Ţinta acestui studiu este de a descrie tendinţa demografică a numărului de naşteri cu feţi vii în perioada 2007-2025 prin raportarea la rata fertilităţii şi a mortalităţii corespunzătoare anului 2007.
Numărul femeilor fertile se reduce rapid în timp, cu o rată de descreştere de 465830 femei/an.
Schimbările demografice au implicaţii profunde economice şi sociale asupra viitoarei dezvoltări a unei populaţii.
În timp ce creşterea speranţei de viaţă este considerată a fi o realizare majoră a comunităţii europene, scăderea natalităţii şi fertilităţii şi consecinţele acestei scăderi - îmbătrânirea populaţiei - reprezintă provocări cărora Uniunea Europeană trebuie să le facă faţă (1) (Comisia Europeană Afaceri Economice şi Financiare, 2009).
În acest context, politicienii îşi declară, la nivel retoric, îngrijorarea pentru actuala evoluţie demografică şi interesul pentru identificarea unor soluţii practice de redresare a acesteia.
Totuşi, soluţiile identificate au mai degrabă un caracter limitat (2) şi este nevoie de realizarea şi implementarea unor politici publice şi sociale care să aibă în vedere atât o redresare demografică, cât şi o redresare a consecinţelor actualei evoluţii demografice.
România, ca membră a Uniunii Europene, nu face excepţie în ceea ce priveşte evoluţia demografică: rata de natalitate înregistrează o tendinţă de scădere, ratele de fertilitate de asemenea.
Evoluţia demografică este influenţată de o multitudine de factori, de aceea eventualele măsuri de tip politic trebuie să ia în considerare influenţarea acestora şi trebuie să se bazeze pe o bună cunoaştere a consecinţelor neintervenţiei.
Analiza a utilizat date pentru anul 2007 deoarece în acest an generaţia femeilor născute în anul 1967 au împlinit vârsta de 40 de ani, intrând în grupele de vârstă caracterizate uzual de ratele specifice de fertilitate cele mai scăzute.
Pentru realizarea proiecţiei numărului de născuţi vii aşteptaţi în fiecare an din perioada 2007-2025 s-a folosit metoda componentelor (the cohort-component method).
Tehnica utilizată asigură orientarea asupra evoluţiei populaţiei în condiţiile în care se păstrează condiţiile utilizate pentru proiecţie.
Tehnica a luat în calcul modelele de fertilitate şi de mortalitate specifică pe grupe de vârstă din anul 2007, dar nu a ţinut cont de fenomenul de migraţie.
Constructoria bazei de date a pornit de la repartiţia anuală pe grupe de vârstă din anul 2007 a populaţiei feminine de vârstă fertilă, la care s-au adăugat datele observate despre numărul de decese şi numărul de născuţi vii din anul 2007.
Ratele specifice de fertilitate anuală la genul feminin au fost determinate aplicând numărul de născuţi vii observaţi pe grupe de vârstă anuale ale mamei la efectivul populaţiei feminine pe grupe de vârstă anuale din anul 2007.
S-a considerat că efectivele populaţionale feminine vor trece în anul de vârstă următor fiind suspuse mortalităţii conform modelului de mortalitate specifică pe grupe de vârstă la genul feminin.
Această formă de estimare a contingentului feminin de vârstă fertilă până în anul 2023 a fost posibilă astfel.
Pentru estimarea evoluţiei contingentului feminin de vârstă fertilă s-a calculat un ritm mediu anual de creştere/scădere, folosind metoda derivată din statistica economică.
Din baza de date Eurostat au fost preluate date referitoare la numărul de decese înregistrate în anul 2007 la fiecare grupă de vârstă anuală, începând cu fetiţele de 1 an până la decesele femeilor de 49 de ani.
Pe baza acestor date s-au determinat ratele de mortalitate specifică pe grupe de vârstă la genul feminin între 1 şi 49 de ani pentru anul 2007.
S-a considerat ca efectivul populaţiei feminine pe grupe anuale de vârstă observate în anul 2012 va trece în anii următori, în grupele ulterioare de vârstă ţinând cont şi de fenomenul de mortalitate.
Astfel, femeile cu vârsta de 15 ani în 2007 au fost supuse ratei specifice de mortalitate feminine din 2007, pentru a se determina numărul femeilor care au împlinit 16 ani în anul 2008.
