Humusul este depozitul trofic şi energetic al fertilităţii solului. El este materia organică integral transformată sau aflată în diferite stadii de transformare şi care are drept componenţi acizii humici. Plantele nu se hrănesc cu humus, dar el constituie materia primă care, sub acţiunea microorganismelor, este descompusă rezultând substanţe nutritive pentru plante. Materia organică descompusă în condiţii aerobe duce la formarea humusului şi a nutrienţilor. Din humusul nou format, 2/3 se mineralizează, iar 1/3 intră în rezerva solului. Humusul conţine 93% materie organică şi 7% materiale minerale (nisip, argilă).
Prin descompunerea humusului, se eliberează sărurile minerale şi azotul organic sub formă de NH3 care prin procesul de nitrificare formează nitraţi. Coeficientul de mineralizare anuală a humusului este de 2,6-3% pe solul nisipos, 1,8- 2,5% pe luto-argilos şi 0,8 - 1,3% pe cel argilos. Menţinerea bilanţului humusului în sol necesită aplicarea anuală a 10 tone de materie organică la hectar. Din resturile vegetale se asigură 4-5 t/ha, iar restul trebuie adăugat prin gunoi de grajd, compost, îngrăşăminte verzi etc. Solul care conţine 2-3% humus este considerat sărac, iar la 5-7,5% este sol bogat.
Caracteristici ale humusului şi efectele sale asupra structurii solului
Principalele avantaje al solului bogat în humus sunt: 1. Humusul e sursă importantă de elemente nutritive pentru plante. Elementele componente ale humusului sunt: C=40-68%, O=31-48%, H =3-6%, N=2-8%, adică asemănător cu componenţa plantelor. Principalele elemnte nutritive pentru plante sunt azotul, care în humus reprezintă peste 90%, şi fosforul - cu 35-65%. Prin mineralizarea humusului, azotul şi fosforul sunt puse la dispoziţia plantelor. Se apreciază că prin creşterea conţinutului în humus cu un punct procentual, se asigură sporuri de producţie de o tonă/ha la cereale. Anual se mineralizează 0,5-0,8 t/ha humus şi rezultă 90 kg de azot/ha. 2. Este ameliorator al stării structurale a solului. Humusul împreună cu argila din sol formează complexul coloidal argilo-humic care constituie bilanţul de unire a particulelor elementare de sol (praf şi nisip) în agregate structurale. Când humusul este saturat cu Ca, asigură agregatele cu cea mai mare stabilitate hidrică. Solul cu agregate structurale stabile asigură condiţii optime pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor. 3. Măreşte capacitatea de înmagazinare şi conservare a apei în sol. Prezenţa humusului în sol determină o bună structură care, la rândul ei, asigură un grad de afânare şi permeabilitate optime pentru înmagazinarea şi conservarea apei în sol. De menţionat că humusul are capacitatea de a înmagazina de 4-6 ori mai multă apă, putând întârzia cu 2 săptămâni efectele secetei. 4. Asigură un regim aerohidric, termic şi de nutriţie optime pentru plante. Solul cu structură glomerulară stabilă are porozitatea totală 48-60%, din care porozitatea capilară - 30-36%, iar porozitatea necapilară (de aeraţie) - 18-24%.
Despre humus, descompunere și ciclul nutrienților
Humus - este un material organic amorf, de culoare maro inchis, care se formeaza din descompunerea incompleta a biomasei. Humusul este in mare parte compus dintr-un amestec foarte complex de molecule organice, cunoscut sub denumirea de compusi humici. Acestia sunt rezistenti la oxidarea biologica de catre microorganisme si, prin urmare, sunt relativ persistenti in mediu. Humusul este componenta majora a materiei organice a solului, esentiala pentru cresterea plantelor. Humificarea materiei plantelor moarte implica nu numai procesele de descompunere. Descompunerea este procesul natural prin care materiile organice de dimensiuni mari și moleculele sunt defalcate in materii mai simple. Produsele finale obtinute din descompunere sunt molecule simple, cum ar fi dioxidul de carbon ai apa. Organismele vii sunt compuse din celule si tesuturi, care, la randul lor, sunt alcatuite din molecule organice complexe. Cand sunt vii, celulele si organismele adauga si mentin in mod constant macromoleculele necesare pentru viata, contracarand descompunerea. Cand aceste celule si organisme mor, aceste functii de mentinere si dezvoltare inceteaza. Descompunerea incepe apoi procesul de dezintegrare a celulelor in moleculele din care sunt compuse, si macromoleculele in molecule organice si anorganice simple. Descompunerea este un proces care recicleaza substantele nutritive din organismele vii, aducandu-le inapoi in sol. Procesul poate implica organismele vii din sol, care descompun bucatile mari de materie organica in bucati mai mici. Viermii, insectele si melcii sunt exemple de vietati implicate in etapele initiale ale procesului de descompunere. Dupa ce particulele mai mari sunt dezintegrate, microorganismele continua procesul de descompunere secretand substante chimice. Aceste substante digera materialul organic în detritus. Cele mai proeminente organisme care fac acest lucru sunt bacteriile si ciupercile. Aceste bacterii si ciuperci care se dezvolta in sol si care se hranesc cu materia organica moarta sunt numite saprofite. Detritivorele si saprofitele sunt esentiale in procesul de reciclare si dezintegrare a descompunerii. Oamenii pot folosi de asemenea procesul natural de descompunere. Compostarea este colectarea deseurilor de material organic, cel mai adesea material vegetal, intr-o gramada aerata pentru a facilita descompunerea partiala in humus. Humusul organic poate fi folosit apoi ca un ingrasamant pentru sol. Cu toate acestea, in gramada de compost, descompunerea materiei organice este accelerata prin intoarcere pentru a spori disponibilitatea de oxigen si prin acumularea de caldura si umiditate. In gramada de compost, actiunea saprofitelor creeaza caldura, ceea ce ajuta la accelerarea intregului proces. In afara de solubilitatea lor in aceste solutii, aceste fractiuni de substante chimice polimerice nu pot fi usor diferentiate sau caracterizate in termeni de structura chimica. Aceste substante humice sunt eficiente pentru absorbtia apei si pentru legarea unei game largi de substante chimice organice si anorganice.
