Transformările importante intervenite în dezvoltarea societăţii afectează într-o măsură importantă şi viaţa şcolii. Cererea crescândă de educaţie, educaţie permanentă, integrarea învăţământului cu cercetarea şi producţia, obligă şcoala să-şi revizuiască principiile, obiectivele, structura, metodologia şi stilul de lucru, pentru a răspunde adecvat exigenţelor tot mai mari pe care societatea i le pune în faţă. Obiectivele care stau în faţa şcolii contemporane, numeroase şi complexe, pot fi îndeplinite numai cu un personal devotat, temeinic pregătit şi înzestrat cu valoroase calităţi personale şi profesionale.
Este subliniată, cu deosebire, sarcina formativă ce revine personalului didactic în educarea tinerei generaţii şi nu numai aceea de instruire a elevilor. Inversarea de accent de pe informativ pe formativ, nu poate fi realizată doar prin simpla formulare a unor deziderate elevate, întrucât reclamă o reconsiderare a întregului sistem de învăţământ şi, în special, o subliniere specială a locului şi rolului profesorului în acest sistem, el fiind specialistul care participă la formarea cadrelor pentru toate sectoarele de activitate. Fiecare educator, învăţător şi profesor din întregul sistem de învăţământ, trebuie să fie atât un bun specialist în domeniu, cât şi un bun educator. Numai îmbinând aceste două calităţi, cadrele didactice îşi vor îndeplini în bune condiţii sarcina de înaltă responsabilitate şi onoare în formarea tinerei generaţii.
Rolul profesorului rămâne mereu în prim-plan în opera de formare a personalităţii elevilor. Cu toate că a sporit şi influenţa altor factori în procesul educaţiei, profesorul îşi păstrează numeroase prerogative în acest domeniu, el fiind principalul modelator al personalităţii elevilor, începând de la imprimarea unei conduite externe, până la formularea aspiraţiilor şi idealurilor lor de viaţă. Efectele activităţii şi personalităţii profesorului au făcut obiectul unor cercetări de pedagogie, psihologie pedagogică şi de sociologia educaţiei, urmărindu-se ridicarea eficienţei activităţii pedagogice în general şi a profesorului în special. Sporirea funcţiei profesorului de confident, consilier, transmiţător al valorilor culturale, a lărgit câmpul de activitate şi a accentuat interdependenţele.
Calitatea educatorului şi statutul didactic în contextul modern
Statutul educatorului se cere şi el reconsiderat la toate treptele de învăţământ, de la educator până la profesor universitar. A reconsidera statutul cadrelor didactice înseamnă a reexamina dintr-o perspectivă nouă, a-i aduce îmbunătățirile care i se impun, a revedea funcţiile acestor cadre şi poziţia lor în relaţiile lor cu elevii şi cu ceilalţi factori educativi, a le spori ponderea formativă în ansamblul activităţilor ce le desfăşoară. A revedea statutul cadrului didactic mai înseamnă a-l pune de acord cu noile obiective ale şcolii, cu noile date ale cercetării ştiinţifice, cu noile modalităţi de lucru în activitatea didactico-educativă. Noul statut al profesorului impune o pregătire mai complexă, mai largă şi mai temeinică, determinată şi de responsabilitatea ce îi revine şi de rolul accentuat al elevului în procesul propriei formări, precum şi de modernizarea tehnologiei didactice. Profesorul ocupă o poziţie cheie în activitatea de programare, de organizare, realizare şi evaluare a procesului educaţional.
Extinderea educaţiei permanente impune şi ea modificări substanţiale în statutul profesorului, datorită apariţiei unor noi specialişti în învăţământ, cum sunt planificatorii, animatorii culturali, etc. Creşterea atribuţiilor educative, atât ca activist cultural, cât şi ca specialist în coordonarea influenţelor educative, fac din cadrul didactic un valoros colaborator al noilor generaţii în munca de auto-formare şi de afirmare a idealului de viaţă. Reflectând concepţia care se află la baza pregătirii tineretului şi a creşterii nivelului cultural, educativ al populaţiei, profesiunile didactice, asigură prin specificul lor, realizarea parametrilor principali, caracteristici omului nou cerut de societate. Profesiunile didactice reflectă trăsăturile importante pe care societatea vrea să le posede tânăra generaţie. Aceste profesiuni constituie o verigă însemnată în mecanismul vieţii sociale, ele vizează realizarea unuia dintre marile imperative ale societăţii noastre şi anume: transmiterea valorilor culturale şi asigurarea continuităţii şi creativităţii sociale.