Astfel, evoluţia contingentului feminin de vârstă fertilă se bazează pe datele reale observate în anul 2007 pentru care se estimează păstrarea modelului de mortalitate specifică pe grupe de vârstă anuale din 2007.
În aceste condiţii, scăderea efectivului contingentului feminin fertil este continuă, până în anul 2025.
În anul 2007, contingentul fertil ar fi avut 5.520.491 femei de vârstă fertilă, în 2010 s-ar diminua la valoarea de 5.402.683 şi în 2011 la 5.336.993 persoane.
Descreşterea este mai accentuată începând cu anul 2017.
În 2015 s-ar înregistra un număr de 5.295.097 femei de vârstă fertilă, iar în 2020 numărul de femei de vârstă fertilă ar scădea la 5.158.826.
Până în anul 2025 deficitul de femei creşte, astfel încât contingentul fertil va număra 4.775.162 femei de vârstă fertilă.
Astfel, deficitul exprimat în număr de persoane ar fi de 117.808 femei de vârstă fertilă în anul 2010, acesta s-ar dubla în anul 2015, ajungând la 225.394 femei de vârstă fertilă în minus, în 2020 din nou deficitul s-ar dubla până la valori de - 361.665 femei de vârstă fertilă, iar în 2025 deficitul înregistrat ar fi de - 745.329 femei de vârstă fertilă.
Aceste date sugerează o deteriorare rapidă a volumului contingentului fertil feminin pe parcursul următorilor ani, cu un ritm mediu de deteriorare de 46.583 femei/an.
Aceasta sugerează o continuă deteriorare aproximativ constantă pe parcursul următorilor 18 ani.
Dacă în anul 2007 numărul de născuţi vii este de 215.066, în 2010 numărul aşteptat de născuţi vii ar fi de 208.174, mai mic cu 6.891 de născuţi vii faţă de 2007, în 2015 deficitul s-ar accentua cu 24.950 născuţi vii faţă de 2007.
În anul 2020, numărul aşteptat de născuţi vii ar fi de 176.656, deficitul faţă de 2007 fiind de 38.409, iar în anul 2025 deficitul ar ajunge la 61.262 născuţi vii.
(153.703 născuţi vii aşteptaţi în 2025).
Se poate aprecia că pe parcursul a 20 de ani numărul de născuţi vii va scădea cu peste 50.000 de născuţi vii, ceea ce ar însemna un ritm al scăderii de aproape 4.000 (mai exact 3.835) de născuţi vii în fiecare an.
Pentru discutarea posibilei evoluţii demografice trebuie să se ţină seama de faptul că şi populaţia de vârstă fertilă din România este în declin; rezultatele obţinute evidenţiază evoluţia constant descrescătoare atât a populaţiei feminine de vârstă fertilă, cât şi a numărului de născuţi vii.
În condiţiile păstrării datelor de fertilitate şi mortalitate specifică pe grupe de vârstă din anul 2007 volumul contingentului feminin de vârstă fertilă se va deteriora rapid pe parcursul următorilor ani, având un ritm mediu de scădere de aproximativ 45.000 femei în fiecare an.
Se poate aprecia că pe parcursul a 20 de ani numărul de născuţi vii va scădea cu peste 50.000 de născuţi vii, ceea ce ar însemna un ritm al scăderii de aproximativ 4.000 (mai exact 3.835) de născuţi vii în fiecare an.
Ţinând cont de contextul european, este necesar ca în România să se acorde o atenţie sporită evidențierii schimbărilor demografice, înţelegerii surselor acestor evoluţii şi posibilelor repercusiuni asupra întregii naţiuni.
Din aceste considerente este necesară identificarea celor mai eficiente măsuri de intervenţie, astfel încât consecinţele negative ale evoluţiei prognozate să poată fi prevenite.
Printre consecinţele nedorite ale evoluţiei prognozate se numără scăderea proporţiei persoanelor care lucrează şi susţin sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi sistemul public de pensii, cu nesiguranţa în ceea ce priveşte sustenabilitatea financiară a acestor sisteme.
Felul în care a evoluat și va evolua în timp o populație ca număr este dat de un indicator demografic major purtând denumirea de descendență finală (completed cohort fertility).
Ea ne arată numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie dintr-o generație până la vârsta de 50 de ani.
Sunt deci 35 de vârste (15-49 ani) la care femeile dintr-o generație aduc pe lume copiii.
Se determină ratele de fertilitate la aceste vârste și suma celor 35 de rate este descendența finală a generației D(50), exprimată la 1000 de femei.
