Suferința fetală, cunoscută și sub denumirea de hipoxie fetală, reprezintă o perturbare a echilibrului dintre mamă și făt, caracterizată prin diminuarea oxigenării și a aportului de nutrienți. Dacă nu este diagnosticată și tratată la timp, această afecțiune poate conduce la decesul intrauterin al fătului. Oxigenul joacă un rol crucial în dezvoltarea fătului, în special începând cu al doilea trimestru de sarcină.
Suferința fetală poate apărea în orice moment al sarcinii, însă riscul cel mai ridicat, peste 90% dintre cazuri, se manifestă în timpul travaliului. Aceasta poate fi clasificată în două forme: acută și cronică.
Suferința Fetală Acută
Suferința fetală acută se inițiază înainte de declanșarea nașterii, având cauze de natură maternă, precum boli cardiovasculare, leziuni placentare, toxemie gravidică sau insuficiență respiratorie. Aceste condiții pot deveni critice în timpul travaliului. Un risc sporit este observat la mamele cu afecțiuni cardiace, cum ar fi stenoza aortică, coarctația de aortă, sindromul Marfan cu dilatarea rădăcinii aortice sau insuficiența cardiacă.
Un semn important în diagnosticarea suferinței fetale acute este scăderea pH-ului sangvin fetal. Măsurarea pH-ului, efectuată printr-o incizie în craniul fătului pe cale vaginală, confirmă acidoza dacă rezultatul este sub 7,2. Hiperlactacitemia este, de asemenea, un indicator al acestei afecțiuni.
Un prim semn al hipoxiei fetale este apariția meconiului, substanță prezentă în intestinul fetal, care poate irita și bloca parțial sau complet căile respiratorii ale nou-născutului dacă este inhalat. Emisia de meconiu după ruperea membranelor este un indicator al unui posibil accident hipoxic fetal.
Modificarea ritmului cardiac fetal, detectată prin cardiotocografie, este un alt semn. Un traseu patologic se caracterizează prin aspect sinuos, bradicardie și decelerații concomitente cu contracțiile uterine. Determinarea nivelului de oxigen în sângele arteriolar fetal sau microdozajele din scalpul fetal (după ruperea membranelor) pot confirma acidoza.
Tratamentul în cazul suferinței fetale acute implică administrarea de oxigen și glucoză hipertonă mamei, reducerea contracțiilor uterine, corectarea tensiunii arteriale, creșterea fluxului sanguin uterin și administrarea de oxigen mamei. În cazurile diagnosticate, o consecință poate fi nașterea prin cezariană cu anestezie generală.
Suferința Fetală Cronică
Suferința fetală cronică apare pe parcursul sarcinii și se manifestă printr-o încetinire a creșterii fătului, putând duce la întârzierea creșterii intrauterine. Aceasta este cauzată de un aport nutrițional deficitar, având multiple cauze, precum bolile cardiovasculare sau hipertensiunea arterială a mamei, toxemia gravidică sau leziuni placentare. Întârzierea creșterii poate fi depistată începând cu luna a patra de sarcină prin măsurarea înălțimii uterine și prin ecografie.
Printre cauzele care pot contribui la apariția suferinței fetale cronice se numără diabetul, anemia, infecțiile și intoxicațiile acute sau cronice, precum și manevrele intrauterine traumatizante sau intervențiile obstetricale și chirurgicale brutale. De asemenea, insuficiența respiratorie maternă poate duce la o oxigenare insuficientă a fătului, putând fi letală.
Cauze ale Suferinței Fetale și Morții Intrauterine
Cauzele suferinței fetale sunt diverse și pot acționa atât în timpul sarcinii, cât și în travaliu, afectând dezvoltarea fătului și crescând vulnerabilitatea acestuia. Printre acestea se numără:
- Cauze materne: boli cardiovasculare (stenoză aortică, coarctație, sindrom Marfan, insuficiență cardiacă), cardiopatie decompensată, hipertensiune arterială, diabet, anemie, insuficiență respiratorie, infecții intrauterine, boli sistemice autoimune (lupus eritematos sistemic), boli renale grave, boli tiroidiene, tulburări și dezechilibre hormonale (deficit de progesteron, estrogeni, hipersecretie de androgeni).
