Tratamentul bolii de reflux gastroesofagian implică modificări ale stilului de viață, supresia acidă utilizând inhibitori ai pompei protonice și, uneori, intervenție chirurgicală.
Tratamentul medicamentos constă în administrarea de inhibitori ai pompei protonice ce pot fi administrate cu 30 de minute înainte de micul dejun, la recomandarea medicului.
În unele cazuri, inhibitorii pompei proteice trebuie administrați de 2 ori pe zi.
La sugari și copii, aceste comprimate pentru reflux gastroesofagian pot fi administrate într-o doză zilnică unică.
Deși pot fi administrate pe termen lung, dozele trebuie ajustate la minimul necesar pentru a preveni simptomele.
Schimbările în dietă și în stilul de viață sunt extrem de importante: menținerea unei greutăți normale a corpului sau scăderea în greutate în cazul persoanelor obeze sau supraponderale.
Greutatea în exces determină creșterea presiunii în abdomen, împingând stomacul în torace și cauzând refularea acidului în esofag;
evitarea hainelor prea strâmte - acestea pot cauza presiune la nivelul abdomenului și slăbi sfincterul esofagian inferior;
evitarea alimentelor și băuturilor care pot determina arsuri - de regulă grăsimi, prăjeli, alcool, ciocolată, mentă, ceapă, usturoi, condimente picante, cafea, băuturi carbogazoase, roșii, citrice;
evitarea poziției orizontale imediat după masă - nu este recomandată așezarea într-o poziție orizontală imediat după masă. Așteptați cel puțin 3 ore înainte de a merge la culcare;
modificarea poziției de dormit - dacă aveți arsuri în timpul nopții, puteți încerca să vă folosiți de gravitație și să dormiți cu capul mai ridicat decât trunchiul - înclinând patul sau salteaua sau adăugând mai multe perne;
evitarea fumatului - fumatul scade presiunea și capacitatea sfincterului esofagian inferior de a funcționa corespunzător.
Regimul alimentar în cazul refluxului gastroesofagian este unul destul de strict. Există o serie de alimente interzise în cazul bolii de reflux gastroesofagian:
- Citricele;
- Roșiile;
- Condimentele;
- Untul și alimentele bogate în grăsimi (grăsimile pot fi descompuse în stomac numai cu ajutorul acizilor);
- Menta (menta relaxează sfincterul esofagian, care se comportă ca o valvă între stomac și esofag, permițând astfel acidului gastric să urce de-a lungul esofagului);
- Alimentele cu mult zahăr;
- Alimentele iuți;
- Carnea roșie;
- Băuturile carbogazoase;
- Cofeina;
- Produsele lactate (faptul că ar trebui să bei lapte ca să neutralizezi acidul este doar un mit).
Cea mai frecventă intervenție chirurgicală anti-reflux este fundoplicatura, o procedură în cursul căreia se înfășoară (complet sau parțial) partea superioară a stomacului în jurul sfincterului esofagian inferior pentru a-l strânge și a preveni refluxul acid.
Chirurgia antireflux (de obicei prin laparoscopie) se practică la pacienții cu esofagită, hemoragii, stenoze, ulcere serioase sau cu simptome care nu răspund la tratament.
Apnee prematuri: cauze, evoluție și tratament
Apneea de prematuritate este un termen medical ce se refera la perioade scurte de silentium respirator ce apar la nou nascutii prematur.
Prematurii se confrunta cu o serie de probleme dupa nastere, unele cu risc vital, deoarece organismul lor este imatur si putin pregatit pentru a face fata vietii extrauterine.
Complicatiile respiratorii sunt printre cele mai importante si periculoase.
specialistii au clasificat apneea in trei grupuri, anume apnee obstructiva, centrala si mixta. Insa, in realitate, cele trei se pot suprapune.
Organismul sau stimuleaza muschii respiratori, insa aerul nu este inspirat sau expirat (datorita inflamatiei tesuturilor moi din jur, sau pozitiei in care se gaseste prematurul, cu capul in hiperextensie sau hiperflexie).
Apneea mixta contine atat elemente obstructive cat si elemente centrale, fie in cadrul aceluiasi episod apneic, fie in cursul unor perioade si evenimente diferite.
Desi nu intotdeuna vizibila, apneea de prematuritate este cea mai frecventa problema a bebelusului nascut prematur.
Specialistii considera ca peste 70% din nou nascutii inainte de saptamana 34 de gestatie au episoade recurente de apnee importanta, insotita de hipoxie si bradicardie.
Cu cat nasterea a fost mai prematura, cu atat si starea nou nascutului va fi mai grava.