Ratele cumulate de la 15 ani la orice vârstă superioară indică descendența atinsă la vârsta respectivă.
Descendența finală se determină deci la capătul perioadei fertile a vieții femeilor dintr-o generație și are semnificație istorică dar importanța ei rămâne majoră în demografia unei populații.
O serie lungă de valori ale indicatorului arată schimbările care s-au produs în timp în nivelul și structura pe vârste ale fertilității feminine, facilitând estimări prospective.
Datele asupra fertilității pe vârste într-o generație sunt mult mai stabile și rigide decât cele de la nivelul anilor calendaristici. În plus, comparațiile între populații sunt mai relevante decât alți indicatori demografici comparați.
Există și o altă importanță a descendenței finale: creșterea unei populații în timp provine dintr-o descendență a generațiilor mai mare de 2 copii la o femeie.
Se asigură deci înlocuirea efectivului inițial al generației, 2 copii, și se adaugă în plus un număr de născuți.
O descendență mai mică de 2 copii la o femeie indică o neînlocuire a generației și declin al populației când o astfel de descendență este proprie mai multor generații.
Datele asupra descendenței generațiilor feminine pot avea două surse: (i) statistici despre distribuția născuților după generație și vârsta femeii; (ii) date de recensământ asupra distribuției femeilor de 15 ani și peste după anul nașterii și numărul copiilor născuți vii.
Datele de primul tip sunt cele mai valoroase și cele mai frecvente.
Avem astfel pentru o generație întreagă fertilitatea pe vârste și suma lor este descendența finală - D(50).
Iată în figura 1 aceste rate pentru generația 1961. Descendența finală a generației a fost de 2,1 copii la o femeie, fiind ultima generație care și-a asigurat înlocuirea numerică.
Rata cea mai ridicată a fost la vârsta de 21 ani iar vârsta medie a femeilor la nașterea copiilor a fost de 24,4 ani.
Generația și-a format descendența în cea mai mare parte înainte de anul 1990, în contextul politicii pronataliste a vechiului regim.
În timp, prin modernizare, fertilitatea a migrat în grupele de vârstă, începând cu 20-24 ani și mutându-se spre 25-29 ani, apoi spre 30-34 ani în modelele ulterioare.
Schimbările vor continua și se va ajunge la modelul tardiv, specific populațiilor vest-europene, cu fertilitatea cea mai ridicată în grupa de vârstă 30-34 ani.
Vârsta femeilor la terminarea studiilor a crescut constant, iar vârsta la căsătorie a crescut automat și ea împinge în mod automat în sus și vârsta de venire a copiilor.
În figura 2 este prezentată evoluția ratelor de fertilitate la cele mai importante trei grupe de vârstă în generațiile 1950-1968.
Domină reculul dar diferențiat. Abia la generația 1964 fertilitatea la grupa de vârstă 20-24 ani s-a înscris pe pantă descendentă.
Declinul fertilității a început relativ târziu nu la 20-24 ani, ci la vârste mai mari, 25-29 ani în generația 1960 și 30-34 ani la generația 1956.
In afară de recomandările medicilor pentru naștere la vârste mai tinere, fertilitatea a rămas cea mai ridicată la 20-24 ani, deoarece cuplurile doreau doi, trei sau mai mulți copii.
Aceasta explică durata în timp a ratelor înalte ale fertilității la 20-24 ani din figură.
Reculul instalat odată cu generația 1964 poate avea originea în creșterea în timp a numărului femeilor care nu doresc copil ori doresc amânarea nașterii primului copil după 24 de ani.
Un recul al ratelor la o grupă de vârstă inferioară motivate de dorința femeii de a naște la o vârstă mai mare are drept efect majorarea ratei la grupa de vârstă superioară.
Cresterea vârstei mamei la aducerea pe lume a copiilor este o evoluție bine instalată și continuă.
În figura 3 este prezentată evoluția celor doi indicatori majori ai fertilității feminine în generațiile 1950-1976.
Descendența finală a fost în regres continuu, de la 2,4 născuți la o femeie în generația 1950 la 1,4 în generația 1976.
Regresul a fost mai pronunțat la generațiile 1967-1976 prin creșterea numărului de generații afectate de scăderea numărului de născuți după anul 1989.
Generațiile care au urmat celei din anul 1961 sunt generații care nu și-au asigurat înlocuirea ca număr al populației.
Sunt 15 generații.
