • salvatorul este epuizat.
Oprirea resuscitării Decizia de a opri resuscitarea se va lua atunci când: • Victima prezintă semne de revenire a funcţiilor vitale şi a cunoştinţei. • Diagnosticul de stop cardiac se face cu întârziere prea mare. • Semnele vitale nu apar după aproximativ 30-60 de minute de resuscitare. • Se observă evidente semne cerebrale care să afecteze ireversibil calitatea vieţii pacientului. • Este depăşită limita de rezistenţă fizică a reanimatorului.
Resuscitarea cardiopulmonară (RCP) este o procedură de urgență care poate salva viața unei persoane care se află în stop cardiac (inima a încetat să mai bată). Este utilă în multe situații de urgență medicală, cum ar fi un infarct de miocard acut sau înec, în care respirația și bătaile inimii persoanei s-au oprit. În lipsa oxigenului, creierul poate fi grav afectat în doar câteva minute, iar decesul victimei este imminent. Inspiră și lasă-te inspirat! Abonează-te la newsletter și vei găsi în inbox doar noutăți care te interesează!
Cum se efectuează resuscitarea cardiopulmonară - Un ghid pas cu pas
tags: #protocolul #de #resuscitare #la #gravida