Svástica este un obiect în formă de cruce cu brațele egale, îndoite la capete în unghi drept, servind ca simbol religios la unele popoare orientale. Simbolul are mai multe versiuni, printre care și cele două bine cunoscute, în care brațele sunt reprezentate îndoite în sensul orar sau anti-orar. Acest simbol este foarte vechi, este folosit în sub-continentul indian și este considerat sacru în religiile hinduistă, jainistă și budistă. În Asia, are o vechime de cel puțin 11 000 de ani. Cea mai veche descoperire arheologică ce conține svastică a fost datată în perioada 10 000-13 000 î.C. în Ucraina.
Există teorii care susțin originea unică a cestui simbol preistoric și îi indică pe proto-indo-europeni ca autori. Se pare că simbolul a fost utilizat pentru prima dată de locuitorii Eurasiei. Cu toate acestea, a fost adoptat în culturile vechi americane aparent independent. În anii’20 ai secolului trecut partidul nazist german a adoptat imaginea svasticii ca simbol politic. Ca urmare a folosirii acestui simbol de către Germania nazistă, svastica a fost asociată cu nazismul și cu supremația rasei albe în cele mai multe țări occidentalale. Prin folosirea acestui simbol vechi cu o semnificație pozitivă, naziștii i-au schimbat total semnificația în ură și moarte. Din acest motiv, în prezent se evită utilizarea acestui simbol, iar în unele țări este chiar interzisă.
Numele simbolului își are originea în cuvântul sanscrit ”svastika” și are semnificația de “obiect norocos”. Termenul este compus din cuvântul ”sva” însemnând ”însuși”, cuvântul ”ast” având semnificația ”existent” și sufixul ”ka”, o particulă care determină genul neutru. Deci, din punct de vedere literal, ”svastika” are semnificația de ”existent prin el însuși”, sau cu alte cuvinte ”nenăscut, având originea în eternitate, din timpuri imemoriale”. Altă interpretare provenită tot din sanscrită, din cuvântul”suastika” este următoarea:”su” însemnând ”bun”, ”asti” cu semnificația ”a fi” și particula ”ka”, un sufix. Deci, ”a fi bun”. O altă semnificație derivată din cuvântul sanscrit ”swastika”, este o combinație a cuvintelor: prosperitate, noroc, securitate, glorie și bine.
Astronomia și astrologia vedică sunt foarte vechi, cel puțin 7 000 - 8 000 de ani. Zodiacul vedic lunar este un sistem, despre care se presupune că a apărut în perioada 10 000- 5 000 î.C., bazat pe cunoașterea perfectă a mișcării Lunii în jurul Pământului. Astrologii vedici au împărțit zodiacul în 27 de intervale egale numite ”case lunare”, fiecare casă având o deschidere de 13 grade și 20 de minute. Cea de a 8-a casă lunară este Pushya sau Tishya, având semnificațiile de ”hrănitorul” și respectiv ”noroc”. Această casă are ca stele asociate stelele gama, delta și teta, adică grupul de stele ”karka”, din constelația Cancerului, Fig. 1.
Semnificațiile termenului sanscrit ”karka” sunt: excelent, alb, bun, foc, crab, splendid, strălucitor, piatră prețioasă, bijuterie, giuvaer, etc. Zeul care patronează această casă este Brihaspati, un înțelept, preotul, învățătorul și sfătuitorul zeilor, strălucit, pur, deținătorul ”ordinii cosmice”. Simbolurile acestei case sunt: floarea de lotus, o săgeată, un cerc sau un uger, (simbolul vacii sacre). Pushya este cea mai favorabilă casă a zodiacului, având ca și caracteristici generale: îngăduința, bunăvoința, grija, cultivarea, prosperitatea, bunătatea și norocul. Această casă este simbolizată prin ugerul vacii sacre, care sugerează fertilitatea și hrana, mijloacele de subzistență.