Evoluției în timp a descendenței finale la valori mai mici de 2,1 copii la o femeie îi corespunde depopulare prin componenta naturală.
Vom opri în final la evoluțiile cu totul particulare ale fertilității pe vârste în două generații feminine, 1938 și 1942.
Prima generație avea în anul 1966 vârsta de 28 de ani iar a doua avea 24 de ani.
Se poate vedea în figura 4 că ambele generații aveau realizată în anul 1966 cea mai mare parte a descendenței finale și urma să aibă loc doar declin automat și rapid al ratelor de fertilitate la vârstele rămase până la sfârșitul perioadei fertile a vieții.
Reglementările brutale asupra accesului la întreruperea sarcinii din octombrie 1966 au schimbat radical viața femeilor din aceste două generații, a familiilor și copiilor.
Creșterile ratelor din anul 1967 depășesc o imaginație normală și nu au precedent istoric, fiind o veritabilă mutilare a unui fenomen demografic major.
Istorie recentă este însă și declinul populației țării din ultimii 37 de ani și perspectiva depopulării masive până în anul 2050, în scenariile ONU.
Nu există altă soluție pentru reducerea ritmului și gradului de depopulare a țării decât redresarea natalității.
Clasa politică nu s-a aplecat cu responsabilitate la starea demografică a țării, iar prezentul este sărac în nivel de trai, în asistență medicală, în infrastructuri și în resursele necesare măsurilor reale de redresare a natalității.
Lipsa resurselor, instabilitatea, corupția și crizele politice și economice vor adânci teribila criză demografică.
Comparativ cu alte țări europene, poziția țării noastre în ceea ce privește descendența finală a generațiilor a fost una particulară în context european, cu fertilitate ridicată înainte de 1990 ce explică valorile înalte ale descendenței la generațiile 1950-1960.
Rata totală a fertilității în 2022 în România a fost de 1,71, iar Franța în 2022 a înregistrat 1,84, fiind printre cele mai mari din UE, în timp ce Malta și Italia au fost printre cele mai scăzute.
Rata fertilității a scăzut în SUA la 1,62 în 2023, reflectând provocări economice și sociale, iar The Lancet avertizează despre decalaje demografice globale în contextul dezvoltării.
Un raport ONU indică că populația globală ar putea crește până la 9,7 miliarde în 2050 și 10,4 miliarde în 2100, iar rata de fertilitate medie mondială ar scădea la 1,44 în 2050.
În România, datele recente indică o persoană din 5 copii în diasporă, iar migrația reprezintă un factor semnificativ în scăderea populației native.
The Truth About Human Population Decline | Jennifer D. Sciubba | TED
Din perspectiva soluțiilor, programele guvernamentale propuse includ facilități fiscale, sprijin pentru educație timpurie și măsuri de susținere a familiei, cu obiective ca „Educație pentru toți” și programe de protecție a mamelor la întoarcerea la muncă.
Obiectivele enumerate vizează creșterea natalității prin stimularea familiilor să aibă mai mulți copii, prin credite pentru locuințe, subvenții pentru creșe/grădinițe și acordarea de tichete pentru servicii educaționale.
Este dificil de anticipat exact ce măsuri vor produce efecte în practică, deoarece efectele depind de complexitatea factorilor culturali, economici și instituționali.
„Nu putem ști care dintre măsuri ar avea efectele dorite”, concluzionează experți ca Vasile Ghețău, subliniind necesitatea unei abordări multidisciplinare și a finanțării adecvate.
În contextul european, migrarea forței de muncă rămâne o soluție pentru a compensa scăderea natalității, iar imigrația poate fi prima etapă a unui proces mai amplu de reîntregire a familiilor și de stimulare a economiilor.
Elaborarea descendenței generațiilor rămâne esențială pentru înțelegerea tendințelor demografice, iar studiile arată că descendența finală este un indicator cheie în demografie, reflectând în mod istoric fertilitatea pe vârste și înlocuirea generațiilor.
tags: #rata #fertilitatii #wikipedia
Postări populare:
- alegerea rucsacului multifuncțional pentru bebi
- Definiția îndeplinirii unei sarcini de interes public și exemple relevante
- Ghid Complet despre Cardul de Sănătate al Copilului
- Sfaturi pentru gestionarea riscurilor fizice în timpul sarcinii
- Testează-ți sursa de alimentare cu ajutorul unei sarcini artificiale: metodologie și bune practici