Pune în operă principiile didactice moderne
Încercarea şcolii de a pregăti cadre pe măsura exigenţelor societăţii actuale, a impus o necontenită prefacere a sistemului de învăţământ, o înnoire şi îmbogăţire a profilului profesiunilor respective. Profesorul a constituit punctul de plecare în construirea unei concepţii pedagogice despre învăţământ şi educaţie, cărora li s-a imprimat o puternică notă socială. Didactica modernă şi teoria educaţiei militează pentru creşterea rolului elevilor în procesul propriilor lor formări, iar rolul conducător al profesorului în activitatea educaţională rămâne un fapt real. Schimbările înregistrate până acum nu fac decât să sporească rolul activ, formativ, de organizator şi conducător, al profesorului în activitatea de pregătire a tinerelor generaţii pentru muncă şi viaţă. Pregătirea şi specializarea profesorului în activitatea didactică şi educativă îl îndreptăţeşte să devină proiectantul, organizatorul şi conducătorul principal al operei de formare a personalităţii elevilor.
Profesorul, fiind cel care cunoaşte modelul de personalitate ce trebuie format într-o etapă dată, care înţelege mecanismul complicat al construirii stăpâneşte tehnologia activităţii educaţionale, care posedă aptitudinile necesare conducerii unui colectiv şi priceperea organizării vieţii acestuia, este firesc să fie principalul specialist şi participant la opera educativă. Aceste calităţi îl îndreptăţesc pe profesor să fie conducătorul procesului educativ. Profesorul trebuie să-şi proiecteze activitatea în toate detaliile (obiective, resurse, tehnologie, evaluare, decizie) stabilind precis ceea ce vrea să realizeze. Proiectarea muncii didactice şi educative pe o perioadă mai apropiată sau mai îndelungată, presupune utilizarea unei tehnici pretenţioase, sprijinită pe datele cercetării ştiinţifice.
Ca proiectant, profesorul trebuie să cunoască bine cel puţin următorii trei parametri: obiectivele ce stau în faţa şcolii; materia cu care va lucra elevul; tehnologia specifică proceselor respective, didactice şi educative, pe care le va conduce în activitatea sa. Profesorul va căuta să afle care sunt disponibilităţile fiecărui elev, pe care va trebui să le pună în valoare. În calitate de conducător el trebuie să creeze condiţii optime de lucru şi viaţă, să imprime un stil de muncă plăcut, să introducă o notă de optimism, să menţină o disciplină liber consimţită, să aplice principiile ştiinţifice în stabilirea regimului zilnic, a orarului de lucru, a alternării timpului de lucru cu cel liber, să stimuleze la muncă pe fiecare elev şi să facă din colectivul clasei un factor educativ.
Calitatea de educator îl obligă să exercite şi să transpună în practică, la nivelul clasei, toate funcţiile conducerii: organizare, planificare, îndrumare, coordonare, evaluare, decizie. Ca organizator profesorul trebuie să dovedească însuşiri obiective în activitatea didactică şi educativă, în predarea specialităţii prin care acţionează asupra formării elevilor. Conducerea activităţii de învăţare, crearea motivaţiei necesare, dozarea sarcinilor şi stimularea interesului pentru obiectul de învăţat pe care îl predă, evaluarea sistematică a rezultatelor obţinute şi înarmarea elevilor cu un stil de muncă intelectuală, constituie cerinţe de bază ale activităţii sale.
Profesorul trebuie să fie principalul animator al vieţii colectivului, sarcină pretenţioasă, dar importantă şi delicată. A şti să insufle entuziasm, să inspire încredere, să mobilizeze forţele, să polarizeze toate energiile şi toţi factorii, să creeze o atmosferă tonică, optimistă, să producă un climat favorabil muncii, înseamnă să fie o personalitate puternică, să dispună de calităţi deosebite şi să-i cucEREască pe cei cu care lucrează. Animator al vieţii unui colectiv de elevi poţi fi numai dacă eşti încălzit de dragoste pentru copii, pasionat pentru munca educativă, animat de dorinţa de a-i ajuta pe alţii, numai dacă te poţi transpune în situaţia altora, dacă eşti generos, capabil de sacrificiu şi de dăruire.
A şti să lupţi pentru un scop comun, a şti să-i atragi şi pe alţii în această acţiune, a şti să perseverezi şi să obţii ceea ce vrei. Mai mult decât oricare altă profesie, cea de educator impune să fii entuziast, întrucât este vorba de o activitate colectivă care se desfăşoară cu tineri în formare, care au nevoie de entuziasm, de încredere în ei înşişi, în cel ce-i îndrumă şi de asemenea, încredere în viitor. Aşadar, educatorul trebuie să ştie care sunt coordonatele unei activităţi colective reuşite, condiţiile antrenării membrilor unui colectiv în realizarea unui scop comun, ce fel de perspective i-ar putea atrage şi ce stimulente le-ar putea întreţine elanul în muncă un timp îndelungat.
