Părinții întreabă: Care este rolul bunicilor în creșterea copilului? Psihoterapeutul Mihaela Cristea răspunde: Bunicii au un rol important in creșterea și dezvoltarea copiilor. Ei le pot oferi nepoților timp (îi pot duce și aduce de la grădiniță/școală, activități, le pot pregăti masa, etc.), iubire, sprijin emotional, abilități și perspective noi. Le pot împărtăși din experiențele lor de viața, povesti despre istoria și tradițiile familiei, iar aceste lucruri ajută la dezvoltarea sentimentului de apartenență, consolidarea identității și a legăturilor familiale.
Rolul bunicilor în susținerea părinților și a copiilor
De altfel, bunicii pot avea un rol la fel de important și pentru părinții copilului. Ajutorul lor în creșterea celor mici le poate da șansa să fie părinți mai buni, mai puțin copleșiți de toate câte trebuie gestionate (job, casă, relație, etc.), mai calmi, mai relaxați, astfel încât să trăiască mai mult în prezent, mai conștienți decât au făcut-o părinții lor și putând astfel să facă o diferență prin aplicarea metodelor de parenting, care uneori pot părea chiar imposibile tocmai din lipsa resurselor personale. Sigur, e mai ușor de zis decât de făcut dacă luăm în calcul conflictul care există între generații și metodele de parenting care nu seamănă deloc. Iar de aici, pornesc adevărate lupte de putere. Părinților le-ar prinde bine o mână de ajutor cu cei mici și perioade de respiro.
Dar uneori, conflictul mocnit și faptul că nu reușesc să își înțeleagă proprii părinți și nu se simt înțeleși și susținuți in ceea ce privește stilul de creștere al copilului, nu le dă voie să ceară ajutor. Ajung să gândescă că mai bine fac singuri decât să se enerveze cu bunicii, iar acest lucru, de multe ori, duce la copleșire, frustrare, neînțelegeri în cuplu și în relația cu bunicii. Consider că o relație funcțională și o comunicare ancorată în prezent cu bunicii poate ajuta părinții să ceară ajutorul și colaborarea de care au nevoie pentru a evita epuizarea și pentru a putea aplica chiar și acele metode de parenting care par din altă dimensiune.
Transmiterea trăsăturilor și rolul epigeneticii transgeneraționale
Multe lucruri se moștenesc, într-o familie, de-a lungul mai multor generații. Meserii și reputații, averi și anomalii genetice - toate se pot transmite, printr-un lung lanț, de la străbunici la strănepoți. Dar, până de curând, nimeni nu credea că și anumite întâmplări pot lăsa în ADN-ul oamenilor urme care să se transmită și generațiilor următoare. Nu e vorba despre „mutații”, adică despre schimbări în structura genelor; se știa demult că genele mutante se pot transmite ereditar, așa că asta nu e ceva nou. Ceea ce e nou - și este una dintre marile descoperiri științifice recente - este faptul că, fără a modifica secvența de gene a ADN-ului, anumiți factori negativi din viața unor oameni modifică nu „structura”, ci „expresia” sau funcționarea unor gene, într-un mod atât de durabil, încât această transformare trece și la urmașii acelora oameni, nu doar la copiii, ci uneori și la nepoții lor.
Această disciplină, epigenetică transgenerațională, este una dintre cele mai remarcabile noutăți ale geneticii. În ultimii ani, o serie de rezultate uimitoare a făcut din ea unul dintre cele mai fascinante câmpuri de cercetare ale științei moderne. În urmă cu câteva luni, un studiu care a făcut valvă arăta că teama dobândită în cursul vieții, ca urmare a unei traume, se transmite și la urmași. Să luăm, de pildă, fumatul. Știm că e dăunător celor care îl practică. Știm că dăunează și celor ce stau în preajma fumătorilor, devenind victime ale așa-numitului fumat pasiv. Știm că femeile gravide care fumează influențează negativ sănătatea copilului pe care-l poartă.
Unul dintre cele mai importante studii de acest gen este studiul Överkalix, care urmărește mai multe generații succesive pentru a afla cum condițiile de viață ale unei generații influențează sănătatea descendenților. O altă cercetare importantă analizează efectele foametei asupra sănătății și fiziologiei persoanelor care au suferit de ea, dar și asupra urmașilor acestora. Foametea olandeză din 1944, cunoscută drept „iarna foamei”, a fost un eveniment traumatic, dar și o sursă consistentă pentru studiile epigenetice. În iarna 1944-1945, în regiune aflată sub ocupație, blocada și iarna geroasă au provocat o foamete de proporții, afectând milioane de oameni, dintre care aproximativ 22.000 au murit.
Studiile au arătat că malnutriția mamei în trimestrul al doilea poate afecta dezvoltarea copiilor, iar în ceilalți ani se observă ca acești copii pot avea progenituri de statură mai mică, chiar dacă mamă nu a mai suferit de foame în perioada respectivă. Aceasta sugerează transmiterea unor schimbări epigenetice la nivelul generațiilor următoare. O confirmare puternică vine dintr-un experiment pe șoareci, în care teama de mirosul acetofenonului, asociată cu un șoc, a fost transmisă și la nepoți, într-un lanț transgenerațional, fără ca aceștia să fi fost expuși direct la stimuli. Aplicarea acestor constatări în oameni este încă în curs de cercetare, însă indică faptul că epigenetica transgenerațională poate juca un rol în transmiterea unor trăsături între generații.
