Tipul de abordare al argumentației anti-avort pe care îl propun în acest articol nu este unul de natură teologică, ci etică. Conceptul central al argumentației etice privind avortul este cel de personalitate (personhood), folosit în sensul proprietății unei ființe umane de a fi persoană, cu toate elementele aferente acesteia. În virtutea personalității lor, a trăsăturilor caracteristice acestei personalități (conștiința de sine, raționalitate, relaționalitate etc.) oamenii au drepturi, între care dreptul fundamental la viață.
Există astfel o provocare centrală: dacă toate persoanele au dreptul fundamental la viață, atunci trebuie demonstrat faptul că fetusul este persoană. Pentru a evita cazul în care avortul ar însemna terminarea vieții unei persoane, unii susținători pro- viață neagă în mod frecvent că fetusul este o persoană, operând cu ideea unor simple ființe umane care nu sunt încă persoane. Această linie argumentativă este analizată în profunzime în textul de mai jos, cu referințe și exemple istorice și contemporane.
Contribuția lui Tooley și provocările aduse noțiunii de potențialitate
În 1972, într-un articol celebru, M. Tooley punea la îndoială dreptul la viață al fetusului și al nou-născutului, postulând necesitatea prezenței anumitor proprietăți pentru a avea dreptul la viață, care lipsesc acestor două categorii. Tooley a devenit astfel susținătorul permisivității morale nu doar a avortului, ci și a infanticidului, propunând însă o limită arbitrară de șapte zile după naștere, la sfârșitul căreia devenea nepermis moral să ucizi pruncul.
Interesul teoretic asupra infanticidului rezidă, în opinia lui Tooley, în faptul că poate răspunde la întrebarea: ce ne face pe noi să fim persoane? Existența potențialității este, potrivit lui, o bază critică în apărarea poziției anti-avort: distrugerea zigotului creează problema privării dreptului la viață, dar potențialitatea nu este o bază suficientă dacă fetusul lipsește de proprietățile psihologice necesare. Tooley contruiește apoi un principiu de simetrie morală între acțiunea și non-acțiunea conform căruia nu există diferență morală între a acționa sau a nu acționa (a nu anunța pe cineva că va exploda o bombă lângă el este moral egal cu a-l împușca).
O critică majoră la adresa poziției lui Tooley apare în cazul celor cu handicap mental avansat, în comă sau în somn, pentru care el admit că există dreptul la viață în virtutea potențialității de a-și recăpăta capacitățile. Acest lucru l-a determinat pe Tooley să ofere trei excepții de la regulă: tulburările emoționale, lipsa temporară a cunoștințelor și condiționarea sau indoctrinarea. În cele din urmă, Tooley critică principiul potențialității și susține că pot exista concepte fără limbaj stabilind o limită arbitrară de o săptămână după naștere. Ceea ce derutează această linie este că mulți filosofi afirmă existența limbajului ca precondiție pentru conceptele despre sine, iar Tooley consideră contrariul posibil, dar admite totuși că pot exista concepte fără limbaj.
Probleme morale și ontologice: individul uman vs. specie
Tooley nu poate rezolva definitiv problema dacă potențialitatea este suficientă pentru a conferi dreptul la viață. Într-o lucrare complexă, el sugerează că existența unor diferențe între a acționa și a nu acționa nu poate justifica, în mod absolut, violarea dreptului la viață. În această lumină, întrebarea despre diferența dintre un fetus uman și un fetus de altă specie sau un animal ridică problema localizării și atribuirii drepturilor; dacă apartenența la o specie este moral confuză ca bază, atunci personalitatea nu poate depinde exclusiv de aceasta.
În continuare, se discută de ce conceptul de personalitate poate fi atribuit la nivel social sau extern ființelor umane, iar dacă este inerent, se ridică întrebări legate de naștere. Discuțiile despre momentul când se poate afirma că fetal devine persoană sunt complexe, întrucât dacă personalitatea este inerentă, atunci diferența dintre un copil la un minut înainte de naștere și unul după naștere devine crucială. Exemplele despre nașterea prematură sau despre avortul în caz de naștere parțială aduc în discuție procesele chirurgiei și obstetricii, dar separă notiunea de autentica personalitate de condițiile medicale sau tehnice.
Răspunsuri etice ale confesiunilor creștine asupra avortului
Din perspectiva tradițiilor creștine, dacă se acordă valoare sacră vieții, atunci notele despre importanța protejării vieții devin centrale. Criticii, precum J. J. Thomson, folosesc schimburi de argumente despre dreptul mamei de a dispune de propriul corp, recurgând la parabolă legată de violonistul conectat la rinichiul cuiva: dacă o persoană are o rană gravă, poate opera o situație în care dreptul de a nu fi supus la o procedură de viață este justificat. Totuși, majoritatea confesiunilor creștine susțin că fetusul nu este un străin, ci o parte intrinsecă a trupului mamei, sau măcar are o relație sacră cu viața viitoare, motiv pentru care avortul este considerat o crimă gravă, în special în tradițiile ortodoxe, catolice și protestante care respectă principiile din Decalog.
În tradiția ortodoxă, avortul este văzut ca ucidere, crimă, genocid și deicid în multe canoane și în teologia patristică. Canonul 2 al Sfântului Vasile, de pildă, condamnă femeia care leapădă fătul cu voie. Sfântul Tertulian și Sfântul Grigorie de Nyssa au formulat refuzul ferm față de avort, insistând asupra respectului pentru viața intrauterină. Biserica Ortodoxă subliniază că viața începe de la concepție, iar păcatul avortului are implicații atât pentru mamă, cât și pentru tată, familie și comunitatea Bisericii. În plus, iertarea, pocăința și restabilirea comuniunii sunt principii pastorale importante în situațiile în care femeia a practicat avortul, cu condiția îndreptării și sprijinului pastoral.