Din perspectiva profesorului, sarcinile de lucru atent concepute reprezintă principalele instrumente pentru a sprijini procesul de învăţare activă. În esenţă, învăţarea bazată pe sarcini de lucru este organizată ca învăţare bazată pe sarcini de lucru. Volumele II-VI oferă multe demonstraţii şi descrieri ale învăţării bazate pe sarcini de lucru - integrate într-o unitate de învăţare de patru lecţii pentru a oferi o proiectare realistă. Învăţarea bazată pe sarcini de lucru se Împarte în trei categorii de bază: simularea realităţii, explorarea realităţii şi rezultatul activităţii.
Adaptabilitatea profesorului în era tehnologiilor emergente
Indubitabil, unul dintre pilonii fundamentali ai educației este rolul profesorului în școala modernă. Profesorii nu sunt doar oameni care transmit informații; ei sunt mentori și modele de inspirație pentru elevii lor. Profesorii trebuie să-și redefinească și să-și adapteze rolurile pentru a răspunde cerințelor și provocărilor contemporane, având în vedere schimbările rapide și progresele tehnologice din societatea noastră. Rolul de facilitator al învățării este printre cele mai importante atribute ale unui profesor.
Adaptabilitatea la schimbare este o parte esențială a muncii profesorilor. Metodele educaționale trebuie să se adapteze la evoluțiile rapide ale tehnologiei. Pentru a face față provocărilor din zilele noastre, profesorii trebuie să fie receptivi la noi tehnologii și abordări educaționale inventive. Într-un proces de învățare, utilizarea tehnologiei poate îmbunătăți accesul la informații și poate face învățarea mai interesantă și captivantă.
Dezvoltarea personală a elevilor este o componentă esențială a rolului profesorului în școala modernă. Profesorii nu trebuie să fie doar dascăli; ei trebuie să fie și ghizi care îi ajută pe elevi să-și descopere pasiunile, să-și dezvolte abilitățile și să-și maximizeze potențialul. Profesorii pot crea un mediu educațional adaptat nevoilor fiecărui elev folosind metode de învățare personalizate. Pentru a forma oameni pregătiți să facă față provocărilor societății contemporane, este esențial să se cultive capacitatea de a gândi critic, de a fi creativ și de a fi autonom. Din acest punct de vedere, rolul de mentor și model este o funcție semnificativă a profesorului.
Profesorii joacă un rol vital în încurajarea toleranței și a înțelegerii interculturale în societatea modernă, unde diversitatea devine din ce în ce mai evidentă. Ei au responsabilitatea de a încuraja respectul pentru diferențele culturale, sociale și financiare și de a crea un mediu în care fiecare elev se simte acceptat și apreciat. Dezvoltarea cunoștințelor academice este la fel de importantă ca dezvoltarea competențelor sociale și emoționale. Profesorii pot pregăti elevii pentru provocările din viața de zi cu zi și pentru viitorul profesional, îmbunătățind abilitățile lor de comunicare, rezolvare a problemelor și colaborare.
Adaptarea la tehnologie este o sarcină semnificativă pentru profesori în școlile moderne. În lumea modernă a tehnologiei, este imperios necesar ca profesorii să nu ignore modul în care tehnologia influențează procesul educațional. Tehnologia poate schimba învățarea, făcând-o mai atractivă și mai relevantă pentru elevi. Familiarizarea profesorilor cu noile tehnologii este esențială pentru a le folosi în mod creativ pentru a sprijini procesul de învățare. Tehnologia oferă o gamă largă de opțiuni pentru a spori interesul și implicarea elevilor în învățare, de la platforme online și jocuri educaționale până la simulări virtuale.
O altă caracteristică esențială a rolului profesorului în școala modernă este inovația în procesul educațional. Profesorii trebuie să fie receptivi la schimbare și să accepte metode noi pentru a spori curiozitatea și imaginația elevilor. Învățarea activă, cum ar fi învățarea bazată pe proiecte sau utilizarea jocurilor didactice, are potențialul de a transforma sala de clasă într-un mediu dinamic și captivant. Inovația nu se referă doar la tehnologie. Se referă și la metode educaționale și metode de evaluare care se potrivesc nevoilor și circumstanțelor actuale ale elevilor.
În concluzie, rolul profesorului în școala modernă este complex și esențial pentru dezvoltarea armonioasă a elevilor. Acest rol într-o lume în continuă schimbare necesită adaptabilitate, inovație și capacitatea de a răspunde nevoilor individuale ale elevilor.
