Înainte de detalierea proceselor, este important să recunoscăm că relațiile fuzionale pot deveni tipare inconștiente care modelează deciziile și emoțiile adulților. Am mai vorbit de multe ori despre relaţiile fuzionale şi pagubele aduse despre acest tip de relaţii. Dar în toate cazurile anterioare am abordat aceste legături din prisma nevoilor şi anxietăților celor care „ţin cu dinţii” de o relaţie fuzională (de tip părinte-copil adult, soţ-soie sau chiar prieten-prieten). De data aceasta aş vrea să mă opresc asupra unui tip de fuziune mult mai profund, instalat la nivel inconştient - este vorba de „cordonul ombilical psihologic”.
Cum se formează cordonul ombilical psihologic
Iniţial un copil este parte a corpului mamei: ceea ce mănâncă mama mănȃncă şi copilul, dacă mamei îi e frig şi copilul o simte iar starea psihologică a mamei influenţează fătul. Dar şi reciproc, copilul nenăscut semnalează ce îi lipseşte spre mamă. Odată cu naşterea, cordonul ombilical fizic este tăiat de medic. Psihologic însă mama este încă acordată la copil, prin ceea ce psihanaliştii descriu drept „psihoză maternă”, un fenomen de adaptare în care psihicul mamei este concentrat pe copil pentru a îi intui nevoile (drept care o mamă „ştie” imediat dacă nou-născutul plȃnge de foame sau pentru că are nevoie de schimbarea scutecului, în timp ce alţii se întreabă mirați cum de reuşeşte să diferenţieze scȃncetele).
Ceva mai târziu, după primul an de viaţă, bebeluşul începe să descopere că are control asupra propriului corp. Este un stadiu de individuare necesar, în care copilul în dezvoltare îşi dă seama, la nivel intuitiv, că are un corp diferit de al mamei. În această etapă mama încurajează explorarea copilului, îi salută mişcările independente şi, în cazul ideal, îi acceptă (treptat) bebeluşului şi preferinţele personale corporale: cât de mult mănâncă, cât de frig sau cald îi este, când oboseşte, cât de mult somn are nevoie, etc - toate acestea reprezentând acceptarea că cel mic a devenit un corp separat, cu biologie şi metabolism propriu.
Dar ce se întâmplă dacă această „separare” psihologică nu are loc complet şi mama încă mai consideră, la nivel profund inconştient, că bebeluşul este în continuare o parte a corpului ei? Ei bine, mama continuă să rămână la stadiul anterior, în care „îmi e frig, îi e frig şi copilului, îmi este foame, şi copilului îi este foame”. Asta înseamnă că mama, la nivel conştient plină de bune intenţii, îşi transferă propriile senzaţii corporale către copil. În plus, inhibând astfel nevoia de diferenţiere a copilului, nu îi oferă acestuia libertatea de a-şi accepta propriile nevoi, ci îl acoperă cu nevoile resimţite personal.
Impactul asupra comunicării și dezvoltării copilului
Copilul are dificultăţi de a face aceste distincţii, pentru că de multe ori da, nevoile mamei şi ale copilului se întâmplă să coincidă, iar această parţială potrivire este considerată inconştient ca o validare a fuziunii corporale. Există situaţii când acest „cordon ombilical psihologic” nu se rupe niciodată. O prietenă îmi spunea că a fost şocată când mama ei se plângea tuturor că ”ne operăm”, când de fapt prietena mea, atunci adolescentă, urma să treacă printr-o intervenţie chirurgicală. Mama ei nu reacţiona cu îngrijorarea normală legată de actul medical, ci trăia efectiv spaima operaţiei ca şi când pe mamă ar fi aşteptat-o bisturiul chirurgului.
Evident că odată ce acest cordon ombilical psihologic nu a fost retezat, prin el încep să se transmită nu doar senzaţii şi nevoi fizice, ci şi emoţii dar şi judecăţi de valoare. Identificarea între mamă şi copil este completă, copilul simte nevoia să verifice cu mama fiecare pas din viaţă, fiecare decizie, iar mama să supravegheze şi să ajusteze fiecare act din viaţa copilului prin prisma psihicului şi fizicului propriu.
De la fuziune la autonomie: pașii desprinderii
Drept urmare se ajunge, între părinţi şi copiii adulţi, la o dublă comunicare: una la nivel conştient, în care mama nu doar că acceptă, ba chiar doreşte autonomia copilului (pentru că în fenomenul de mai sus nu există rele intenţii la nivel conştient, nici pe departe) şi o a doua, la nivel inconştient, care implică nu doar limbaj ci şi mimică, gestică, paralimbaj, care transmite „eu simt asta deci şi tu simţi asta şi ar trebui să răspunzi acestei nevoie, care dacă este a mea atunci este şi a ta”.