Perspectiva adventistă asupra vieții și avortului
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea susține că viața umană este sacră și prețuită din momentul concepției. Argumentul central este că Dumnezeu susține valoarea vieții, iar copilul nenăscut este un om viu, cu un suflet. Textul biblic este adus în atenție: Psalmii 139:16, Ioan 3:16, Ioan 11:25-26, Isaia 49:1-5, Ieremia 1:5 etc., pentru a sublinia că viața prenatală este prețuită în planul lui Dumnezeu. Documentele Adventiste afirmă că avortul ca plan nu este în armonie cu voia lui Dumnezeu pentru viața ființelor umane, afectând întreaga familie și comunitatea, cu consecințe pe termen lung. În această viziune, deciziile despre avort ar trebui să se bazeze pe informații, consiliere medicală și îndrumare de la Duhul Sfânt, iar în cazuri rare de situații extreme, implicarea părinților și a familiei este necesară. De asemenea, se subliniază responsabilitatea familială pentru sprijinul mamelor tinere, despre care se recunoaște că au nevoie de sprijin social, educațional sau spiritual pentru a alege să nască și să îngrijească copilul.
Aspecte practice, juridice și sociale
Este recunoscut în textele religioase că, în diferite perioade istorice, avortul a fost practicat în diverse contexte sociale și culturale, iar reglementările legale privind avortul variază de la o țară la alta. O parte din dezbaterea actuală discută dacă instituționalizarea dreptului de a alege este compatibilă cu valorile religioase. În acest sens, se aduc exemple despre interdicții sau permissivități în diferite țări, dar și despre implicațiile psihologice și sociale ale avortului în comunități diverse. În contextul românesc, menționarea dreptului femeilor de a întrerupe cursul sarcinii până la 13 săptămâni apare în unele referințe legislative și poate fi analizată în cadrul unui dialog între etică religioasă și drepturi reproductive.
Din perspectiva eticii creștine, avortul este descris ca o problemă cu multiple dimensiuni: impact asupra familiei, comunității bisericești, moralității profesionale a medicilor, precum și asupra binecuvântărilor vieții. În plus, există discuții despre efectele asupra psihicului femeii, impactul social asupra comunității și responsabilitatea celor implicați în actul avortului. Se subliniază că femeia ar trebui sprijinită în mod cuprinzător pentru a lua o decizie conștientă, iar comunitatea religioasă are rolul de a oferi consiliere, rugăciune, sprijin pastoral și resurse pentru a preveni avortul, în măsura posibilului.
Relația dintre familie, religie și viața umană
Familia este văzută ca primul nucleu social, esențial pentru nașterea, dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane. În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei, există rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar canonul Bisericii condamnă avortul ca o intruziune gravă în planul divin pentru viața umană. În tradiția ortodoxă, canoanele și scrierile patristice subliniază responsabilitatea părinților pentru viața copiilor, astfel încât avortul este în mod constant asociat cu pedeapsă spirituală și cu consecințe în rândul familiei. În același timp, Biserica insistă pe încurajarea pocăinței, a iertării și a sprijinului matern, pentru a restabili reconcilierea în comunitate.
Implicarea practică: rugăciune, canoane și mențiuni în tradiția bisericească
Textele ortodoxe continau prevederi privind pomenirea copiilor avortați și faptul că viața începe de la concepție; canoanele, în diferite formulări, condamnă avortul, considerându-l un păcat grav. În preocuparea pastorală, există recunoașterea durerii femeilor care au trecut prin avort și un apel la slujbe de pocăință, spovedanie și consiliere, iar comunitățile pot oferi sprijin concret pentru a preveni situațiile viitoare. În unele texte, există discuții despre modul în care să se gestioneze pomenirea copiilor avortați sau morți nebotezați, subliniind că Dumnezeu nu pedepsește copiii nevinovați și că mântuirea se poate realiza în comuniune cu Biserica, prin rugăciune și sprijin pastoral.
Concluzie etică și pastorală
Din perspectiva religiei, viața umană are o valoare inestimabilă, iar începutul ei se situează în momentele concepției, fiind susținut de învățăturile biblice și de tradițiile patristice. Avortul, în majoritatea tradițiilor creștine, este văzut ca o întrerupere a planului divin pentru viața unui copil, afectând nu doar mama, ci întreaga comunitate. Cu toate acestea, în practică, există situații extreme în care deciziile cu privire la avort sunt discutate în lumina consiliului pastoral, a dragostei creștine și a responsabilității față de viața și sănătatea mamelor, ale familiilor și ale comunității. În această lucrare, viziunea etică a personalității și a valorizării vieții este sintetizată cu perspectiva biblică și canonică, subliniind necesitatea de a sprijini femeile, de a promova viața și de a oferi o învățătură clară despre demnitatea fiecărei ființe umane.
Ce spune Biblia despre avort
tags: #referat #avortul #religie
Postări populare:
- Ce obligații au locatarii când acoperișul este comun între apartamente
- Forma burții în sarcină la băiat vs. fată: ce spune știința
- Ghidul complet pentru alegerea unui cărucior cu rotile mari pe terenuri variate
- Ghid comprehensiv: talpa bebelului din lemn, beneficii și modalități de utilizare
- Abordarea profesională a doctorului pediatru Tapu în îngrijirea copiilor