Rolul humusului în agricultură și practici pentru creșterea conținutului de humus
Humusul este un aspect foarte important al calităţii solului. Unele dintre cele mai benefice atribute ale humusului sunt asociate cu capacitatea sa de a face ca particulele mici, anorganice, sa adere impreuna ca agregate libere si friabile. Astfel, reprezinta un beneficiu important in ce priveste sustinerea proceselor microbiene, legate de degradarea si ciclul nutritional al plantelor, precum si asigurarea respiratiei radacinilor plantelor. Humusul imbunatateste capacitatea de stocare a apei din sol. Humusul este, de asemenea, important in legarea formelor ionice ale nutrientilor. Datorita acestor caracteristici ale humusului, solurile agricole si horticole, compuse dintr-un amestec de humus si minerale anorganice, au de obicei o capacitate mult mai mare de a sustine o crestere viguroasa si sanatoasa a plantelor. Humusul solului este una dintre componentele de bază ale solurilor, determinând fertilitatea acestuia și având un impact pozitiv asupra creării unor relații favorabile apă-aer în sol. Humusul se mai numește și humus - din procesul de descompunere a materiei organice numit humificare. Humusul din sol este deci o componentă naturală a solului, bogată în numeroși nutrienți. Humusul din sol este o substanță naturală bogată în numeroși compuși organici. Este produs ca urmare a descompunerii biologice a reziduurilor organice. Acestea pot fi compuși de origine vegetală, cum ar fi frunze, rădăcini moarte, crenguțe, tulpini, fructe și plante întregi. Humusul este creat și de resturi organice de origine animală, precum fecale sau insecte moarte. Materialul organic al solului este foarte divers și este creat de resturi vegetale și animale parțial descompuse în diferite stadii de descompunere. Cantitatea sa în sol depinde de mulți factori, inclusiv clima, tipul de vegetație și tipul de sol. Prezența humusului în sol are un efect pozitiv asupra creșterii și dezvoltării plantelor, care, prin urmare, au acces constant la nutrienți ușor digerabili. Certificat de producție regenerativă integrată este acum un mare pas spre creșterea humusului din sol și menținerea importanței acestuia pentru culturi.
Solul fertil nu înseamnă doar azot sau fosfor. În Europa, dar și în Polonia - țară ale cărei practici agricole sunt adesea similare celor din România - conținutul de humus este scăzut. Humusul reprezintă forma stabilizată a materiei organice din sol. Spre deosebire de resturile vegetale sau animaliere vizibile, humusul este o substanță amorfă, fără structură anatomică. Conform estimărilor, 80-90% din materia organică a solului agricol este humus. Acesta conține în proporție de 58% carbon, dar și elemente esențiale precum oxigen, hidrogen și azot. Termeni precum „materie organică”, „humus” și „carbon organic” sunt deseori folosiți interschimbabil, dar există diferențe importante. Humusul este partea stabilizată a acestei materii - greu degradabilă, dar vitală. Creșterea conținutului de humus nu se face peste noapte. Deși este un proces lent, rezultatele sunt durabile. Cercetările recente arată că înțelegerea și protejarea humusului este esențială pentru agricultura viitorului. Reconstituitia acestui „tezaur” al solului trebuie să devină o prioritate pentru fermieri, cercetători și decidenți.
Solul este cel mai important capital al fermierului, iar calitatea acestuia depinde în mare măsură de conținutul de humus. Nu tot humusul este identic. Humusul reprezintă componenta principală a materii organice din sol, formată în special din carbon organic. Se disting două categorii majore: humusul permanent, cu stabilitate ridicată, legat de particulele minerale și dificil de descompus, și humusul nutritiv, format din reziduuri vegetale, rădăcini, gunoi de grajd și biomasă microbiană. Nivelul de humus din solurile arabile diferă semnificativ în funcție de contextul pedoclimatic și de modul de gestionare. Printre factorii determinanți se numără materialul parental, textura, regimul hidric, clima, dar și rotația culturilor și intensitatea lucrărilor agricole. Analiza corectă a humusului se realisează doar în laborator, unde metodele variază în funcție de tipul de sol. În solurile calcaroase, este necesară diferențierea între carbonul organic și cel anorganic (carbonatic). În schimb, în solurile fără calcar, conținutul total de carbon reflectă direct cantitatea de carbon organic. Un sol bogat în humus nu este doar mai fertil, ci și mai rezilient. Proporția ridicată de materie organică îmbunătățește structura, stabilitatea agregatelor și capacitatea de infiltrare a apei, reducând în același timp riscul de eroziune. Cercetările arată că nivelul de humus este determinat în proporție de aproximativ 50% de climă, între 20 și 30% de proprietățile intrinseci ale solului și între 5 și 30% de practicile de gestionare aplicate de fermieri. Humusul din sol este componenta cea mai fertilă a solului, necesară pentru reținerea apei, furnizarea de nutrienți și susținerea microorganismelor benefice. Află mai departe cum influențează culturile și cum poți regenera solul în mod natural! 🌾
The Dark Secret of Fertile Soil ; Understanding Humus Formation
tags: #stratul #fertil #de #la #suprafata #pamantului