Apneea poate fi de sine statatoare, dar poate sa apara si in cadrul simptomelor altor boli sistemice ale prematurului: pneumonii, convulsii, infectii, boli localizate intracranian, hipoglicemie si tulburari metabolice grave.
Insa, impactul apneei poate fi drastic daca episoadele sunt frecvente sau prelungite, iar diagnosticul si tratamentul sunt esentiale pentru supravietuire si dezvoltare.
In cazul prematurilor aceste mecanisme nu functioneaza la parametri optimi deorece sistemul nervos nu este complet dezvoltat.
In plus, nou nascutii prematur au si un tonus muscular diminuat, inclusiv la nivelul muschilor respiratori, precum si un raspuns exagerat la stimularea laringiana.
Cert este ca starea prematurilor tratati de boala de reflux se amelioreaza dupa inlaturarea esofagitei, iar episoadele apneice se reduc semnificativ.
Simptomul principal al prematurului cu apnee este modificarea parametrilor respiratorii cu aparitia brusca a unui episod de oprire completa a respiratiei.
Episodul apneic este insotit adesea de bradicardie (diminuarea ritmului cardiac) si poate fi urmat de modificari tegumentare ca urmare a instalarii hipoxiei: tegumente cianotice, buze si unghii violacee.
Apneea trebuie diferentiata de episoadele de respiratie foarte superficiala pe care un prematur le poate avea destul de des.
Apneea trebuie investigata foarte amanuntit, prin masurarea duratei de oprire a respiratiei, scaderea saturatiei oxigenului, valoarea bradicardiei.
In functie de acesti parametri se poate stabili gravitatea apneei: spontana, usoara, moderata sau severa.
Masurile terapeutice sunt insa mult mai putin agresive decat in cazul apneei severe.
Apneea severa se caracterizeaza prin modificari dramatice ale starii generale, apnee prelungita, cu cianoza centrala ca expresie a desaturarii severe a oxigenului.
Investigarea nou nascutului prematur este adesea foarte complexa deoarece starea lui de sanatate este atat de subreda.
In cazul in care au aparut episoade de apnee, medicii vor examina atent nou nascutul.
Se vor observa excursiile respiratorii (inspirul si expirul) atat in somn cat si in stare de veghe.
1. 2. 3. Afectiuni sistemice care pot influenta functia respiratorie - boli cardiace congenitale, convulsii, hemoragii intracerebrale, boli pulmonare.
Tratamentul apneei de prematuritate este complex si trebuie sa fie cat mai complet pentru a sigura bebelusului toate sansele de supravietuire.
Suplimentarea oxigenarii sau ventilatia pe masca sunt indicate prematurilor care au semne importante de bradicardie sau de desaturare, cand episoadele apneice sunt foarte frecvente (peste 8 episoade pe zi) sau cand episodul nu se termina in urma stimularii tactile.
Administrarea oxigenului trebuie facuta cu prudenta, insa, pentru a nu se trece in extrema cealalta, caracterizata prin hiperoxie. Hiperoxia creste riscul de dezvoltare a retinopatiei de prematuritate.
Tratamentul medicamentos consta in administrarea de metilxantine: cafeina, teofilina, aminofiline.
Aceste substante sunt capabile sa stimuleze contractia muschilor intercostali si a diafragmei, sa creasca sensibilitatea centrilor respiratori superiori la scaderea concentratiei de oxigen si sa stimuleze frecventa si amplitudinea respiratiilor.
Trebuie mentionat insa ca la un procent semnificativ dintre nou nascutii prematuri, aproximativ 25%, metilxantinele nu dau rezultatele asteptate.
Reactiile adverse pe termen lung ale acestor substante nu sunt pe deplin cunoscute, insa se pare ca daca se administreaza in doze necorespunzatoare, sau pe perioade indeluntate, ele pot interfera cu dezvoltare neuropsihica a copilului.
Dintre aceste substante, cafeina este cea mai utilizata, ea putand sa reduca semnificativ si rata de aparitie a displaziei bronhopulmonare la prematurii cu greutate foarte mica la nastere.
Aminofilina este o alternativa la cafeina si este preferata cand se doreste sa se stimuleze preferential contractilitatea musculaturii respiratorii sau daca recuperarea respiratorie necesita si bronhodilatatia pe care o poate oferi aminofilina.
Aminofilina nu este insa medicamentul de prima intentie deoarece se pare ca reduce fluxul sangvin cerebral si poate creste incidenta de aparitie a enterocolitei necrotizante.
Nou nascutul prematur care este diagnosticat cu apnee nu este eliberat din spital pana cand starea sa de sanatate nu se stabilizeaza si nu devine capabil sa respire singur, intr-un ritm si la o frecventa adecvata necesitatilor organismului sau.