Concluzia este că simbolul în discuție a apărut în Eurasia, este un simbol preistoric și are origine proto-indo-europeană, iar cuvântul are origine sanscrită, adică origine vedică, înțelegând prin poporul vedic legătura etnică, lingvistică, în general culturală cea mai apropiată de proto-indo-europeni, sau arieni. Patria istorică a arienilor a fost Europa, (Kurganul sau spațiul carpato-dunăreano-balcanic), de unde aceștia au migrat, cucerind în câteva mii de ani un spațiu imens, cuprins între India și Irlanda, motiv pentru care au fost numiți indo-europeni. Specialiștii au presupus că limba vedică are o vechime cca 8 000 de ani și că ar putea fi chiar limba proto-indo-europeană. Ținând seama de aceste considerente, autorul a presupus că simbolul svasticii este, de asemenea de origine sanscrită și că poate fi identificat în astronomia și astrologia vedică.
Fig. 1, Fig. 2, Fig. 3 și Fig. 4 ilustrează conexiuni între constelația Cancerului, casa Pushya, și reprezentări ale svasticii, demonstrând originea sanscrită a simbolului și verificarea ipotezei. În zona Vinca-Turdaș și Cucuteni-Tripolie din Europa de Est, s-a identificat svastica în ceramică și obiecte de vase, sugerând utilizări rituale și fertilitate. Construcția din Fig. 3 poate fi realizată folosind stele vizibile, iar unele variante folosesc și stele din vecini.
Povestea continuă cu evoluția simbolului în Europa centrală și în Asia, de la sămânța în paleolitic până la utilizările din epoca fierului, în culturile germanice, eline, etrusce și romane. Svastica a fost popularizată în Grecia, Roma și în zonele din Orient, iar în centrul discuțiilor contemporane se află transformările semnificației: de la simbolul fertilității și norocului la emblema urii și a opresiunii128 în secolul XX.
În ceea ce privește utilizarea modernă în legislație, în România folosirea svasticii în public poate atrage pedepse de până la cinci ani de Închisoare, iar legislația interzice promovarea acestui simbol în spațiul public. Totuși, rădăcinile svasticii rămân în ovăzile europene și asiatice, iar această întrebare despre originile sale este încă deschisă în unele studii.
- svástica ca simbol antic de fertilitate și noroc în culturile hindusă, budistă, jainistă
- diferențierea între svastika dreaptă (cursul Soarelui) și svastika stângă (afari Kali)
- adaptarea în arheologie a formei în plante, animale, stele și constelații
- impactul politicii naziste asupra reputației simbolului în lume
- prezența svasticii în diverse artefacte din Europa de Est, Cucuteni, Vinča
Impacturi culturale și simbolice în Asia și Europa
În tradiția budistă, svastica simbolizează picioarele sau amprentele lui Buddha. Este adesea plasat la începutul și la sfârșitul inscripțiilor. Budiștii tibetani o folosesc ca decor de îmbrăcăminte. În jainism, svastica este emblemă a celui de-al șaptelea Tirthankara și amintește prin cele patru brațe cele patru locuri posibile de renaștere. În ceea ce privește orientarea brațelor, svastica dreaptă este asociată cu lumina Soarelui, în timp ce svastica stângă este legată de Kali și de practici magice.
Svastica se regăsește în cultura asiatică antică ca model în artă, în monede grecești, în arhitectură medievală, renașcentistă, barocă și asupra artefactelor din epoca fierului. În Nordul Europei, a fost denumită cruce gammadion sau crux gammata, posibil construită din patru gamme grecești atașate la o bază comună.
În această diversitate, svastica a fost întâlnită în mod repetat ca simbol de noroc, protecție, sau ca emblema solară, în Grecia, Roma, China, India, Germania și în culturile nordice. Cu toate acestea, utilizarea sa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către naziști a condus la o stigmatizare globală a simbolului, devenind sinonim cu ura și violența intervenind în politicile moderne ale multor țări.
ORIGINEA celui mai ÎNFRICOȘĂTOR SIMBOL din LUME
Astăzi, svastica este în parte interzisă în multe țări europene, iar discuțiile despre reinterpretarea pozitivă a celor mii de ani de utilizare pot sprijini o înțelegere critică a contextelor culturale. În același timp, semnificațiile adânci, cum ar fi fertilitatea, norocul, lumina sau ordinea cosmică, rămân în mintea unor tradiții orientale și europene, oferind o dezbatere despre cum simbolurile pot traversaetime și pot deveni poarte între lumi.
tags: #svastica #semnul #fertilitatii