Care ar fi mecanismele posibile? Metilarea ADN-ului, atașarea grupărilor metil pe porțiunea de ADN ce formează o genă, poate modifica expresia acesteia. De asemenea, histonele pot suferi modificări prin atașarea grupărilor metil sau acetil, afectând expresia genelor din apropiere. ARN-ul mesager de tip microARN ar putea călători prin sânge și să se lege de ADN în testicule, influențând expresia unei gene. O altă ipoteză implică prioni sau alte substanțe din lichidul seminal. Deși mecanismele exacte nu sunt pe deplin elucidate, cercetările indică faptul că transmiterea unor trăsături prin epigenetică transgenerațională este un domeniu activ de investigație.
În studii recente, studii pe oameni au indicat că spermatozoizii bărbaților care fumează diferă în exprimarea mai multor microARN față de cei ai nefumătorilor, iar aceste diferențe ar putea persista în generații. În același timp, scepticii subliniază că mecanismele nu sunt încă pe deplin clare, iar acceptarea erudiției epigenetice transgeneraționale rămâne dezbătută în comunitatea științifică, cu explicații alternative, precum rezistența la schimbare a ideilor sau alte ipoteze emergente. Oliver Rando, expert în biologie moleculară, semnalează că această zonă poate avea implicații majore în înțelegerea modului în care traumele și mediul influențează sănătatea urmașilor.
În total, epigenetica transgenerațională deschide perspective despre cum bunicii pot influența nu doar identitatea, ci și caractere genetice și expresia lor în descendenți. Într-o lume în care relațiile între generații pot fi tensionate, înțelegerea acestor procese poate ajuta familiile să gestioneze mai bine impactul tranzițiilor vieții, să își planifice sprijinul în creșterea copiilor și să conștientizeze importanța comunicării deschise și a colaborării între bunici și părinți.
Aspecte practice: cum pot bunicii să sprijine copiii și părinții
- Oferirea de timp și ajutor practic pentru îngrijirea copiilor: duce/aduce de la grădiniță, pregătirea meselor, activități recreative.
- Transmiterea tradițiilor, poveștilor de familie și a sentimentului de apartenență, consolidând identitatea copiilor.
- Sprijin emoțional pentru părinți, contribuind la calmul și prezența în prezent în relația cu copiii.
- Deschiderea comunicării și colaborarea cu părinții pentru a evita epuizarea și pentru a aplica metode de parenting cu grijă și respect.
- Conștientizarea că dinamica între generații poate fi provocatoare, dar o relație funcțională poate facilita sprijinul reciproc și stabilitatea familială.
Observații despre mituri comune
Printre mituri despre inteligență și trăsături ereditare, unele surse susțin ideea că „gena inteligenței este moștenită de la tată” sau că „bunicii influențează direct IQ-ul nepoților”. În realitate, ereditatea este complexă, iar studiile arată contribuții multiple ale ambilor părinți, mediului, educației și interacțiunilor familiale. Transmiterea unor trăsături, inteligenței sau temperamentului, nu poate fi redusă la o singură gene sau la un singur părinte, ci implică o rețea de factori genetici și epigenetici, precum și influențe ale stilului de viață și a mediului familial.
Epigenetica și influența genelor noastre | Courtney Griffins | TEDxOU
Vestea venirii pe lume a unui copil provoacă una dintre cele mai puternice emoții, iar discuțiile despre sexul și înfățișarea noului membru al familiei devin relevante. Cercetătorii sunt de părere că genele fiecărui părinte influențează o anumită trăsătură a copilului: culoarea ochilor, înălțimea, culoarea și tipul părului, buzele, forma corpului, precum și potențialul intelectual. În plus, temperamentul copilului este influențat atât de moștenirea genetică, cât și de mediul în care se dezvoltă, mulți experți subliniind contribuția mamelor în acest sens.
Înțelegerea rolului bunicilor și a epigeneticii poate sprijini familiile în a crea medii pline de suport, comunicare deschisă și colaborare pentru bunăstarea copiilor și echilibrul cuplului parental. Astfel, relația dintre generații poate deveni o resursă puternică, nu o sursă de conflict, iar aportul fiecărei generații poate consolida identitatea familială și adaptarea la provocările moderne.
tags: #si #blondele #gandesc #bunica #materna
Postări populare:
- Varietățile limbii române și impactul lor
- Cum să devii ajutor de bucătar la Maternitatea Giulesti: responsabilități, cerințe și salariu
- Îngrijire dentară pediatrică în București, non-stop
- Hematii la examenul de urină: ce indică rezultatul și cum se interpretează
- Ghid pentru organizarea unei sesiuni foto memorabile pentru bebelusi