Chiar si dupa ce sunt externati acestia bebelusi trebuie monitorizati permanent, mai ales daca in spital au raspuns slab la administrarea metilxantinelor.
Majoritatea specialistilor neonatologi sunt de acord ca un bebelus prematur trebuie sa aiba o perioada fara vreun episod de apnee timp de minim 10 zile pana cand poate fi externat.
Apneea este o complicatie foarte frecvent asociata prematuritatii, insa ea nu influenteaza decat in situatii extreme prognosticul pacientului.
Apneea moderata, care raspunde favorabil la tratament are un prognostic favorabil, iar sechelele ulterioare datorate ei sunt nesemnificative.
Pe masura ce copilul creste in lunile care urmeaza, apneea, indiferent de tipul sau, are tendinta la autolimitare, si in final la disparitie.
Exista insa si cazuri mai grave in care persista timp mai indelungat.
Nou nascutii prematuri au un risc mai mare de a dezvolta apnee recurenta in cazul in care, din diverse motive si afectiuni medicale severe, trebuie anesteziati sau sedati.
Pentru a evita orice tip de complicatii respiratorii, parintii sunt sfatuiti ca dupa ce sunt externati din spital sa asigure nou nascutului un mediu cat mai propice dezvoltarii.
Specialsitii le recomanda acestora sa evite sa fumeze in prezenta copilului, sa fie atenti la pozitia acestuia din timpul somnului si sa nu il puna cu capul in hiperextensie sau hiperflexie pentru a nu obstrucua caile respiratorii.
Montaj Poligraf- video dedicat pacientilor
In practica clinica pediatrica, tulburarea de reflux gastroesofagian este relativ frecventa. Unii o mai denumesc si „regurgitare”, adica ascensiunea retrograda a alimentelor ingerate, fara efortul de voma.
La sugari, conditia de reflux gastroesofagian este considerata a fi fiziologica si apare indeosebi la varsta de 4 luni, pentru ca in timp sa se rezolve de la sine.
Astfel, parintii nu trebuie sa se ingrijoreze in mod exacerbat.
Datele epidemiologice sugereaza ca aproximativ 50% dintre sugarii mai mici de 2 luni prezinta reflux gastroesofagian, 60-70% dintre sugarii cu varsta cuprinsa intre 3 si 4 luni si 5% dintre sugarii de 12 luni confruntandu-se cu aceeasi problema medicala.
Episoadele de regurgitare sunt adesea fiziologice si tind sa se rezolve in timp.
Sugarii care au fost nascuti prematur sunt mult mai expusi riscului de reflux gastroesofagian si complicatii, ca urmare a imaturitatii fiziologice a sfincterului esofagian inferior, peristaltismului deficitar al esofagului, necesitatii de a fi hraniti cu o cantitate mai mare de lapte si golirii gastrice mult mai lente.
Refluxul gastroesofagian descrie situatia in care continutul stomacului este impins inapoi spre esofag.
De-a lungul primelor luni de viata, astfel de episoade sunt relativ normale, considerate a fi fiziologice.
Rareori sunt insotite de simptome care indica boala de reflux, insa suspiciunea unei astfel de patologii poate fi ridicata in momentul in care copilul manifesta episoade relativ frecvente de reflux gastroesofagian, chiar si dupa varsta de 18 luni, cand se poate aprecia faptul ca tubul digestiv este complet dezvoltat.
Sfincterul esofagian inferior este principala componenta a barierei antireflux. Unghiul lui His, ligamentul crural si ligamentul frenoesofagian sustin aceasta bariera.
In cazul sugarilor, aceasta banda musculara circulara poate fi subdezvoltata sau se poate relaxa in momente nepotrivite si acest lucru permite continutului gastric sa se deplaseze inapoi spre esofag.
Majoritatea cazurilor de reflux gastroesofagian sunt cauzate de relaxarea tranzitorie a sfincterului esofagian inferior, declansata de distensia gastrica postprandiala.
2. 3. Simptomele gastrointestinale si RGE sunt frecvente la pacientii alergici, fiind asociate cu mecanisme imunologice specifice.
Refluxul gastroesofagian la bebeluși se manifestă prin întoarcerea lichidelor sau alimentelor din stomac înapoi pe tubul digestiv care leagă cavitatea bucală de stomac (esofag) sau în gură.
tags: #reflux #cu #apnee #la #prematuri
Postări populare:
- De ce apare oboseala în sarcină și cum se tratează
- Programări în pediatrie la Spitalul Județean Suceava: telefon și funcționare
- Detalii tehnice esențiale ale caietului de sarcini pentru cofrajul catarător
- Remedii Naturiste pentru Amigdalite În Timpul Sarcinii
- Considerații clinice despre antinevralgice în sarcina târzie: ghid practic