Referințe și cadre teoretice: Hattie, J. (2012). Visible Learning for Teachers: Maximizing Impact on Learning. Jensen, E. (2005). Teaching with the Brain in Mind. Robinson, K. (2015). Creative Schools: The Grassroots Revolution That’s Transforming Education. Wagner, T. (2008). The Global Achievement Gap: Why Even Our Best Schools Don’t Teach the New Survival Skills Our Children Need-and What We Can Do About It.
Rolul cadrelor didactice în relația educației formală cu familia și comunitatea
Cadrul didactic, cu trăsăturile sale specifice de ordin psiho-moral, atitudinal-comportamental, reprezintă una dintre componentele esențiale ale procesului de învățământ. Activitatea complexă pe care acesta o desfășoară și, în consecință, cunoștințele, abilitățile, calitățile pe care le posedă sau pe care trebuie să le dețină conduc la ideea de a transforma o meserie într-o carieră. Din punct de vedere structural, principala calitate a unui model al profesionistului în educație a fost considerată vocația pedagogică, compatibilă cu „a te simți chemat, ales pentru această sarcină și apt pentru a o îndeplini”.
Ca organizator al procesului de învăţare-predare-evaluare, cadrul didactic trebuie să fie un profesionist, un bun cunoscător atât al domeniului de specialitate, cât şi al celui psihopedagogic. Funcţia de partener al educației vizează relațiile educative pe care personalul didactic trebuie să le stabilească cu alți factori educativi cum ar fi părinții, în primul rând. Educația formală realizată în școală este doar una dintre formele educației care completează, echilibrează educația realizată de familie sau de alte instituții cu scop educativ. Important este ca fiecare factor educativ să găsească din punct de vedere socio-moral, căile cele mai potrivite valoric pentru a contribui la educarea optimă a copiilor.
Ca profesor de Educație muzicală, acesta trebuie să întrunească câteva categorii de calități/competențe: aptitudini vocale-instrumentale și dirijorale, tact pedagogic, să acționeze cu măsură, cu răbdare, înțelegere, calm, cu principialitate fără să lezeze demnitatea şi sensibilitatea elevilor, capabil să selecteze rapid procedee de ameliorare a situațiilor, bun teoretician (cunoscător al conținuturilor). În actul de educare a copilului, familia a fost și este considerată ca factor prioritar și primordial, deoarece educația începe din familie. În familie, copilul își face pregătirea pentru viață. Contribuția familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic și scade pe măsură ce etapele de creștere înaintează pe treptele superioare ale ontogenezei. Familia contribuie la socializarea copilului, la dezvoltarea conștiinței și a conduitelor morale.
În contextul actual, dezvoltarea accelerată a modelelor de inteligență artificială (AI) ne pune în fața unei dileme: cum va arăta lumea de mâine? Educația se schimbă și inteligența artificială, vrem, nu vrem, este parte din această schimbare. Există două mari abordări: entuziaștii, care consideră că ăsta e viitorul, și conservatorii, care doresc să mențină lucrurile. Printre entuziaști se numără multe agenții europene, cum ar fi Joint Research Center al Comisiei Europene și UNICEF; următoarea evaluare PISA va include un modul despre AI literacy. În Germania este interzisă folosirea AI în școli și universități, cu riscul excluderii, în timp ce în România rămâne la libera alegere a fiecăruia.
Întrebările esențiale rămân: cum folosim AI în educație în mod responsabil? Cum pregătim profesorii și elevii să estimeze și să valideze informația generate de AI? Păstrând rolul profesorului ca ghid critic, AI poate facilita cartografierea studiilor și generarea de idei, dar responsabilitatea rămâne a omului. Profesorul poate să‑și conducă elevii spre surse legitime, să regândească evaluarea pentru a pune accent pe dialog și înțelegerea profundă, nu pe repere memorate. AI nu va dispărea; rolul său va fi să completeze și să întărească rolul profesorului în educație.
HIR Talks - Transformarea HR: Impactul Muncii la Distanță și Rolul Inteligenței Artificiale
Studiu de caz: componenta familială în formarea elevului muzical
Pentru copiii care studiază un instrument sau urmează cursuri de canto, aceștia trebuie susținuți de către părinți, atât moral cât și financiar. Este foarte important ca dorința de a cânta să vină din partea copilului. Mediul în care crește influențează gustul pentru muzică, însă factorul determinant rămâne libertatea copilului de a-și alege și aprecia arta.
În concluzie, sarcina primordială a profesorului în educație este să combine competențele didactice cu abilitățile de educator, să acționeze ca promotor al valorilor, să gestioneze în mod creativ și etic provocările tehnologice și să modeleze personalități capabile să contribuie la o societate în continuă schimbare.
tags: #sarcina #primordiala #a #profesorului