Copilul este evident confuz - nu de alta dar cele două limbaje sunt de multe ori în conflict, iar cel inconştient, fiind cel apărut primul, este mai puternic. Această confuzie îl face să caute mai multe informaţii, drept care trece prin filtrul părintelui fiecare acţiune cât de mică a sa. Dar … asta înseamnă şi mai multă expunere la dublul limbaj, deci şi mai multă confuzie.
Exemplu practic
O ipoteză simplă: dacă mamei îi place ciorba, iar copilul nu o place, mama poate insista din teama de a fi privată de nutrienţi, repetând gestul de susţinere. În acest fel copilul simte vinovăţie la nivel inconştient şi revoltă la nivel conştient. Această dinamică poate afecta nu doar alimentația, ci toate nevoile corporale de bază: sete, frig/cald, somn, etc., dar se poate extinde la emoţii, preferinţe intelectuale sau tipare de viaţă în general (alegerea profesiei, a partenerului de cuplu, reacţii ce ţin de personalitate).
Există situaţii în care cordonul nu s-a rupt transgeneraţional; pot exista relaţii bunică-mamă-copil, iar cererile inconştiente pot aparţine străbunicilor. Uneori ambii părinţi fac parte dintr-un astfel de sistem; conştient se poate traduce ca frustrare faţă de prea puternica legătură cu familia de origine.
Ce este de făcut: pașii terapeutici și practici pentru părinți
- Conştientizarea mecanismelor inconştiente: identificarea comunicării fuzionale transmisă către copil.
- Distincerea între limbajul conştient şi cel inconştient, apoi separarea acestui al doilea în relaţia cu familia.
- Desprinderea: stabilirea unei relaţii adult-adult în terapie, pentru a explica originile vinovăţiei şi a facilita exprimarea nevoilor proprii fără vinovăţie.
- Dezvoltarea unor strategii de comunicare: accentuarea separării în limbaj, exemplu „mie îmi e frig” în loc de „e frig” şi avoidance-ul discuțiilor detaliate despre toate elementele vieții copilului.
- Respingerea tendinței copilului de a transmite informaţii prin cordonul ombilical psihologic, și încurajarea copilului să își exprime propriile opinii despre situații.
Dacă nu reușește, măcar să nu mineze încercarea de separare a copilului, chiar dacă prima reacție este una de alarmă, de împotrivire. Este greu, este probabil mult mai greu decât schimbarea altor mecanisme deficitare, pentru că procesul este ancorat adânc în inconştient şi raționalizat în „mama ştie mai bine”, dar este singura soluţie pentru a creşte copii puternici psihologic, independenţi şi … fericiţi.
Resurse și aplicații practice pentru familie
Matricea Românească este o platformă culturală laică, de dimensiune civică, publicată de către Asociaţia Culturală Matricea Românească, ce promovează cultura şi spiritualitatea României, susţine limba română şi respectul faţă de celelalte culturi prezente în spaţiul românesc, respectiv cooperarea interculturală. Matricea Românească este apolitică şi autonomă. Materialele prezentate pot fi utilizate în scopuri personale de informare. Este interzisă orice reproducere sau distribuire fără acordul scris al unei Asociaţii.
În plus, se poate practica o abordare practică de eliberare energetică prin cereri de separare, cum ar fi rugăciuni sau exerciții de vizualizare care vizualizează lumina vindecătoare în jurul corpului și „tăierea” cordonului energetic toxic. Exemplele din imagini și texte pot fi utilizate pentru a stimula dialogul terapeutic între părinte și copil.
Podcastul Lorenei #1 Cine este Evghenia Guțul. Ura față de Maia Sandu. Cum a cumpărat Șor Găgăuzia
Este important să înțelegem că cordonul ombilical psihologic poate apare și transgenerațional, iar munca de diferențiere poate necesita ajutor specializat. Un terapeut poate identifica aceste mecanisme, explica originile vinovăţiei și ghida desprinderea într-un mod adaptat fiecărui caz.
O secvență de practici pentru părinți
- Exprimă-ți propriile nevoi în mod conștient: „mie îmi e frig” în loc de a spune pur și simplu „e frig”.
- Întreabă copilul despre părerea lui referitor la diferite situații, discutându-ți propriile răspunsuri cu limitări clare.
- Practice de separare: permite autonomie copilului în alegeri mici, cultivând distanța emoțională sănătoasă.
În concluzie, desprinderea de cordonul ombilical psihologic este o cale către creșterea copiilor puternici psihologic, independenți și fericiți, chiar dacă procesul este anevoios și poate necesita sprijin specializat.
tags: #tehnica #energetica #taierea #ombilical #dintre #mama