- Cauze placentare: complicații utero-placentare apărute în timpul travaliului, leziuni ale placentei, insuficiență placentară.
- Cauze legate de cordonul ombilical: ruptura vaselor ombilicale cu inserție velamentoasă, anomalii ale cordonului ombilical, compresia cordonului.
- Cauze fetale: malformații congenitale, anomalii cromozomiale, anemie fetală acută (sindrom Benckiser), aritmii cardiace.
- Factori externi: manevre intrauterine traumatizante, intervenții obstetricale și chirurgicale brutale, consumul de medicamente și droguri, vârsta mamei (risc crescut la mame foarte tinere sau înaintate în vârstă).
Moartea antenatală este definită ca decesul fătului survenit după săptămâna a 20-a de gestație. Pierderea unui copil, indiferent de momentul apariției, este o experiență profund traumatică pentru părinți. Cauzele morții fetale intrauterine pot fi necunoscute în aproximativ o treime din cazuri. Printre factorii cauzali identificați se numără infecțiile intrauterine, malformațiile congenitale, patologia placentei, anomaliile cordonului ombilical și afecțiunile hipertensive.
Diagnosticarea Suferinței Fetale
Diagnosticul suferinței fetale se bazează pe o serie de metode:
- Cardiotocografia (CTG): monitorizează ritmul cardiac fetal și contracțiile uterine.
- Măsurarea pH-ului sangvin fetal: prin puncție în scalpul fetal, după ruperea membranelor. Un pH mai mic de 7,2 indică acidoză.
- Determinarea concentrației de eritropoetină: un nivel crescut în sângele cordonului ombilical este un marker important.
- Analiza lichidului amniotic: colorația în verde indică prezența meconiului.
- Ecografia: utilizată pentru a evalua dezvoltarea fătului și a detecta eventuale anomalii.
Prevenția și Consecinele Suferinței Fetale
Prevenirea suferinței fetale este un obiectiv primordial. Aceasta implică monitorizarea atentă a gravidelor cu risc, controlul afecțiunilor materne și evitarea factorilor de risc cunoscuți. O sarcină normală, cu un stil de viață sănătos, și controale medicale regulate contribuie la reducerea riscurilor.
Principala consecință a hipoxiei fetale este dezvoltarea anormală a fătului. Nou-născuții pot prezenta tulburări metabolice, disfuncții cognitive, paralizie cerebrală și anomalii cardiace, rezultate în urma oxigenării reduse a organelor vitale.
În cazul depistării suferinței fetale, tratamentul poate include administrarea de oxigen și glucoză mamei, optimizarea fluxului sanguin uterin și, în cazuri severe, nașterea prin cezariană. Pierderea sarcinii, fie prin avort spontan, fie prin naștere morta, reprezintă o traumă emoțională majoră pentru părinți, necesitând adesea suport psihologic specializat.
Modele ale ritmului cardiac fetal: constatări normale și anormale, COTLETĂ DE VIȚEL - Asistență medicală maternă | @LevelUpRN
Sarcina oprită din evoluție, cunoscută și sub denumirea de avort spontan sau naștere morta, poate surveni în diverse stadii ale sarcinii. Factorii cauzali sunt numeroși, incluzând anomalii cromozomiale, cauze materne, factori anatomici, infecțioși și consumul de substanțe nocive. Diagnosticul se face prin examinare clinică și ecografie, iar tratamentul poate fi nechirurgical sau chirurgical, în funcție de caz.
tags: #suferinta #fetala #moartea #fatului #in #uter